ICCJ. Decizia nr. 2175/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2175/2009
Dosar nr. 134/42/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 37 din 4 martie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P., procurator al numitei T.C., împotriva Ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 593/P/2008 din 17 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinând soluţia atacată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, că în realitate faptele imputate intimaţilor reprezintă nemulţumiri ale petentului cu privire la modul în care unele cauze civile sau penale în care a avut calitatea de parte, au fost soluţionate, respectiv instrumentate de către intimaţi, în calitatea lor de magistraţi, avocaţi ai părţii adverse sau poliţişti şi care nu pot fi rezolvate, potrivit legii, decât prin exercitarea căilor legale de atac.
S-a mai reţinut că afirmaţiile cu caracter general făcute de către petent fără a se putea trage concluzia că persoanele împotriva cărora s-a plâns şi-ar fi exercitat abuziv sau neglijent atribuţiile, având un interes în a prejudicia partea pe care o reprezintă sunt doar simple opinii ale petentului care nu pot fi primite de instanţă.
Cu privire la unele fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins a fi fost comise de intimaţii C.I., P.V., C.G. şi C.M. precum şi Ş.C. instanţa a apreciat că în mod corect procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, astfel încât punerea în mişcare a acţiunii penale este împiedicată.
Instanţa a concluzionat în sensul că soluţia adoptată de procuror este corectă şi se bazează pe dispoziţiile Legii nr. 304/2004 şi pe documentele europene în materie, dar şi pe dispoziţiile Legii nr. 51/1995, astfel încât nu s-au identificat elemente care să impună modificarea soluţiei.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a reiterat susţinerile invocate în plângerile introductive, manifestându-şi nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare a cauzelor penale şi civile în care a avut calitatea de parte şi a solicitat casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o corectă soluţionare.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată, că soluţia dispusă de procuror în ordonanţa atacată se întemeiază pe actele premergătoare efectuate în cauză din care rezultă pe de o parte că pentru unele dintre faptele reclamate de petent, în calitatea sa de mandatar al persoanei vătămate T.C., s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind împiedicată, iar pe de altă parte restul faptelor imputate intimaţilor fie nu sunt prevăzute de legea penală, fie lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Astfel în ce îi priveşte pe magistraţii judecători în mod corect s-a reţinut că atât timp cât şi-au exercitat cu bună-credinţă atribuţiile stabilite prin lege, pronunţând hotărârile judecătoreşti în temeiul legii şi a propriei convingeri formate pe baza probelor administrate în cauzele respective, nu pot fi incriminaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru eventualele nemulţumiri, părţile care se consideră nedreptăţite prin soluţiile pronunţate de judecători au deschise căile legale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, care pot fi astfel criticate şi desfiinţate în măsura în care se dovedesc a fi fost greşite.
Referitor la intimaţii care au calitatea de grefieri este de arătat că acestora nu le revin, potrivit legii, atribuţii în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în cauzele deduse judecăţii, participarea lor fiind limitată la activităţi auxiliare actului de justiţie.
Cu privire la magistraţii procurori s-a apreciat, de asemenea, în mod întemeiat că faptele imputate acestora nu sunt prevăzute de legea penală.
În lipsa unor indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, procurorilor nu li se pot reproşa concluziile prezentate în faţa instanţelor, aceştia fiind liberi, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 să susţină acele concluzii pe care le consideră întemeiate potrivit legii, bazându-se pe probele administrate în cauză, aşa încât o eventuală netemeinicie a susţinerilor procurorului nu poate constitui elementul material al unei infracţiuni în atare condiţii.
În fine, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror apare ca fiind justificată şi în ceea ce-i priveşte pe intimaţii avocaţi care au reprezentat interesele părţilor adverse în procesele respective, în condiţiile în care potrivit art. 37 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 „în exercitarea profesiei, avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici sau altui salariat” iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol „avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în faţa instanţei de judecată sau a altor organe, dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea şi necesare cauzei ce i-au fost încredinţate”.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru a se dispune desfiinţarea ordonanţei atacate, astfel încât şi hotărârea primei instanţe prin care respingându-se plângerea formulată de petiţionară (prin mandatar), s-a menţinut soluţia dispusă de procuror, apare ca fiind legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente recursul declarat nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara T.C. prin procurator A.P. împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1122/2009. Penal → |
|---|
