ICCJ. Decizia nr. 2348/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2348/2009
Dosar nr. 774/35/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 iunie 2006, partea vătămată F.M., a sesizat organele de poliţie despre faptul că în noaptea de 27/28 iunie 2006 B.N. şi B.I. au distrus cultura de floarea soarelui de pe un teren, proprietatea sa, în suprafaţă de 0,17 ha, situat în locul numit „Moceriţa", conform titlului de proprietate eliberat la data de 10 martie 2003.
În urma cercetărilor efectuate, prin Ordonanţa din 5 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 168/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.N., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. şi i s-a aplicat o amendă administrativă de 500 lei.
S-a apreciat că trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de distrugere sunt pe deplin dovedite cu mijloacele de probă administrate, însă raportat la cuantumul prejudiciului produs în cauză şi la comportamentul făptuitorului, s-a apreciat că fapta acestuia de a distruge cultura agricolă a părţii vătămate nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care, prin rezoluţia din 14 iulie 2008 dată în dosarul nr. 375/II-2/2008, a respins-o ca nefondată.
În termen legal, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., făptuitorul B.N. a formulat plângere în faţa judecătorului, învederând că în faza de urmărire penală s-a încălcat competenţa privitoare la calitatea persoanei, întrucât, având calitatea de avocat, urmărirea penală trebuia în mod obligatoriu făcută de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar în subsidiar a menţionat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, astfel că se impunea pronunţarea unei soluţii de achitare pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009, a respins, ca nefondată, plângerea petentului B.N. împotriva Ordonanţei din 5 noiembrie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 14 iulie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 375/II-2/2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa (distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen.) în sensul că la data de 27/28 iunie 2006, folosindu-se de un tractor, a pătruns pe un teren agricol situat în Călineşti Oaş, în locul numit „Moceriţa" şi a frezat o suprafaţă de 0,17 ha teren cultivat cu floarea soarelui de partea vătămată F.M., provocând un prejudiciu de 360 lei.
Această situaţie de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiei părţii vătămate, a primelor declaraţii date de martorii S.N. şi B.V., care au confirmat că la data de 27/28 iunie 2006 petentul B.N. a fost acela care a condus tractorul şi a distrus cultura de floarea soarelui de pe terenul părţii vătămată F.M.
Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, instanţa a constatat că este neîntemeiată, întrucât aşa cum s-a arătat în rezoluţia procurorului general, urmărirea penală s-a efectuat de organul de urmărire penală competent la acea dată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 79/2007, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, normele privind competenţa materială fiind de imediată aplicabilitate.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că Ordonanţa nr. 168/C/2007 din 5 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este temeinică şi legală.
Împotriva acestei sentinţe făptuitorul a declarat recurs, prin care a solicitat a se constata nulitatea rezoluţiei din 31 octombrie 2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, iar în subsidiar să fie schimbat temeiul de drept al scoaterii de sub urmărire penală din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod, fiind reiterate motivele invocate în plângerea iniţială.
Recursul nu este fondat.
Prin Legea nr. 356/2006, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în M.Of. nr. 677 din 7 februarie 2007, pentru o serie de infracţiuni competenţa materială şi după calitatea persoanei, inclusiv pentru avocat, a trecut la parchetele de pe lângă judecătorii.
În speţă, partea vătămată a formulat plângerea împotriva făptuitorului B.N. la data de 28 iunie 2006, a fost înregistrată la Poliţia Negreşti Oaş, competentă să facă cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi care, la data de 31 octombrie 2006, a început urmărirea penală faţă de B.N. pentru fapta prevăzută de art. 217 C. pen. Ulterior, prin rezoluţia din 31 octombrie 2006 emisă în dosarul nr. 466/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş s-a confirmat începerea urmăririi penale, învinuirea fiind adusă la cunoştinţă făptuitorului la data de 17 ianuarie 2007 de către organele de urmărire penală competente la acea dată.
Urmare a modificării competenţei după calitatea persoanei prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, urmărirea penală fiind efectuată de procurorii acestui parchet.
Potrivit art. 42 alin. (2) coroborat cu art. 45 alin. (1) C. proc. pen., dacă declinarea competenţei a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, parchetul căruia i s-a transmis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse anterior. Procurorul de caz a dat eficienţă acestor dispoziţii legale, a folosit actele îndeplinite şi a menţinut măsurile dispuse de organul competent la data începerii urmăririi penale.
În consecinţă, prima critică adusă sentinţei atacate este nefondată, instanţa de fond respingând justificat excepţia invocată de făptuitor.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că soluţiile procurorului sunt legale şi temeinice, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Curtea de Apel Oradea, cu o motivare amplă pe acest aspect, a făcut o analiză amănunţită a probelor administrate şi chiar dacă declaraţiile martorilor audiaţi au fost contradictorii, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă a ajuns la concluzia corectă că autorul faptei de distrugere în dauna părţii vătămate F.M. în data de 27/28 iunie 2007 este B.N.
Declaraţiile martorilor B.V., B.M., F.A. N.M., S.T. date în faţa organelor de urmărire penală până la data audierii făptuitorului se coroborează cu plângerea părţii vătămate, cu procesul verbal de cercetare la locul faptei, cu procesul verbal de constatare al tehnicianului cadastral, cu titlurile de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită şi în consecinţă nu există un temei legal pentru a crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, procurorul sau instanţa putând să reţină numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul.
Simpla retractare de către martori a declaraţiilor, indiferent de organul judiciar în faţa căruia au fost făcute, nu poate produce efectul de a înlătura declaraţiile retractate, cu atât mai mult cu cât situaţia de fapt reţinută a fost stabilită şi pe baza altor probe din dosar.
În consecinţă, folosind principiul liberei aprecieri a probelor în scopul aflării adevărului, atât procurorul cât şi instanţa, după o examinare completă a materialului probator administrat au ajuns la concluzia că suplimentele de declaraţii ale martorilor S.T. şi B.V. trebuie înlăturate, fiind în contradicţie cu celelalte mijloace probatorii care, prin coroborare, evidenţiază că B.N. este autorul infracţiunii de distrugere.
Pentru argumentele mai sus arătate, recursul declarat de făptuitor nu este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 4.338 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată F.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.N. împotriva sentinţei penale nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 4338 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către intimata F.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2281/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2356/2009. Penal → |
|---|
