ICCJ. Decizia nr. 2620/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2620/2009
Dosar nr. 7284/2/2008
Şedinţa publică din 9 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 482 din 17 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul K.M.F.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de revizuient, prin apărătorii aleşi, privind lipsa de vinovăţie, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, de natură să justifice revizuirea potrivit cazului prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a apreciat că nici susţinerile apărării privind lacunele urmăririi penale, precum şi aprecierea că organele de urmărire penală nu au făcut toate demersurile pentru a dovedi vinovăţia revizuientului nu sunt întemeiate, câtă vreme, pe de o parte, nemulţumirile sale legate de modul de desfăşurare a urmăririi penale pot fi valorificate în baza unor cereri întemeiate pe alte temeiuri de drept şi adresate organelor abilitate, iar, pe de altă parte, vinovăţia inculpatului a fost stabilită pe baza unei hotărâri definitive de condamnare, care a cenzurat, cu ocazia judecăţii, activitatea de urmărire penală desfăşurată cu privire la dovedirea acuzaţiilor ce i s-au adus inculpatului K.M.F.
Totodată, instanţa nu a putut reţine nici consideraţiile apărării, conform cărora revizuientul nu a fost citat de către organul de urmărire penală, în condiţiile în care chiar apărarea a arătat că acesta nu se afla în ţară, iar dispoziţiile art. 397 alin. (3) C. proc. pen. prevăd posibilitatea, iar nu obligaţia procurorului să cheme persoana care a făcut cererea de revizuire în vederea completării sau precizării acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul K.M.F. care a solicitat, prin intermediul apărătorului ales, admiterea cererii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea judecării cauzei, fiind vorba de înscrisuri noi, care nu au fost avute în vedere la soluţionarea fondului. A învederat că aceste acte noi ar fi afectat hotărârea pronunţată cu privire la prejudiciu, fiind vorba de o plată ce nu a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului acestuia.
Prin Decizia penală nr. 42 A din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul K.M. împotriva sentinţei penale nr. 482 din 17 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a decide astfel, analizând, după casare, hotărârea pronunţată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat că revizuientul a depus la instanţa de fond mai multe înscrisuri din care rezultă că firma B.D.T. atestă faptul că în perioada 1998 - 1999 a efectuat importuri de marfa de la SC R.I. SRL şi a achitat contravaloarea acestora cu suma de 5.930.000 dolari SUA nefiind probleme cu calitatea mărfurilor. în acelaşi sens sunt şi relaţiile primite de la C.B.Y.K.A.S. din Istambul, care atestă transferul sumei de 6.350.000 dolari SUA în conturile aparţinând SC R.I. SRL, deschise la băncile M.I.S.R. B. şi R. din România.
Cazul de revizuire invocat de către apelantul revizuient, prin apărător, presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei pe fond şi în cadrul căilor ordinare de atac.
În accepţiunea legii, se cere ca faptele probatorii să fie noi şi nu mijloacele de probă a unor fapte sau împrejurări cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei.
Revizuirea nu presupune prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţe şi nici readministrarea sau interpretarea probelor deja administrate.
Totodată, faptele sau împrejurările noi pot determina revizuirea unei hotărâri definitive dacă nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, întrucât nu au fost invocate în faţa acestora şi nici nu rezultă din materialul probator.
Or, împrejurările invocate de revizuient nu sunt noi, ci au constituit apărări în faţa instanţei de fond, cu privire la care instanţa s-a mai pronunţat.
Astfel, instanţa de apel a constatat că, în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa instanţei de fond s-a depus de către apărătorul inculpatului K.M.F. traducerea legalizată a unei declaraţii autentice date de către reprezentantul firmei B.D.T. în care se preciza că firma respectivă a efectuat „operaţiuni de comerţ (export) de la firma R.I. SRL, marfa exportată corespunzând din toate punctele de vedere al calităţii, analizei, specificaţiei, cantităţii, numărului de colete, al kilogramelor şi tonajelor. în plus, contravaloarea mărfurilor a fost expediată prin intermediul băncii sau prin persoane care plecau în România.
Totodată, au fost ataşate relaţiilor şi mai multe anexe privind bunurile ce au făcut obiectul tranzacţiei, identificate prin denumire, cantitate şi preţ, fiind vorba de 29 de exporturi totalizând suma de 20.657.633 dolari SUA (f. 265-271 voi. 3 dosar instanţă fond).
De asemenea, în cadrul prezentării situaţiei de fapt reţinute prin sentinţa penală, instanţa de fond a constatat că, din valoarea totală de 35,1 milioane de dolari, în contul R. SRL a intrat prin virament bancar suma de 6,5 milioane lei, restul fiind depuşi în numerar. Cu privire la viramentul bancar, banii au fost consemnaţi ca provenind de la firma B.D.T.
În expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale s-a arătat că sumele primite de SC R.I. SRL, prin transfer bancar, nu se identifică în toate cazurile cu beneficiarii exporturilor.
Totodată, s-au analizat declaraţiile persoanelor care figurau ca împuterniciţi ai firmei turceşti şi instanţa de fond a apreciat că nu s-a dovedit faptul că respectivele sume de bani provin de la firma turcă sau de la ceilalţi importatori şi că au fost depuse cu titlu de plată a mărfurilor.
Faţă de cele arătate mai sus, s-a constatat că revizuientul nu a invocat împrejurări noi, necunoscute instanţei de fond, ci a reiterat aceleaşi elemente ce au constituit apărările sale la soluţionarea în fond a cauzei.
Faptul că revizuientul a depus în dovedirea cererii înscrisuri care atestă aceleaşi împrejurări invocate în faţa instanţei, cu ocazia soluţionării cauzei pe fond, dintre care unul privea relaţii de la firma beneficiară (ce fusese depusă şi la instanţa de fond), iar celălalt relaţii de la banca din Turcia prin care se transferase, în opinia revizuientul, o parte a sumelor de bani ce au făcut obiectul cauzei penale, nu conduce la admisibilitatea cererii de revizuire.
Pe de altă parte, cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi, în speţă, netemeinicia hotărârii de condamnare, adică o soluţie opusă celei pronunţate în cauză. în ceea ce priveşte latura civilă, faptele sau împrejurările noi constituie motiv de revizuire, dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia dispoziţiilor de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile şi nu o reducere a cuantumului despăgubirilor.
Instanţa de apel a constatat, astfel, că motivul invocat de apelant, prin apărător - în sensul că înscrisurile depuse ar putea influenţa hotărârea prin reducerea cuantumului daunelor materiale, cererea de revizuire fiind admisibilă pe acest aspect - este nefondat.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că motivele invocate în cauză nu sunt întemeiate, criticile aduse sentinţei penale neputând conduce la desfiinţarea soluţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, care, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi pe fond admiterea, în principiu, a cererii de revizuire, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, întrucât, înscrisurile depuse nu au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei sale, astfel că sunt îndeplinite exigenţele exigenţele prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat de către revizuient, presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei pe fond şi în cadrul căilor ordinare de atac.
Revizuirea nu presupune prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţe şi nici readministrarea sau interpretarea probelor deja administrate. În caz contrar, ar însemna ca revizuirea să se transforme într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Astfel, este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probatoriului pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Înalta Curte constată că, respingând cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, formulată în baza art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. de condamnatul K.M.F., instanţele au interpretat corect dispoziţiile legale menţionate, întrucât nu s-a făcut dovada descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, înscrisurile depuse în dovedirea cererii de revizuire atestând împrejurări deja invocate în faţa instanţei cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul K.M.F. împotriva deciziei penale nr. 42 A din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul K.M.F. împotriva deciziei penale nr. 42 A din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2613/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2626/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
