ICCJ. Decizia nr. 2642/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2642/2009
Dosar nr. 241/108/2009
Şedinţa publică din 15 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 31 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 241/108/2009, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 40 din 27 noiembrie 2008 în prezent aflat în Penitenciarul Arad, la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni fără drept privind circulaţia drogurilor de risc.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni fără drept privind circulaţia drogurilor de mare risc.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere de droguri în ţară fără drept.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere de droguri de mare risc în ţară fără drept.
În baza art. 33 lit. b) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea, de 6 (şase) ani închisoare.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată aplicarea pedepsei complementare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii din 26 noiembrie 2008 şi a arestului preventiv din 27 noiembrie 2008 la zi.
În baza art. 17 cu referire la art. 18 din Legea nr. 143/2000 modificată, s-a dispus confiscarea de la inculpat a drogurilor ridicate de la acesta aflate la I.G.P.R. / D.C.J.S.E.O. conform dovezii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, emis în Dosarul nr. 56D/P/2008, înregistrat pe rolul primei instanţe sub nr. 241/108 din 19 ianuarie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, la data de 25 noiembrie 2008, martorul L.A., a cărui identitate fost schimbată, a făcut un denuţ penal cu privire la faptul că inculpatul G.A.C. urmează să introducă în România, prin PCTF Nădlac, în data de 26 noiembrie 2008, droguri de risc şi mare risc, droguri pe care acesta Ie-a achiziţionat din Germania. Totodată, martorul a făcut precizarea că acesta urmează sa intre în România cu un autocar al firmei E. care circula pe ruta Hamburg-Bucureşti.
În baza informaţiilor primite, în data de 26 noiembrie 2009, s-a procedat la urmărirea autocarului, care în jurul orelor 07.00 a intrat în Punctul de frontieră Nădlac, unde a staţionat aproximativ 5 minute, timp în care s-a efectuat controlul actelor, iar din autocar nu a coborât şi nici nu a urcat nici un pasager şi nici nu s-a umblat la cala bagajelor. În continuare, s-a procedat la supravegherea autocarului pe ruta Nădlac-Autogara Arad, timp în care autocarul nu a efectuat opriri.
După sosirea autocarului în Autogara Arad, s-a procedat la verificarea listei de pasageri, printre aceştia figurând şi inculpatul G.A.C., iar în continuare s-a verificat bagajul acestuia aflat în cala autocarului. Acesta poseda o valiză de culoare verde închis, din material textil, iar în interiorul acesteia se găsea un casetofon cu CD, marca G., învelit într-o pungă, articole de îmbrăcăminte şi câteva produse cosmetice. Procedându-se la desfacerea casetofonului, în interiorul acestuia, în locul mecanismelor au fost găsite 3 pachete învelite în bandă adezivă de culoare maro. în primul pachet se găseau 55 de punguliţe care conţineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv cu miros înţepător (în cantitate totală de 174 gr. cu tot cu ambalaj), în al doilea pachet se afla o pungă care conţinea acelaşi tip de fragmente vegetale (în cantitate de 13, 65 gr. cu tot cu ambalaj), iar al treilea pachet conţinea o pungă cu o substanţă de culoare albă cu miros înţepător (în cantitate de 15,26 gr. cu tot cu ambalaj).
S-a procedat la testarea fragmentelor vegetale şi a substanţei găsite cu testul MMC pentru cannabis şi cocaină, rezultatul fiind pozitiv.
Referitor la probele administrate în cauză, s-a reţinut că inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, ocazii cu care a arătat că el doar a găsit casetofonul în care se aflau ascunse drogurile şi în consecinţă nu a cunoscut conţinutul acestuia.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele probe: declaraţia inculpatului (f. 31), declaraţia martorului a cărui date de identitate sunt protejate, audierea efectuându-se sub numele de L.A. (f. 51), declaraţiile martorilor I.M.D. şi M.D.A., la care se adaugă şi probele administrate în faza de urmărire penală cu respectarea drepturilor procesuale, respectiv: raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 decembrie 2008 întocmit de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara din care rezultă că probele trimise pentru analiză conţin: - proba nr. 1 (substanţă pulverulentă de culoare alb cu bej) constituită din 12,27 grame, conţine cocaină şi paracetamol; - proba nr. 2 (fragmente vegetale de culoare verde oliv) constituită din 111,6 grame, conţine cannabis; - proba nr. 3 (fragmente vegetale de culoare verde oliv) constituită din 4,79 grame conţine cannabis; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 5-6); - proces-verbal de cântărire (f. 7); - planşă foto (f. 8-17); - declaraţii martor cu identitate schimbată L.A. (f. 19); - declaraţii inculpat G.A.C. (f. 37, 38-40); - listă pasageri (f. 43); - bilet autocar pe ruta Hamburg-Bucureşti (f. 44); -procese-verbale căutare persoane (f. 62-66, 67-71).
Din probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 26 noiembrie 2009 s-a procedat la urmărirea autocarului E. care circula pe ruta Hamburg - Bucureşti şi care în jurul orelor 07.00 a intrat în Punctul de frontieră Nădlac, unde a staţionat aproximativ 5 minute, timp în care s-a efectuat controlul actelor, iar din autocar nu a coborât şi nici nu a urcat nici un pasager şi nici nu s-a umblat la cala bagajelor.
În continuare, s-a procedat la supravegherea autocarului pe ruta Nădlac - Autogara Arad, timp în care autocarul nu a efectuat opriri. Acţiunea de urmărire a autocarului a avut loc, întrucât în data de 25 noiembrie 2008 martorul L.A. a a cărui identitate fost schimbată, a făcut un denunţ penal cu privire la faptul că inculpatul G.A.C. urmează să introducă în România, prin Vama - Nădlac, în data de 26 noiembrie 2008, droguri de risc şi mare risc, droguri pe care acesta Ie-a achiziţionat din Germania. Totodată, martorul a făcut precizarea că acesta urmează să intre în România cu un autocar al firmei menţionate. După sosirea autocarului în Autogara Arad s-a procedat la verificarea listei de pasageri, printre aceştia figurând şi inculpatul G.A.C., iar în continuare s-a verificat bagajul acestuia aflat în cala autocarului. Acesta poseda o valiza de culoare verde închis, din material textil, iar în interiorul acesteia se găsea un casetofon cu CD, marca G., învelit într-o pungă, articole de îmbrăcăminte şi câteva produse cosmetice. După desfacerea casetofonului, în interiorul acestuia, în locul mecanismelor au fost găsite 3 pachete învelite în bandă adezivă de culoare maro. în primul pachet se găseau 55 de punguliţe care conţineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv cu miros înţepător (în cantitate totală de 174 gr. cu tot cu ambalaj), în al doilea pachet se afla o pungă care conţinea acelaşi tip de fragmente vegetale (în cantitate de 13,65 gr. cu tot cu ambalaj), iar al treilea pachet conţinea o pungă cu o substanţă de culoare albă cu miros înţepător (în cantitate de 15,26 gr. cu tot cu ambalaj).
S-a procedat la efectuarea testului MMC pentru cannabis şi cocaină, rezultatul fiind pozitiv.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată. Legiuitorul face distincţie între două infracţiuni de sine stătătoare şi anume traficul de droguri de risc (art. 2 alin. (1)) şi traficul de droguri de mare risc (art. 2 alin. (2)), între cele două infracţiuni existând diferenţe cu privire la obiectul material şi tratamentul sancţionator.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunilor menţionate constă în transportul ilicit a drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul Germaniei şi României. Inculpatul nu a negat acest transport, ci a arătat că nu a cunoscut conţinutul casetofonului în care s-au găsit drogurile întrucât acest casetofon a fost găsit pe străzile din Germania. Aceste susţineri s-au dovedit neadevărate, inculpatul arătând iniţial că martorii I.M.D. şi M.D.A. l-au însoţit când a găsit casetofonul a cărui conţinut nu l-a cunoscut, iar ulterior (la ultimul termen de judecată) a arătat că de fapt i s-a creat o înscenare.
Probele administrate în timpul urmăririi penale şi a judecăţii au dovedit fără dubiu că inculpatul cunoştea că transportul pe care urma să-l efectueze era ilicit, conţinutul casetofonului fiind droguri de risc şi mare risc. Astfel, martorul L.A. (audiat sub o altă identitate) a formulat un denunţ amplu prin indicarea numelui inculpatului (deşi nu îl cunoştea personal), a datei la care acesta urma să intre în ţară şi a firmei căreia îi aparţinea autocarul cu care călătorea inculpatul. Declaraţia acestui martor s-a coroborat cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din care a rezultat că substanţele transportate erau cannabis (116,39 grame) şi cocaină şi paracetamol (12,27 grame). Cocaina face parte din tabelul anexă nr. II, iar canabisul face parte din tabelul anexă nr. 11 din Legea nr. 143/200. Martorii propuşi de inculpat în apărare au arătat că nu l-au pe inculpat în Germania şi nu cunosc nimic despre activitatea acestui inculpat pe teritoriul acestei ţări.
Inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie specifică acestor infracţiuni, respectiv-intenţia, acesta cunoscând natura produselor pe care le transporta, aspect ce rezultă din modalitatea în care acestea au fost ascunse într-un obiect ce avea o cu totul altă destinaţie.
Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi în această situaţie legiuitorul a reglementat două infracţiuni distincte, argumentele pentru această susţinere fiind expuse mai sus.
Elementul material al laturii obiective a acestor infracţiunii este, în cauză, introducerea în ţară de droguri de risc şi respectiv de mare risc, acţiune ce a fost dovedită prin trecerea de către inculpat a drogurilor a frontierei prin PTF Nădlac.
Dovedirea acestor fapte s-a făcut prin aceleaşi probe mai sus detaliate, astfel că nu se va relua analiza acestora.
Prima instanţă nu a reţinut apărarea inculpatului, formulată prin concluziile scrise ale avocatului, respectiv că audierea martorilor apărării nu s-a efectuat în faza de urmărire penală sau că martorii asistenţi consemnaţi în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante nu făceau parte din pasagerii autocarului. Audierea martorilor apărării nu a fost posibilă în faza de urmărire penală, întrucât inculpatul nu a dorit identificarea acestora, deşi i s-au prezentat fotografii ale persoanelor indicate de el, iar ulterior audierea s-a efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, martorii nesusţinând versiunea inculpatului.
Cu privire la martorii asistenţi, C. proc. pen. nu face vreo referire de unde trebuie să provină aceşti martori, iar împrejurarea că ar avea suspiciuni asupra acestora este una subiectivă, în condiţiile în care întreaga operaţiune a fost filmată, iar inculpatul nu a contestat în vreun mod cele consemnate în procesul-verbal de constatare.
În ce priveşte susţinerea că s-ar fi renunţat la efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, prima instanţă a constatat că inculpatul nu a solicitat în cursul cercetării judecătoreşti înlăturarea acestei omisiuni, iar instanţa nu a dispus din oficiu o astfel de constatare, întrucât nu ar fi fost utilă în raport de probele administrate în cauză.
S-a reţinut că, în drept, faptele inculpatului, care în intervalul 25 noiembrie 2008 - 26 noiembrie 2008 a transportat pe teritoriul Germaniei şi apoi pe teritoriul României droguri de risc şi respectiv droguri de mare risc, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni în concurs ideal prevăzute de art. 2 alin. (1) şi respectiv art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată conform Legii nr. 522/2004.
Faptele inculpatului, care în data de 26 noiembrie 2008 a introdus în ţară droguri de risc şi respectiv droguri de mare risc, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni, în concurs ideal prevăzute de art. 3 alin. (1) şi respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată conform Legii nr. 522/2004.
Reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea cu vinovăţie a faptelor penale mai sus expuse.
La individualizarea judiciară a sancţiunii, ce a fost aplicată inculpatului pentru fapta săvârşită, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de art. 2 alin. (1) (închisoarea de la 3 ani la 15 ani), art. 2 alin. (2) (10 la 20 de ani), art. 3 alin. (1) (închisoarea de la 10 la 20 de ani) şi art. 3 alin. (2) (15 la 25 de ani) toate infracţiunile fiind prevăzute de Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală, a avut un comportament bun, fiind apreciat în rândul persoanelor cunoscute (conform declaraţiei martorului I.M.D. coroborat cu caracterizarea depusă de directorul şcolii).
De asemenea, prima instanţă a avut în vedere vârsta inculpatului, persoană tânără de 21 ani, care datorită imaturităţii specifice a putut fi atrasă în sfera infracţionalităţii fără a reflecta asupra consecinţelor.
Deşi, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, aceasta nu poate împiedica reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât prezumţia de nevinovăţie presupune că inculpatul nu este obligat să îşi recunoască vinovăţia, probarea acesteia revine organelor judiciare, iar atitudinea nesinceră nu trebuie sancţionată.
Faţă de aceste motive, prima instanţă a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi alin. ultim. C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C. pen.
Coborârea pedepsei s-a făcut sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune, prima instanţă având în vedere pentru aceasta faptele şi consecinţele grave ale acestora asupra sănătăţii altor persoane, cantitatea de droguri traficată reflectând pericolul social al faptelor săvârşite.
Împotriva sentinţei penale nr. 78 din 31 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea, apreciind că în mod greşit s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 14372000, în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi din art. 3 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aplicarea unei pedepse mai reduse, îndreptată spre minimul general, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 60/ A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad şi inculpatul G.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 78 din 31 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 241/108/2009, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că în cauză s-a reţinut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, s-a făcut o corectă încadrare juridică faptelor reţinute.
Referitor la circumstanţele atenuante acordate de către instanţa de fond, s-a apreciat că acestea au fost reţinute în mod corect.
Astfel, s-a reţinut că, din probele administrate (cazier judiciar, declaraţie martori, caracterizare de la şcoală), rezultă că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii - comportament care trebuie avut în vedere la aplicarea unei pedepse.
Faptul că inculpatul a săvârşit infracţiuni grave, cu un pericol social ridicat, nu poate înlătura reţinerea circumstanţelor atenuante, acolo unde acestea există şi pot fi reţinute. Nu în ultimul rând trebuie avută în vedere şi vârsta inculpatului, care, chiar dacă a greşit, probabil şi datorită imaturităţii, trebuie să aibă o şansă ca el să înţeleagă greşeala făcută şi pe viitor comportamentul său să nu se mai intersecteze cu legea penală.
Referitor la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.A.C., instanţa de apel a apreciat că, prin actul de sesizare al instanţei şi prin hotărârea apelată, s-a dat o corectă încadrare juridică.
Astfel, s-a constatat că, într-adevăr, legea face distincţie între traficul de droguri de risc, prev.de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi traficul de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege - fiind tratate ca infracţiuni separate.
În această situaţie nu se poate susţine că infracţiunea în forma de bază ar fi absorbită în forma agravantă, care ar fi traficul de droguri de mare risc.
În acelaşi mod au fost tratate de legiuitor şi infracţiunile de introducere de droguri de risc în ţară şi introducere de droguri de mare risc în ţară, fără drept.
În consecinţă, s-a apreciat că încadrarea juridică reţinută de instanţă este corectă, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În privinţa probatoriului administrat, s-a constatat că acesta a fost de natură a face dovada faptelor reţinute, atât cu privire la traficul de droguri cât şi cu privire la introducerea acestora în ţară, cât şi a faptului că inculpatul cunoştea conţinutul casetofonului. în acest sens fiind declaraţiile martorilor I.M., M.D. care nu confirmă susţinerile inculpatului, cu privire la găsirea casetofonului, care conţinea drogurile şi declaraţiile martorului L.A. (audiat sub o altă identitate) care a formulat denunţul împotriva inculpatului, indicând numele acestuia, data la care acesta urma să intre în ţară şi cu ce firmă de transport se întoarce.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că nu există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, raportat la faptele reţinute în sarcina sa.
În privinţa pedepsei, s-a constatat că instanţa de fond a dat eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute, coborând pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.
S-a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului, au fost corect individualizate, iar cuantumul stabilit este de natură a conduce la realizarea scopului prev.de art. 52 C. pen., iar raportat la cuantumul pedepsei nu se mai pune problema aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul G.A.C.
Prin recursul declarat de parchet, astfel cum a fost susţinut de procuror, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reidividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul majorării cuantumului acesteia, prin înlăturarea disp. art. 74 C. pen., întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social.
Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen., susţinând că în cauză s-a dat o greşită încadrare juridică faptelor, întrucât au fost comise sub forma concursului real de infracţiuni, prev de art. 33 lit. a) C. pen. şi nu sub forma concursului ideal, reţinut de cele două instanţe, solicitând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi din art. 3 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, a solicitat achitarea, susţinând că probele administrate nu dovedesc cu certitudine vinovăţia acestuia, iar instanţele nu au dat eficienţă principiului in dubio pro reo, pronunţând o hotărâre greşită de condamnare şi reindividualizarea pedepsei, în sensul stabilirii unui cuantum mai redus, îndreptat spre minimul general şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., susţinând că nu au fost avute în vedere circumstanţele atenuante personale şi reale.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate.
În prezenta cauză s-a dat eficienţă deplină dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se corect că faptele săvârşite de recurentul inculpat G.A.C. întrunesc, atât obiectiv cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, reţinute în sarcina acestuia.
Materialul probator aflat la dosarul cauzei, respectiv: declaraţiile inculpatului, declaraţia martorului cu identitate protejată L.A., declaraţiile martorilor I.M.D. şi M.D.A., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 decembrie 2008 întocmit de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara, procesul - verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşele foto, relevă fără echivoc că recurentul inculpat a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii.
Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului este corectă, fiind nefondată apărarea inculpatului în sensul că faptele au fost comise sub forma concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. şi nu sub forma concursului ideal.
Astfel, nu se poate susţine că infracţunea de trafic de droguri de risc, prev.de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită de infracţiunea trafic de droguri de mare risc, prev.de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv că forma de bază ar fi absorbită în forma agravantă, având în vedere că legiuitorul a incriminat separat aceste infracţiuni, existând diferenţe cu privire la obiectul material şi tratamentul sancţionator al acestora, inculpatul acţionând în baza unor rezoluţiuni infracţionale diferite.
Pentru aceleaşi considerente, nu se poate susţine nici că infracţiunea de introducere de droguri de risc în ţară, fără drept, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită de infracţiunea de introducere de droguri de mare risc în ţară, fără drept, prev, de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Înalta Curte constată că nici criticile formulate de parchet şi de recurentul inculpat, cu privire la individualizarea pedepsei, nu sunt fondate, instanţele făcând o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte are în vedere că, atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
Având în vedere datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, este cunoscut ca având un comportament bun în societate, Înalta Curte constată că în mod corect au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, coborându-se pedeapsa pentru fiecare infracţiune sub minimul special.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, Înalta Curte apreciază însă că scopul educativ şi preventiv al pedepsei rezultante aplicate inculpatului G.A.C. poate fi atins numai prin executarea efectivă a acesteia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpatul G.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 60/ A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26 noiembrie 2008 la 15 iulie 2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpatul G.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 60/ A din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 noiembrie 2008 la 15 iulie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2901/2009. Penal → |
|---|
