ICCJ. Decizia nr. 2921/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2921/2009
Dosar nr. 7084/1/2009
Şedinţa publică din 7 septembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 20 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. 666/109/2007 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii T.V., deţinut în Penitenciarul Colibaşi şi G.S.R., deţinut în Penitenciarul Colibaşi.
S-a învederat că prin Sentinţa penală nr. 224 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Argeş, inculpatul T.V. a fost condamnat la 8 ani închisoare, iar inculpatul G.S.R. la 6 ani închisoare, reţinându-se că în ziua de 9 ianuarie 2007 au transportat împreună cu alţi inculpaţi pe părţile vătămate S.A.M. din Târgovişte şi B.I. din Piteşti, în scopul exploatării acestora.
S-a mai reţinut că inculpatul T.V. a găzduit la locuinţa sa pe partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani tot în scopul exploatării.
Reţinându-se că arestarea preventivă a fost dispusă faţă de cei 2 inculpaţi la data de 13 ianuarie 2007 de către Tribunalul Argeş s-a subliniat că această măsură a fost justificată de pericolul social pentru ordinea publică, determinat de încălcarea ordinei de drept şi a celei sociale, precum şi de rezonanţa unor atare fapte asupra mediului public, în contextul creşterii alarmante a infracţionalităţii în domeniul traficului de persoane.
În cuprinsul încheierii s-a pus în evidenţă că în susţinerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, s-a solicitat să se aibă în vedere că inculpaţii sunt arestaţi de aproape 2 ani şi 8 luni, ceea ce este o perioadă exagerat de mare şi că toate probele considerate utile cauzei fuseseră administrate, astfel că lăsarea lor în libertate nu mai poate influenţa asupra probelor şi desfăşurării procesului, mai ales că au recunoscut săvârşirea faptelor imputate şi chiar au cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului.
În motivarea soluţiei adoptate, Curtea de Apel Piteşti a arătat că îndeplinirea condiţiilor indicate în art. 1602 C. proc. pen. nu poate determina în mod obligatoriu acordarea liberării provizorii sub control judiciar, această măsură fiind lăsată la aprecierea instanţei de judecată, în accepţiunea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din acelaşi cod şi numai dacă prin liberarea provizorie sub control judiciar se poate realiza scopul unei atare măsuri preventive.
Ca urmare, s-a relevat prin încheiere că, în raport cu aceste considerente, privind limitele impuse de legiuitor la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, precum şi cu natura inedită şi gravitatea faptelor imputate celor doi inculpaţi, este necesară menţinerea inculpaţilor în continuare în stare de arest.
S-a mai apreciat că durata mare de timp în care inculpaţii s-au aflat arestaţi preventiv nu poate fi considerată nerezonabilă dacă se are în vedere complexitatea cauzei şi necesitatea efectuării unei minuţioase cercetări judecătoreşti.
Declarând recurs, inculpaţii T.V. şi G.S.R. au criticat încheierea menţionată ca nelegală şi netemeinică, fără să facă referire la vreunul din cazurile de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., susţinând că toate probele necesare soluţionării cauzei au fost administrate, iar ei au recunoscut faptele, şi au cooperat cu organele de urmărire penală pentru aflarea adevărului, astfel că pot fi lăsaţi în libertate pentru că nu mai există niciun pericol de influenţare a martorilor şi a desfăşurării procesului penal în continuare.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Or, natura şi gravitatea faptelor reţinute în sentinţa prin care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse de 8 ani şi, respectiv, 6 ani închisoare, care constau în răpirea unor tinere şi transportarea lor în vederea exploatării impune să se considere că astfel de fapte care de obicei se comit în mod organizat şi repetat, ca în speţă, presupune existenţa unui iminent pericol ca ele să fie săvârşite din nou, încât nu se poate considera că elementele ce rezultă din dosar, nu ar impune în raport cu prevederile art. 160b alin. (2) C. proc. pen., constatarea necesităţii de a-i menţine pe inculpaţi în stare de arest preventiv, pentru a-i feri de implicarea lor în eventuale noi răpiri de persoane de sex feminin, în scopul de a le exploata.
Mai mult, prin natura şi conţinutul faptelor reţinute în sarcina lor, ca şi presupunerea justificată pentru că se vor putea implica în comiterea lor, şi că au făcut parte dintr-o reţea constituită într-un asemenea scop, pot induce în cazul eliberării lor, încă insuficient reeducaţi să recurgă la eventuale mijloace de influenţare a părţilor vătămate şi chiar a martorilor pentru a reveni asupra declaraţiilor făcute în cursul procesului.
Aşadar, sub cele 2 aspecte menţionate există impedimente care impun chiar prin prevederea expresă a legii menţinerea în stare de arest a celor doi inculpaţi, condamnaţi de prima instanţă la 8 ani, respectiv, 6 ani închisoare.
În fine, este de observat că oricum, dacă nu ar exista impedimentele imperativ reglementate de lege din moment ce acordarea liberării provizorii sub control judiciar este un atribut lăsat la aprecierea instanţei, în raport cu cazul concret în care se solicită, trebuie să se considere că în actualul moment procesual nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpaţi.
În consecinţă, nefiind întemeiate criticile aduse încheierii atacate şi cum nu se constată alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, urmează ca recursurile inculpaţilor să fie respinse ca nefondate cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat şi a onorariului pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi G.S.R. împotriva încheierii de şedinţă din 20 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 666/109/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2528/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2925/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
