ICCJ. Decizia nr. 2253/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2253/2009
Dosar nr. 6628.3/215/2006
Şedinţa publică din 15 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1880 din 24 mai 2007 a Judecătoriei Craiova, au fost condamnaţi inculpaţii: S.G. la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) şi art. 180 alin. (2) din acelaşi cod; S.D. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (3 fapte); T.I. la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 180 alin. (2) C. pen. (2 fapte) şi obligarea acestora la despăgubiri către părţile civile B.P., B.T. şi B.M.
În fapt s-a reţinut că la datele de 4 şi 14 noiembrie 2003 părţile şi-au adresat injurii şi ameninţări care au degenerat în acte de violenţă şi pătrunderea fără drept în curtea părţilor vătămate.
Tribunalul Dolj, secţia penală, prin Decizia penală nr. 319 din 7 noiembrie 2006 a respins apelurile declarate de părţile civile.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 306 din 16 aprilie 2008 a respins ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii S.G. şi S.D.
Totodată, au fost admise recursurile declarate de procuror şi de părţile civile şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Prin Decizia penală nr. 310 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj au fost respinse apelurile declarate de părţile civile şi a fost admis apelul declarat de procuror, aplicându-se în cauză dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ale art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 386 din 13 aprilie 2004 a respins ca nefondate recursurile declarate de procuror şi de părţile civile B.P., B.M. şi B.T.
Împotriva acestei decizii considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs inculpaţii S.D. şi S.G.
Recursurile declarat nu sunt admisibile.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpaţii, condamnaţi la pedepsele arătate mai sus de Judecătoria Craiova prin sentinţa penală nr. 1880 din 24 mai 2007 nu au folosit calea apelului, astfel că prin Decizia penală nr. 306 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova recursurile împotriva hotărârii de condamnare au fost respinse ca inadmisibile potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen.
Ca atare, noile recursuri declarate de inculpaţi la instanţa supremă împotriva deciziei pronunţate în recurs de Curtea de Apel Craiova nu sunt admisibile, dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. nepermiţând această cale de atac.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.G., cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.G., împotriva deciziei penale nr. 386 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 15 iunie 2009
← ICCJ. Decizia nr. 2240/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2265/2009. Penal → |
---|