ICCJ. Decizia nr. 310/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 310/2009
Dosar nr. 1516/54/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 192 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii D.I. şi M.M. împotriva rezoluţiei din 23 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1389/11/2/2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Prin plângerea formulată de petiţionari la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii procurori D.C., I.F. şi P.C.I.G. şi magistraţii judecători G.M. şi P.S., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., susţinând că, în soluţionarea plângerilor sau dosarelor penale privind pe numiţii S.M., I.E. şi l.I., pe care i-au reclamat, magistraţii au încălcat legea, favorizându-i pe făptuitori, întrucât prin soluţiile pronunţate nu au dispus trimiterea în judecată ori condamnarea acestora.
Prin ordonanţa din 12 iunie 2008, dată în dosarul nr. 284/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi, pentru infracţiunile reclamate, întrucât fapta nu există.
S-a reţinut, din verificările efectuate, că nu au rezultat fapte sau împrejurări de natură a contura elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate de petiţionari.
Prin rezoluţia din 23 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1389/11/2/2008 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarii au solicitat desfiinţarea rezoluţiei atacate.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarilor, reţinând, în esenţă, că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă indicii în sensul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionari, în sarcina intimaţilor magistraţi, care, în rezolvarea cauzelor cu care au fost sesizaţi, au apreciat probele administrate, au interpretat şi aplicat prevederile legii, potrivit propriilor lor convingeri.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petiţionarii, pe care l-a motivat la dosar.
Recursurile declarate de petiţionari împotriva sentinţei sunt nefondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionari, ca nefondată, reţinându-se că intimaţii judecători şi procurori şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarilor.
Criticile petiţionarilor, care se referă la modul de soluţionare a cauzelor de către intimaţii judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate de petiţionari.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
Nici criticile petiţionarului referitoare la modul de soluţionare de către intimaţii procurori a plângerilor penale formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfăşurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi o infracţiune. Legalitatea şi temeinicia unei soluţii dispuse de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., iar, ulterior, prin exercitarea plângerii şi a recursului la instanţa competentă.
Pe de altă parte, adoptarea unor soluţii de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, chiar greşite, nu poate antrena răspunderea penală procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii D.I. şi M.M., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari D.I. şi M.M. împotriva sentinţei penale nr. 192 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 308/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 318/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
