ICCJ. Decizia nr. 304/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.304/2009
Dosar nr. 712/57/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 26 iunie 2008, Curtea de Apel Alba-lulia, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.D.A. împotriva rezoluţiei nr. 389/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin plângerea formulată de petiţionar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de comisarii B.T. şi M.I., din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 250 C. pen., susţinând că aceştia şi-au depăşit atribuţiile de serviciu, având o activitate abuzivă faţă de petiţionar, care este subordonat al acestora.
Prin rezoluţia din 3 martie 2008, dată în dosarul nr. 389/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, din verificările efectuate, că atitudinea conflictuală a petiţionarului, care, în calitate de agent şef, a nesocotit frecvent sarcinile de serviciu, a generat sancţionarea sa disciplinară şi trecerea sa pe mai multe linii de muncă, dispoziţie luată de comisarul M.I. şi avizată de şeful Poliţiei Vulcan, B.T.
Referitor la mutarea pe sectoare de activitate, s-a reţinut că a fost un act administrativ, care intră în atribuţiile exclusive ale conducerii instituţiei, şi nu o modalitate de cenzură.
Prin rezoluţia din 20 martie 2008, dată în dosarul nr. 293/ll/2/2008 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a solicitat începerea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că soluţia procurorului este legală şi temeinică, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate. Astfel, din verificările efectuate nu rezultă că intimaţii şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, cauzând o vătămare reală intereselor legale ale petiţionarului. Dispoziţia de trecere a petiţionarului pe sectoare de activităţi nu poate antrena răspunderea penală, ea fiind un atribut exclusiv al instituţiei, nesupus cenzurii, iar desfacerea fişetului petiţionarului a reprezentat o măsură impusă de urgenţa consultării unor acte, în posesia cărora nu se putea intra din cauza lipsei acestuia de la serviciu şi a refuzului de a se prezenta pentru a pune la dispoziţie documentele solicitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionară, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimaţilor.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Astfel, sancţionarea disciplinară a petiţionarului a intervenit după atitudinea constantă a acestuia, de nerespectare a sarcinilor de serviciu, ea fiind, într-adevăr, un atribut exclusiv al conducerii instituţiei, care poate constata şi sancţiona aceste încălcări ale dispoziţiilor privitoare la exercitarea îndatoririlor profesionale, însă nu sunt de natură să atragă răspunderea penală a intimaţilor.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.D.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar S.D.A. împotriva sentinţei penale nr. 78 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 308/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
