ICCJ. Decizia nr. 2214/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2214/2009
Dosar nr. 88/44/2009
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 263/P din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.N. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, P.N. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi C.D., comisar de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Focşani, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., reţinându-se că faptele sesizate nu există.
Pentru a se dispune astfel, s-a constatat că, la data de 30 iunie 2008, petiţionarul M.Ş. a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii G.N. şi P.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
În conţinutul plângerii penale, petiţionarul M.Ş. şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la modul în care s-au declanşat cercetările în Dosarul nr. 5647/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani de către procurorul G.N. În continuare, petiţionarul a precizat că i s-au îngrădit drepturile procesuale, deoarece nu i s-a respectat dreptul de a fi asistat de un apărător ales, deşi a formulat o cerere în acest sens.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, petiţionarul a precizat că procurorul P.N. a săvârşit această infracţiune, deoarece acesta este „avocat suspendat" în cadrul Baroului Vrancea şi, prin modul în care a efectuat cercetări, a încercat, de fapt, să „înlăture" concurenţa cu ceilalţi avocaţi.
De asemenea, petiţionarul M.Ş. a precizat că magistratul P.N. a săvârşit infracţiunea de represiune nedreaptă, deoarece a început urmărirea penală împotriva sa, deşi cunoştea faptul că este nevinovat. în continuare, petiţionarul a susţinut că procurorul P.N. a săvârşit infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, deoarece nu i-a fost acceptată cererea de introducere în cauză a baroului din care acesta face parte.
În final, petiţionarul M.Ş. a depus o plângere cu un conţinut asemănător la C.S.M., prin care a solicitat să se efectueze cercetări faţă de magistraţii G.N. şi P.N. şi faţă de comisarul de poliţie C.D. din cadrul Poliţiei municipiului Focşani, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., plângere care a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, spre competentă soluţionare.
Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat următoarele:
La data de 5 noiembrie 2007, procurorul G.N., care avea funcţia de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că petiţionarul M.Ş. a exercitat profesia de avocat în Dosarul nr. 2235/231/2006 al Judecătoriei Focşani, deşi nu figurează pe tabloul avocaţilor din cadrul Baroului Vrancea, acordând asistenţă juridică numitului G.G. din comuna Tulnici, judeţul Vrancea.
În luna februarie 2008, petiţionarul M.Ş. a fost audiat de către organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, care i-au adus la cunoştinţă că este audiat sub aspectul infracţiunii de exercitare a unei profesii fără autorizaţie, că are dreptul să fie asistată de un apărător, precum şi dreptul de a nu da nici o declaraţie, iar aceasta a dat declaraţie, înţelegând să nu uzeze de drepturile procesuale menţionate.
La finalizarea cercetărilor, comisarul de poliţie C.D. din cadrul Poliţiei municipiului Focşani a întocmit un referat în care a propus scoaterea de sub urmărire penală a petiţionarului M.Ş., sub aspectul infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 C. pen. şi aplicarea faţă de acesta a unei sancţiuni cu caracter administrativ din cele prevăzute de art. 91 C. pen.
Prin ordonanţa cu nr. 5647/P/2007 din 19 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, procurorul P.N. a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de petiţionarul M.Ş., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei.
Prin ordonanţa cu nr. 1641/11/2/2/2008 din 8 august 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, prim-procurorul D.L.G. a dispus infirmarea ordonanţei cu nr. 5647/P/2007 din 129 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiţionarului M.Ş., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 281 C. pen. şi art. 215 alin. (2) şi (3) din C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în sumă de 1.000 lei.
Aceste soluţii i-au fost comunicate petiţionarului M.Ş., care a uzat de căile legale de atac.
Raportând aspectele reclamate de persoana vătămată la definiţiile date de C. pen. infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246) şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247), parchetul a constatat că faptele sesizate nu există, ceea ce atrage aplicarea prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut că, exercitarea, în sine, de către procurorii menţionaţi, a atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 republicată, nu poate fi circumscrisă faptei penale, astfel cum este definită de art. 17 şi art. 18 C. pen.
Pentru aceste motive s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii G.N. şi P.N., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzute de art. 247 C. pen.
Totodată, parchetul a apreciat că, deşi magistratul P.N. a avut calitatea de avocat în Baroul Vrancea, înainte de a deveni procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, acest fapt nu înseamnă că prin instrumentarea şi soluţionarea Dosarului cu nr. 5647/P/2007 a săvârşit infracţiunea de conflict de interese, întrucât a pronunţat soluţia în baza materialului probator administrat şi în baza propriei convingeri.
Faţă de magistratul G.N. şi faţă de comisarul de poliţie C.D., petiţionarul nu a prezentat în conţinutul plângerii penale în ce constă fapta sesizată, sub aspectul infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.
Pentru aceste considerente, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale fată de cei trei intimaţi, sub aspectul infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.
Totodată, parchetul a reţinut că, potrivit art. 268 C. pen., fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna vreo persoană, ştiind că este nevinovată, constituie infracţiunea de represiune nedreaptă.
Din lecturarea textului legal şi din prezentarea modului de instrumentare şi soluţionare de către organele de urmărire penală a Dosarului cu nr. 5647/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, rezultă în mod evident că nu se poate vorbi de această infracţiune, întrucât faţă de petiţionar nu s-a luat nici o măsură procesuală din cele enumerate.Pentru acest motiv s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul G.N. şi P.N. şi faţă de ofiţerul de poliţie C.D., sub aspectul infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., în realitate, nu există. De fapt, persoana vătămată şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la neintroducerea în cauză a baroului în care este înscrisă, în vederea dovedirii că actele pe care le deţine sunt legale.
Pentru aceste considerente, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.N., P.N. şi C.D., sub aspectul infracţiunii de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., întrucât fapta sesizată, în realitate, nu există.
Din probele administrate, s-a reţinut că organele de urmărire penală au depus la Dosarul cu nr. 5647/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani probele necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
În consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii G.N. şi P.N. şi faţă de ofiţerul de poliţie C.D., sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece fapta sesizată nu există.
În sfârşit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul de poliţie C.D., din cadrul Poliţiei municipiului Focşani, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., deoarece faptele sesizate, în realitate, nu există, întrucât, din verificările efectuate rezultă că toate actele procedurale întocmite în Dosarul nr. 56457/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani de către ofiţerul de poliţie C.D. au fost efectuate cu respectarea drepturilor procesuale.
De altfel, în cauza respectivă asistenţa juridică nu este obligatorie, iar persoana vătămată avea posibilitatea să-şi angajeze un apărător ales.
În conformitate cu art. 275 - 278 C. proc. pen., petiţionarul M.Ş. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 263/P din 20 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 1283/11/2 din 29 decembrie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat Curţii de Apel Galaţi cu plângere, invocând nelegalitatea rezoluţiilor dispuse de procuror, susţinând că făptuitorii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor sesizate, astfel că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin sentinţa penală nr. 75/F din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.Ş. împotriva rezoluţiilor nr. 263/P din 20 noiembrie 2008 şi nr. 1283/11/2 din 29 decembrie 2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât nici comisarul de poliţie C.D., din cadrul Poliţiei municipiului Focşani şi nici procurorii P.N. şi G.N., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, nu au săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală cu prilejul instrumentării Dosarului nr. 5647/P/2007.
În aceste condiţii, faptul că soluţia pronunţată în dosarul mai sus menţionat îl nemulţumeşte pe petiţionar nu poate atrage răspunderea penală a celor trei intimaţi, ci îl îndreptăţeşte pe acesta să atace soluţia cu plângere la instanţă, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. De altfel, petiţionarul a formulat o astfel de plângere, care i-a fost respinsă nefondată, prin sentinţa penală nr. 1849 din 5 decembrie 2008, rămasă definitivă ca umare a respingerii recursului declarat de petiţionar, prin Decizia penală nr. 5 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Vrancea.
Instanţa de fond a conchis, în sensul că, în mod corect s-a dispus prin rezoluţia nr. 263/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei intimaţi, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., reţinându-se că, în realitate, faptele imputate acestora nu există.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, petiţionarul M.Ş. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor cu obligarea acestora la plata de daune morale.
În motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, precum şi în concluziile scrise, recurentul petiţionar a reiterat, în esenţă, criticile formulate şi la instanţa de fond, susţinând că în mod greşit procurorul nu a dispus citarea şi interogarea intimaţilor.
Examinând hotărârea instanţei de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În considerentele sentinţei si ale rezoluţiei din 20 noiembrie 2008 dată în Dosarul nr. 263/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, au fost analizate toate aspectele invocate de recurentul petiţionar, cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaţilor G.N., P.N. si C.D., reţinându-se în mod corect că nu se constată indicii cu privire la săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor reclamate de petiţionar, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 2531 C. pen., art. 268 C. pen., art. 272 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen.
Împrejurarea că recurentul petiţionar este nemulţumit de soluţiile dispuse de intimaţi, nu constituie un temei suficient pentru angajarea răspunderii penale a acestora, în lipsa existenţei unor indicii clare cu privire la săvârşirea unor fapte penale.
Cât priveşte temeiul de drept al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta a fost corect invocat, întrucât corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză.
Înalta Curte nu poate reţine nici criticile referitoare la faptul că procurorul nu a dispus citarea şi audierea intimaţilor, deoarece, în etapa actelor premergătoare, se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale, procurorul fiind singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 75/ F din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 75/ F din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2123/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2288/2009. Penal → |
---|