ICCJ. Decizia nr. 2263/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2263/2009
Dosar nr. 2813/88/200.
Şedinţa publică din 15 iunie 200.
Examinând recursul e faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 1237 din 11 noiembrie 2008 Judecătoria Tulcea a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de petiţionarele L.A.M. şi L.A.L., în favoarea Tribunalului Tulcea reţinând că Decizia penală nr. 110 din 20 iunie 2008, împotriva căreia s-a formulat contestaţia la executare a fost pronunţată de această instanţă.
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa penală nr. 21 din 27 ianuarie 2009, a declinat competenţa la Judecătoria Tulcea reţinând că titlurile executorii contestate au fost emise de această din urmă instanţă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe, a stabilit, prin sentinţa penală nr. 43 din 2 aprilie 2009 competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea şi a dispus înaintarea dosarului la instanţa competentă.
S-a reţinut că, potrivit art. 460 C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei revine instanţei de executare, respectiv Judecătoriei Tulcea.
Petiţionarele au declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate ce Curtea de Apel Constanţa.
Recursul nu este admisibil.
Conform art. 42 alin. (4) C. proc. pen. hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului.
Pe de altă parte art. 43 C. proc. pen. nu cuprinde nici o dispoziţie potrivit căreia hotărârea prin care se soluţioneze conflictul de competenţă este supusă vreunei căi de atac.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că hotărârea prin care o instanţă superioară celor aflate în conflict, care exercită practic un control ce priveşte exclusiv competenţa, stabileşte care instanţa este competentă să judece cauza, este definitivă şi nu este supusă vreunei căi de atac .
Având în vedere considerentele expuse Înalta Curte va respinge recursurile ca inadmisibile conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. fiecare recurentă petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarele L.A.M. şi L.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 2 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică la 15 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2247/2009. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2266/2009. Penal → |
---|