ICCJ. Decizia nr. 2321/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2321/2009
Dosar nr. 536,3/42/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 536,3/42/2008, a fost scoasă cauza de pe rol şi a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de executorul judecătoresc D.M. din Târgovişte.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 92 din 27 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.I. împotriva rezoluţiei nr. 648/P/2007 din 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc D.M. sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) (rezoluţie menţinută prin rezoluţia nr. 841/11/2/2008 din 15 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti).
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că în mod corect fapta a fost încadrată în art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv neglijenţă în serviciu, sancţionată cu închisoare de la o lună la 2 ani sau amendă.
A considerat că sunt aplicabile prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în sensul că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, calculat de la data de 08 decembrie 2001, soluţia de neîncepere a urmăririi penale fiind legală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petente, susţinând că fapta reclamată se încadrează în prevederile art. 249 alin. (2) C. pen., neglijenţa în serviciu având consecinţe deosebit de grave, astfel încât, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, în raport cu pedeapsa prevăzută de acest text 8 închisoarea de la 2 la 10 ani. A solicitat, în esenţă, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi Instanţe pentru a se dispune efectuarea unei expertize de evaluare a pagubei, care în opinia sa depăşeşte un miliard lei vechi.
Prin Decizia penală nr. 3112 din 03 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 536/42/2008, a fost admis recursul declarat de recurenta-petiţionară P.I., casată sentinţa penală nr. 92 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Pentru a se dispune efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului revendicat de petentă, evaluare în raport de care fapta putea fi legal încadrată în alin. (1) sau alin. (2) al art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
S-a apreciat că în aceste circumstanţe, respectiv, în lipsa expertizei de evaluare a pagubei create prin fapta executorului judecătoresc, instanţa nu putea menţine rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe prevederile art. 10 lit. g) raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv prescripţia răspunderii penale, întrucât nu a verificat dacă în raport cu cuantumul pedepsei fapta de neglijenţă se încadrează în infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) sau art. 249 alin. (2) pentru care termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este de 5 ani ci de 8 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen.
După casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, la data de 24 decembrie 2008, sub nr. 536,3/42/2008, fiind acordate mai multe termene de judecată la cererea intimatului şi a avocatului ales al acestuia.
Faţă de împrejurarea că efectuarea probatoriului dispus de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv o expertiză tehnică de specialitate care să stabilească valoarea pagubei produse prin fapta de neglijenţă a executorului judecătoresc durează foarte mult şi văzând şi dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în care se precizează că „judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate" (deci nu administrarea altor probatorii în afara înscrisurilor prezentate de părţi), curtea de apel a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşită de executorul judecătoresc D.M.
Împotriva aceste sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs intimatul D.M., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 23347 la 12 iunie 2009, concluzii scrise formulate de intimata petiţionară P.I., în trei exemplare, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În concluziile scrise, intimata petiţionară P.I. a arătat că este moştenitoarea numiţilor C.M.G. şi C.A., care au fost proprietarii imobilului casa şi teren situate în Târgovişte. Terenul a fost confiscat prin decretul 287 în anul 1981, iar imobilul demolat. În data de 30 noiembrie 2001 reclamanta P.I. a depus la B.E.J. D.M., notificarea pentru restituirea în natură a imobilului sau la plata de despăgubiri. Executorul ave obligaţia să depună notificarea până la data de 14 februarie 2002. Executorul judecătoresc a depus notificările la data de 18 martie 2004, iar prin dispoziţia nr. 6294 din 22 noiembrie 2005 notificarea nr. 335/2001 a fost respinsă ca tardiv formulată. Din evidenţele primăriei a rezultat că dispoziţia Ie-a fost comunicată în data de 05 decembrie 2005. Această comunicare însă nu poartă semnătura reclamantelor. Mai mult decât atât Primăria era obligată să comunice dispoziţia tuturor moştenitorilor şi anume P.I., C.C., C.M. şi C.I. Deoarece la acest moment terenul este destinat şi amenajat ca spaţiu verde şi are o utilitate publică, intimata a solicitat acordarea de despăgubiri, atât pentru teren, cât şi diferenţa de despăgubiri pentru imobilul demolat.
Prin sentinţa penală nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi completarea urmăririi penale cu o expertiză de specialitate topografică şi în construcţii pentru a stabili c/v pagubei şi în funcţie de această pagubă, încadrarea juridică.
Acest aspect era esenţial pentru faptul că neînceperea urmăririi penale s-a dispus ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Numai că prescripţia răspunderii penale intervenea numai pentru neglijenţă în serviciu (249 C. pen.) alin. (1) şi anume varianta simplă a infracţiunii.
În cazul prevăzut de alin. (2) şi anume când valoarea pagubei depăşeşte suma de 200.000 lei atunci infracţiunea nu este prescrisă şi prin urmare ar putea fi pusă problema unei eventuale răspunderi penale a recurentului.
Intimata petiţionară, apreciază că în aceste condiţii recursul urmează a fi respins, ca nefondat, şi pe fond menţinerea sentinţei penale nr. 68 a Curţii de Apel Ploieşti, ca fiind temeinică şi legală.
În drept, concluziile scrise au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
La termenul de astăzi, au lipsit recurentul intimat D.M. şi intimata petiţionară P.I., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a acordat cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului declarat, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea de Apel Ploieşti, considerând că prima instanţă a pronunţat o soluţie care nu este prevăzută de lege, aşa încât nu a soluţionat în mod legal cauza.
Examinând recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, în rejudecare, după casare, faţă de concluziile reprezentatului Ministerului Public sub aspectul legalităţii soluţiei pronunţate, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin prisma art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul intimatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 105/6.03.1998) s-a constatat că art. 278 este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct.
Ca urmare a deciziei mai sus-menţionate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care stabilesc o procedură de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.
Ulterior, prevederi ale art. 2781 C. proc. pen., au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi.
Altfel spus, legiuitorul prin dispoziţiile art. 278 1 C. proc. pen., a reglementat într-o manieră unitară controlul asupra măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror finalizate prin soluţii de netrimitere în judecată, asigurând verificarea acestora de către judecător.
Din perspectiva tehnicii legislative folosite, legiuitorul a ales a determina în conţinutul normei prevăzută de art. 2781 alin. (4) – (13) C. proc. pen., în mod concret, procedura soluţionării plângerii în faţa instanţei împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, reglementând garanţiile procesuale ale părţilor, obiectul judecăţii, soluţiile ce se pot pronunţa, actele procedurale ce le conţin, exercitarea căii de atac a recursului, efectele soluţiei întemeiată pe dispoziţiile alin. (8) lit. a), termenul de soluţionare, modul de rezolvare a acesteia, trimiterea la organul judiciar competent a plângerii greşit îndreptate, ceea ce îi conferă un caracter special, distinct, dar ale cărei prevederi se completează cu dispoziţiile privind judecarea cauzei în primă instanţă şi căile de atac, fie expres, aşa cum se indică, chiar în conţinutul normei, fie pe calea interpretării, atunci când nu există o referire în acest sens.
Astfel, în art. 2781 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, legiuitorul a statuat modul în care se soluţionează plângerea, prin indicarea obiectului supus judecăţii şi a materialului de analiză, precum şi prevederea expresă şi limitativă a soluţiilor care se pot pronunţa cu ocazia soluţionării unei asemenea plângeri şi anume:
„(7) Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător."
Din analiza cauzei rezultă că prima instanţă a fost reinvestită cu rejudecarea cauzei ca urmare a soluţiei pronunţate, prin Decizia penală nr. 3112 din 3 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 536/42/2008.
Prin Decizia instanţei supreme mai sus-menţionată a fost admis recursul declarat de recurenta petiţionară P.I. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, hotărârea fiind definitivă şi intrând sub autoritate de lucru judecat.
În considerentele deciziei, instanţa supremă a stabilit limitele rejudecării cauzei, în esenţă, evidenţiind că în mod eronat curtea de apel a respins plângerea petentei, fără a stabili printr-o expertiză valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei, aspect esenţial în verificarea legalităţii rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 536,3/42/2008, în care au fost acordate mai multe termene de judecată, pentru ca la termenul de la 13 aprilie 2009, instanţa să constată cauza în stare de judecată şi să acorde cuvântul în dezbateri, consemnându-se concluziile reprezentantului parchetului în încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, întrucât a fost amânată pronunţarea la data de 14 aprilie 2009.
În concluziile puse, reprezentantul parchetului a solicitat „admiterea plângerii formulată de petentă, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea valorii pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de intimate, având în vedere Decizia nr. 3112 din 3 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 536/42/2008."
Prin sentinţa penală nr. 68 de la 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 536,3/42/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de executorul judecătoresc D.M. din Târgovişte.
În raport cu cele mai sus menţionate şi de normele procedurale al căror conţinut a fost evidenţiat în mod concret, Înalta Curte constată că prima instanţă, în rejudecarea cauzei, cu ocazia deliberării, proces complex ce presupune examinarea cauzei, în funcţie de specificul acesteia şi de dispoziţiile incidente, aşa cum era şi în aceea dedusă judecăţii, respectiv procedura specială prevăzută la art. 2781 C. proc. pen., nu a verificat plângerea petiţionarei, în raport cu rezoluţia dată de procuror la 14 aprilie 2008, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe făptuitorul D.M., executor judecătoresc, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în dosarul nr. 648/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, faţă de limitele rejudecării stabilite de către instanţa de control judiciar prin Decizia mai sus menţionată şi nici sub aspectul legalităţii soluţiei solicitate de reprezentantul parchetului, care chiar dacă nu a indicat temeiul în drept al soluţiei a individualizat-o în sensul admiterii plângerii formulată de petentă, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea valorii pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de intimat, ca urmare şi a deciziei instanţei supreme, deoarece prin hotărârea dată a pronunţat o soluţie nelegală, ce nu se regăseşte în cele prevăzute în mod expres şi limitativ la lit. a) – c) ale alin. (8) din art. 2781 C. proc. pen.
Astfel, în conţinutul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în concret o ipoteză a soluţiei pozitive de admitere a plângerii şi anume admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, judecătorul fiind obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Or, prima instanţă, după casare, în rejudecare a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de executorul judecătoresc D.M., soluţia fiind nelegală, deoarece, pe de-o parte dispoziţia „scoaterii cauzei de pe rol" nu reprezintă o soluţie din cele prevăzute în art. 2781 alin. (8) lit. a) – c) C. proc. pen., aşa încât plângerea petiţionarei P.I. a rămas nesoluţionată, prin nepronunţarea soluţiei admiterii plângerii, corespunzătoare celorlalte măsuri dispuse.
Pe de altă parte, menţiunea „înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate pentru a stabili valoarea pagubei şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de executorul judecătoresc D.M." nu poate echivala cu o legală investire a procurorului, în condiţiile în care nu s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei din data de 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, consecinţa inexistenţei rezoluţiei, impunând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale cu indicarea faptei pretins a fi comise, condiţie, de asemenea prevăzută de norma arătată şi care nu a fost respectată.
De altfel, judecătorul, nu a indicat temeiul în drept al soluţiei pronunţate, nici în considerentele hotărârii şi nici în dispozitivul acesteia.
Astfel, în raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că faţă de motivul de nelegalitate mai sus arătat se impune rejudecarea cauzei de către aceiaşi primă instanţă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 Iit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecarea plângerii petiţionarului la aceiaşi instanţă, Curtea de Apel Ploieşti, urmând ca în rejudecare a se avea în vedere limitele de rejudecare stabilite prin prisma deciziei nr. 3112 de la 3 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ce are autoritate de lucru judecat, prin aprecierea faptei, a indicării ei şi a probatoriului expres arătate, prin prisma procedurii speciale prevăzută la art. 2781 C. proc. pen., care în alin. (7), impune concret şi limitativ obiectul judecării plângerii, prin precizarea modului de verificare şi a felului probatoriului ce poate fi administrat, urmând a se pronunţa soluţia legală corespunzătoare, prevăzută în art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., în vederea judecării cauzei cu respectarea prevederilor legale în materie.
Totodată, cu ocazia rejudecării plângerii, în eventualitatea în care prima instanţă ar aprecia că ar fi incidente dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., urmează a avea în vedere şi Decizia nr. 26 din 2 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITE(M. Of., nr. 423/22.06.2009) (publicarea intervenind în termenul de redactare al prezentei decizii), pronunţată în recurs în interesul legii prin care s-a decis că în cazul soluţiei de admitere a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., menţiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă se vor indica numai în considerentele hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul intimat D.M. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecarea plângerii petiţionarului la aceiaşi instanţă, Curtea de Apel Ploieşti. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 232/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2328/2009. Penal. Arestare provizorie în... → |
|---|
