ICCJ. Decizia nr. 2409/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2409/2009
Dosar nr. 1/42/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 61 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiţionarii G.N. şi P.P. împotriva rezoluţiei nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 1889/11/2/2008 din 2 decembrie 2008 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-au desfiinţat rezoluţiile sus menţionate şi s-a trimis cauza la procuror în vederea continuării cercetărilor în legătură cu infracţiunile pentru care s-a formulat plângere penală împotriva intimatului P.A., urmând ca în funcţie de rezultatul acestor cercetări să se analizeze necesitatea începerii sau nu a urmăririi penale împotriva intimatului.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 243/P/2008 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.A., executor judecătoresc în municipiul Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 215 alin. (l) şi (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora (lipsesc în fiecare caz condiţii de existenţă ale ambelor laturi).
Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 12 martie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cauza penală privind pe executorul judecătoresc P.A. din Buzău, împotriva căreia au formulat plângere penală pentru abuz în serviciu şi înşelăciune numiţii G.N. si P.P.
Persoana vătămată G.N., în calitate de fost administrator al SA B. a sesizat că în cursul unei proceduri de executare silită asupra datoriilor menţionatei societăţi, executorul judecătoresc P.A. nu s-a îndeplinit in mod corect atribuţiile profesionale prin aceea că nu s-a îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul său ce au fost scoase la licitaţie, aşa încât acestea au ajuns să se degradeze până când valoarea lor s-a înjumătăţit.
Persoana vătămată P.P., în calitate de participant la licitaţiile organizate în cursul aceleiaşi proceduri de executare silită, a sesizat că, tot din vina executorului P.A., bunurile din patrimoniul SA B. (obiectul licitaţiei) s-au degradat astfel încât a fost prejudiciat în dreptul său de adjudecatar precum şi că a fost indus în eroare în legătură cu statutul juridic al terenurilor.
Cercetările efectuate în cauză nu au relevat date care să contureze conţinutul constitutiv al infracţiunilor sesizate.
Pentru neonorarea unor datorii comerciale către SC A. SRL Bucureşti exprimate într-un bilet la ordin, SA B. a intrat în procedură de executare silită urmare unei cereri adresată de către prima societate B.E.J. – N.I. din Pogoanele.
S-au formulat trei dosare de executare silită ce au fost în primă fază instrumentate de către sus-precizatul executor judecătoresc.
După retragerea acestuia din activitate şi după o perioadă de tranzit la nivelul BEJ – P.A. din Buzău, cele trei dosare au fost înregistrate din vara anului 2007, la nivelul BEJ – P.A. sub nr. 56, 57, 28/2007.
Făptuitorul a continuat executarea la solicitarea creditoarei SC A. SRL dar formele s-au realizat exclusiv în dosarul execuţional cu distribuirea preţului obţinut din valorificarea bunurilor debitoarei.
Făptuitorul a continuat procedura executării silite imobiliare, începută de predecesorul său, asupra construcţiilor si terenurilor identificate la nivelul incintelor 1 si 2 ale SA B. de pe raza comunei Brăieşti, jud. Buzău.
În acest sens, făptuitorul a emis, în data de 22 august 2007, o nouă publicaţie de vânzare fixând ca dată pentru licitaţie ziua de 15 octombrie 2007 şi bazându-se pe vechea evaluare realizată printr-o expertiză la nivelul B.E.J. – N.I.
Împreună cu licitatorii P.P. şi S.V.R. dar şi cu reprezentantul creditoarei, făptuitorul a decis amânarea procedurilor pentru o dată ulterioară până când va fi realizată o nouă evaluare imobiliară şi se va lămuri situaţia juridică a terenurilor aferente celor două incinte.
Până la sfârşitul anului 2007 s-a realizat o nouă valoare imobiliară şi s-a stabilit, cu sprijinul autorităţilor locale, că cele două terenuri în discuţie nu aparţineau debitoarei SA B.
În data de 7 ianuarie 2008 a fost emisă noua publicaţie de vânzare în cauză fixându-se ca dată a licitaţiei ziua de 25 februarie 2008. Publicaţia nu mai cuprindea şi terenurile, având în vedere cele expuse anterior.
Aceşti doi licitatori au participat şi în data de 25 februarie 2008, ocazie cu care a fost declarat adjudecatar chiar persoana vătămată P.P.
În data de 28 februarie 2008 persoana vătămată G.N. a formulat o cerere către executorul P.A. solicitându-i sprijin în vederea inventarierii bunurilor imobile din cele două incinte scoase la licitaţie întrucât o parte dintre acestea ar fi dispărut urmare acţiunilor neautorizate ale unor persoane ce erau acolo tolerate.
Ca răspuns la această cerere şi cu acordul părţilor din dosar făptuitorul a numit, în data de 6 martie 2008, potrivit dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., doi administratori sechestru dintre persoanele ce foloseau acele incinte.
Ca urmare a faptului că adjudecatarul P.P. nu a plătit şi diferenţa de preţ la care s-a angajat în urma câştigării licitaţiei, făptuitorul l-a decăzut pe acesta din drepturi in baza dispoziţiile art. 512 si 513 C. proc. civ.
În legătură cu vinovăţia făptuitorului s-a apreciat că indiferent de faptul că respectivele construcţii, ce au făcut obiectul executării silite, s-au degradat sau nu, acest lucru nu presupune angajarea răspunderii penale a executorului judecătoresc P.A. Aceasta deoarece nu există date în sensul în care făptuitorul ar fi realizat existenţa degradărilor şi nu ar fi acţionat, la fel cum nici părţile nici alte persoane adiacente cauzei nu au sesizat in mod corespunzător aspectele în discuţie. S-a observat de către procuror, aşa cum s-a mai arătat, că cererea făcută în acest sens de reprezentantul debitoarei a fost urmată de numirea celor doi administratori sechestru.
În ceea ce priveşte pretinsa inducere în eroare a persoanei vătămate P.P. s-a apreciat inexistenţa oricărui element de ordin obiectiv care să susţină că făptuitorul ar fi încercat să ascundă în vreun fel realitatea asupra situaţiei juridice a celor două terenuri.
Împotriva acestei rezoluţii petenţii G.N. si P.P. au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în condiţiile arte 278 C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 1887/11/2/2008 din 2 decembrie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de numitul G.N., împotriva soluţiei dispusă de procuror prin rezoluţia din 29 octombrie 2008 în dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această rezoluţie s-au avut în vedere actele din dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, constatându-se că soluţia dispusă de procuror prin rezoluţia din 29 octombrie 2008, este legală şi temeinică. Interpretarea probelor administrate in cauză conduce la formarea convingerii că într-adevăr nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile pentru care s-au făcut cercetări.
Împotriva ambelor rezoluţii s-a formulat plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., de petenţii G.N. si P.P.
Petenţii au susţinut că rezoluţiile atacate sunt nelegale şi netemeinice deoarece executorul judecătoresc nu şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile profesionale, în sensul că nu s-a îngrijit de conservarea bunurilor imobile din patrimoniul asupra căruia purta executarea silită, ceea ce a condus la degradarea accentuată a bunurilor până când valoarea lor s-a înjumătăţit.
S-a mai susţinut că făptuitorul şi-a încălcat atribuţiile profesionale cât şi dispoziţiile codului de procedură civilă prin aceea că după licitaţia din 25 februarie 2008 nu s-au mai putut recupera valoarea bunurilor, iar actualmente persoanele care ocupă imobilele respective refuză să le părăsească, bunurile fiind atât de degradate încât nu mai corespund evaluărilor făcute.
De asemenea, s-a mai susţinut de către petenţi că ulterior emiterii publicaţiilor de vânzare din 22 august 2007, făptuitorul intimat a indus în eroare pe petenţi în legătură cu obiectul asupra căruia purta executarea silită, prin aceea că terenurile ce constituiau obiect al licitaţiei nu au mai fost cuprinse în publicaţiile ulterioare de vânzare dispărând practic cu toate că fuseseră evaluate de experţi şi se precizase că acestea erau deţinute în baza unui titlu de proprietate emis de către Ministerul Agriculturii.
Ca atare, au arătat petenţii că în mod mincinos în publicaţiile ulterioare de vânzare nu a mai fost cuprins acest teren, existând presupuneri în legătură cu înstrăinare a acestuia în condiţii nelegale, fiind favorizat licitatorul S.V.R. pentru „a câştiga licitaţia, achiziţionând chiar acest teren.
În esenţă, au susţinut petenţii că prin încălcarea obligaţiilor de către executorul judecătoresc cât şi a dispoziţiilor codului de procedură civilă acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a formulat plângerea penală, astfel că petenţii au solicitat desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror in vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului P.A.
Curtea de apel, examinând plângerea formulată în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost ataşat, dar şi de înscrisurile depuse de către petenţi, a constatat că plângerea petenţilor este fondată după cum se va arăta în continuare:
Intimatul P.A. a fost investit în cursul anului 2007 cu soluţionarea cererilor de executare silită în dosarele nr. 56,57 si 58/2007, formulate de către creditoarea SC A. SRL Bucureşti, în baza titlurilor executorii reprezentate de 3 bilete la ordin, investite cu formulă executorie, scadente în cursul anului 2002 emise de către debitoarea SA B.
Este adevărat că, iniţial, cererile de executare silită s-au aflat pe rolul biroului executorului Judecătoresc N.I.N. din Pogoanele, iar după retragerea din activitate a acestuia dosarele au fost preluate de către executorul judecătoresc intimat P.A.
Iniţial, publicaţiile de vânzare imobiliare au fost emise la 21 martie 2006de către executorul judecătoresc N.I.N., iar după preluarea executării silite de către intimat au fost emise alte publicaţii de vânzare, procedura fiind continuată în cele trei dosare amintite dar practic desfăşurându-se intr-un singur dosar şi anume în cadrul dosarului de executare nr. 58/2007.
În acest sens, intimatul P.A. a emis la data de 22 august 2007 publicaţia de vânzare nr. 58/2007, în cadrul căreia a anunţat vânzare a la licitaţie publică a imobilelor aparţinând debitorului SA B., cu sediul in comuna Brăieşti, imobile detaliate în cuprinsul acestei publicaţii de vânzare şi cuprinse in două incinte.
Astfel, în incinta 1 în această publicaţie de vânzare figura pe lângă o serie de alte construcţii şi un teren aferent de 5.200 mp., iar in incinta 2 figura, pe lângă alte construcţii si un teren aferent în suprafaţă de 7031 mp., pentru fiecare dintre aceste imobile fiind stabilit preţul conform evaluării făcute de către expertul D.l. în raportul de expertiză tehnică judiciară aflat la dosar urmărire penală.
Acest expert a efectuat examinarea si evaluarea bunurilor supuse executării silite la data de 15 decembrie 2007, când s-a prezentat la sediul debitoarei din comuna Brăieşti, verificând personal fiecare imobil, iar în privinţa terenurilor expertul făcând precizarea expresă că debitoarea a obţinut terenul din cadrul incintei 1 pe baza titlului de proprietate eliberat de către Ministerul Agriculturii seria M07 nr. 1696 din 6 decembrie 1999.
La data de 7 ianuarie 2008 executorul judecătoresc P.A. emite o nouă publicaţie de vânzare în cadrul aceluiaşi dosar de executare silită, însă cele două terenuri în suprafaţă de 5.200 m şi respectiv 7.031 m.p. nu mai sunt incluse în această publicaţie de vânzare.
Este adevărat că în declaraţia pe care a dat-o la 2 octombrie 2008 intimatul P.A. precizează că a efectuat demersuri la primăria Brăieşti si a realizat că terenurile nu aparţineau debitorului, astfel că a reevaluat imobilele prin intermediul aceluiaşi expert D.I. şi a emis publicaţiile de vânzare în luna ianuarie 2008.
Însă, din cuprinsul dosarului de executoare şi al înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, nu rezultă în nici un fel care sunt documente din care reiese că debitorul nu ar fi reţinut proprietatea asupra terenurilor respective.
O astfel de situaţie nu a fost clarificată în nici un mod, nici pe parcursul executării silite şi nici în cursul actelor premergătoare efectuate în cauză, curtea observând că este imperios necesară lămurirea situaţiei juridice a celor două terenuri, câtă vreme iniţial acestea au figurat în publicaţia de vânzare emisă de către acelaşi intimat la 22 august 2007.
Un argument în plus în acest sens îi constituie şi împrejurarea că în publicaţia de vânzare emisă la 21 martie 2006 de către executorul judecătoresc N.I.N. (de la care intimatul a preluat dosarele de executare), figurează o cotă parte de 1/1 din" construcţii fără teren din imobilul situat în localitatea Brăieşti. În suprafaţă totală de 2626,91 m.p.", precizându-se că nu face obiectul executării silite terenul care aparţine exclusiv statului român.
În raport de conţinutul contradictoriu al celor 3 publicaţii de vânzare emise în cauză, la datele de 21 martie 2006 - 22 august 2007 şi 7 ianuarie 2008, curtea constată că în cauza de faţă nu au fost epuizate toate mijloacele de probă pentru lămurirea completă asupra împrejurărilor invocate de către cei doi petenţi în plângerile penale formulate.
Aceasta deoarece, obiectul executării solite în cadrul celor trei dosare execuţionale era reprezentat de o serie de construcţii şi terenuri în raport de care se impunea lămurirea deplină sub toate aspectele de fapt şi de drept a regimului juridic şi a întinderii drepturilor creditorului.
Simpla referire la împrejurarea că „terenurile nu aparţineau debitorului" nu constituie o clarificare deplină a regimului juridic al acestora, cu atât mai mult cu cât terenurile în cauză au figurat în publicaţia de vânzare emisă la 22 august 2007 şi au fost identificate şi evaluate de către expertul D.l., care de altfel, a tăcut şi menţiunea privind existenţa titlului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, ceea ce conduce la presupunerea rezonabilă că expertul a consultat personal acest titlu sau că i-a fot prezentat, din moment ce l-a identificat sub toate aspectele.
Nu în ultimul rând, ţinând cont de întinderea semnificativă a suprafeţelor de teren din cauză, era necesară efectuarea de demersuri mai ample pentru lămurirea situaţiei juridice a acesteia.
De asemenea, trebuie observat că acelaşi expert a mai efectuat un raport de expertiză tehnică în cursul anului 2003 în faza în care dosarul de executare se afla pe rolul biroului executorului judecătoresc N.I.N.
Ca urmare a deplasării efectuată la 8 februarie 2003 la sediul societăţii debitoare, expertul D.l. a identificat si evaluat ambele terenuri, aflate atât in incinta 1 cât şi în incinta 2, stabilind valoarea de piaţă a acestora, ceea ce conduce de asemenea, la presupunerea rezonabilă că terenurile, fiind incluse in procesul de evaluare au fost verificate de către expert şi în ceea ce priveşte provenienţa lor.
În atare situaţie, cum cele două suprafeţe de teren fuseseră supuse unor evaluări efectuate atât în cursul anului 2003, cât şi în cursul anului 2007, este cu atât mai evident că pe parcursul derulării procedurii executării silite, executorul judecătoresc era dator să clarifice pe deplin toate aspectele legate de regimul juridic al acestora pentru a stabili dacă acestea pot sau nu să facă obiectul executării silite.
Nici împrejurările relevate de petenţi în plângerile lor în sensul că intimatul nu a luat toate măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinărilor degradărilor si diminuării valorii bunurilor, nu au fost pe deplin clarificate în cauză.
Astfel, intimatul în declaraţia sa a precizat că a luat măsura desemnării a doi administratori judiciari, custozi în persoana numiţilor S.I. şi S.V., care stăpâneau in fapt imobilele licitate, această măsură luând-o urmare unei cereri formulate de către petentul G.N. la începutul lunii martie 2008.
Este de observat însă, că încă de la data efectuării evaluării de către expert D.l. (15 decembrie 2007) s-a precizat de către acest expert că bunurile aparţinând debitoarei SA B. sunt în mod evident degradate şi deteriorate, marcându-se precizarea „proprietatea am găsit-o în mare parte distrusă din cauza furturilor de materiale", aspecte consemnate de către expert în partea introductivă a raportului de expertiză din dosarul de executare 58/2007 aflat pe rolul biroului de executare al intimatului.
În acest context, urmează a fi analizată măsura în care executorul judecătoresc s-a conformat dispoziţiilor codului de procedură civilă, cât şi dispoziţiilor legii privind statutul executorilor judecătoreşti, în privinţa deciziilor adoptate referitor la actele de conservare şi preîntâmpinare a degradării imobilelor supuse executării silite.
În consecinţă, curtea constată că actele premergătoare efectuate în cauză nu au lămurit pe deplin toate elementele în raport de care cei doi petenţi au formulat plângeri penale şi ca atare soluţiile de neurmărire penală dispuse în cauză nu sunt susţinute pe deplin de mijloace de probă certe şi concludente, care să formeze convingerea curţii în sensul inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, aşa cum s-a reţinut în cele două rezoluţii atacate, întemeiate pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, curtea de apel a constatat că plângerea petenţilor este întemeiată deoarece pe parcursul actelor premergătoare desfăşurate în cauză nu au fost clarificate toate aspectele invocate de către petenţi, urmând ca plângerea să fie admisă şi conform art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., rezoluţiile să fie desfiinţate cu consecinţa trimiterii cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor.
Continuarea cercetărilor va avea drept scop clarificarea deplină a condiţiilor în care cele două terenuri in suprafaţă de 5200 m.p. si 7031 m.p. au fost excluse din cea de a doua publicaţie de vânzare emisă de către intimat şi dacă există mijloace de probă certe pe baza cărora să se poată stabili că aceste terenuri nu au aparţinut sau nu aparţineau debitorului, respectiv dacă intimatul a formulat această concluzie pe baza administrării unor mijloace de probă sau în alte condiţii.
De asemenea, urmează a se stabili şi condiţiile în care s-a procedat la desemnarea celor doi custozi şi vor fi clarificate condiţiile în care aşa cum au susţinut petentii, terenurile ar fi putut fi înstrăinate unuia dintre aceşti custozi, verificându-se totodată, pe parcursul cercetărilor şi respectarea condiţiilor legale şi statut are în legătură cu termenele şi condiţiile în care au fost desemnaţi custozii.
Totodată, pe parcursul continuării cercetărilor urmează a fi avute în vedere şi susţinerile petenţilor formulate în concluziile scrise depuse cu prilejul dezbaterilor, în legătură cu inducerea lor în eroare de către intimat prin prezentarea unor fapte sau realităţi ţinând de obiectul executării silite.
Doar în funcţie de rezultatul acestor cercetări, curtea apreciază că este necesar a se analiza necesitatea începerii sau nu a urmăririi penale împotriva intimatului, deoarece cerinţa textului privitoare la începerea automată a urmăririi penale nu poate fi considerată obligatorie în absenţa epuizării tuturor mijloacelor de probă care să contureze necesitatea întrunirii condiţiilor sub acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi intimatul P.A.
Parchetul a arătat că este greşită concluzia instanţei, în sensul că procurorul de caz nu a făcut demersuri pentru lămurirea situaţiei juridice a terenurilor şi nu a clarificat pe deplin susţinerile autorilor plângerilor în sensul că intimatul nu a luat toate măsurile ce se impuneau în vederea preîntâmpinării degradărilor şi diminuării valorii bunurilor.
În plus, instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., pronunţând o soluţie care nu se regăseşte între cele prevăzută de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. şi fără a indica potenţialele mijloace de probă pe care parchetul ar trebui să le folosească în completarea actelor premergătoare.
În fine, s-a apreciat că petenţii încearcă să obţină efectele specifice contestaţiei la executare, pe care nu au exercitat-o din culpă proprie, prin mijlocirea formelor procedural penale.
Recurentul intimate P.A. a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât în contextul actelor premergătoare efectuate de procuror, au fost lămurite aspectele legate de îndeplinirea cu bună credinţă şi întocmai a obligaţiilor procedurale în calitatea pe care o avea cu privire la bunurile supuse executării silite.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt întemeiate
Procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.
O asemenea procedură se limitează la a verifica soluţia dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte, care sunt supuse controlului judiciar în condiţiile prevăzute de lege.
În acest context, Curtea reţine că procedura înscrisă în art. 2781 C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor date de magistraţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii într-o cauză dată ori împotriva actelor întocmite de executorii judecătoreşti în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu.
Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susţinerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depăşesc cenzura actelor întocmite de intimaţi (şi care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute, ceea ce înseamnă că intimaţii au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Referitor la activitatea executorilor judecătoreşti, Curtea reţine că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar potrivit art. 58 din aceeaşi lege, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Prin urmare, în ipoteza în care este investită cu soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiei ce priveşte activitatea unui executor judecătoresc, este datoria instanţei să stabilească dacă cele menţionate în chiar plângerea penală reprezintă aspecte cu relevanţă penală sau se circumscriu contestaţiei la executare, cale de atac pe care petentul o putea exercita sau pe care chiar a uzitat-o.
Pe de altă parte, instanţa investită cu soluţionarea unei plângeri este ţinută nu doar de soluţiile expres şi limitativ prevăzute în art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., ci şi de cerinţele menţionate de legiuitor în legătură cu fiecare dintre acestea.
Astfel, cu referire la soluţia menţionată în art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta presupune nu o suplimentare a actelor premergătoare, ci o administrare de probatorii consecutivă începerii sau redeschiderii urmăririi penale, pe care instanţa este obligată să le arate în mod expres, dând astfel indicaţii precise procurorului.
Or în speţă, instanţa de fond nu numai că nu a analizat dacă suntem în prezenţa unor fapte cu relevanţă penală sau a unei contestaţii la executare, dar a adoptat o soluţie neprevăzută de lege, fără a respecta şi obligaţia de a indica în concret probatoriile ce urmează a fi administrate în cauză.
În aceste condiţii, Curtea se afla practic în imposibilitatea de a cenzura fondul cauzei, inclusiv soluţia emisă de procuror, urmând a admite recursurile declarate de Parchet şi intimat şi a trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Cu ocazia rejudecării, urmează să se verifice rezoluţia atacată de petenţi şi să se pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de lege, conform celor expuse anterior, analizându-se toate înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală sau depuse, ca probe noi, cu ocazia primei judecăţi ori care se vor administra la rejudecarea cauzei.
De asemenea, vor fi avute în vedere şi cenzurate, ca susţineri pe fondul cauzei, şi celelalte critici cuprinse în motivele de recurs formulate de parchet şi intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi intimatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2468/2009. Penal → |
|---|
