ICCJ. Decizia nr. 2858/2009. Penal. Constatarea încetării de drept a măsurilor preventive (art. 140 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2858/2009
Dosar nr.5675/1/2009
Şedinţa publică din 26 august 2009
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 26 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 47019/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 350 alin. (l) raportat la art. 140 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., constată încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată faţă de apelantul intimat inculpat C.I.
În baza art. 139 alin. (l) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de apelantul intimat inculpat C.I.
Împotriva încheierii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. solicitând casarea în parte a încheierii şi înlăturarea dispoziţiei de încetare de drept a măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, considerând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 140 alin. (l) lit. a C. proc. pen., referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive.
Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchet este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 350 alin. (l) C. proc. pen., instanţa are obligaţia, printre altele, de a se pronunţa asupra luării sau revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea ori ţara, motivând soluţia pronunţată.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia de încetare de drept a măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, pe faptul că instanţa de fond nu ar fi dispus asupra acestei măsuri preventive.
Motivarea este înafara dispoziţiilor legale menţionate, deoarece referitor la măsurile preventive precizate în partea finală a textului, instanţa avea obligaţia de a se pronunţa doar în situaţiile în care ar fi luat sau revocat măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea sau ţara, dar nu şi atunci când măsura era deja luată (cum este cazul în speţă), iar instanţa de fond nu a dispus revocarea măsurii. Obligaţia instanţei nu constă şi în menţinerea acestor ultime măsuri preventive.
Prin urmare, Curtea de apel şi-a motivat soluţia de încetare pe acest articol care este inaplicabil în speţă.
De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 140 alin. (l) lit. a C. proc. pen., referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive, deoarece nici legea şi nici organele judiciare nu au stabilit vreun termen, aşa încât la expirarea acelui termen să se constate că măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea ar fi încetat de drept.
Astfel, prevederile art. 145 alin. (2) C. proc. pen., se referă numai la durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, luată în cursul urmăririi penale, nu şi în faza de judecată, fază pentru care nu se prevede nici o durată a acestei măsuri.
Nefiind prevăzută de lege o asemenea durată măsura subzistă fie până la revocarea ei, fie până la definitivarea procesului penal.
Organele judiciare nu au stabilit vreo durată a acestei măsuri preventive, întrucât nici legea nu prevede.
Nu se poate interpreta un text prin adăugarea la dispoziţiile sale, aşa cum a procedat instanţa de apel.
Înalta Curte, constatând că dispoziţia de constatare ca încetată de drept a măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea este contrară dispoziţiilor legale invocate de instanţa de apel, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi va înlătura această dispoziţie, menţinând măsura preventivă menţionată.
Totodată, nu se poate susţine că s-ar fi luat împotriva inculpatului o altă măsură preventivă, deoarece, instanţa de fond nu a luat măsura arestării preventive, ci o măsură neprevăzută de dispoziţiile Codului de procedură penală [(inclusiv de prevederile art. 350 alin. (l) din acest cod)], respectiv „arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei"(?).
Arestarea inculpatului nu se poate dispune în timpul procesului decât ca o măsură preventivă. După soluţionarea definitivă a procesului penal finalizată cu o hotărâre de condamnare, se dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii (situaţie inexistentă în cauză).
Prin urmare, nu poate fi însuşită apărarea inculpatului referitoare la existenţa a două măsuri preventive, câtă vreme nu s-a dispus arestarea preventivă, ci o arestare care nu este prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 47019/3/2007 (nr. 968/2009), privind pe inculpatul C.I.
Casează încheierea atacată, în parte, şi înlătură dispoziţia privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură preventivă pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2854/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 286/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
