ICCJ. Decizia nr. 2266/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2266/2009
Dosar nr. 32890/3/200.
Şedinţa publică din 15 iunie 200.
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de petentul T.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin adresa nr. 1716/111-6/2008 din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost înaintată tribunalului cererea formulată de condamnatul T.C., privind revizuirea sentinţei penale nr. 613 din 24 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, în dosarul nr. 48446/3/2005.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine participaţia sa la săvârşirea faptei, iar în cauză au fost audiaţi martori pe care nu îi cunoaşte şi care au fost înţeleşi cu poliţia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins cererea formulată de petent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul revizuient, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale.
Prin Decizia penală nr. 54 din 11 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul T.C., împotriva sentinţei penale nr. 34 din 16 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia II penală.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că petiţionarul nu a prezentat fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat definitiv cauza. În ce priveşte faptul că nu i-a cunoscut pe martorii care au fost audiaţi cu ocazia judecării cauzei şi că aceştia nu ar fi spus adevărul s-a arătat că petentul a avut ocazia să invoce aceste aspecte cu ocazia exercitării căilor de atac.
S-a mai arătat că nu s-a făcut dovada că vreunul din respectivii martori a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel că nici dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen. nu-şi află incidenţa în cauza de faţă.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs revizuientul condamnat, arătând că a fost condamnat dintr-o gravă eroare, pe baza declaraţilor unor martori mincinoşi, solicitând admiterea cererii de revizuire.
Recursul revizuientului condamnat este nefondat.
Cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cazul de la lit. b) constituie motiv de revizuire dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Pe de altă parte, conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
In cauza de faţă, revizuientul condamnat nu a făcut dovada că vreunul din martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire o cere, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Totodată, din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti rezultă că revizuientul a exercitat toate căile de atac împotriva hotărârii de condamnare, nu a formulat plângere împotriva martorilor în vederea cercetării lor pentru mărturie mincinoasă, iar aspectele menţionate în cererea de revizuire nu reprezintă împrejurări noi, necunoscute instanţelor, ci doar susţinerile sistematice ale acestuia.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuientul condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 385/15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat T.C., împotriva deciziei penale nr. 54 din 11 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 15 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2270/2009. Penal → |
|---|
