ICCJ. Decizia nr. 2040/2009. Penal. Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2040/2009
Dosar nr.743/32/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 577/ P din 16 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, privind pe inculpatul G.K.V., din infracţiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea 31/1990 modificata in infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii:
- G.K.V., fiul lui V. si V., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată;
- T.F., fiul lui N. si D., pentru infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) cpenal întrucât faptele nu există.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., s-au respins pretenţiile civile formulate în cauză.
S-a constatat ca inculpaţii au fost asistaţi de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat sub nr. 12/P/2005 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimişi în judecată inculpaţii: G.K.V. pentru infracţiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, constând în aceea că a înlocuit activul real al SC E. SRL Rm. Sărat cu unul supraevaluat, urmare a unor vânzări formate succesiv în scopul diminuării activelor societăţii şi T.F. pentru art. 2481 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile sale în calitate de funcţionar public - director al A.F.P.M. Rm. Sărat prin îndeplinirea defectuoasă, în sensul de a ridica sechestrele asigurătorilor asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării acoperirii unor creanţe şi instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate, producând o pagubă instituţiei de stat în valoare de peste 2 miliarde lei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2007 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, întrucât prin Legea insolvenţei nr. 85/2006 art. 282 din Legea nr. 31/1990 modificată a fost abrogat, iar potrivit art. 148 din Legea nr. 85/2006 prevăd ca, infracţiunile prev. la art. 143 - 147 se judecă în primă instanţă de tribunal cu celeritate.
La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 4581/2007 iar analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că faptele reţinute în sarcina celor 2 inculpaţi nu exista pentru considerentele ce vor fi expuse:
Astfel cu privire la inculpatul G.K.V., se reţine în sarcina acestuia că în calitate de administrator al SC E. SRL Rm. Sărat a înlocuit activul real al societăţii cu unul supraevaluat, urmare a unor vânzări formate succesiv, în scopul diminuării activelor societăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1996, infracţiunea pentru care inculpatul a rost trimis în judecată, constând în falsificarea, sustragerea şi distrugerea evidenţelor societăţii ori ascunderea unei părţi din activul societăţii, înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în regimul societăţii, în alt scop ori în situaţiile financiare a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în scopul diminuării aparente a valorii activelor.
Analiza acestui text de lege, relevă clar, concis şi fără echivoc, că oricare dintre activele reţinute în textul de lege care incriminează existenţa acestei infracţiuni reclamă existenţa unui scop şi anume diminuarea aparentă a activilor societăţii.
Ori inculpatul G.K.V., achiziţionează o „ghilotină cu centrala hidraulică" în anul 2000, de la SC F.R. SA (fl. 48 dosar u.p.) cu suma de 1400 RON. Ulterior inculpatul vinde succesiv această ghilotină şi îi creşte valoarea la 2 miliarde o sută mii lei.
Pentru că a efectuat diverse studii şi cercetări cu privire la valoarea acestei ghilotine în martie 2002, inculpatul a solicitat SC E.C.C. SRL Focşani efectuarea unei expertize tehnico-contabile vizând evaluarea ghilotinei, în vederea determinării valorii de piaţă, iar experţii pe baza criteriilor standardelor recunoscute şi aplicate de A.N.E.V.A.R. au stabilit o valoare de 2.415.499 lei (valoare fără TVA) la data de 7 martie 2002.
Prin hotărârea judecătorească care putea fi atacată şi contestată în condiţiile prevăzute de lege, act adiţional al Registrului Comerţului Buzău; „ghilotina cu centrala hidraulică" în valoare de 2.415.499 lei este introdusă în capitalul social în data de 28 mai 2002 ca şi aport în natură, acesta fiind majorat cu valoarea stabilită prin expertiză.
Altfel spus, nici unul dintre organele competente nu au contestat la acea dată valoarea acestui bun; deşi au avut la dispoziţie diverse mijloace pentru a contesta, iar la faptul că inculpatul a vândut în mod succesiv acest bun nu înseamnă că a comis implicat şi o infracţiune.
Practic prin toate aceste vânzări, şi de asemenea prin expertiza efectuată în cauză, inculpatul a mărit valoarea acestui bun şi a majorat valoarea activelor societăţii şi nicidecum nu le-a micşorat sau diminuat aşa cum prevede textul de lege care incriminează aceste infracţiuni.
Ori nu numai că sub aspectul laturii obiective din textul incriminat nu se regăsesc nici una dintre activele pentru care se pretinde că s-a comis infracţiunea (falsificare, sustragere, distrugere, ascundere, înfăţişare de datorii inexistente), dar mai mult decât atât nu există nici scopul cu privire la care se pretinde că a fost comisă infracţiunea,respectiv al diminuării aparente, ci dimpotrivă prin majorarea valorii acestei ghilotine s-a majorat clar valoarea activelor.
De altfel reprezentanţii parchetului nici nu contestat în vreun mod valoarea acestei ghilotine care a fost constatată prin expertiza efectuată conform standardelor A., deşi iniţial au dispus efectuarea acesteia, ulterior au renunţat la efectuarea ei, ceea ce denotă clar că şi-au însuşit valoarea stabilită de către expertiza depusă la dosarul cauzei.
Aşadar, analiza actelor dosarului, relevă clar inexistenţa faptei reţinută în sarcina inculpatului G.K.V. şi de asemenea a fost respinsă şi cererea de schimbarea încadrării juridice formulată în cauză din infracţiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată în infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2002 întrucât în acest nou text de lege nu se regăseşte nici una dintre activele care incriminează fapta pentru care a fost trimis iniţial inculpatul în judecată, text ce ulterior a fost abrogat.
Cât priveşte pe inculpatul T.F., tribunalul a apreciat de asemenea că în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen. pentru următoarele considerente.
S-a susţinut în actul de sesizare că inculpatul cu ştiinţă în calitate de funcţionar public, şi-a încălcat atribuţiile sale, în sensul că a ridicat sechestrele asigurătorii asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării acoperirii unor creanţe şi instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate în speţă ghilotina, producând o pagubă instituţiei de stat de peste 2 miliarde lei.
Analiza actului de sesizare relevă clar, aşa cum am arătat anterior, că cercetările efectuate în cauză sunt extrem de deficitare, reprezentanţii parchetului neefectuând actul reprezentativ care stă la baiza încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul T.F. a fost trimis în judecată şi anume expertiza care să stabilească prejudiciul cert, clar şi neechivoc, reţinând succint că a provocat o pagubă de peste 2 miliarde lei.
De asemenea referitor la dosarul de executare silită îh care figura debitoare societatea inculpatului G.K.V., rezultă clar că pentru recuperarea debitului salvat de acesta, fuseseră instituite 2 sechestre asigurătorii, respectiv asupra unei clădiri în construcţie şi asupra unei hale metalice sechestre ce au fost aplicate anterior numirii în funcţie a inculpatului T.F.
Tot anterior numirii în funcţie de director al inculpatului T.F., A.F.P.M. Rm. Sărat, a instituit sechestru asigurător şi asupra unor bunuri mobile aparţinând inculpatului G.K.V., iar din dosarele de executare silită existente la data când inculpatul T.F. a fost numit în funcţia de director, rezultă că cele 2 imobile sus menţionate fusese scoase la licitaţie publică de către A.F.P.M. Rm. Sărat de 3 ori, respectiv la data de 23 decembrie, 29 decembrie şi 4 ianuarie 1999, licitaţie la care nu s-a prezentat nici un ofertant şi care nu au fost dispuse şi organizate de către predecesorul în funcţia ocupată ulterior de inculpatul T.F.
Ceea ce a omis să se precizeze prin actul de sesizare este caracterul dinamic al activităţii de executare, ce rezultă clar din contextul OG nr. 11/1996 şi care prevede clar că ori de câte ori un bun legal sechestrat nu poate fi valorificat, într-un termen rezonabil A.F.P.M. poate ridica sechestrul de pe bunul respectiv, aplicând sechestrul asupra altor bunuri, însă valoarea bunurilor sechestrate nu trebuia să exceadă cuantumul debitului datorat bugetului de stat.
Faţă de aceste dispoziţii expres prevăzute de lege, salariaţii din subordinea inculpatului T.F. au pus sechestru asupra altor bunuri mobile până la concurenţa debitului, pe care la acea dată societatea în cauză îl datora bugetului statului, iar la data de 23 mai 2002, valoarea bunurilor sechestrate şi aparţinând societăţii inculpatului G.K.V., totaliza suma de 11.933.573.392 lei, în condiţiile în care debitul societăţii inculpatului era de 11.475.256.675 lei.
De asemenea cu ocazia inventarierii, în vederea aplicării sechestrului din 22 - 23 mai 2002, la care inculpatului G.K.V., s-a extins măsura sechestrului asigurător şi asupra unei ghilotine hidraulice, iar în iunie 2002 inculpatul G.K.V. s-a prezentat la A.F.P.M. Rm. Sărat s-a solicitat radierea sechestrelor referitoare la clădirea şi hala metalică, întrucât celelalte bunuri sechestrate ca valoare acoperă debitul datorat bugetului de stat.
Cererea a fost depusă la secretariat, iar inculpatul T.F. a repartizat-o oficiului juridic, care a redactat şi semnat această adresă prin care s-a cerut radierea sechestrului privind aceste bunuri, întrucât licitaţiile public organizate în vederea valorificării lor nu au avut succes.
Toată această situaţie şi tot acest parcurs relevă clar faptul că inculpatul T.F. nu a activat cu rea credinţă pentru a-i crea avantaje inculpatului G.K.V., şi că este aşa o arată şi faptul că măsurile de executare întreprinse la SC E. SRL Rm. Sărat de către A.F.P.M. Rm. Sărat unde ca director inculpatul T.F. au fost verificate de Compartimentul audit Public Intern din cadru D.G.F.P. Buzău, de unde rezultă că evoluţia măsurilor de executare silită cât priveşte această societate a fost îh deplină conformitate cu prevederile OG nr. 11/1996.
Acest lucru ar fi putut fi observat şi de către parchet, dacă ar fi analizat prevederile OG nr. 11/1996, iar concluzia la care ar fi ajuns este aceea ce rezultă din întreaga economie a actelor existente la dosar şi anume că inculpatul T.F., nu a produs nicicum vreun prejudiciu bugetului de stat.
De asemenea deficienţa actului de sesizare rezultă şi din aceea că fără temei, s-a constatat între activitateadesfăşurată de inculpatul G.K.V. şi infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului T. o legătură de cauzalitate.
Faptul că inculpatul G.K.V. a achiziţionat utilajul pe care l-a vândut în mod repetat, mărindu-i valoarea, nu are nici un fel de legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului T.F., singurele afirmaţii că la iniţiativa inculpatului T.F., a acţionat inculpatul G.K.V., supraevaluându-şi ghilotina, fără a exista vreo probă în acest sens, nu pot constitui drept temei al existenţei infracţiunii reţinută în sarcina acestuia din urmă fără a exista vreo probă în acest sens.
Mai mult decât atât în tot dosarul cauzei nu există nici un act, prin care inculpatul T.F. să fi dispus aplicarea sechestrului asigurător şi asupra ghilotinei hidraulice la valoarea rezultată din factura prezentată de inculpatul G.K.V. iar declaraţiile martorei C.F. sunt contradictorii date de pe poziţii diferite, o dată ca şi învinuită iar ulterior ca martor, aşa încât nu pot fi luate în considerare la aprecierea materialului probator administrat cauză.
Şi de asemenea, ceea ce nu a fost avut în vedere la stabilirea vinovăţiei inculpatului este faptul că valoarea ghilotinei hidraulice a fost consfinţită de judecătorul delegat la oficiul Registrului Comerţului jud. Buzău, de pe lângă C.C.O. Buzău care prin încheierea nr. 5470 din 6 iunie 2002 (fl. 72 dos.urm.pen.) a modificat şi majorat capitalul social al societăţii la valoarea de 2 miliarde lei jumătate, încheiere ce are autoritate de lucru judecat, aşa încât inculpatul T.F., nu avea cum să-i conteste el personal valoarea.
Faţă de toate aceste aspecte şi faţă de acest inculpat tribunalul a constatat că nu şi-a încălcat în vreun fel cu ştiinţă atribuţiile instituţiei de stat unde îşi desfăşura activitatea, aşa încât, pentru toate considerentele arătate, faţă de ambii inculpaţi în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat ambii inculpaţi pentru infracţiunile cu privire la care au fost trimişi în judecată, şi a respins cererea de schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen. pentru inculpatul G.K.V., din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată în infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
În latura civilă a cauzei în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a respins pretenţiile civile formulate în cauză.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi M.F. - A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Bacău.
Prin Decizia penală nr. 69 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 4581/110/2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cât şi de M.F.P. – A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei penale nr. 577/D din data de 16 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/180/2007.
S-a desfiinţat sentinţa penală sus-menţionată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe - Tribunalul Bacău.
S-a constatat/că intimaţii-inculpaţi au fost asistaţi de apărător ales.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi M.F.P. - A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Bacău.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.K.V., în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi condamnarea sa îh temeiul acestui text de lege.
Art. 282 din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, dar infracţiunea de bancrută frauduloasă nu a fost dezincriminată, fiind prevăzută de art. 143 din Legea nr. 85/2006. În aceste condiţii, s-a apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice, în sensul celor mai sus arătate.
De asemenea, s-a considerat că instanţa nu putea dispune o soluţie de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru o infracţiune încadrată într-un text de lege abrogat.
Cu privire la achitarea inculpatului, în opinia parchetului s-a apreciat că hotărârea este netemeinică, deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impunea condamnarea sa.
La data de 20 iunie 2002, SC E. SRL Rm. Sărat, judeţul Buzău, al cărei administrator era inculpatul G.K.V., avea debite în sumă de 14.524.094.988 lei către A.F.P. Rm. Sărat, motiv pentru care această instituţie aplicase sechestru asupra bunurilor imobile (hală şi teren), încă din 1998 şi 2000, aceste bunuri constituind aport în natură la capitalul social (care era în valoare totală de 2.072.100.000 lei).
La 15 septembrie 2000, inculpatul a achiziţionat o ghilotină cu suma de 14.000.000 lei ghilotină, care a făcut apoi obiectul unor vânzări succesive, în intervalul 1 februarie 2002 - 5 februarie 2002, prin mijlocirea de către o altă firmă, al cărei administrator era tot inculpatul G.K.V., dar aceste vânzări nu au fost efective, nefiind efectuate plăţi, în acest mod realizându-se mărirea valorii bunului la suma de 2.499.000.000 lei.
După ce a realizat această creştere fictivă a preţului ghilotinei, inculpatul a formulat cerere de schimbare a structurii capitalului social al SC E. SRL, fiind retras aportul în natură constând în hală de producţie şi terenuri în valoare de 2.072.100.000 lei şi înlocuit cu aport în natură, constând în ghilotină în valoare de 2.499.000.000 lei şi 1.000.000 lei aport numerar, valoarea totală fiind de 2.500.000.000 lei.
Raportat la această valoare totală a capitalului social se poate conchide că ar fi avut loc o majorare a capitalului social, fapt ce nu corespunde realităţii, întrucât valoarea ghilotinei nu este reală. Cu privire la acest aspect instanţa a motivat că valoarea ghilotinei a fost stabilită prin expertiza efectuată de SC E.C.C. SRL Focşani, dar nu a avut în vedere că această expertiză nu s-a făcut pe bunul deţinut de inculpat, ci a avut în vedere un produs considerat de expert asemănător şi, ca valoare a bunului, expertul s-a raportat la preţul din ultima factură de achiziţie, preţ rezultat în urma vânzărilor formale succesive nu şi la preţul iniţial de achiziţie.
De asemenea, instanţa nu a avut în vedere declaraţia martorului A.D. (f. 330 dosar u.p.) din care rezultă că în anul 1989 preţul unui astfel de utilaj era de 2.500.000 lei, deci cu mult inferior celui stabilit.
În aceste condiţii, preţul ghilotinei fiind supraevaluat, nu se poate conchide că prin aducerea ca aport în natură s-ar fi majorat capitalul social, dimpotrivă, dacă ne raportăm la primul preţ de achiziţie, de 14.000.000 lei, comparativ cu preţul bunurilor retrase (hală şi teren), se poate conchide că a fost diminuat.
Ca atare, în cauză se constată existenţa laturii obiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă (în ambele variante, atât din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cât şi din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006), căci, prin retragerea din capitalul social a bunurilor imobile care aveau o valoare cert stabilită şi înlocuirea cu un bun supraevaluat, s-a realizat ascunderea unei părţi din activul averii debitorului, respectiv SC E. SRL Rm. Sărat, judeţul Buzău.
Cat priveşte latura subiectivă, se constată şi existenţa acesteia, în condiţiile în care toate acţiunile anterior expuse au fost efectuate de inculpatul G.K.V. cu scopul de a intra în posesia halei şi terenurilor, întrucât cu ajutorul inculpatului T.F. a realizat ridicarea sechestrelor instituite asupra acestor bunuri, iar ulterior, a intrat în posesia lor după ce a cesionat acţiunile SC E. SRL către S.V.
S-a invocat netemeinicia hotărârii şi cu privire la inculpatul T.F., întrucât în mod greşit s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., căci fapta comisă de acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2481 C. pen., motiv pentru care se impunea condamnarea sa.
Astfel, inculpatul T.F., în calitate de director al A.F.P. Râmnicu Sărat a dispus ridicarea sechestrelor existente asupra halei şi terenului SC E. SRL, la datele de 6 şi 7 iunie 2002, solicitând Biroului de publicitate imobiliară din cadrul Judecătoriei Buzău radierea sechestrelor, deşi cunoştea că SC E. SRL Rm. Sărat avea un debit de 14.524.094.988 lei, iar sechestrele instituite asupra unor bunuri mobile nu erau în măsură să acopere datoria, fiind de o valoare mult inferioară.
Chiar dacă s-ar admite că la instituirea sechestrului asupra ghilotinei, care a avut loc la 11 iunie 2002, inculpatul T.F. nu cunoştea că valoarea acesteia este supraevaluată, acesta tot se face vinovat de îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, căci sechestrul asupra ghilotinei a fost pus la 11 iunie 2002, după ridicarea sechestrelor asupra halei şi terenurilor din 6 şi 7 iunie 2002 şi, mai mult, nici chiar preţul supraevaluat al ghilotinei nu acoperea debitul.
S-a apreciat de Parchet că apărările inculpatului T.F., în sensul că adresele de ridicare a sechestrelor asupra halei şi terenurilor au fost semnate de jurist, că la baza acceptării ghilotinei ca bun mobil pentru luarea sechestrului a stat verificarea în teren a acestui bun, nu sunt în măsură să înlăture răspunderea sa penală, în condiţiile în care cunoştea valoarea debitului şi în mod direct a dat dispoziţii asupra căror bunuri mobile să se instituie sechestru, deşi valoarea lor era mult inferioară datoriei.
Nici apărările în sensul că activitatea de executare are un caracter dinamic şi că atunci când un bun legal sechestrat nu poate fi valorificat într-un termen rezonabil, A.F.P.M. poate ridica sechestrul nu sunt în măsură să înlăture răspunderea penală a inculpatului T.F., căci în conformitate cu prevederile art. 68 din Ordonanţa nr. 11/1996 dacă imobilul nu a putut fi valorificat la cele trei licitaţii organizate conform art. 65-67 din acelaşi act normativ, organul de executare va repeta procedura de licitaţie cel puţin o dată pe an, în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Ori, inculpatul T.F., nu s-a conformat acestei obligaţii legale, obligativitatea acţionării în acest sens fiind necesară cu atât mai mult cu cât cele trei licitaţii anterioare (care, adevărat au avut loc anterior preluării funcţiei de director de către inculpat) nu au respectat prevederile art. 65-67 din Ordonanţa nr. 11/1996 fiind organizate la datele de 23 decembrie 1998, 29 decembrie 1998 şi 4 ianuarie 1999, cu încălcarea termenului de cel puţin 30 de zile între cele trei licitaţii.
M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Bacău a susţinut că hotărârea apelată este nelegală, în esenţă, deoarece în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului T.F., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 C. pen. şi au fost respinse despăgubirile civile solicitate, pentru următoarele motive:
- prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ şi nu a dispus administrarea tuturor probelor pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt;
- prima instanţă nu a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat;
- nu s-a ţinut cont de faptul că inculpatul T.F. a dispus ridicarea sechestrelor asupra bunurilor imobile ale societăţii fără ca debitele acesteia să fie achitate, ignorându-se în acest fel prevederile art. 68 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare; din conţinutul procesului verbal de sechestru din data de 23 mai 2002 rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că valoarea bunurilor mobile sechestrate era de 11.184.973.390 lei, iar debitul societăţii către bugetul de stat era 14.524.054.988 lei; în condiţiile unei debit de o valoare atât de mare inculpatul a solicitat Biroului de Publicitate Imobiliară din cadrul Judecătoriei Rm. Sărat ridicarea sarcinilor care grevau bunul proprietatea societăţii debitoare, respectiv tocmai sechestrul instituit pentru recuperarea creanţei bugetare;
S-a apreciat că în mod legal s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 1481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece acesta şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile sale de funcţionar - director la A.F.P. Rm. Sărat, prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, respectiv prin dispunerea ridicării sechestrelor asupra bunurilor SC E. SRL Rm. Sărat instituite în vederea recuperării unei creanţe bugetare, cât şi prin dispunerea indisponibilizării unor bunuri supraevaluate producând prin acest mijloace dolosive o pagubă bugetului de stat de peste 2 miliarde lei.
Judecătoria Bacău, prin sentinţa penală nr. 1.482 din data de 20 iunie 2007, în temeiul art. 27 alin. (1) pct. 1 lit. e) şi art. 42 C. proc. pen., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Bacău a reţinut că: „Având în vedere că potrivit art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/90 (text care încriminează fapta pentru săvârşirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul G.K.V.) „se pedepsesc persoanele vinovate de bancruta frauduloasa" şi întrucât potrivit art. 27 alin. (1) pct. 1 Iit. e) C. proc. pen. „Tribunalul judeca în primă instanţă infracţiunea de bancrută frauduloasă", instanţa în temeiul art. 42 C. proc. pen. urmează competenţa în favoarea Tribunalului Bacău."
Aşa cum se arăta, intimatul-inculpat G.K.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, iar intimatul-inculpat T.F., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Codul de procedură penală stabileşte în art. 25-29, competenţa materială a instanţelor în soluţionarea cauzelor penale.
Judecătoria Bacău şi-a fundamentat în drept hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) pct. 1 lit. e) C. proc. pen.
Acest text are următorul conţinut „e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar".
Examinând acest text, rezultă fără echivoc, că este dată în competenţa soluţionării în primă instanţă a tribunalului infracţiunea de bancrută frauduloasă, numai dacă priveşte sistemul bancar.
Ori, în cauza de faţă, infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V., deşi este infracţiunea de bancrută frauduloasă, în mod evident nu priveşte sistemul bancar, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea de declinarea a competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău este greşită.
Însă, trebuie observat că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V. a fost dată în competenţa tribunalelor prin Legea nr. 85/2006, pentru considerentele de mai jos.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 31/1990 infracţiunea de bancrută a fost prevăzuta atât în această lege, cât şi în Codul comercial.
Urmare a republicării Legii nr. 31/1990, în temeiul Legii nr. 99/1999, infracţiunea de bancrută a fost prevăzută în art. 276, pentru ca ulterior sediul materiei să se găsească în art. 282 din Legea nr. 31/1990.
În conformitate cu prevederile art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă „falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii ori ascunderea unei părţi din activul societăţii, înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societăţii, în alt act ori în bilanţul contabil a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în vederea diminuării aparente a valorii activelor".
După republicarea legii la data de 17 noiembrie 2004, ca urmare a renumerotării, această infracţiune era încriminată în art. 282 alin. (1) lit. a).
În temeiul art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, s-a abrogat în mod expres, printre altele şi art. 282 din Legea nr. 31/1990.
În Legea nr. 86/2006, s-au încriminat ca infracţiuni, printre altele şi următoarele fapte: „falsifică, sustrage sau distrug evidenţelor debitorului, ori ascunde o parte din activul averii acestuia" (art. 143 alin. (2) lit. a)).
Ori, din compararea celor două texte, cel în baza căruia a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V. şi cel din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, se constată că încriminările sunt asemănătoare, elementele constitutive ale infracţiunii pentru care intimatul-inculpat G.K.V. a fost trimis în judecată, în raport de situaţia de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probe, regăsindu-se şi în noua încriminare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 148 din Legea nr. 85/2006, judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de art. 143-147 din această lege a fost dată în competenţa tribunalului.
Astfel, că deşi Judecătoria Bacău a indicat greşit temeiul în drept în baza căruia a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea tribunalului, faţă de aspectul mai sus arătat, normele de drept procesual fiind de imediată aplicare, declinarea de competenţă este corectă.
Tribunalul Bacău pe de o parte, şi-a justificat reţinerea spre judecată, apreciind că este competent să soluţioneze cauza, faţă de faptul că „potrivit art. 148 din Legea nr. 85/2006 prevăd că infracţiunile prevăzute de art. 143-147 se judecă în primă instanţă de tribunal", dar a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, în infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, considerând că „în acest nou text de lege nu se regăseşte nici una dintre „activele" care încriminează fapta pentru care a fost trimis în judecată iniţial inculpatul, text care ulterior a fost abrogat".
În condiţiile în care tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V., ca şi descriere a acestora, nu mai sunt încriminate de noua lege, instanţa ar fi trebuit, faţă şi de faptul că a respins cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice, precum şi determinat de faptul că infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu au fost niciodată în competenţa soluţionării în primă instanţă a tribunalelor, ci a judecătoriilor, să constate că este necompetent material să soluţioneze cauza, să-şi decline competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău, şi constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, să sesizeze, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău, ca instanţă ierarhic superioară comună, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Nu este posibil ca, pe de o parte să apreciezi că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat nu se regăseşte în noua incriminare care atrage şi competenţa în primă instanţă a tribunalului şi să judeci în fond o infracţiune pentru care competenţa materială nu aparţine tribunalului, iar pe de altă parte, tocmai pe această nouă încriminare să apreciezi că instanţa este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.
Apoi, corectă este şi critica parchetului în sensul că în condiţiile în care s-a reţinut că art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin care era încriminată infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat a fost abrogată şi fapta intimatului-inculpat G.K.V. nu se regăseşte în noua încriminare prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, temeiul achitării trebuia să fie art. 2 pct. 2 lit. a), cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar nu art. 2 pct. 2 lit. a), cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Aşa cum se arăta, încriminarea din textul în baza căruia a fost trimis în judecată, respectiv art. 282 lit. a) din Legea nr. 30/1990 şi cea din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, este asemănătoare, Curtea apreciind că tribunalul avea obligaţia de judeca cauza în raport de această din urmă inf racţiune, numai în aceste condiţii fiind competent să judece în primă instanţă cauza.
Pentru aceste considerente, Curtea constatând că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind competenţă după materie a soluţionării cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate în cauză şi a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe - Tribunalul Bacău.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere a avut în vedere şi celelalte critici aduse hotărârii apelate, inclusiv cele ale apelantei-părţi civile A.N.A.F. şi să verifice, în raport de situaţia de fapt care va rezulta din probele care vor fi administrate, care este încadrarea juridică a faptelor săvârşite de cei doi intimaţi-inculpaţi.
Pentru aceasta, instanţa de trimitere va readministra în condiţii de contradictorialitate şi publicitate probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi cele care vor fi propuse în apărare şi în dovedirea situaţiei de fapt de părţi.
Urmând a se aprecia dacă nu se impune efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească valoarea acelei ghilotine la data schimbării structurii activelor SC E. SRL Rm. Sărat, judeţul Buzău şi a majorării capitalului social.
În ceea ce priveşte apelul părţii civile instanţa urmează să administreze probe prin care să se stabilească prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat prin faptele prin care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat T.F., deoarece, prejudiciul nu-l poate reprezenta valoarea tuturor bunurilor pentru care a dispus ridicarea sechestrului, ci se va avea în vedere valoarea totală a creanţelor statului la SC E. SRL Rm. Sărat, judeţul Buzău, valoarea bunurilor pentru care a dispus nelegal ridicarea sechestrului, suma recuperată prin continuarea executării silite de organele fiscale şi suma rămasă de recuperat, pentru că aceasta din urmă reprezintă prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat şi pentru care s-ar putea dispune obligarea la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F.
În condiţiile în care prin valorificarea bunurilor debitoarei SC E. SRL Rm. Sărat, judeţul Buzău s-au recuperat integral datoriile pentru care se aplicase sechestru şi pentru care intimatul-inculpat a dispus ridicarea acestuia, bugetul de stat nu a suferit nici un prejudiciu şi intimatul-inculpat nu poate fi obligat la despăgubiri civile către A.N.A.F., deoarece s-ar crea un nou titlul executoriu pentru acelaşi debit, ceea ce nu este posibil
În raport de aceleaşi date s-a dispus a se aprecia şi asupra încadrării juridice a irifracţiunii pentru care intimatul-inculpat T.F. a fost trimis în judecată, faţă de faptul că calificarea dată prin actul de sesizare al instanţei este cea prevăzută de art. 2481 C. proc. pen., respectiv, abuz în serviciu în formă calificată, apreciindu-se că fapta a avut consecinţe deosebit de grave.
Împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpaţii.
Prin Decizia penală nr. 2859 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus următoarele:
S-au admis recursurile declarate de recurenţii inculpaţi G.K.V. şi T.F. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
S-a casat Decizia atacată şi s-a trimis cauza pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi M.E.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău, la instanţa de apel, Curtea de Apel Bacău.
S-a admis, în parte, cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C.N.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, pentru ambii recurenţi inculpaţi, s-a plătit din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
În urma examinării lucrărilor dosarului, rezultă că într-adevăr instanţa de apel a reţinut greşit că s-au încălcat normele legale privind competenţa după materie cu consecinţa nulităţii absolute prev.de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi că, deci se impune refacerea probelor.
La data sesizării Judecătoriei Rm. Sărat, competenţa de a judeca infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, care a făcut obiectul investirii, revenea acesteia.
Având competenţa de a judeca cauza în fond, Judecătoria Rm. Sărat, în intervalul 27 februarie 2006 - 01 iulie 2006 a procedat la cercetarea judecătorească prin audierea inculpaţilor şi a martorilor propuşi în rechizitoriu.
Este adevărat că în cursul cercetării judecătoreşti a fost adoptată Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 februarie 2006, privitoare la procedura insolvenţei care în art. 143 a incriminat bancruta frauduloasă, iar în art. 148 a prevăzut că, competenţa de judecată revine tribunalului, însă aceasta - aşa cum a statuat expres legiuitorul - a intrat în vigoare la 90 zile de la publicare, adică la data de 20 iulie 2006.
Prin urmare, Judecătoria Rm. Sărat care a efectuat cercetarea judecătorească şi a administrat probele până la data de 19 iulie 2006 când s-a desesizat ca urmare a admiterii cererii de strămutare,a avut competenţa materială de a judeca în acea perioadă, pentru că noua lege nu intrase în vigoare.
În aceste condiţii, Judecătoria Bacău unde s-a strămutat cauza, după ce a audiat trei martori (filele 46-48), la data de 20 iunie 2007 şi-a declinat corect competenţa în favoarea Tribunalului Bacău, instanţă devenită competentă în raport de dispoziţiile art. 148 din Legea nr. 85/2006.
Aşa fiind, nu au fost încălcate normele referitoare la competenţa după materie, Tribunalul Bacău devenit instanţă competentă, având posibilitatea şi obligaţia de a reface cercetarea judecătorească în privinţa celor trei martori ascultaţi de Judecătoria Bacău în şedinţa din 5 aprilie 2007 (filele 46-48).
De altfel, după o motivare contradictorie, însăşi instanţa de apel a concluzionat că în raport de modificarea intervenită prin Legea nr. 85/2006, competenţa de a judeca cauza a aparţinut Tribunalului Bacău.
Aşa fiind, nu se impunea desfiinţarea sentinţei sub aspectul nulităţii absolute reţinute prin Decizia curţii de apel şi nici trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele arătate în considerente.
În ceea ce priveşte readministrarea probelor instanţa de apel ar fi trebuit să examineze doar dacă este utilă ascultarea martorilor T.M.M., C.F. şi C.G., singurii audiaţi de Judecătoria Bacău după modificarea legislativă menţionată (filele 46-48 dos. jud. Bacău), iar în caz afirmativ să procedeze ea însăşi la ascultarea acestora, întrucât verificarea celorlalte critici ale apelanţilor era de competenţa sa.
Procedând la rejudecarea cauzei, în urma deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a dispus reascultarea martorilor T.M.M., C.F. şi C.G.
Inculpaţii nu au dorit să dea declaraţii la instanţa de apel, prevalându-se de dreptul la tăcere reglementat de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 9, pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de partea civilă D.G.F.P. Bacău pentru A.N.A.F. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 577/ P din 16 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 pe care a desfiinţat-o în totalitate şi rejudecând cauza, a condamnat pe inculpatul G.K.V. în baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Inculpatul T.F. a fost condamnat în baza art. 2481, 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) la pedeapsa de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.pentru ambii inculpaţi.
S-a rezervat părţii civile D.G.F.P. Bacău pentru A.N.A.F. Bucureşti dreptul la o acţiune civilă separată împotriva inculpatului T.F. pentru recuperarea prejudiciului rămas la bugetul de stat, după finalizarea executării silite împotriva SC E. SRL.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a dispus în mod greşit achitarea inculpaţilor pe baza unor susţineri preluate din apărarea făcută de aceştia, ignorând fără temei legal probele administrate în cauză şi din care rezultă în mod cert vinovăţia celor în cauză.
Instanţa, analizând materialul probator administrat în cauză a reţinut situaţia de fapt şi a concluzionat că faptele săvârşite de inculpatul G.K.V. constituie infracţiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2000, impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 pentru care a fost trimis în judecată, infracţiune care a fost abrogată prin art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, dar care se regăseşte în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care s-a făcut şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Instanţa de apel a reţinut că inculpatul G.K.V. a falsificat părţi din activ prin înlocuirea unor bunuri de valoare certă (hală şi terenuri) cu un bun supraevaluat în mod artificial - ghilotina. S-a concluzionat că în cauză sunt realizate variantele „falsificării" (ghilotina) şi „sustragerii" (hala şi terenurile) ale laturii obiective ale infracţiunii prevăzute în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Latura subiectivă, în opinia instanţei de apel, a fost dovedită prin activităţile multiple pe care inculpatul le-a desfăşurat pentru evaluarea artificială a ghilotinei, scoaterea de sub sechestru a halei şi terenurilor şi înlocuirea acestora cu ghilotina, cesionarea acţiunilor societăţii către numitul S.V. şi în final intrarea în proprietate asupra halei şi a terenurilor.
Referitor la inculpatul T.F., instanţa a concluzionat că faptele săvârşite de acesta constituie infracţiunea prevăzută de art. 2481 cu art. 248, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv abuz în serviciu în formă calificată pentru un orejudiciu de peste 200.000 lei, constând în aceea că a dispus ridicarea sechestrelor asiguratoruu existente, la datele de 6 şi 7 iunie 2002, deşi cunoştea că SC E. SRL avea un debit de 14.524.094.988 lei, iar sechestrele instituite asupra bunurilor mobile nu erau în măsură să acopere datoria.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău şi de inculpaţii T.F. şi G.K.V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a criticat Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare a hotărârii prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului T.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2481 C. pen., este nelegală, deoarece a aplicat greşit art. 76 lit. b) C. pen., incidente în cauză fiind dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, în cazul infracţiounilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Se mai reţine că sentinţa este nelegală, întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. În cauză, în opinia recurentului, se impunea anularea menţiunilor false din evidenţele SC E. SRL cu privire la valoarea ghilotinei, precum şi a actelor emise în baza dispoziţiilor inculpatului T.F. în urma cărora s-au ridicat sechestrele asupra halei şi terenului SC E. SRL.
Un alt motiv de recurs se referă la omisiunea instanţei de apel de a face aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora instanţele, prin hotărâri vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului. Potrivit art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerţului se va înregistra hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului, pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.
Ultimul motiv de recurs se referă la nesoluţionarea laturii civile a cauzei. Se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen.
M.F.P. - D.G.F.P. Bacău, critică hotărârea poronunţată arătând că instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora, instanţa lasă nesoluţionată latura civilă a cauzei numai în acele cazuri expres prevăzute de lege nu şi în cazul condamnării inculpaţilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fondul cauzei, admiterea pretenţiilor civile astfel cum au fost precizate în cererea de constituire ca parte civilă a A.N.A.F.
Recurentul inculpat G.K.V. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 şi 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de judecată a aplicat greşit legea, fiind nesocotite art. 11 şi 12 C. pen., neobservându-se diferenţa esenţială dintre textul incriminator în vigoare la data sesizării instanţei (art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990) şi textul art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Fapta pentru care a fost trimis în judecată era incriminată de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 şi acţiunile incriminate erau considerate infracţionale sub condiţia imperativă a urmăririi scopului diminuării activelor societăţii, (în vederea diminuării aparente a valorii activelor).
Adoptarea art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 a eliminat cerinţa esenţială a incriminării faptei drept bancrută frauduloasă, respectiv urmărirea scopului special definit de legiuitor, ceea ce face diferenţa esenţială între textul legii vechi şi textul legii noi.
Făcându-se referire pe larg la materialul probator administrat în cauză, se concluzionează că soluţia care se impunea în cauză ar fi fost aceea de achitare, prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Inculpatul T.F. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17 şi 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că hotărârea de condamnare a sa este greşită, nefiind fundamentată pe probe. Inculpatul susţine că nu a încălcat nici o normă legală.
Consideră că soluţionarea laturii civile era esenţială pentru soluţionarea laturii penale în cauză. În esenţă, se susţine că instanţa a reţinut o situaţie de fapt contrară adevărului demonstrat cu probe certe - respectiv, faptul că inculpatul nu a abuzat în nici un moment de prerogativele sale legale şi contractuale.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed.
Instanţa de apel în mod greşit a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
Rezolvarea laturii civile a cauzei este strâns legală de modul de rezolvare a laturii penale.
În caz de condamnare, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile (art. 346 C. proc. pen.).
În consecinţă, există fixată regula, că acţiunea civilă, fiind subsidiară în procesul penal, hotărârea judecătorească penală trebuie să dea în principiu, totdeauna o rezolvare şi acestei acţiuni, afară de cazurile când legea dispune altfel.
Fondul cauzei se va socoti nerezolvat ori de câte ori instanţa nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra chestiunilor de fond ale procesului, soluţia neantamând răspunerea civilă ce decurge din săvârşirea infracţiunii imputate inculpatului.
În urma constituirii de parte civilă, instanţa are obligaţia să rezolve odată cu acţiunea penală şi aspectele laturii civile, omisiunea instanţei de a proceda astfel constituie motiv de atacare a hotărârii penale şi este supusă casării conform art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., caz de casare invocat de procuror, parte civilă şi chiar şi de inculpat care consideră, în mod întemeiat că soluţionarea laturii civile este strâns legată de soluţionarea laturii penale.
Numai persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiunea pentru repararea pagubei materiale produsă prin infracţiune, în felul acesta numai ea „îşi rezervă dreptul" de a se adresa instanţei civile.
Dimpotrivă, dacă partea vătămată alege calea de a-şi exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal, ea nu mai poate părăsi această cale decât în condiţiile prevăzute de lege şi nu există posibilitatea legală a instanţei de „a-i rezerva dreptul" părţii civile să-şi recupereze prejudiciul la instanţa civilă.
Acţiunea civilă a fost exercitată deodată cu acţiunea penală.
Dependentă în asemenea caz de acţiunea penală, al cărei accesoriu este, acţiunea civilă născută din infracţiune îşi păstrează totuşi natura juridică civilă şi se soluţionează în ce priveşte răspunderea civilă, după normele dreptului civil, iar nesoluţionarea ei constituie evident, ca şi aceea a acţiunii penale, fiecare în limitele ce îi sunt proprii, o nerezolvare a fondului cauzei.
Soluţia care se impune este cea prevăzută de art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursurilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost casată, urmând să se stabilească dacă există într-adevăr un prejudiciu şi în caz afirmativ, dacă a fost produs prin fapta inculpaţilor care este valoarea pagubei şi cum poate fi ea reparată, precum şi cui îi revine obligaţia de a o repara, urmând să se administreze toate probele pertinente, concludente şi utile cauzei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va verifica toate apărările formulate de inculpaţi în cauză, verificând sentinţa atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, dar în limita efectului devolutiv al apelului.
Instanţa de apel va examina orice alte chestiuni care pot influenţa, într-un sens sau altul, soluţia ce se da căii de atac.
Pentru toate aceste considerente, vor fi admise recursurile declarate în cauză, casată Decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bacău.
Coinform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău şi de inculpaţii T.F. şi G.K.V. împotriva Deciziei penale nr. 9 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze, minori şi familie.
Casează Decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bacău.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2009. Penal. Vătămarea corporală... | ICCJ. Decizia nr. 2123/2009. Penal → |
|---|
