ICCJ. Decizia nr. 2611/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2611/2009

Dosar nr. 2594/36/2008

Şedinţa publică din 9 iulie 2009

Deliberând asupra recursului, se reţine :

Prin Decizia penală nr. 44/ P din 23 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul inculpatului B.S.V., a desfiinţat sentinţa penală 498 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani închisoare. A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin deciziei penale. A dedus sentinţa de la 4 decembrie 2008 şi a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În esenţă, instanţa de prim control judiciar a reţinut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, nevându-se în vedere că este în vârstă de numai 19 ani, se află la primul contact cu legea penală, iar raportul de evaluare socială opinează pentru o reinserţie socială rapidă a acestuia.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a exercitat calea ordinară de atac de a recursului, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. întrucât nu s-ar fi aplicat corect criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Se susţine, în opinia organului de urmărire penală că activitatea infracţională a inculpatului ar avea „consecinţe dăunătoare asupra sănătăţii publice", în concret el ocupându-se cu vânzarea de comprimate ecstasy ce conţin MDMA.

Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile adoptate până în prezent în cauză cât şi sub aspectul cazurilor în care se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru aspectele ce urmează.

În urma probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi judecată, cele două instanţe au reţinut că în datele de 10 şi 11 martie 2008 inculpatul ar fi vândut investigatorului sub acoperire, 70 comprimate conţinând MDMA pentru suma de 2400 lei şi, respectiv, în data de 11 martie 2008 ar fi introdus în România 2634 comprimate conţinând MDMA, în scopul de vânzare.

Potrivit referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul provine dintr-o familie cu 5 copii, tatăl său fiind decedat şi crescut încă de la vârsta de 4-5 ani de către mama sa. Inculpatul este absolvent a numai 6 clase, de la vârsta de 16 ani trebuind să muncească pentru a se întreţine, în ţară şi în străinătate.

Se concluzionează că în raport cu vârsta, conduita generală şi factorii care inhibă sau accentuează dezvoltarea comportamentului infracţional, acesta ar putea înregistra o evoluţie comportamentală favorabilă ajutat însă şi prin programe de consiliere pentru conştientizarea consecinţelor persistenţei în conduita infracţională (f. 88-89 dosar fond).

Corect a dat o mai mare eficienţă acestui referat instanţa de apel, raţionamentul în redozarea pedepsei corespunzând nu numai criteriilor de individualizare nominalizate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dar şi funcţiilor pedepsei, care nu trebuie să fie numai punitivă ci şi preventiv-educativă, urmând ca în cazul recidivei să se analizeze în concret care ar fi cuantumul cel mai adecvat al unei eventuale sancţiuni penale.

Ca atare, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică, se impune, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea ca nefondat al recursului parchetului.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 44/ P din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul B.S.V.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 12 mai 2008, la 9 iulie 2009.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.C.G., se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2611/2009. Penal