ICCJ. Decizia nr. 2207/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2207/2009
Dosar nr. 2181.3/102/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 33 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Mureş s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.D., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi s-a menţinut această măsură faţă de inculpat.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii pe 24 de ore din data de 29 februarie 2008 şi durata arestării preventive din data de 1 martie 2008 până la zi.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile M.I. şi M.E. suma de 20.000 de lei cu titlu de daune morale şi s-a respins restul pretenţiilor civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict trimis instanţei alăturat dosarului Parchetului şi păstrat la grefa Tribunalului, constând într-un foarfece de tuns oile.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către părţile civile a corpurilor delicte trimise instanţei alăturat dosarului Parchetului şi păstrate la grefa Tribunalului, constând în obiecte de îmbrăcăminte ambalate într-un sac de rafie.
S-a făcut aplicarea art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
S-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din 23 iulie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În motivare s-a arătat că în data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiş, pe drumul principal din satul Ozd, inculpatul l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea unei lovituri cu un foarfece în inimă.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 29 februarie 2008, atât inculpatul cât şi victima se aflau la muncă, la tuns oile, în satul Ozd din comuna Bichiş, judeţul Mureş. Cei doi s-au intersectat în momentul când victima s-a oprit la un bar din sat pentru a bea bere şi a avut o altercaţie cu martorul O.I., iar inculpatul a ieşit dintr-o curte învecinată, unde tocmai terminase lucrul. Cu foarfeca pe care încă o avea în mână, inculpatul a lovit-o o singura dată, în zona inimii, din faţă, pe victimă. Victima a decedat aproape instantaneu.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului de a-i aplica victimei M.T.C., pe un drum public, o lovitură cu un foarfece în zona inimii, cu urmarea morţii victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.174, art. 175 lit. i) C. pen.
Instanţa a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, comportamentul procesual al inculpatului, care a recunoscut, dar cu rezerve, comiterea faptei, şi împrejurările care reies din Referatul de evaluare (filele 58-62). Anterior datei faptei, inculpatul a avut un comportament pozitiv în comunitate, s-a implicat de mic în muncă, nu a mai fost cercetat penal şi nu a mai săvârşit fapte agresive - a provocat, totuşi, din culpă, un accident cu căruţa, soldat cu vătămarea a trei persoane. Pentru toate aceste motive, instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre minimul special.
În latura civilă, s-a reţinut că înainte de citirea actului de sesizare părţile civile M.I. şi M.E., părinţii victimei, au solicitat în calitate de creditori solidari suma de 20.000 de lei cu titlu de daune morale, pretenţie întemeiată dată fiind pierderea unui fiu. Ulterior, pretenţiile au fost modificate în scris prin adăugarea şi a altor sume (fila 85), dar acestea nu au fost prin nimic dovedite, astfel cum a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat, în termen legal, apel inculpatul M.C.D., care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, care ar fi mult prea aspră, raportat la starea de fapt şi la starea de provocare din partea victimei.
Prin Decizia penală nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului M.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 09 februarie 2009 a Tribunalului Mureş.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest faţă de inculpatul menţionat şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul 9 februarie 2009 până la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor calificat săvârşită de inculpat fiind pe deplin dovedită.
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă existenţa vreunei provocări din partea victimei.
S-a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind justificată reindividualizarea acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând hotărârea pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că o pedeapsă într-un cuantum mai redus este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei.
Concluziile apărătorului recurent inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.C.D., care în data de 29 februarie 2008, pe raza comunei Bichiş, pe drumul principal din satul OZD, l-a ucis pe victima M.T.C., prin aplicarea unei lovituri cu un foarfece în inimă, în urma căreia victima a decedat, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de către inculpat.
Examinând recursul inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), Înalta Curte îl consideră nefondat.
Inculpatul M.C.D. solicită reţinerea scuzei provocării şi, ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării, trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă, prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.
Starea de provocare venită din partea victimei la care ar fi reacţionat inculpatul, omorând victima, nu a rezultat din nicio probă administrată în cauză, iar inculpatul nu a adus nicio dovadă pentru a proba cele susţinute. Persoanele care au însoţit victima, respectiv martorii M.C., O.I., A.I., R.G., J.I., în declaraţiile lor, arată că nu au văzut victima să-l fi lovit pe inculpat. Susţinerea inculpatului este confirmată doar de martorii D.I. (fila 40) – tatăl inculpatului şi H.Z. (fila 80), care precizează că nu a văzut foarte bine faptele. După cum rezultă din declaraţia martorului O.I. de la urmărirea penală (fila 28) cauza gestului inculpatului nu a fost vreo provocare imediată din partea victimei, ci un conflict vechi între cei doi. Faţă de actele dosarului, nu se poate reţine provocarea, un vechi conflict dintre cei doi nefiind de natură a crea inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, astfel încât să acţioneze violent, acţiunea sa ducând la decesul numitului M.T.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu se justifică a se face în cauză în raport de gravitatea faptei săvârşite (omor calificat), modul în care a fost săvârşită (fără a exista un conflict real între victimă şi inculpat, acesta a înjunghiat victima), obiectul folosit (o foarfecă de tuns oile), zona vizată (inima – zonă vitală), ceea ce demonstrează un grad ridicat de pericol social al faptei şi o periculozitate sporită a persoanei care le-a comis, justificând pedepse într-un cuantum superior.
Conduita procesuală corectă a inculpatului (de altfel această atitudine trebuie să o aibă orice persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală), faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, nu reprezintă circumstanţe de natură a conduce la un tratament sancţionator mai blând, ţinând seama de circumstanţele reale grave în care fapta a fost săvârşită.
Inculpatul trebuia să ştie că pe lângă drepturi are şi o serie de datorii, obligaţii şi răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Prin urmare, pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, răspunde imperativelor înscrise în art. 52 C. pen.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane, care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei, care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Codul penal, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Fapta inculpatului este gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ţine seama că acţiunea violentă a inculpatului a avut drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, astfel încât resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept".
În consecinţă, critica formulată de inculpat nu poate fi primită, sens în care recursul său va fi respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Analizând hotărârea recurată şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu sunt incidente alte cazuri de casare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce prevenţia la zi, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 februarie 2009 la 11 iunie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2240/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
