ICCJ. Decizia nr. 2270/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2270/2009
Dosar nr.39671/3/2007
Şedinţa publică din 16 iunie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 569 din 05 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, în baza art. 1 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevazute de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95 2006.
În baza art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, a fost condamnat pe inculpatul G.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 cu referire la art. 862 C. pen., a fost suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de 7 ani, reprezentând termen de încercare.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună acestor măsuri de supraveghere.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., s-a interzis inculpatului să ia legătura cu numita S.L.
S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 85 din Legea nr. 84/1998, a fost obligat inculpat la despăgubiri către partea civilă E.L.A.C., cu sediul ales la societatea civilă de Avocaţi T.T., în cuantum de 20.000 Euro, reprezentând daune morale.
A fost obligat inculpatul ia plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 mai 2006, numitul K.M., manager în cadrul companiei L.I.L. cu sediul în U.S.A., a formulat plângere penală înregistrată la inspectoratul General al Poliţiei Române – D.G.C.C.O. împotriva inculpatului G.G., având ca obiect distribuirea şi livrarea ilegală a medicamentului C.
Compania L.I.L. este titulară a mărcii verbale C., conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. A8708 din 23 noiembrie 2001 emis de Oficiul de Stat pentru invenţii şi Mărci.
La data de 06 iunie 2005, Departamentul de Investigaţie al L.I.L. din Anglia a postat pe site-ul A. o reclamă prin care se căutau furnizori de medicamente Actos şi Zyprexa, în scopul identificării producătorilor şi furnizori lor de produse contrafăcute sau distribuite ilegal.
În urma anunţului postat pe Internet, inculpatul G.G. a răspuns solicitărilor exprimate on-line şi în datele de 22 februarie 2006, 18 aprilie 2006, 19 aprilie 2006 şi 05 iunie 2006 a expediat în Anglia colete conţinând în total 53 cutii C., alături de alte trei medicamente, respectiv Viagra, Fosamax şi Nexium.
Discuţiile între client şi furnizor cu privire la modalitatea de livrare, plată şi medicamentele ce urmează a fi expediate, s-au purtat prin intermediul adresei de email. Iar inculpatul G.G. a solicitat ca sumele de bani reprezentând contravaloarea produselor livrate să fie trimise pe numele S.L. str. Mircea cel Bătrân.
În faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că nu a expediat niciodată în străinătate medicamentul C., dar a exportat prin intermediul SC D.I. SRL Bucureşti medicamente de uz uman, respectiv Logec, Gerovital ş.a, afirmaţii infirmate de răspunsul G.F.C.G.
Astfel, din adresa nr. 402845 din 20 iunie 2007, a rezultat că, în perioada ianuarie 2006 - mai 2007, SC A.C. SRL administrată de inculpat nu a comercializat produsul C., întrucât societatea nu a deţinut autorizarea necesară din partea titularului şi a A.N.M.
De asemenea, inculpatul nu a efectuat nici un export de medicamente de uz uman prin intermediul SC D.I. SRL din Bucureşti, deoarece din aceeaşi adresă a Gărzii Financiare rezultă că societatea este radiată din anul 2006.
De asemenea, inculpatul a negat că ar fi corespondat prin intermediul emailurilor cu un potenţial client din Anglia căruia i-ar fi expediat două pachete conţinând medicamentul C.
Contrar celor afirmate de către inculpat în faţa procurorului, compania L.I.L. reprezentantă de Societatea civilă de Avocaţi T.T., a depus ia dosar traducerea în limba română a corespondenţei electronice purtată cu inculpatul, din care rezultă că toate comenzile făcute de client având ca obiect expedierea medicamentelor contrafăcute C. din România, s-au primit prin intermediul adresei de e-mail despre care inculpatul a recunoscut că îi aparţine.
Din corespondenţa susmenţionată, rezultă că la data de 19 ianuarie 2006, inculpatul i-a comunicat clientului lista de preţuri, cuprinzând un număr de 25 medicamente pe care le putea furniza, printre care şi două tipuri de C.
De asemenea, aceeaşi corespondenţă electronică demonstrează faptul că, la datele de 22 februarie 2006 şi 18 aprilie 2006, inculpatul a expediat în Anglia un număr total de 53 cutii C. provenite din Republica Moldova. Expedierea medicamentului C. de către inculpat pe această filieră şi însuşirea sumelor de bani reprezentând contravaloarea produselor livrate, sunt dovedite de documentele bancare existente la dosar, din care rezultă că acestea au fost trimise pe numele si adresa indicate de inculpat, respectiv S.L., str. Mircea cel Bătrân.
De asemenea, acelaşi mijloc de proba demonstrează faptul că ulterior fiecărei livrări de medicamente, inculpatul îi confirma clientului primirea banilor.
Datele sus-menţionate se coroborează cu adresa nr. 222/6665 din 03 septembrie 2007 a C.N. P.R. SA, din care rezultă că la 19 aprilie 2006 şi 05 iunie 2006, inculpatul G.G. a expediat în Anglia două colete poştale, prin intermediul O.P. nr. 48 din Bucureşti.
Împrejurarea că inculpatul este cel care se ocupa efectiv de expedierea produselor farmaceutice în Anglia rezultă fără putinţă de tăgadă din corespondenta electronică la care am făcut referire anterior.
Astfel, la email-ul trimis inculpatului de către A.R. în care acesta îi precizează că suma de bani reprezentând contravaloarea medicamentului solicitat, în cuantum de 144 Euro a fost trimisă prin W.U. pe numele S.L. inculpatul a trimis următorul răspuns: „Totul este în regulă acum. Am crezut că mi-ai trimis banii mie, cum ti-am cerut în email-urile anterioare. Din cauza aceasta a fost neînţelegerea. S.L. va colecta banii.
În sprijinul ideii că inculpatul este persoana care a pus în circulaţie, medicamentul C. fără autorizarea titularului mărcii, acesta ocupându-se efectiv şi ele expedierea altor medicamente, sunt şi celelalte înscrisuri care atestă corespondenţa între inculpat şi numitul A.R.:
„Vă putem furniza atât Zyprexa, precum şi alte mărci de medicamente. Vă rugăm să ne spuneţi ce cantitate v-ar interesa şi vom reveni cu o ofertă de preţ".
„Te rog să ne transmiţi cantităţile pe care vrei să le cumperi şi-ţi voi trimite o factură proformă. De obicei noi lucrăm prin transfer bancar, dar suntem de acord şi cu plata prin W.U.
„Avem în stoc numai Viagra 100 mg x 30 şi C. 20 mg x 4. acestea costă Euro 280. va dura aproximativ o săptămână ca să am şi celelalte mostre. Îţi propun să transferi banii şi-ţi vom trimite imediat ce avem în stoc. Celelalte mostre le putem trimite împreună cu prima expediere".
- „Dragă A. Mulţumesc pentru achitare. Dacă achiţi şi cealaltă parte mâine dimineaţă îţi putem trimite şi produsele tot mâine".
Audiat în fata instanţei în 29 februarie 2008, martorul A.R. cu care inculpatul a corespondat în vederea achiziţionării mai multor medicamente, printre care şi medicamentul C., a făcut următoarele precizări: „Nu l-am văzut niciodată personal pe inculpat, este prima oară când îl văd, însă afirm că am corespondat prin e-mail, prin poştă electronică, telefonic şi prin colete poştale cu acesta şi prin modalităţi de plată W.U.
Este vorba de 90 de e-mail-uri trimise între A.R. şi G.G., aproximativ patru plăţi fie către acesta, fie către persoana ale cărei date de contact le-am primit de la G.G., respectiv numita S.L. adresa - strada Mircea cel Bătrân; este vorba de un e-mail trimis de la adresa inculpatului G.G. către A.R. în data de 16 februarie 2006, ora 8.43.
Martorul A.R. a postat pe site-ul A." un anunţ în care preciza că este în căutare de furnizori a două medicamente: Actos şi Zypresa.
Motivul postării acestui anunţ a fost determinat de încercările de contrafacere a acestor medicamente care au fost constatate în timp şi am vrut să vedem dacă există şi alte contrafaceri ale medicamentelor respective.
În realitate, eu nu făceam decât să îndeplinesc un mandat încredinţat de firma E.L. care era deţinătorul legal al celor două produse.
Precizez că anunţul a fost postat în iunie 2005, am primit foarte multe răspunsuri cu privire la acesta. Însă primul e-mail de la inculpatul G.G. l-am primit în 15. 12.2005".
„E-mail-ul primit de ia inculpat în data de 19 ianuarie 2006 conţinea aşa cum am precizat şi un ataşament, respectiv o listă cu medicamentele pe care acesta putea să mi le furnizeze.
Am înţeles din lecturarea e-mail-ul şi a listei ataşate că inculpatul G.G. îmi oferea şi alte medicamente inclusiv C., fiind interesat totodată despre medicamentele menţionate care se vând cel mai bine.
În 09 februarie 2006 am primit un e-mail de la inculpatul G.G. care se referea la următoarele produse farmaceutice:
Zyprexa, Tamifiu, Synvisc, un set de trei seringi, indicând totodată şi preţurile acestora.
Precizez că în urma discuţiilor cu societatea care m-a angajat, mi s-a cerut să fac comandă doar pentru patru produse, respectiv: Fosamax - £ :tablete a câte 70 MG, Viagra - 100 miligrame a câte 30 tablete, Viagra-100 Mg a câte 4 tablete şi C. - 20 MG a câte 4 tablete.
Precizez că inculpatul m-a comunicat prin e-mail că este de acord cu solicitarea, urmând să stabilim în concret numai modalitatea de plată, respectiv W.U. sau transfer bancar. Şi-a exprimat disponibilitatea de a-mi trimite Zyprexa, citez: „având oferte foarte bune".
Precizez că în decursul corespondenţei electronice purtate cu inculpatul, am ajuns să ne cunoaştem iar în tranzacţiile în care sunt implicate societăţile în numele cărora acţionez, acestea sunt interesate de găsirea mostrelor de produse.
Precizez că în 15 februarie 2006 am primit 4 e-mail-uri de la inculpat care conţineau şi imagini ale produselor pe care le oferea spre comercializare.
Plata pentru prima comandă s-a făcut la sugestia inculpatului G.G. către S.L.
Precizez că, coletul pe care i-am prezentat instanţei şi identificat cu nr. 8252615 conţinea medicamentul C., care s-a dovedit ulterior a fi contrafăcut.
Precizez că mi s-a părut ciudata menţiunea de pe pachet că acesta reprezintă un cadou când în realitate era vorba de o marfă pe care eu o plătisem.
Între timp, inculpatul şi-a manifestat disponibilitatea de a-mi oferi şi Tamifiu. Comanda pe care i-am făcut-o în 25 februarie 2006 viza cantitatea de 50 de pachete C., precum şi solicitarea de a-mi trimite o mostră de Tamifiu întrucât eram interesat să cumpăr aproximativ 200 de bucăţi. Comanda a sosit pe 18 aprilie 2006. Plata pentru acest colet s-a făcut prin W.U.
Cum nu exista un cont bancar pe numele de A.R., plata s-a făcut prin W.U., în două sume pentru S.L.
Am primit şi un alt colet pe 26 aprilie 2006, identificat sub nr. 8252616 conţinând medicamentul Tamifiu de la inculpatul G.G. Acest colet a fost trimis de inculpatul G.G., era parte din comanda care îi fusese plătită numitei S.L.
Precizez că am constatat că C. trimis era contrafăcut, el nu conţinea substanţă activă corespunzătoare, clienţii mei, respectiv societatea care m-a angajat s-a plâns de acest lucru, şi eu m-am plâns la rândul meu inculpatului. Contrafacerea medicamentului s-a constatat de către societatea care m-a angajat.
Nu am vorbit niciodată în nicio modalitate cu numita S.L.
În legătură cu comercializarea medicamentului C., singura persoană cu care am discutat a fost inculpatul G.G.
Precizez că demersul nostru de a mai face şi alte comenzi după ce am constatat că medicamentul C. este contrafăcut s-a datorat intenţiei de a dovedi că şi alte medicamente precum Viagra era, de asemenea, contrafăcute. Este important să precizez că referitor la un colet ce conţinea medicamentul Nexium, am primit instrucţiuni de la inculpatul G.G. ca plata să i-o fac direct lui in România, într-un e-mail din data de 09 mai 2006.
Precizez că am făcut plata greşit tot pe numele numitei S.L., împrejurare despre care l-am încunoştiinţat pe inculpat care mi-a spus că nu este nicio problemă întrucât va lua el legătura cu S.L.
A mai existat o comandă pentru medicamentul C. în 26 iunie 2006, care a fost onorata în 12 iulie 2006 şi a fost corect efectuată către inculpatul G.G. conform instrucţiunilor acestuia.
Comenzile din 29 aprilie 2006 şi 26 iunie 2006 la care am făcut referire în de poziţia mea nu conţineau produse contrafăcute.
Primele două comenzi ia care m-am referit au conţinut produse contrafăcute, respectiv C. ş; Viagra, şi cea de a doua comandă care conţinea 50 de cutii ele C.
Iniţial inculpatul a negat acest lucru, a spus că nu este adevărat, că a vândut 1000 de cute de C. şi nu a primit nicio plângere.
Precizez că în sfârşit, atunci cana s-a convins de plângerea noastră, mi-a cerut să le trimit înapoi. Nu am făcut acest lucru pentru că nu puteam face acest lucru. Toate au fost pe e-mail".
Că împrejurarea potrivit căreia titularul produsului C. este partea civilă, îi este cunoscută, confirmă chiar inculpatul în email-ul trimis martorului A.R. în 9 mai 2006: „Dragă A. m-am consultat cu furnizorul. El afirma că produsul este fabricat de L.".
Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2005 şi jumătatea anului 2006, inculpatul G.G. a corespondat cu martorul A.R., oferindu-i acestuia şi livrându-i direct sau prin intermediari, mai multe tipuri de medicamente, printre care se afla şi produsul având inscripţionat fără drept, însemnul C.
Declaraţia de inculpat releva situaţia de fapt prezentată, inculpatul recunoscând că a lucrat ca intermediar, contra unui onorariu. Referitor la plata pentru serviciile sale, inculpatul a recunoscut că onorariul său era stabilit în funcţie de comenzile aduse, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei.
Inculpatul a pus în circulaţie în mod direct produse purtând fără drept însemnul C. Oferta acestuia, lista de medicamente disponibile pentru livrare la comandă transmisă, în data de 19 ianuarie 2006, precum şi fotografii ale unor produse medicamentoase, printre care se afla şi produsul Cialis, transmise în data de 15 februarie 2006, a fost urmată de actele de livrare, efectuate în lunile februarie 2006 şi aprilie 2006, a unor colete cu medicamente, incluzând şi produsese contrafăcute purtând fără drept însemnul C., către martorul A.R.
Din redactarea textu-ui de lege, infracţiunea de contrafacere de marcă are ca obiect juridic special relaţiile sociale patrimoniale, ce presupun respectarea drepturilor exclusive de proprietate intelectuală asupra unei mărci, aflate în patrimoniul titularului. Pe lângă protejarea apartenenţei unei mărci la un anumit patrimoniu, incriminarea contrafacerii de marcă vizează în acelaşi timp şi o normală desfăşurare a vieţii economice, în condiţii de concurenţă loială, într-un mediu comercial onest şi echilibrat.
Referitor la infracţiune a incriminată în art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, în speţă, Tribunalul a constatat:
- existenţa elementului material, constând în fapta de folosire a unui semn identic sau similar cu marcă înregistrată, prin comercializarea acestuia;
- existenta elementului intenţional, concretizat în împrejurările din care rezultă că inculpatul cunoştea cine este titularul mărcii şi exigenţele legii, cu atât mai mult cu cât, conform propriilor afirmaţii, a deţinut un depozit de medicamente;
- urmarea socialmente periculoasă constând în încălcarea drepturilor titularului asupra mărcii C. înregistrate şi protejate pe teritoriul României.
În situaţia de faţă, partea civilă E.L.A.C. este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii C., înregistrată conform certificatului de înregistrare nr. 48708 din 23 noiembrie 2001, emis de O.S.I.M., de către fostul titular L.I.L. Ca urmare a reorganizării companiei, prin cesiune marca este deţinută în prezent de compania E.L.A.C., schimbarea titularului fiind notificată O.S.I.M. şi fiind publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială din februarie 2008.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost conturată în faza urmăririi penale, precum şi în urma administrării probelor în faza cercetării judecătoreşti, relevă actele de folosire fără drept de către inculpatul G.G., a însemnului C. identic cu marca C.
Produsele pentru care este folosit însemnul C., produse medicamentoase sunt identice cu cele pentru care marca C. este protejată pe teritoriul României. În plus, este evidentă identitatea însemnului folosit fără drept de persoana neautorizată, inculpatul G.G. cu marca înregistrată C.
Referitor la solicitarea procurorului de introducere în cauză ca parte responsabilă civilmente a societăţii A.C. SRL, la care administrator este inculpatul, deşi tribunalul s-a pronunţat prin încheiere, se mai impun a fi făcute următoarele precizări:
Astfel, într-adevăr, în raport de exigenţele art. 16 C. proc. pen., această solicitare este tardivă, cu atât mai mult, cu cât împrejurările invocate în susţinerea cererii erau cunoscute încă din faza de urmărire penală.
Trecând însă şi peste aceste considerente, tribunalul a constatat că, în săvârşirea elementului material al infracţiunii inculpatul nu s-a folosit de calitatea sa de administrator al societatea invocată, iar activităţile ilicite derulate nu au profitat acesteia, nefiind în cauză întrunite condiţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.
Cum inculpatul nu a făcut dovada unui acord din partea titularului mărcii C. pentru folosirea mărcii în activitatea sa comercială, iar fapta ilicită a inculpatului fiind dovedită atât obiectiv, cât şi subiectiv, tribunalul constată că se impune condamnarea sa la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social, generic şi concret al acesteia, relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete de săvârşire, natura infracţiunii, precum şi persoana inculpatului.
Împărtăşind concepţiile doctrinei „apărării sociale", tribunalul a avut în vedere că infracţiunea reprezintă, în ultima instanţă o manifestare a persoanei făptuitorului. Ca atare, pentru a se putea stabili un tratament de „resocializare" cât mai adecvat, este necesar să se cerceteze cu atenţie personalitatea sa, toate datele biologice, psihologice şi sociale privind persoana sa.
Nu trebuie eludată nici împrejurarea că pedeapsa trebuie să aibă un caracter retrobutiv şi să se bazeze pe responsabilitatea penală a infractorului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicabile inculpatului G.G., tribunalul a dat semnificaţia cuvenită tuturor acestor împrejurări.
Tribunalul a apreciat în acest context că se justifică stabilirea unei pedepse maxime prevăzute de lege întrucât într-o asemenea situaţie această sancţiune ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv, sancţionator enunţat în art. 52 C. pen. şi să aibă, de asemenea, şi acel caracter de exemplaritate care să preîntâmpine săvârşirea de fapte similare
O semnificaţie deosebită în aprecierea acestei concluzii o au, pe lângă circumstanţele reale ale faptei ce denotă, fără îndoială o gravitate deosebită, posibilităţile de resocializare, de reintegrare în societate ale inculpatului.
Instanţa de fond împărtăşeşte punctul de vedere că frecvenţa deosebită a unor infracţiuni în prezent, cum este cea reţinută în sarcina inculpatului, tocmai prin ea însăşi justifică aplicarea unor asemenea sancţiuni, câtă vreme tocmai recrudescenta deosebita a fenomenului infracţional legat de proprietatea intelectuală impun o ripostă mai fermă din partea autorităţilor, care să se concretizeze în sancţiuni mai severe şi să aibă şi un caracter de exemplaritate.
Aceasta pentru că o pedeapsă se aplică „nu numai pentru că s-a păcătuit, dar şi pentru a nu se mai păcătui".
În plus tribunalul nu a făcut abstracţie de atitudinea procesuală a inculpatului, nesinceră şi îngreunând cercetările, pe care raportat la dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen., a aprecia-o ca o împrejurare ce agravează răspunderea penală, câtă vreme avea posibilitatea legală de a refuza să dea declaraţii, dar renunţând la acest drept face declaraţii nesincere, în scopul îngreunării actului de justiţie.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte:
Art. 834. - (1) Contrafacerea sau punerea în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Art. 696 - (1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţă în România, fabricate industrial sau produse printr-o metodă implicând un proces industrial.
Art. 700. - (1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către A.N.M., în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberată conform procedurii centralizate.
(2) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către A.N.M., în conformitate cu prevederile prezentului titlu.
Tribunalul a reţinut, faţă de exigenţele textelor de lege invocate că în speţă acţiunea ilicită a inculpatului nu se circumscrie dispoziţiilor art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, câtă vreme el nu a „pus în circulaţie pe piaţa din România" medicamentul C.
Tribunalul a înţeles să interpreteze dispoziţiile Legii nr. 95/2006 atât în litera, cât şi în spiritul lor, un argument în susţinerea celor de mai sus fiind chiar raţiunea legii în discuţie care rezultă chiar din denumirea acesteia „Legea privind reforma în domeniul sănătăţii", fiind evident că dispoziţiile enunţate vizează protejarea populaţiei naţionale de acţiunile ilicite constând în „punerea pe piaţă în ţară" de medicamente fără respectarea prevederilor legale.
Mai mult, Tribunalul nu a ignorat împrejurarea că infracţiunea incriminată în art. 834 alin. (1) teza a ll-a este o infracţiune de pericol, urmarea socialmente periculoasă constă în cererea unei stări de pericol prin punerea în circulaţie a unor medicamente cu privire la care Ministerul Sănătăţii Publice, prin A.N.M. nu-şi poate exercita controlul impus de scopul protejării sănătăţii populaţiei.
Or, în speţă, cum nu este vorba de o acţiune de punere pe piaţa din România, medicamentul C. neavând o asemenea destinaţie, iar inculpatul nu a intenţionat să ie pună pe piaţă în România, Tribunalul a constatat inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii şi, în consecinţă, inexistenţa faptei de a se pune în circulaţie pe piaţa din România a medicamentului C., fără respectarea prevederilor titlului XVII, intitulat „Medicamentul", din Legea nr. 95/2006.
Mai mult, tribunalul a constatat că protecţia acordată de lege faţă de astfel de acţiuni ilicite (precum cea reţinută în actul de inculpare ca fiind comisă de către inculpat) prin Legea nr. 84/1998 chiar absoarbe în mod natural exigenţele din art. 834 alin. (1) ale Legii nr. 95/2006, câtă vreme, de principiu, autorizarea punerii pe piaţă a unui medicament nu se poate face fără acordul titularului mărcii protejate.
Tribunalul a reţinut împrejurarea că prin modalitatea expusă în actul de inculpare prin care inculpatul a intermediat expedierea medicamentului C. în Marea Britanie este incriminată în art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, neputând reţine apărarea inculpatului, potrivit căreia „transmiterea de către un comerciant moldovean unui produs direct în Marea Britanie, prin intermediul poştei locale, fără ca acest produs să ajungă pe piaţa din România, este o operaţiune comercială care nu poate fi protejată de Legea nr. 84/1998", câtă vreme această finalitate nu se putea realiza fără contribuţia inculpatului, iar din probele administrate rezultă legătura acestuia cu persoana al cărei nume apare ca expeditor pe coletele din Republica Moldova, respectiv numita S.L.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.G.
Prin apelul declarat, Parchetul a criticat sentinţa pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor Titlului XVII din Legea nr. 95/2006, prevăzută de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Motivarea instanţei, în sensul că medicamentul C. nu a fost pus în circulaţie pe piaţa din România, este nelegală, întrucât textul de lege nu face distincţie între piaţa internă şi externă şi ignoră legislaţia comunitară.
În interpretarea normelor de aplicare a art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, trebuie avut în vedere şi principiul ubicuităţii, iar motivarea instanţei în sensul că infracţiunea, de contrafacere de marcă absoarbe infracţiunea de punere în circulaţie de medicamente fără respectarea Legii nr. 95/2006 este nelegală, deoarece cele două infracţiuni au obiecte, conţinut laturi obiective şi urmări diferite.
Prin apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita condamnare sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, deoarece dacă persoanele din Republica Moldova ar fi avut un dubiu în ceea ce priveşte natura medicamentului ar fi trebuit să îl aducă la cunoştinţa sa. în plus, susţinerea că medicamentul C. nu era original nu se bazează pe nicio dovadă concludentă.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
În latura civilă a cauzei, a arătat că suma de bani solicitată de instanţa de fond este mult prea mare în raport cu valoarea actului de comerţ înfăptuit de inculpat.
Prin Decizia penală nr. 320/ A din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul inculpatului, desfiinţată în parte sentinţa şi rejudecând au fost reduse despăgubirile morale acordate părţii civile de la 20.000 de euro la 2000 de euro.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul Parchetului.
Curtea de Apel a constatat că printr-o examinare judicioasă a probatoriilor administrate, instanţa a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor reţinute prin actul de sesizare.
Astfel, corect s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, deoarece a comercializat un medicament având un semn identic sau similar cu marca înregistrată, deşi ştia cine este titularul mărcii şi exigenţele legii, urmarea socialmente periculoasă constând în încălcarea drepturilor titularului asupra mărcii C. înregistrate şi protejate pe teritoriul României.
Împrejurarea învederată de inculpat că acuzarea ar fi pornit de la premisa că medicamentul C. nu era original, ci contrafăcut, nu este reală şi, de aceea, Curtea nu a apreciat ca utilă în cauza efectuată efectuarea unei expertize ştiinţifice.
În cauză, faţă de fapta sesizată, este vorba de o contrafacere de marcă, iar nu de o contrafacere a produsului în sine, fiind incriminată doar acţiunea inculpatului de a pune în circulaţie produse medicamentoase fără respectarea prevederilor Legii nr. 95/2006 şi de a comercializa, fără autorizaţia titularului L.I.L., un produs purtând marca identică cu o marcă înregistrată pentru produse identice şi care prejudiciază pe titularul mărcii.
Din probatoriile administrate, respectiv din declaraţiile martorului A.R. şi din cele 90 de e-mail-uri dintre inculpat şi martor, rezultă că inculpatul a expediat 53 de cutii cu medicamente prin filiera din Republica Moldova şi şi-a însuşit sumele de bani aferente acestora, conform documentelor bancare existente la dosarul cauzei.
De asemenea, nu se poate susţine că inculpatul a fost provocat de martorul A.R. atâta timp cât inculpatul avea cunoştinţă de legislaţia în materie cu atât mai mult cu cât era autorizat să facă operaţiuni cu medicamente.
Ca atare, faţă de aceste considerente şi având în vedere şi motivarea instanţei de fond, critica adusă de inculpat cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 este neîntemeiată.
În raport de gravitatea faptei comise şi urmările produse, prejudicierea părţii civile, şi care ar fi putut fi produse sub aspectul consecinţelor negative asupra sănătăţii persoanelor şi având în vedere persoana inculpatului, pedeapsa a fost corect individualizată.
Nu este întemeiată nici critica parchetului care vizează greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
Curtea constată că interpretarea instanţei de fond cu privire la inexistenţa faptei este ilegală în raport de prevederile art. 696 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care infracţiunile descrise, inclusiv cea în discuţie, poartă.: asupra medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţă în România.
Totodată, art. 700 din aceeaşi lege, localizează comiterea infracţiunilor avute în vedere de reglementarea legală în discuţie numai la piaţa internă.
Corect instanţa a mai adus şi argumente legate de litera şi spiritul legii în discuţie, lege care protejează populaţia naţională de acţiuni ilicite constând în „punerea pe piaţă in ţară" de medicamente fără respectarea prevederilor legale.
Şi mai mult, infracţiunea prevăzută de art. 834 alin. (1) teza a ll-a vizează o stare de pericol prin punerea în circulaţie a unor medicamente cu privire la care Ministerul Sănătăţii Publice nu-i poate exercita controlul impus de scopul protejării sănătăţii populaţiei.
Cum nici inculpatul nu a intenţionat să pună medicamentul pe piaţa din România, în mod corect a constatat inexistenta elementelor constitutive ale infracţiunii sesizate.
Cu privire la motivarea instanţei că infracţiunea de contrafacere de marcă absoarbe infracţiunea de punere în circulaţie de medicamente fără respectarea legii, criticată de Parchet prin apelul său, Curtea de Apel a constatat că aceasta este într-adevăr o concluzie a instanţei criticabilă, în condiţiile în care în cauză nu a avut consecinţe asupra soluţiilor, fiind date soluţii pentru fiecare infracţiune în parte, motivarea rămâne o simplă argumentare.
Este întemeiată critica inculpatului cu privire la modul de acordare a daunelor morale în următoarele limite:
Este evident că prin nerespectarea condiţiilor impuse de lege cu privire la comercializarea medicamentului C., inculpatul a adus atingere imaginii şi prestigiului titularului mărcii, însă din punct de vedere practic, partea civilă nu a demonstrat în concret temeinicia şi legalitatea pretenţiilor sale sub aspectul cuantumului despăgubiri lor morale solicitate.
În acest sens, partea civilă nu a făcut dovezi cu privire la profitul de care a fost lipsită urmare a afectării imaginii sale pe piaţă, deoarece cuantificarea prejudiciului moral trebuie să fie concretizat tot material, astfel ar putea fi acordate sume discreţionar şi care ar duce la îmbogăţirea în mod nejustificat a părţii pretins prejudiciate.
Aşadar, în lipsa unor asemenea dovezi, instanţa de apel a apreciat că în cauză trebuie acordată o sumă care doar să dea satisfacţie părţii civile a cărei imagine a fost folosită în acţiunea ilicită a inculpatului, sens în care a admis apelul declarat de inculpat şi desfiinţând sentinţa, a reduce despăgubirile acordate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă E.L.A.C. şi de inculpatul G.G.
Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 3, 17 şi 18 C. proc. pen., criticând Decizia sub trei aspecte: nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea şi continuitatea completului de judecată; greşita încadrare juridică a faptelor comise de inculpat greşita achitare a inculpatului pentru una dintre infracţiunile deduse judecăţii.
Partea civilă a criticat rezolvarea laturii civile a cauzei, respectiv reducerea nelegală a daunelor acordate de prima instanţă, de la 20.000 la 2000 de euro invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Inculpatul a solicitat în principal achitarea sa cu referire la art. 10 lit. a), lit. b), b1), c) sau d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (cu consecinţa respingerii acţiunii civile şi obligării părţii civile la plata tuturor cheltuielilor judiciare), iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către prima instanţă pentru suplimentarea probatoriilor sau după caz, reducerea pedepsei şi a despăgubirilor civile. În acest sens, au fost invocate cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9, 10, 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt fondate.
Din cuprinsul actului rezultă, în esenţă, ca situaţie de fapt că, în perioada februarie - aprilie 2006, în calitate de administrator al SC A.C. SRL Fălticeni, inculpatul G.G. a intrat în Anglia fără respectarea prevederilor Legii nr. 95/2006 şi a comercializat fără autorizaţia titularului L.I.L. un produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată pentru produse identice şi care prejudiciază pe titularul mărcii, respectiv doua colete conţinând pastile C.
Această situaţie de fapt a fost încadrată în drept de către procuror în infracţiunile prevăzută de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, pentru care de altfel s-a dispus şi trimiterea în judecată a inculpatului, în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză, aceasta nu are în vedere contrafacerea propriu-zisă a unei mărci, ci o faptă asimilată contrafacerii, respectiv punerea în circulaţie fără drept a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, adică orice act prin care se realizează introducerea unui produs contrafăcut în circuitul desfacerii bunurilor.
Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, această măsură a fost dispusă întrucât „în urma analizei pastilelor expediate de către făptuitor de laboratoarele companiei E.L. a rezultat că atât din punctul de vedere al aspectului fizic, cât şi din punct de vedere chimic medicamentele sunt contrafăcute", adică poartă fără drept însemnul C.
De altfel, aceasta este acuzaţia care i s-a adus inculpatului prin plângerea adresată organelor de urmărire penală de către reprezentantul părţii vătămate, respectiv că a fost descoperită „o persoană din România implicată în distribuirea şi livrarea ilegală de medicamente contrafăcute, inclusiv cele produse de E.L., precum medicamentul C." şi care „a livrat (...) 2 pachete de C. către noi în Marea Britanie. Mostre din ambele pachete au fost trimise spre analiza, către laboratoarele din Statele Unite ale firmei E.L. şi în ambele cazuri s-a demonstrat că au fost contrafăcute".
Pe de altă parte în privinţa medicamentelor expediate, deşi actul de sesizare menţionează patru asemenea operaţiuni (în datele de 22 februarie, 18 aprilie, 19 aprilie şi 5 iunie), ceea ce are relevanţă pentru cauza de faţă sunt doar cele care au avut ca obiect medicamentul C.
Or, aşa cum rezultă din actele existente la dosar (inclusiv corespondenţa electronică dintre inculpat şi martorul A.R.), doar două au fost coletele conţinând acest medicament, ambele fiind trimise din Republica Moldova de către numita S.L. în datele de 19 februarie şi respectiv 12 aprilie 2006, căreia de altfel i-a fost făcută şi plata prin sistemul W.U.
În aceste condiţii, probatoriul administrat în cauză trebuia să lămurească două aspecte esenţiale: caracterul original sau contrafăcut al medicamentelor expediate investigatorului angajat de către partea vătămată (martorul A.R.) şi implicarea inculpatului în aceste operaţiuni (atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv).
În ce priveşte caracterul contrafăcut al medicamentelor, acuzaţiile cuprinse în plângerea părţii vătămate sunt susţinute de depoziţia martorului A.R. angajat ca investigator de către partea vătămată şi de analiza unor eşantioane din medicamentul în litigiu, efectuată în laboratoarele părţii vătămate (E.T.P.G.P.M.C.E. din cadrul E.L.C.).
Or, acest aspect trebuia elucidat prin probe concludente, cum ar fi expertizarea într-un laborator independent a unor eşantioane din medicamentele suspectate a fi contrafăcute, ceea ce presupunea mai întâi să se stabilească dacă acestea mai există în materialitatea lor (inclusiv ambalajul pe care este înscris numărul lotului şi a datei de expirare) şi unde se află, cerere pe care inculpatul a formulat-o în apel dar care i-a fost respinsă.
În ce priveşte implicarea inculpatului în expedierea medicamentelor, aceasta este confinata doar din punct de vedere obiectiv, prin corespondenţa electronică pe care a purtat-o cu martorul A.R., fără însă a se stabili dacă el a avut doar o calitate de intermediar sau, dimpotrivă, a fost cel care a dirijat întreaga operaţiune, în condiţiile în care în mod cert medicamentele în cauză nu au fost expediate nemijlocit de către inculpat din România, ci din Republica Moldova, de către numita S.L.
Pe de altă parte, în măsura în care se stabileşte caracterul contrafăcut al medicamentelor trebuie dovedită intenţia cu care inculpatul a acţionat, dacă acesta a cunoscut sau nu împrejurarea sus-menţionată, în condiţiile în care din aceeaşi corespondenţă electronică rezultă că, după ce martorul i-a adus la cunoştinţă că medicamentul expediat nu are efecte ceea ce pune implicit în discuţie faptul dacă era sau nu original), pe parcursul mai multor email-uri inculpatul şi-a manifestat surprinderea şi preocuparea, cerând mai multe informaţii în acest sens.
Toate aceste aspecte presupun o suplimentare a probatoriului, inclusiv prin audierea în calitate de martor a numitei S.L., pentru a se stabili condiţiile în care au avut loc expediţiile de medicamente, precum şi gradul de participare a inculpatului la aceste operaţiuni.
Pe de altă parte, în ce priveşte latura civilă a cauzei, hotărârea instanţei de apel este contradictorie, întrucât deşi reţine că „partea civilă nu a demonstrat în concret temeinicia şi legalitatea pretenţiilor sale sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale solicitate. Aceste despăgubiri sunt reduse, întrucât „trebuie acordatei o sumă care doar să dea satisfacţie părţii civile, a căreia imagine a fost folosită în acţiunea ilicită a inculpatului".
În ce priveşte recursul Parchetului, Curtea reţine că motivul ce pune în discuţie compunerea şi continuitatea completului este nefondat; chiar dacă lipseşte una dintre încheierile de amânare a pronunţării (de la 16 la 18 decembrie 2008), această împrejurare nu afectează compunerea instanţei, câta vreme este evident că aceiaşi judecători în fata cărora au avut loc dezbaterile (la 9 decembrie) au soluţionat cauza ia 18 decembrie 2008, prin Decizia recurată.
Referitor la critica principala formulată de Parchet, aceasta pune în discuţie greşita achitarea a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 834 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, soluţie dispusă de prima instanţă şi menţinută de cea de apei.
Analizând această critica, instanţa de apel şi-a însuşit motivarea instanţei de fond, fără a lămuri dacă în cauză este sau nu vorba despre o operaţiune de export de medicamente din România în Marea Britanie caz afirmativ, dacă aceasta s-a desfăşurat în condiţiile legii (inclusiv subzistă obligaţia de a obţine o autorizaţie de punere pe piaţă conform art. 700 din Legea nr. 95/2006).
În aceste condiţii, Curtea constată că toate recursurile declarate în cauză sunt fondante, întrucât pe de o parte instanţa de apel nu a analizat şi motivat corespunzător toate criticile cu care a fost investită, iar pe de altă parte în vederea aflării adevărului se impune o suplimentare a probelor în sensul celor menţionate anterior.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea recursurilor, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă E.L.C. şi de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 320/ A din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 16 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2266/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2310/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
