ICCJ. Decizia nr. 2002/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2002/2009
Dosar nr. 3593/85/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 28/A din 20 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a desfiinţat sentinţa penală nr. 115 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Sibiu numai sub aspectul individualizării pedepsei principale, a nereţinerii ca temei juridic al pedepselor complementare aplicate inculpatului a dispoziţiilor art. 65 C. pen. şi a neaplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. şi procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite, privind pe recurentul inculpat V.I.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. de la 13 ani închisoare la 15 ani închisoare;
Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. cu privire la aplicarea pedepselor complementare în ce-l priveşte pe inculpat;
Face aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. e) C. pen. şi interzice inculpatului V.I. şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 17 octombrie 2006 şi până la data de 22 octombrie 2007.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că probele administrate în cele două faze procesuale dovedesc pe deplin existenţa faptei, vinovăţia inculpatului şi responsabilitatea acestuia în săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei principale s-a apreciat că este necesară majorarea acesteia de la 12 ani la 15 ani raportat la limitele speciale ale pedepsei, urmările grave în privinţa dezvoltării psihice a victimei minore, conduita inculpatului, care departe de a manifesta regret pentru fapta comisă şi a conştientiza urmările ei, a avut o atitudine nesinceră, prezentând în ultima declaraţie chiar varianta plăţii părţii vătămate pentru raportul sexual întreţinut. Pentru acurateţea juridică a soluţiei s-a impus menţionarea şi a dispoziţiilor art. 65 C. pen. în ceea ce priveşte temeiul juridic al pedepsei complementare dar şi aplicarea pedepsei de aceeaşi natură a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
În termen legal inculpatul cât şi partea vătămată prin reprezentant legal au exercitat calea ordinară de atac a recursului.
Deşi inculpatul nu şi-a motivat recursul în termenul imperativ impus de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. şi nici nu a indicat „expressis verbis" cazurile de casare incidente, din critici se deduce că acestea ar putea fi încadrate în pct. 9 şi 18 ale art. 3859 alin. (1)C. proc. pen., ultimul fiind luat în considerarea din oficiu, când a influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului, conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 raportat la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. . Se susţine că:
- instanţele nu au răspuns punctual criticilor din apărarea formulată la judecata în fond şi în apel a cauzei;
- situaţia de fapt este reţinută eronat, nefîind valorificate contradicţiile din dispoziţiile părţii vătămate, constituită parte civilă date pe parcursul urmăririi penale, dar şi cele existente în declaraţiile martorilor F.M., S.N. şi F.P.:
- se contestă concluziile certificatului medico-legal întrucât nu ar fi examinat direct şi mijlocit pe minoră şi nici nu a stabilit că spermatozoizii găsiţi în conţinutul vaginal al acesteia ar aparţine inculpatului.
Oral, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a solicitat şi reindividualizarea pedepsei în funcţie de circumstanţele personale ale inculpatului, invocând motivul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., ce se ia în considerare din oficiu.
Partea vătămată constituită parte civilă, prin reprezentant legal a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. întrucât s-ar fi omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului, în cuantum total de 900 lei.
Separat de aspectul respectiv, partea civilă a solicitat şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului dar şi a daunelor morale care s-ar situa la nivelul sumei de 100.000 lei.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile recurate cât şi sub aspectul motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat iar al părţii vătămate constituite părţi civile este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în cel ce succed.
Prin sentinţa penală nr. 115 din 16 iunie 2008 Tribunalul Sibiu, secţia penală l-a condamnat pe inculpatul V.I.:
- în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, ce a fost majorată pe baza motivelor mai sus-expuse; de către Curtea de Apel Alba Iulia la 15 ani închisoare.
În urma administrării probatoriului şi a coroborării acestuia cu mijloacele de probă din faza de urmărire penală, atât instanţa de fond cât şi cea de prim control judiciar corect au reţinut ca şi situaţie de fapt că în seara zilei de 14 octombrie 2006, minora B.M.C. în vârstă de 12 ani, a avut o discuţie contradictorie cu părinţii săi, aspect ce a determinat-o pe aceasta să părăsească domiciliul şi cu o maşină de ocazie a ajuns în municipiul Sibiu, la Autogara, intenţionând să ajungă la bunicii săi. Cum ora era târzie, a rămas în incinta autogării până la orele 2100, când inculpatul V.I. a staţionat autobuzul firmei D. ce se deplasa pe ruta Cluj - Rm.Vâlcea.
Văzând-o singură pe minoră şi informându-se asupra motivului, inculpatul a luat-o în autocar. Minora susţine că i-ar fi promis că o va transporta la bunicii săi, în timp ce inculpatul susţine că deşi i-a spus comuna natală, l-ar fi minţit că părinţii săi s-au mutat în Rm.Vâlcea (f.42 - 44 d.u.p.866/P/2006). Cert este că acesta şi-a continuat traseul până în municipiul Rm.Vâlcea, ajungând în Autogara „1 Mai" la orele 2300. După ce pasagerii au coborât, împreună au mers la garajul unităţii unde a parcat autobuzul, după care cu un taxi s-au întors în autogara unde inculpatul avea autoturismul Fiat - proprietate personală - cu care s-au deplasat la Hotelul „Tineretului" din localitate, unde sus-numitul a închiriat camera 201. Aici, în faţa refuzului minorei în vârstă de 12 ani, de a întreţine raporturi sexuale, inculpatul, prin ameninţare, lovire şi ardere cu ţigara, întreţine un raport sexual complet, cu minora, contra voinţei acesteia.
În dimineaţa zilei de 15 octombrie 2006 se reîntorc în Autogara „1 Mai", inculpatul lăsând-o pe minoră în autoturismul său, el plecând în cursă pe ruta Rm.Vâlcea - Cluj Napoca.
Minora ajunge în Sibiu cu o maşină de ocazie şi este recunoscută şi luată de vecinii săi din localitatea de domiciliu F.M. şi F.P., de lângă o unitate militară, unde se ţinea cu o mână de burtă, plângea şi se sprijinea de gardul unităţii, acuzând dureri abdominale. Pe drum relatează vecinilor întreaga situaţie de fapt, odată, ajunsă la domiciliu, părinţii săi internând-o de urgenţă şi sesizând organele de cercetare penală.
În cursul urmăririi penale inculpatul a negat că ar fi întrebuinţat violenţa pentru întreţinerea raportului sexual şi că nu ar fi cunoscut vârsta părţii vătămate, pe care a apreciat-o la 15 ani (f.44 - d.u.p. 866/P/2006). Cu toate acestea, în declaraţia dată în 17 octombrie 2006 în faţa judecătorului şi în prezenţa apărătorului din oficiu, întrebat fiind dacă a luat legătura cu fata, acesta a răspuns „Care fată, fata pe care am violat-o ? Nu am mai luat legătura cu ea de atunci".
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte minora, medicul legist apreciază că dezvoltarea fizică a acesteia este corespunzătoare vârstei de 13-14 ani (certificatul medico-legal nr. I/c/56 din 16 octombrie 2006 - f.14 d.u.p.).
În esenţă, martorii F.P., F.M. (f. 135-136 vol.I; 391-393 vol. II dos. tribunal) şi S.N. (f.231 vol. I, 417 vol. II dosar tribunal) îşi menţin depoziţiile din cursul urmăririi penale.
De altfel, medical s-a stabilit că imediat după violarea sa minora a prezentat „amnezie retrogradă" necesitând, ulterior consiliere şi tratament psihologic (f. 14 d.u.p.) explicându-se incoerenţa în relatarea stării de fapt.
De altfel, inculpatul este nesincer, încercând adevărului, din moment ce în faza de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi în apel nu neagă raportul sexual cu minora - care de altfel a fost văzută în seara respectivă şi de către paznicul SC D. Rm.Vâlcea, P.O., care i-a apreciat vârsta la 13-14 ani, fiind aşezată pe scaunul din spatele şoferului (f. 259 vol. I dos. tribunal) - susţinând însă că a fost de bună-voie, pentru ca în apel să afirme că a plătit-o anticipat cu 100.000 lei deşi i se solicitase 300.000 ROL (f.35 dos. inst. apel), dar în etapa recursului să nege fapta, afirmând contrar tuturor mijloacelor de probă administrate, că a întreţinut raport sexual în seara de 14/15 octombrie 2006 cu o altă persoană de sex feminin decât minora. (f.57 dos. inst. de recurs).
Critica referitoare la stabilirea provenienţei genetice a spermatozoizilor recoltaţi a doua zi după consumarea violului nu poate fi reţinută din moment ce medico-legal s-a stabilit că după trecerea unui interval de timp de peste 1 an de zile, obiectiv, materialul biologic nu mai păstrează caracteristicile necesare efectuării unei asemenea expertize (f. 347 - 352 vol. I. dos. tribunal).
Contradicţiile din declaraţiile părţii vătămate au fost explicate prin „tulburarea de stres postraumatică" şi „ amnezia retrogradă" care a necesitat tratament îndelungat de specialitate, fiind însă stabilit mai presus de orice îndoială că inculpatul este autorul violului din noaptea de 14/15 octombrie 2006, a cărui victimă a fost minora B.M.C.(f.341-342 vol. I. dos. tribunal).
În sfârşit, referitor la individualizarea pedepsei, instanţele au avut în vedere limitele speciale prevăzute de norma incriminatoare, vârsta extrem de fragedă a minorei (12 ani), urmările grave asupra dezvoltării sale psihice, modalitatea concretă de săvârşire a faptei ce evidenţiază starea de cruzime, inumanitatea inculpatului care deşi are 36 ani, este căsătorit şi are copii, nu s-a dat în lături să profite de inocenţa şi imaturitatea unui copil, dar şi atitudinea acestuia, care de fiecare dată, a încercat să dea o altă turnură faptei sale abominabile. Cuantumul şi modalitatea de executat a pedepsei corespunde criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurilor pedepsei aşa cum sunt definite de art. 52 C. pen.
Constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atât sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, a vinovăţiei inculpatului cât şi a răspunderii penale a acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul său va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul părţii vătămate constituită parte civilă prin reprezentant legal, se constată că este inadmisibil întrucât aceasta nu a exercitat calea ordinară de atac a apelului, achiesând la soluţia instanţei de fond. Ori, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului. Pe de altă parte, soluţia instanţei de fond a fost modificată în apelul parchetului, în sensul majorării pedepsei şi nu a diminuării acesteia, pentru a îndreptăţi astfel partea civilă să exercite calea de atac a recursului.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul părţii civile va fi respins ca inadmisibil.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 28/A din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.M.C. prin reprezentant legal B.P. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2006/2009. Penal → |
|---|
