ICCJ. Decizia nr. 2316/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2316/2009
Dosar nr. 4764/120/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157 din 12 martie 2008, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul B.R.D. (fiul lui C. şi G.) a fost condamnat la pedepsele de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi respectiv, la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă penală au mai fost condamnaţi, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luarea de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., la pedepsele de câte 3 ani închisoare, inculpaţii: S.C. (fiul lui Ş. şi M.) şi P.C. (fiul lui T. şi S.).
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pe un termen de încercare de câte 5 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen. şi conform art. 359 C. proc. pen., li s-a atras atenţia acestora asupra consecinţelor prevăzută de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., li s-a aplicat celor doi inculpaţi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii aplicate celor doi inculpaţi, s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (3) lit. a) şi art. 348 C. proc. pen., instanţa a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate (hotărârile de clasare falsificate şi înscrisurile cu diagnosticele false).
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumelor de bani şi a contravalorii bunurilor primite, respectiv 6.645 lei de către inculpatul B.R.D., 4.380 lei de către inculpatul S.C. şi 1.760 lei de la inculpatul P.C.
În fine, inculpaţii au fost obligaţi fiecare la câte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în aceste sume fiind incluse şi onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, pentru inculpaţii S.C. şi P.C., avansate din fondurile M.J.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.R.D., în calitate de colonel doctor militar, a îndeplinit funcţia de Şef Secţie Neuropsihiatrie şi de Comandant la Spitalul Militar de Urgenţă D.I.J. Piteşti, începând cu anul 1995 şi respectiv 2000.
În conformitate cu „Normele Tehnice Medicale privind Expertiza Medico-Militară a M.A.N." aprobate prin Ordinul General al M.A.N. nr. 25 din 27 octombrie 1993, a făcut parte din Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar, iniţial ca membru şi ulterior ca preşedinte.
În perioada 1996-2003, profitând de atribuţiile conferite de aceste funcţii, a pretins şi primit direct sau prin intermediari, sume de bani şi alte foloase materiale, de la diferite persoane, pentru stabilirea unor diagnostice de specialitate psihiatrică, unele fictive, care să se încadreze în „Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu" şi să conducă la clasarea lor ca inapţi pentru serviciul militar.
S-a constatat că, în activitatea sa infracţională, inculpatul B.R.D., a implicat-o şi pe s.c. Z.E.A., psiholog în cadrul secţiei al cărei şef era şi la care solicitanţii, tineri recruţi sau intermediarii acestora, erau trimişi pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă, necesar la precizarea diagnosticului „intelect liminar", consemnat în majoritatea cazurilor, în cadrul cabinetului psihologic.
În urma efectuării actelor de urmărire penală, pornind de la denunţurile şi declaraţiile persoanelor beneficiare, au fost identificaţi 60 tineri recruţi din comuna Moroieni, sat Glod, judeţul Dâmboviţa, care în majoritatea lor (56) prin intermediul inculpatului S.C. (28) şi a inculpatului P.C. (17) au dat diverse sume de bani inculpaţilor B.R.D. şi Z.E.A., pentru obţinerea documentelor necesare exonerării acestora de obligaţia satisfacerii serviciului militar.
S-a mai reţinut că alţi tineri l-au abordat direct pe Col. Dr. B.R.D. şi au obţinut acelaşi rezultat, dar cu o sumă mai redusă, decurgând din renunţarea la intermediar.
S-a stabilit în urma supraexpertizării medico-militare a 51 tineri din comuna Moroieni, sat Glod, judeţul Dâmboviţa, clasarea acestora de către Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară ca: „amânat medical" (un tânăr pe nume L.M.); „inapt cu revizuire după 1 an" (3 tineri, respectiv: S.G.G., L.A.V. şi S.L.); „inapt cu revizuire după 3 ani" (un tânăr pe nume S.L.); „inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt necombatant la război" (30 tineri); „inapt cu scoatere din evidenţă" (doi tineri – T.I. şi L.I.) şi „apt combatant" (14 tineri).
Pe baza probelor administrate s-a stabilit că pentru obţinerea livretului militar în condiţiile arătate mai sus, următorii tineri recruţi au dat intermediarului - inculpatului S.C., următoarele sume de bani: 1.500.000 lei C.I., care a fost clasat „inapt pentru serviciul militar în timp de pace"; S.A.I. - 3.000.000 lei, fiind clasat „inapt serviciu militar în timp de pace, apt necombatant la război"; T.A.I. - 2.500.000 lei, clasat ca „inapt serviciu militar", diagnosticat alături de tinerii de mai sus cu „intelect liminar"; S.G.G., care a dat 3.000.000 lei şi clasat ca „inapt serviciu militar în timp de pace, apt necombatant la război", cu diagnosticul stabilit de „intelect liminar"; L.I.C. - 1.000.000 lei, clasat „inapt serviciu militar" cu acelaşi diagnostic; M.I. - 3.000.000 lei, fiind clasat „inapt serviciu militar în timp de pace", diagnosticat cu „intelect liminar"; M.M., care a dat suma de 2.500.000 lei, fiind clasat ca „inapt serviciu militar"; B.A., care a dat pentru fiul său, B.A.I., suma de 2.500.000 lei; A.C. - 3.000.000 lei; H.I. - 2.500.000 lei; L.V.I. - 2.500.000 lei, toţi diagnosticaţi cu diagnosticul „intelect liminar" şi ca atare „inapţi serviciu militar în timp de pace, apţi necombatanţi la război"; Ş.P.P. - 2.500.000 lei, fiind diagnosticat cu diagnosticul „tulburări de comportament pe fond de intelect liminar şi clasat inapt serviciu militar"; S.P. - 3.000.000 lei; L.I.M. - 2.000.000 lei; L.I.M. - 2.000.000 lei; L.I.M. - 2.500.000 lei; L.V.I. - 1.000.000 lei; M.C. - 2.500.000 lei; P.F.I. - 2.500.000 lei; U.V.N. - 2.500.000 lei; M.M.S. - 2.500.000 lei; Ş.G.I.Z. - 2.500.000 lei; U.I.L. - 2.000.000 lei; M.S.R. - 2.500.000 lei; U.V.C. - 3.000.000 lei; S.G.G. - 2.500.000 lei; S.S.C. (intermediar) care a dat pentru fiul său S.C.C. - 2.000.000 lei şi L.V. - 2.000.000 lei - tineri care de asemenea au fost clasaţi ca „inapţi serviciu militar în timp de pace, apt necombatanţi la război", fiind diagnosticaţi cu diagnosticul „intelect liminar" potrivit foilor de observaţii clinice.
Aceste aspecte au reieşit chiar de la inculpatul S.C., care a susţinut că l-a cunoscut pe Col. Dr. B.R.D., în cursul anului 1996, când l-a însoţit pe fiul său S.I. şi a fost trimis la Spitalul Militar de Urgenţă D.I.J. pentru clarificarea situaţiei medico militare.
Atunci au convenit cei doi inculpaţi ca S.C. să aducă şi alţi tineri în vederea clasării ca inapţi pentru serviciul militar, contra unor sume de bani şi chiar după ce fiul său a primit livretul militar, în condiţiile arătate, s-a lăudat prin sat că, la el au apelat şi alţi tineri, aşa cum au fot enunţaţi mai înainte.
Faţă de inculpatul P.C., s-a stabilit că acesta a intermediat clasarea următorilor tineri recruţi: L.G.I., M.I.C., D.A.C., Ş.C.C., I.C.I., T.M.C., C.I.V., H.C., A.P.V., L.D.D., M.M.V., L.V.S., L.M.C., T.P.P., L.A.V., M.M.I. şi S.L.L., care pentru a fi clasaţi ca inapţi serviciu militar au oferit intermediarului diverse sume de bani cuprinse între 2.000.000 şi 4.000.000 lei.
Instanţa de fond, pe baza cercetărilor efectuate de organul de urmărire penală, a reţinut şi o a treia categorie de tineri recruţi, cei mai mulţi din com. Moroieni, sat Glod, judeţul Dâmbovita, dar şi din alte localităţi, care nu au apelat la intermediari şi s-au prezentat direct la Col. Dr. B.R.D. unde, contra unor sume de bani sau alte bunuri, şi-au rezolvat favorabil situaţia medico-militară.
Aceşti tineri sunt: C.A.I., S.I., M.T.I.V., L.P.I., L.D.C., L.C.M., L.G.I., S.C., A.P.M., S.L., A.I.R., care au fost clasaţi ca „inapţi serviciu militar" contra unor sume de bani, în cuantumuri cuprinse între 300.000 lei şi 1.000.000 lei, sume oferite inculpatului B.R.D.
Instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor şi din declaraţiile celor doi intermediari, respectiv inculpaţii S.C. şi P.C., care au afirmat că au dat diverse sume de bani şi unor membrii ai comisiilor de recrutare - încorporare, constituite la nivelul Centrului Militar Dâmbovita, pentru obţinerea trimiterilor la Spitalul Militar de Urgenţă D.I.J. Piteşti, nominalizându-i pe plt. adj. I.G. şi civ. D.G., aceştia negând acuzaţiile aduse.
D.G., cu ocazia audierii, a arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii S.C. şi P.C., pentru că frecvent însoţeau grupurile de recruţi din com. Moroieni, însă niciodată nu a primit de la aceşti vreo sumă de bani.
Prima instanţă a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, pe baza denunţurilor tinerilor recruţi, declaraţii de martori, procesele verbale de recunoaştere, acte medico-legale, actele medico-militare şi coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, dispunând condamnarea inculpaţilor aşa cum s-a arătat la începutul expunerii considerentelor acestei decizii.
Împotriva sentinţei, au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul B.R.D.
În motivele de apel depuse în scris la dosar şi susţinute oral de reprezentantul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, se arată că, sentinţa primei instanţe este nelegală pentru următoarele considerente:
1. Instanţa de fond nu a dispus aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. inculpatului B.R.D. (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită), deşi această pedeapsă este necesară.
Se precizează că potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
De asemenea, acelaşi text de lege în alin. (2) prevede că aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
În condiţiile în care inculpatul B.R.D., în calitate de medic a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare pentru infracţiunea de luare de mită, faptă comisă, în timp ce deţinea funcţiile de Şef al Secţiei Neuropsihiatrice şi comandant al Spitalului Militar de Urgenţă D.I.J. Piteşti, precum şi de Preşedinte al Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă acest spital militar, instanţa de fond trebuia să-i aplice acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcţiile menţionate, deoarece mita a fost luată pentru îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu legate de aceste funcţii.
2. Un alt motiv de apel invocat este acela că, instanţa de fond în mod greşit a dispus aplicarea faţă de inculpatul B.R.D., a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în raport de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Aceasta deoarece, în caz de condamnare pentru un concurs de infracţiuni, aplicarea pedepsei complementare a unor drepturi se face atunci când este cazul, pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, urmând a însoţi fiecare pedeapsă principală stabilită.
Ca atare, este greşit procedeul de a se alătura pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi numai pedepsei rezultante, la care s-a ajuns prin contopirea pedepselor aşa cum a procedat prima instanţă.
3. Cel de al treilea motiv de apel se referă la faptul că în mod greşit s-a dispus confiscarea sumei de 1.760 lei de la inculpatul P.C., deoarece suma totală de bani obţinută de acest inculpat prin activitatea infracţională desfăşurată a fost de 28.400 lei.
Se solicită astfel, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe sub aspectul motivelor invocate mai înainte şi pronunţarea unei hotărâri legale.
La rândul său, inculpatul apelant B.R.D. susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, pentru motivele de apel depuse în scris la dosar şi susţinute oral de către apărătorul ales, sintetizate, fiind următoarele:
1. Cazul de desfiinţare prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., constând în nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti, efectuate de cele două instanţe.
La instanţa de fond s-a invocat excepţia neregularităţii rechizitoriului, între altele şi pentru aceea că „urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, respectiv subcomisarul P.I.V., din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, care după ce a încheiat actul de sesizare din oficiu a procedat la identificarea autorilor, audierea acestora şi dictarea autodenunţurilor cu scopul de a-i favoriza pe aceştia".
În opinia sa, apelantul B.R.D., a susţinut că, în mod greşit instanţa a respins excepţia fără o motivare corespunzătoare, făcând aplicarea art. 322 C. proc. pen., dând citire rechizitoriului şi a păşit la cercetarea judecătorească, respectiv la audierea inculpaţilor.
Mai departe rezultă că, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, a efectuat cercetarea judecătorească până la termenul din 26 iunie 2006 în baza unei dispoziţii neconstituţionale, după care s-a declinat competenţa soluţionării cauzei la instanţa civilă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, unde s-a constatat că actele efectuate de organul judiciar anterior apar ca legale şi pot fi menţinute de instanţa în favoarea căreia s-a declinat soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea apelului, desfiinţarea încheierilor la care s-a făcut referire în cuprinsul motivelor scrise de apel, precum şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
2. Un alt motiv de apel invocat de inculpat se referă la faptul că nu s-a dispus citarea ca părţi vătămate a persoanelor care ar fi remis bani inculpaţilor, acestea fiind menţionate ca martori.
Aceasta deoarece la încadrarea juridică a faptei stabilită de către procuror au fost reţinute dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, aşa încât trebuia să se facă aplicarea şi a celorlalte dispoziţii, cu precădere a dispoziţiilor art. 19 din aceeaşi lege, care prevăd că „în cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".
Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa, pentru a fi citate şi părţile vătămate.
3. S-a invocat greşita condamnare a inculpatului B.R.D., pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu.
Sub acest aspect s-a arătat că au fost reţinute ca mijloace de probă, care au stat la baza stabilirii adevărului, denunţurile persoanelor care au oferit bani inculpatului pentru rezolvarea situaţiei militare prin emiterea actelor medicale care au stat la baza clasării ca inapte serviciului militar a acestora.
Declaraţiile acestor persoane, care au fost apreciate probe, au fost efectuate de către procuror în faza actelor premergătoare, nefiind consemnate într-un proces verbal conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen. şi, ca atare, nu pot fi considerate mijloace de probă, deoarece potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen., probele pot fi administrate doar în cadrul procesului penal, respectiv, după începerea urmăririi penale.
Nelegalitatea probelor din dosarul de urmărire penală constă şi în aceea că procurorul i-a audiat pe denunţători în calitate de martori, deşi aceştia erau făptuitori pentru infracţiunea de dare de mită.
Neînceperea urmăririi penale faţă de aceşti denunţători rezultă din împrejurarea că denunţurile nu au fost făcute în condiţiile art. 255 alin. (3) C. pen., respectiv înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracţiune.
Se apreciază că nelegalitatea actului de urmărire penală constă şi în aceea că inculpaţii S.C. şi P.C. nu au fost asistaţi de apărători la urmărirea penală, în condiţiile în care asistenţa este obligatorie.
Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât gradul de pregătire şcolară al acestora impunea prezenţa unui apărător din oficiu.
În esenţă, se susţine că inculpatul B.R.D., nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, faptele respective neîntrunind elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, reţinute de către instanţa de fond.
Mai mult la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, nu trebuia reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece situaţia de fapt stabilită de procuror şi ulterior de către instanţa de judecată, duce la concluzia unei greşite reţineri a încadrării juridice sub acest aspect.
Faţă de toate acestea se solicită, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea inculpatului B.R.D., pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 6 din 29 ianuarie 2006, a admis apelul parchetului şi inculpatului, a desfiinţat sentinţa, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, reducând pedeapsa principală şi cea complementară aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., schimbându-se şi modalitatea de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 alin. (2) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Conform art. 863 C. pen., au fost individualizate măsurile de supraveghere cărora inculpatul este obligat să se supună, atrăgându-i-se atenţia asupra nerespectării acestora.
Celelalte menţiuni ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat fondate criticile parchetului ce vizau omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., a interzicerii dreptului inculpatului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii, dispoziţii incidente în cauză, cum şi greşita tehnică de aplicare a pedepsei complementare la pedeapsa rezultantă şi nu şi la pedeapsa ce sancţionează fiecare infracţiune concurentă, atunci când este prevăzută de lege.
O ultimă critică întemeiată a parchetului a fost cea privitoare la omisiunea de a dispune confiscarea sumei de 2.840 lei, obţinută prin infracţiunea continuată de luare de mită.
Privitor la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de luare de mită, aceasta a fost redusă, reindividualizarea sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, făcându-se prin reaprecierea pericolului social al infracţiunilor, circumstanţelor în care s-au consumat, dar şi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, perioada mare de timp scursă de la săvârşire – peste 6 ani.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti a declarat recurs, solicitând casarea deciziei, în sensul menţinerii pedepsei dispusă de prima instanţă, cu executare în regim de detenţie.
Aceeaşi hotărâre a fost supusă recursului exercitat de inculpat, care prin concluziile scrise şi orale susţinute de apărătorul ales reiterează criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate în apel, ce vizează neregularitatea sesizării instanţei, efectuarea urmăririi penale de un organ necompetent, nemotivarea deciziei, greşita condamnare în temeiul unor probe obţinute nelegal.
Soluţionând recursurile parchetului şi inculpatului, în raport de cazurile de casare dezvoltate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte constată căile de atac nefondate.
Urmărirea penală şi ulterior cercetarea judecătorească până la data de 26 iunie 2006 efectuate de parchet şi de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sunt faze ale procesului de faţă, desfăşurate în acord cu normele de reglementare a competenţei după calitatea persoanei, în vigoare la acea dată şi aplicabile potrivit principiului „tempus regit actum".
Constatându-se că legiuitorul a menţinut nejustificat competenţa instanţelor militare şi respectiv a parchetelor militare în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau judecată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006, instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 a declarat neconstituţionale dispoziţiile alin. (2) şi alin. (3) teza I ale art. 3 din Legea nr. 356/2006, restrângându-se abilitatea judiciară a instanţelor militare, dispoziţii obligatorii pentru viitor.
La data apariţiei acestei decizii, cauza se afla pe rolul instanţei civile, învestită prin declinare de competenţă, actele procedurale efectuate fiind corect menţinute, modificările aduse regulilor de competenţă după calitatea persoanei fiind ulterioare dezînvestirii instanţei militare.
Actele materiale ce compun infracţiunea continuată de luare de mită cu judecarea căreia a fost sesizată instanţa au fost individualizate prin indicarea persoanelor care au dat inculpatului sau intermediarului său, coinculpatul S.C., sume de bani, cu scopul de a fi diagnosticaţi aşa încât să fie clasaţi ca inapţi pentru serviciul militar, numărul mare de acte materiale şi intervalul de timp cuprins între 1996-2003 în limitele căruia s-a consumat infracţiunea continuată, făcând imposibilă stabilirea exactă a datei săvârşirii fiecărui act material.
Cât priveşte valoarea probantă a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, instanţele, în mod corect le-au apreciat ca exprimând adevărul, câtă vreme indiferent de momentul procesual căruia i-au aparţinut sau organul care le-a administrat, aceştia au declarat constant cum au intrat în posesia actelor medicale pentru a fi clasaţi ca inapţi pentru serviciul militar.
Analiza declaraţiilor acestor martori, calitatea stabilită în raport de dispoziţiilor art. 82 C. proc. pen., confirmă un aspect esenţial ce dovedeşte vinovăţia inculpatului, respectiv în colectivul unde acesta îşi desfăşura profesia era de notorietate această practică a eliberării actelor, filiera persoanelor de încredere şi sumele pretinse, adevărate „tarife" cuprinse între 150 lei şi 300 lei, cunoscute de persoanele interesate în demersurile nelegale descrise.
Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile inculpatului S.C., care în modul arătat, în anul 1996 a rezolvat situaţia militată a propriului fiu, împrejurare adusă la cunoştinţa altor tineri interesaţi.
Stabilirea unor diagnostice de specialitate psihiatrică, unele fictive, care să se încadreze în baremul medical pentru stabilirea aptitudinii faţă de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu şi să conducă la clasarea recruţilor ca inapţi pentru serviciul militar, era precedată de trimiterea acestor persoane la cabinetul psihologic pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă.
Odată stabilit diagnosticul psihiatric, comisia de expertiză medico-militară, din care făceau parte şi medici cu alte specializări, nu mai continua examinarea medicală a persoanelor pentru a se stabili prezenţa altor afecţiuni.
Procedând în modul descris, inculpatul care deţinea şi funcţii de decizie, practic a împiedicat desfăşurarea normală a activităţii comisiei de expertiză medico-legală, eludând astfel normele tehnice medicale în M.A.N., potrivit cărora hotărârile comisiei se iau cu acordul a cel puţin 2/3 din numărul membrilor ce o compun.
Că diagnosticele psihiatrice nu erau stabilite urmare unei examinări medicale rezultă şi din menţiunile stereotipe, ce nu particularizează fiecare caz în parte.
În acest sens este relevantă situaţia martorilor T.I., S.I., B.A., C.I., L.I., L.M., L.S., M.V., M.I., M.R., recruţi în cazul cărora inculpatul şi-a asumat răspunderea diagnosticului de „intelect liminar" în absenţa examenului psihologic, deşi la supraexpertiză la unii au rezultat valori ale coeficientului de inteligenţă în limite normale.
Cu privire la acest aspect, inculpatul susţine că diagnosticele au fost corecte, chiar dacă au fost infirmate de supraexpertizele medico-militare, mijloace de probă în cadrul cărora au fost utilizate metode şi mijloace mai performante.
Apărarea inculpatului nu poate fi reţinută, fiind contradictorie chiar susţinerilor sale, potrivit cărora acolo unde considera necesar avea posibilitatea să recomande investigaţii suplimentare, realizând astfel un examen psihiatric complex şi complet.
Şi incidenţa circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. a fost reţinută legal în cauză, având în vedere participarea în calitate de complici a celorlalţi inculpaţi P.C. şi S.C., condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Legală şi temeinică este Decizia supusă recursului şi sub aspectul pedepselor, la care inculpatul a fost condamnat, atât ca durată, cât şi ca modalitate de executare.
Criteriile legale de individualizare au fost evaluate judicios de instanţa de prim control judiciar, termenul mare de încercare, măsurile de supraveghere ce restricţionează drepturile şi obligă inculpatul la un comportament, corespund scopului enunţat de art. 52 C. pen., fiind de natură să sancţioneze pericolul social concret al faptelor săvârşite în urmă cu 6 ani.
În plus, nu pot fi ignorate nici datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, cu instrucţie şcolară superioară, integrat în societate, având patru copii minori în întreţinere, împrejurări ce confirmă posibilităţile reale de corectare şi realizarea consecinţelor faptelor săvârşite.
Mai mult decât atât, nu există pericolul săvârşirii unor astfel de infracţiuni, întrucât instanţa de apel a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exerciţiul dreptului de a ocupa o profesie de natura celei folosite în săvârşirea infracţiunii.
Concluzionând, recursurile parchetului şi inculpatului vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A, Serviciul Teritorial Ploieşti şi de recurentul intimat inculpat B.R.D. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2186/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2612/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
