ICCJ. Decizia nr. 318/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.318/2009
Dosar nr. 649/1/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu judecarea apelurilor declarate de inculpaţii L.G. şi C.F. împotriva sentinţei penale nr. 1360 din 24 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor apelanţi.
S-a reţinut, în esenţă, că subzistă temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, în raport de natura infracţiunii comise, gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea concretă de comitere şi cantitatea mare de drog traficată, precum şi de împrejurarea că ambii inculpaţi au fost anterior condamnaţi pentru comiterea unei fapte de trafic de droguri, prezenta faptă fiind comisă în stare de recidivă, aspecte ce denotă perseverenţa infracţională pentru acest gen de fapte, precum şi faptul că pedepsele aplicate anterior nu au fost în măsură să-şi atingă scopul de prevenţie şi reeducare a inculpaţilor, care nu au nici o ocupaţie şi un loc de muncă care să le ofere venituri licite.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpaţii au declarat recurs.
Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin în continuare, aşa cum, în mod corect, a constatat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, când a dispus, prin încheierea atacată, menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Într-adevăr, în raport de modul concret în care inculpaţii au conceput şi realizat infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie (au vândut unui colaborator sub acoperire 28 de grame de heroină contra sumei de 4000 lei şi au deţinut în vederea comercializării cantitatea de 226 grame de heroină), cu un grad ridicat de pericol social, pentru săvârşirea căreia au fost condamnaţi de instanţa de fond la pedepsele rezultante de 13 ani închisoare şi, respectiv, 7 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpata C.F., rezultă că lăsarea acestora în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste motive, urmează ca recursurile inculpaţilor să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi L.G. şi C.F. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 27085/3/2008(2847/2008).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 310/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 322/2009. Penal → |
---|