ICCJ. Decizia nr. 2619/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2619/2009

Dosar nr. 1486/225/2009

Şedinţa publică din 9 iulie 2009

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală 484 din 4 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul C.N., împotriva sentinţei penale nr. 990 din 09 iulie 2008 pronunţată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 2857/225/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 305/R/05 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi.

A fost obligat petentul la plata a 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că petentul a solicitat revizuirea unei sentinţe penale prin care s-a respins plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluţiei nr. 3571/P/2007 din data de 24 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

S-a mai reţinut că, pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca aceasta să se îndrepte împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea iar în cauză, nefiind vorba despre o astfel de hotărâre, s-a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs revizuientul C.N., arătând că a formulat o cerere de revizuire, însă nu i-a fost comunicat nici un răspuns.

Prin Decizia penală nr. 222 de la 3 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinţi a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient C.N. şi l-a obligat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat, pentru aceleaşi considerente ca ale instanţei de fond.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs care prin Decizia penală 478 din 6 mai 2009 Curtea de Apel Craiova a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 222 din 3 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosar nr. 1486/225/2009. A fost obligat revizuientul la 10 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că hotărârea solicitată a fi supusă revizuirii este o hotărâre prin care a fost soluţionată o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. care nu poate face obiectul revizuirii, astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

S-a considerat că hotărârea care s-a cerut a fi revizuită, având ca obiect plângere împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, este susceptibilă a fi atacată numai pe calea recursului, în cadrul căruia se şi definitivează, astfel încât noua cale de atac a fost considerată inadmisibilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs petentul C.N., care nu a învederat motivele de recurs, ci a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Examinând recursul declarat din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legilor procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile judecătoreşti a fi supuse examinării căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor penale.

Conform art. 3851 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea recursului acele hotărâri judecătoreşti nedefinitive determinate de lege.

Aşadar, limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive, determinate de lege, codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul contestator a exercitat dreptul la recurs, prezentul recurs neîntrunind condiţiile textului de lege, încălcând principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Astfel, excepţia inadmisibilităţii recursului ridicată de către reprezentantul M.P. se constată a fi întemeiată.

Pentru aceste considerente în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de către C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 478 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2619/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs