ICCJ. Decizia nr. 2761/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2761/2009

Dosar nr. 6502/1/200.

Şedinţa publică din 10 august 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 359 din 14 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş (în dos. nr. 4109/100/2009) s-a respins, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a fi soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere, s-a admis propunerea D.N.A. - Biroul Teritorial Maramureş, de prelungirea arestării preventive faţă de inculpatul G.C.D., cu încă 30 zile începând cu 24 iulie 2009 până la 22 august 2009 inclusiv.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs şi după sesizarea instanţei respectiv a Curţii de Apel Cluj, la termenul din 21 iulie 2009, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru acest motiv a cerut sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare, trimiterea dosarului şi suspendarea judecării recursului, privind prelungirea duratei arestării sale preventive, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu modificările la zi.

Curtea de Apel Cluj, prin încheierea şedinţei publice din 21 iulie 2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., formulată de inculpatul G.C.D., aflat în Arestul IPJ Maramureş.

Inculpatul nemulţumit de această încheiere, a declarat prezentul recurs şi astfel s-a format dosarul de faţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerând reaprecierea motivelor sale şi apoi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând actele dosarului, în raport de critica adusă de inculpat, încheierii atacate şi prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale, are de verificat dacă, soluţia este fondată sau nu.

În motivarea soluţiei, Curtea a constatat că, în mod temeinic dar şi în litera şi spiritul art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, cu modificările la zi, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost ridicată de către inculpat, fără însă a exista pe rolul Curţii de Apel Cluj, vreo cauză dedusă judecăţii şi privitoare la recurentul inculpat G.C.D.

După cum s-a arătat, în prezent, inculpatul este cercetat de către Parchet, DNA - Biroul Teritorial Maramureş şi în această fază a urmăririi penale, procurorul a cerut prelungirea arestării preventive a inculpatului G.C.D., cu încă 30 de zile.

În aceste împrejurări, a fost sesizată instanţa, respectiv Curtea de Apel Cluj şi, care prin încheierea din 21 iulie 2009, a socotit că motivele invocate de organele de anchetă penală, sunt justificate şi în vederea bunei continuări a urmăririi penale, a admis propunerea şi a dispus prelungirea arestării preventive, cu încă 30 zile şi anume pe perioada de la 24 iulie 2009 până la 22 august 2009 inclusiv.

Deci, ar fi formal a se aprecia că excepţia invocată, are legătură cu vreo cauză de pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Aşa fiind şi cum art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizează litigiile efective de pe rolul instanţelor de judecată, pe deplin justificat şi legal, Curtea de Apel Cluj a apreciat că excepţia invocată de inculpat, priveşte activitatea unui alt organ şi anume cel de urmărire penală.

Ca atare, aflându-ne într-o fază premergătoare, cercetării judecătoreşti, fondat şi legal, Curtea de Apel Cluj, a făcut aplicarea art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, respingând, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi încheierea atacată, va fi menţinută ca temeinică şi legală.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.D. împotriva încheierii din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 4109/100/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2761/2009. Penal