ICCJ. Decizia nr. 3049/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3049/2009

Dosar nr. 354/45/2009

Şedinţa publică din 29 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 77 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C.D. împotriva ordonanţei din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Curtea de Apel Iaşi emisă în Dosar nr. 346/P/2008, ordonanţă ce a fost menţinută.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a menţinut următoarele:

Prin plângerea formulată, petenta C.D. a solicitat desfiinţarea ordonanţei din 9 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 346/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.I., P.V., B.F. şi M.C. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Motivându-şi plângerea, petenta a criticat ordonanţa procurorului, susţinând că aceasta nu cuprinde motivele ce au stat la baza soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză.

Susţine petenta că lucrătorii de poliţie nominalizaţi au comis infracţiunea reclamată întrucât prezenţa şi atitudinea adoptată de aceştia în zilele de 10 iulie 2008 şi 19 iulie 2008 când a avut loc intervenţia ilegală a reprezentanţilor Primăriei comunei Probota au contribuit la încălcarea dreptului său de proprietate.

Considerând că lucrătorii de poliţie aveau îndatorirea de serviciu de a-i apăra acest drept şi că activitatea lor cu ocazia celor două incidente este contrară art. 3 din C.E.D.O., petenta a solicitat restituirea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei patru intimaţi.

Curtea, verificând actele şi lucrările Dosarului nr. 346/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cât şi cele depuse de petenta, constată următoarele:

Petenta C.D. a formulat plângere împotriva numiţilor B.I., P.V., B.F. şi M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Prin plângerea formulată, petenta a reclamat faptul că lucrătorii de poliţie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au intervenit pentru a-i împiedica pe reprezentanţii Primăriei comunei Probota – D.V., Z.C., N.V. ş.a. - să săvârşească acte ilegale împotriva sa şi a SC L. SRL, al cărei administrator este.

Prin ordonanţa din 9 martie 2009 dată în Dosarul nr. 346/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.I., P.V., B.F. şi M.C., în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin două plângeri din datele de 10 iulie 2008 şi 28 iulie 2008 numita C.D. i-a reclamat pe numiţii B.I. - şef al Postului de Poliţie Probota, P.V. - Şef al Postului de Poliţie Popricani, B.F. şi M.C. - ambii subcomisari de poliţie în cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi - toţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi faţă de numiţii D.V., Z.C., N.V., P.V., M.V., O.C., I.I., B.N. - pentru comiterea infracţiunilor de tulburare în posesie şi furt calificat, prev. de art. 220 alin. (2), (3) C. pen. şi art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Din plângeri şi din declaraţiile părţii vătămate rezultă următoarele:

Între reprezentanţii Primăriei comunei Probota şi cei ai SC L. SRL Iaşi s-a iscat un litigiu care are ca obiect dreptul de concesiune (şi implicit cel de exploatare) a iazului M. Acest iaz a fost concesionat societăţii comerciale prin contractul nr. 3461 din 30 noiembrie 2000. Ulterior, în baza procesului verbal din data de 24 martie 2005 a Comisiei economice a Consiliului Local Probota (prin care s-a arătat încălcarea unor clauze contractuale de către SC L. SRL), se emite Hotărârea nr. 5 din 22 iunie 2006, prin care se decide rezilierea unilaterală a contractului de concesiune şi preluarea iazului. împotriva acestei hotărâri s-a formulat acţiune în contencios administrativ de către reprezentanţii legali ai SC L. SRL Iaşi. Acţiunea a fost respinsă de către Tribunalul Iaşi prin sentinţa nr. 2341/c.a. din 5 octombrie 2007, rămasă definitivă prin Decizia nr. 274 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi.

În aceste condiţii, după ce Primăria comunei Probota a solicitat SC L. SRL să respecte Hotărârea nr. 5/2006 a Consiliului Local, la data de 10 iulie 2008 s-a procedat la inventarierea unor bunuri mobile şi imobile. în aceeaşi zi, cu adresa din 10 iulie 2008 SC L. SRL este somată de către primărie să evacueze iazul M., somaţie respinsă de către reprezentanţii societăţii. în aceste condiţii, la data de 19 august 2008, reprezentanţi ai primăriei s-au deplasat la iaz în scopul preluării bunurilor mobile şi imobile.

În aceste condiţii se constată că se reclamă existenţa a două conflicte, petrecute la datele de 10 iulie 2008, respectiv 19 iulie 2008, după cum urmează:

1. La data de 10 iulie 2008, la punctul de lucru din comuna Probota a SC L. SRL Iaşi (iaz concesionat de către această societate de la Primăria comunei Probota) s-au prezentat mai multe persoane din conducerea primăriei (D.V. - primar, Z.C. - viceprimar, precum şi alte persoane care aveau calitatea de consilieri locali). Aceste persoane au fost însoţite de către subcomisarul B.F. - din cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi - agenţii de poliţie B.I., P.V. Persoana vătămată (care are calitatea de administrator al SC L. SRL Iaşi) a arătat că la sediul societăţii se afla şeful de fermă B.I. Între acesta şi reprezentanţii primăriei au existat nişte discuţii contradictorii. Pe parcursul acestora, numitul D.V. şi celelalte persoane au solicitat să pătrundă în incinta punctului de lucru al societăţii în vederea inventarierii bunurilor mobile şi imobile. Numita C.D. susţine că nu au fost prezentate documente care să justifice activităţile de inventariere. În ceea ce-i priveşte pe lucrătorii de poliţie, numita C.D. a arătat că aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, permiţând intrarea forţată a celorlalte persoane în incinta fermei aparţinând SC L. SRL.

Se constată chiar din declaraţia numitei C.D. că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Astfel, aceasta arată că lucrătorii de poliţie nu au procedat la exercitarea de acte violente ci doar au asistat la acţiunile desfăşurate de reprezentanţii primăriei comunei Probota. Din verificări a mai rezultat că prezenţa lucrătorilor de poliţie sus menţionaţi s-a făcut la solicitarea scrisă a Primăriei comunei Probota - adresa din 8 iulie 2008. Prin acest act se solicita acordarea sprijinului în asigurarea „liniştii şi ordinii publice, în vederea combaterii unor fapte şi manifestări violente" într-o acţiune pe care instituţia publică locală intenţiona să o desfăşoare „în vederea preluării de la SC L. SRL Iaşi a iazului M.". În adresă se face referire şi la o reziliere a unui contract de concesiune.

Trebuie menţionat şi faptul că în urma acţiunilor din data de 10 iulie 2008 s-a întocmit procesul verbal înregistrat la Primăria comunei Probota la 10 iulie 2008; din cuprinsul acestui document rezultă că s-a procedat la inventarierea unor bunuri mobile şi imobile, precum şi la instituirea unei paze din partea instituţiei publice locale.

2. Numita C.D. mai reclamă faptul că la data de 19 iulie 2008, la aceeaşi fermă s-a prezentat numitul D.V. - primar al comunei Probota - însoţit de aproximativ 40 de persoane, precum şi de numiţii M.C. - subcomisar în cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi, P.T. - agent de poliţie, şi alţi agenţi ale căror nume nu le-a putut preciza. Se reclamă că agentul P.T. i-a cerut reclamantei să părăsească ferma deoarece ar exista o hotărâre judecătorească în acest sens. Imediat s-a iscat un conflict între reprezentanţii primăriei şi numita C.D. Pe parcursul acestui conflict, numita C.D. le-a cerut poliţiştilor să intervină, dar aceştia au refuzat. în aceste condiţii, numita C.D. consideră că prin refuzul de a interveni, lucrătorii de poliţie au comis infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

De asemenea s-a mai reclamat că în aceeaşi zi, persoanele care-l însoţeau pe D.V. au luat din incinta fermei mai multe bunuri (trei bărci, două năvoade şi şase vâsle). Persoana vătămată a arătat că aceste bunuri au fost luate cu acordul şi cu ajutorul nemijlocit ai lucrătorilor de poliţie sus-menţionaţi.

Din verificările efectuate a rezultat că şi la acea dată prezenţa lucrătorilor de poliţie s-a realizat în baza unei solicitări din partea Primăriei comunei Probota. Avându-se în vedere că intervenţia reprezentanţilor primăriei s-a făcut în baza unor hotărâri valabile (Hotărârea Consiliului Local nr. 5/2006, sentinţa nr. 2341/c.a. din 5 octombrie 2007 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 274 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi), nu se poate reţine în sarcina lui M.C. - subcomisar în cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi, P.T. - agent de poliţie, comiterea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În ceea ce priveşte celelalte fapte reclamate ca fiind comise de către numiţii D.V., Z.C., N.V., P.V., M.V., O.C., I.I., B.N., se constată că acestea sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, unitate la care, de altfel se află înregistrate şi Dosarele nr. 7912/P/2008 şi 10066/P/2008, care au ca obiect tocmai aceste fapte.

În urma plângerii formulate de petentă, soluţia adoptată în Dosarul nr. 346/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost supusă controlului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care, prin ordonanţa nr. 333/II/2/2009 din 30 aprilie 2009 a respins ca neîntemeiată plângerea şi a menţinut ordonanţa de neîncepere a urmării penale.

Fiind investită cu judecarea plângerii promovate de petentă în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă analiză şi o justă evaluare a probelor administrate.

Situaţia de fapt reţinută prin ordonanţă corespunde actelor premergătoare efectuate în Dosarul nr. 346/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Potrivit dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi (6) C. proc. pen. dacă din cuprinsul actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, procurorul confirmă prin rezoluţie propunerea organului de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală.

În cadrul actelor premergătoare obligatorii ce trebuie efectuate după primirea plângerii în vederea începerii sau nuva urmăriri penale, procurorul a administrat legal un material probator suficient şi îndestulător să confirme împrejurarea că în cauză există unul din cazurile ce împiedică începerea urmăririi penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fiind investit cu soluţionarea plângerilor formulate de petenta C.D., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a expus argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia dată, a examinat probele esenţiale supuse aprecierii sale, analizând susţinerile petentei prin prisma probatoriului administrat şi rezolvând plângerile cu respectarea dispoziţiilor procedural penale.

Prin urmare, procurorul şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva soluţia pronunţată, condiţii în care critica formulată de petentă în sens contrar este nefondată.

Prin plângerile formulate, petenta C.D. i-a reclamat pe numiţii B.I. - şef al Postului de Poliţie Probota, P.V. - şef al Postului de Poliţie Popricani, B.F. şi M.C. - subcomisari de poliţie în cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Iaşi - pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În fapt, petenta a susţinut că la data de 10 iulie 2008 numiţii B.F., B.I. şi P.V. au permis intrarea forţată a reprezentanţilor Primăriei comunei Probota în incinta fermei aparţinând SC L. SRL, al cărei administrator este.

De asemenea, a reclamat petenta că la data de 19 iulie 2008, numiţii M.C. şi P.T. au fost prezenţi la sediul aceleiaşi ferme, au asistat la conflictul ivit între petentă şi reprezentanţii primăriei şi au refuzat să intervină, permiţând în acelaşi timp să fie luate din incinta fermei bunuri ce-i aparţineau.

Elementele constitutive ale infracţiunii reclamate de petentă sunt prevăzute de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi analiza conţinutului constitutiv al faptei prin prisma probelor administrate susţine concluzia procurorului privind existenţa cazului de neîncepere a urmăririi penale prev. de art. 101 lit. d) C. proc. pen.

Din probele administrate şi prezentate pe larg în motivarea ordonanţei criticate rezultă că între Consiliul Local Probota şi SC L. SRL, administrate de petentă s-a încheiat contractul de concesiune nr. 3461 din 30 noiembrie 2000 având ca obiect cedarea şi preluarea în concesiune a iazului situat în satul Perieni având suprafaţa de 42 ha populat cu peşte.

Prin Hotărârea nr. 5 din 22 februarie 2006, Consiliul Local al comunei Probota, jud. Iaşi a reziliat unilateral contractul de concesiune încheiat cu societatea petentei pentru nerespectarea clauzelor contractuale, dispunându-se ca preluarea bunului să se facă de o comisie nominalizată prin dispoziţia primarului, iar, obligaţia de executare a hotărârii emise revenind primarului, viceprimarului şi comisiei de preluare.

Hotărârea nr. 5 din 22 februarie 2006 emisă de Consiliul Local Probota a constituit obiectul acţiunii de contencios administrativ formulată de SC L. SRL Iaşi, acţiune ce a fost respinsă de Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 2341 din 5 octombrie 2007, reţinându-se că acţiunea a fost promovată cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

În urma rămânerii definitive şi irevocabile şi a investirii cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti, Primăria comunei Probota a comunicat societăţii comerciale SC L. SRL Iaşi că o comisie va prelua iazul prin proces-verbal şi a somat-o să procedeze la evacuarea bunurilor ce se află pe proprietatea Consiliului Local al comunei Probota.

Anterior deplasărilor făcute la sediul fermei în zilele de 10 iulie 2008 şi 19 iulie 2008 Primăria comunei Probota a solicitat Postului de Poliţie Probota acordarea de sprijin în vederea menţinerii liniştii şi ordinii publice şi combaterii unor manifestări violente cu ocazia efectuării acţiunii de preluare a iazului de la SC L. SRL Iaşi şi respectiv acţiunii de verificare dacă au fost retrase bunurile de pe proprietatea Consiliului Local Probota.

Urmare solicitărilor primite, lucrătorii de poliţie desemnaţi – B.F., B.I., P.V. au însoţit la data de 10 iulie 2008 la sediul fermei, reprezentanţii Primăriei, iar, în ziua de 19 iulie 2008, numiţii M.C. şi P.T. au fost prezenţi la acţiunile desfăşurate de reprezentanţii Primăriei, fără a exercita acte de violenţă sau a se implica în vreun mod în litigiul existent între părţi.

În raport cu situaţia de fapt ce rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, dar şi din conţinutul înregistrărilor audio-video existente la dosar, nu se poate reţine că lucrătorii de poliţie ar fi acţionat intenţionat sau din neglijenţă într-o manieră de natură a încălca sau a îngrădi drepturile petentei în sensul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) ori contrară art. 3 din C.E.D.O., aşa încât simplele afirmaţii ale acesteia în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nesusţinute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la desfiinţarea ordonanţei atacate.

Împrejurarea că petenta este nemulţumită de rezilierea contractului de concesiune încheiat cu Consiliul Local Probota şi formulează critici sub aspectul caracterului executoriu al Hotărârii Consiliului Local Probota şi al abilitării reprezentanţilor Primăriei de a proceda la inventarierea bunurilor şi de a efectua acte de executare silită nu au legătură cu săvârşirea unor fapte de abuz în serviciu de către intimaţi, nemulţumirile sale putând fi valorificate într-un alt cadru procesual, în faţa instanţei investite cu soluţionarea litigiului existent între SC L. SRL Iaşi şi Consiliul Local Prahova.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara C.D., solicitând casarea acesteia, desfiinţarea ordonanţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.

Petiţionara arată că hotărârea recurată este motivată insuficient şi greşit, prin folosirea unor formulări generale, în sensul că instanţa îşi însuşeşte concluziile din ordonanţa atacată, fără a efectua o analiză aprofundată a întregului material probator administrat în cauză.

De asemenea, în motivarea recursului petiţionara mai arată că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b)1.

În speţă, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel că ordonanţa atacată este legală şi temeinică.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză nu se poate reţine însarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Referitor la incidentul din data de 10 iulie 2008 de la punctul de lucru din com. Probota al SC L. SRL Iaşi, intimaţii B.F. - subcomisar în cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi şi agenţii de poliţie B.I., P.V. s-au prezentat ca urmare a solicitării scrise a Primăriei Comunei Probota. Astfel, prin adresa din 8 iulie 2008 se solicită acordarea sprijinului în asigurarea liniştii şi ordinii publice în vederea combaterii unor fapte şi manifestări violente într-o acţiune prin care primăria intenţiona să o desfăşoare în vederea preluării de la SC L. SRL Iaşi a iazului M.

Lucrătorii de poliţie au însoţit la sediul firmei pe reprezentanţii Primăriei, însă nu s-au implicat în nici un fel în litigiul dintre părţi şi nu au exercitat acte de violenţă.

La data de 19 iulie 2008 la acelaşi punct de lucru s-au prezentat intimaţii M.C. - subcomisar în cadrul Biroului de Poliţie Rurală Iaşi, P.T. - agent de poliţie, care au însoţit reprezentanţii Primăriei comunei Probota, în baza unei solicitări scrise din partea acesteia.

Nici de această dată, intimaţii nu s-au implicat în acţiunile reprezentanţilor primăriei, nu au instigat alte persoane la acte de violenţă, aşa cum susţine petiţionara.

Prezenţa intimaţilor la cele două acţiuni întreprinse de reprezentanţii Primăriei comunei Probota a fost justificată, aceştia îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu.

Trebuie precizat că reprezentanţii primăriei au intervenit pe baza unor hotărâri valabile, respectiv Hotărârea Consiliului Local nr. 5/2006, sentinţa nr. 2341/c.a. din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.

Din actele premergătoare efectuate nu rezultă că aceştia, cu ştiinţă, nu au îndeplinit un act sau s-au îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta au cauzat o vătămare intereselor legale ale petiţionarei.

Motivul de recurs invocat de petiţionară referitor la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este nefondat, prima instanţă motivând corespunzător hotărârea, în fapt şi în drept.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că în mod întemeiat a fost respinsă plângerea petiţionarei şi, în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul ca nefondat.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.D. împotriva sentinţei penale nr. 77 din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3049/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs