ICCJ. Decizia nr. 3014/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3014/2009
Dosar nr. 01871/89/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 507 din 5 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, în Dosarul nr. 1871/89/2008, s-a dispus condamnarea inculpaţilor P.C. şi M.G.S. după cum urmează:
I. În baza art. 25 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru instigare la infracţiunea de omor calificat.
În temeiul art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv de la 16 aprilie 2008 la 14 august 2008.
II. În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul M.G.S. la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În temeiul art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, cu începere de la 18 aprilie 2008 la zi.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă I.E. şi s-a dispus obligarea solidară a inculpaţilor la plata sumei de 25.000 lei daune materiale şi 75.000 lei daune morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.G.S. a toporului de care s-a folosit la comiterea faptei, depus la camera de corpuri delicte din cadrul instanţei.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 1.348,40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă I.E.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 500 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Între victima I.V. şi inculpatul P.C. exista o stare conflictuală mai veche generată de faptul că acesta din urmă o agresase în trecut pe sora victimei.
Inculpatul M.G.S., fiul inculpatului P.C., nu era în relaţii de duşmănie cu victima şi revenise în ţară la începutul lunii aprilie 2008 din Italia, unde fusese arestat pentru comiterea unei infracţiunii de furt.
De la revenirea în ţară, inculpatul îşi ajuta tatăl la stâna de oi situată pe raza comunei Griviţa din judeţul Vaslui.
În ziua de 12 aprilie 2008, inculpatul M.G.S. se afla la stâna de oi unde a fost vizitat de tatăl său şi de alte rude; înainte de plecarea acestora, inculpatul a convenit cu tatăl său ca acesta rămână la stână pe timpul nopţii, sens în care urma să revină acolo spre seară, pentru a-l înlocui în serviciu.
De la stână, inculpatul P.C. a ajuns acasă, unde a rămas până în jurul orelor 18,00, când a hotărât să meargă la barul din comună, aparţinând martorului M.D.
În respectivul bar, la o masă era şi victima I.V. împreună cu mai multe persoane.
Inculpatul P.C. a comandat o halbă cu vin pe care a consumat-o lângă gardul din faţa barului împreună cu nepotul său, P.G., sosit şi el la bar între timp.
La un moment dat, victima a început să adreseze injurii inculpatului, amintindu-şi comportamentului acestuia faţă de sora sa.
Inculpatul a ripostat în aceeaşi manieră, după care s-a dus la căruţa cu care venise nepotul său, a luat drugul de la căruţă şi s-a îndreptat spre victimă cu intenţia de a o lovi.
Inculpatul a fost oprit de soţia sa şi P.P. care se aflau şi ei la bar.
În continuare, inculpatul şi P.G. s-au urcat în căruţă, dar înainte de a pleca, inculpatul a ameninţat victima că se va întoarce şi o va agresa.
Conform propriei declaraţii, intenţia inculpatului era de a reveni la bar însoţit de fiul său M.G.S.
Inculpatul a ajuns la stâna de oi, însoţit de P.G., în jurul orelor 1900, unde era aşteptat de fiul său, potrivit înţelegerii din cursul zilei.
Inculpatul i-a spus fiului său despre incidentul petrecut la bar şi i-a cerut acestuia să aplice o corecţie victimei.
Inculpatul M.G.S. a refuzat iniţial, dar la insistenţele inculpatului P.C., care îi reproşa lipsa de reacţie la atacurile repetate ale victimei asupra sa, a acceptat propunerea acestuia privind agresarea victimei.
În acest sens, inculpatul M.G.S. s-a înarmat de la stână cu un topor şi 2 pari şi împreună cu inculpatul P.C. şi martorul P.G. au pornit cu căruţa spre barul din comună.
În timpul deplasării spre bar, inculpatul P.C. a continuat să-i relateze fiului său aspecte referitoare la comportamentul victimei, iar acesta din urmă încerca să-l liniştească, spunându-i că va rezolva el problema.
În tot acest răstimp, victima nu a părăsit barul; victima împreună cu martorii F.F., R.M., C.A., C.P., M.Z., D.V., D.A. şi P.P. consumau vin la aceeaşi masă, aşezată în faţă barului, când la locul faptei au sosit inculpaţii şi martorul P.G.
Imediat cum au ajuns, inculpatul M.G.S. a sărit din căruţă şi s-a îndreptat direct spre victimă, având asupra sa toporul cu care se înarmase de la stână.
Victima era orientată cu spatele spre direcţia din care venea inculpatul şi, la avertizarea persoanelor de la masă aflate în faţa sa, a încercat să se ridice pentru a privi în direcţia opusă însă nu a mai apucat întrucât a fost lovit imediat de inculpat cu lama metalică a toporului, din spate, în partea dreaptă a capului, victima căzând la pământ.
Martorii R.M., C.A. şi F.F. au reacţionat, punând mâna pe scaune pentru a arunca în inculpat.
Din căruţă au sărit şi inculpatul P.C. şi martorul P.G.; inculpatul având asupra sa unul din parii luaţi de la stână, iar martorul biciul cu care strunea caii, celălalt par fiind lăsat în căruţă.
Martorul P.G. a traversat doar jumătate din stradă spre locul unde era situat, când a fost lovit în cap cu un scaun aruncat de unul din cei 3 martori veniţi în ajutorul victimei; martorul a fugit după persoana care îl lovise, dar după câţiva metri s-a oprit.
Inculpatul M.G.S. a alergat şi el după martorii care aruncaseră cu scaune, însă tot pe o distanţă scurtă, după care s-a oprit.
Acelaşi inculpat s-a întors la locul unde era căzută victima şi a continuat să o lovească, aplicându-i o lovitură cu muchia toporului peste mâna dreaptă şi i-a tras cu piciorul în cap, după care a întors victima cu faţa în jos şi i-a mai aplicat câteva lovituri cu coada toporului peste fese.
În tot acest timp, inculpatul P.C., a rămas în apropiere, cu parul în mână, hotărât să-şi ajute fiul, dacă ar fi fost nevoie.
După ce a lovit victima, inculpatul M.G.S. a verificat dacă aceasta mai era în viaţă şi, constatând că avea puls, a plecat spre căruţă unde a lăsat toporul şi a revenit în bar pentru a-şi cumpăra o sticlă de bere.
La faţa locului a sosit şi patronul barului, martorul M.D., căruia P.G. i-a cerut să anunţe salvarea.
În continuare, cei 2 inculpaţi şi martorul P.G. s-au urcat în căruţă şi au plecat spre locuinţa inculpaţilor.
Inculpaţii locuiau în aceeaşi curte, dar în imobile diferite.
Ajunşi la locuinţă, inculpaţii au consumat câte un pahar de bere, după care auzind sirena poliţiei, inculpatul M.G.S. a hotărât să fugă de la domiciliu; profitând de întunericul nopţii, inculpatul a reuşit să se ascundă în curtea locuinţei şi imediat să fugă, ascunzându-se în pădurea din apropiere.
Inculpatul a fost prins şi reţinut de organele de poliţie la data de 18 aprilie 2008.
Raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză de Cabinetul de Medicină Legală Bârlad a evidenţiat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale, consecutive unui traumatism cerebral acut cu plagă contuză, regiunea parietală dreapta, factură de calotă şi bază de craniu, contuzie şi dilacerare cerebrală. Traumatismul a putut fi produs cu un obiect contondent (muchie de secure), posibil din spate lateral dreapta victimei, fiind sigur şi direct mortal.
Totodată, s-a mai constatat că victima prezenta o plagă contuză faţă dorsală mâna stângă, ce putea fi produsă prin lovire cu un obiect contondent (muchie de secure), leziune ce nu se afla în legătură de cauzalitate cu decesul, fiind produsă ulterior leziunii de la nivelul capului şi care, în condiţiile supravieţuirii victimei, ar fi necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Tot astfel, excoriaţiile de la nivelul feţei şi antebraţului drept constatate pe corpul victimei puteau fi produse prin lovire cu obiecte şi mijloace contondente, neavând legătură de cauzalitate cu decesul.
Acelaşi raport de constatare medico-legală menţiona că fracturile coastelor C(II), C(III) şi C(IV) stânga puteau fi produse în condiţiile manevrelor de resuscitare a victimei şi că nu aveau legătură cu cauza morţii.
În raport de starea de fapt reţinută, instanţa a constatat că fapta inculpatului M.G.S. de a aplica mai multe lovituri de topor victimei, cauzând leziuni care au condus la deces, realizează conţinutul infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., forma calificată de infracţiune fiind atrasă de săvârşirea faptei în loc public.
Pentru inculpatul P.C. a fost reţinută instigarea la infracţiunea de omor, instigare urmată de săvârşirea unor acte de complicitate morală, prin faptul că s-a aflat în preajma inculpatului M.G.S., înarmat cu par, cu scopul de a-l ajuta în caz că era necesar, instigare ce a fost urmată, de asemenea, de săvârşirea faptei de către autor.
În drept, fapta a fost încadrată în dispoziţiile art. 25 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere condiţiile concrete de săvârşire a faptei, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, iar cu referire la inculpatul M.G.S. și conduită avută după uciderea victimei.
Atitudinea corespunzătoare a inculpatului P.C. înainte de săvârşirea faptei a fost calificată drept circumstanţă atenuantă judiciară în sensul art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa stabilirii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În schimb, pentru inculpatul M.G. s-a apreciat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare şi nici scuza provocării invocată de inculpat, nerezultând ca victima să fi avut o conduită provocatorie în înţelesul art. 73 lit. b) C. pen.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul M.G.S.
Prin motivele de apel formulate, s-a susţinut că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării, deoarece se dovedise existenţa unei stări conflictuale între familia sa şi cea a victimei; tatăl inculpatului era mereu pus în situaţii jenante în public de către victimă, aşa cum se întâmplase şi în ziua incidentului, ceea ce a determinat reacţia violentă a inculpatului, puternic impresionat de suferinţa tatălui.
De asemenea, s-a susţinut că prima instanţă nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt sub aspectul loviturilor ce au condus la decesul victimei şi a persoanei vinovate de uciderea acesteia, întrucât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezulta că inculpatul aplicase o singură lovitură victimei, după care aceasta fusese lovită în continuare de P.G., cu o secure sau topor.
S-a concluzionat că în caz existau suficiente elemente din care rezulta că loviturile aplicate de inculpat nu au fost determinante în ceea ce priveşte decesul victimei.
Apelul astfel formulat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 94 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cu referire la prima critică formulată, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză nu demonstrau ca victima să fi avut un comportament provocator faţă de inculpat.
Conflictul mai vechi existent între tatăl inculpatului şi victimă, amplificat în ziua incidentului, se derulase între cei doi, în absenţa inculpatului, tatăl inculpatului fiind cel care ameninţase victima înainte de plecarea din bar.
În momentul agresării victimei, aceasta se afla în bar, la o masă împreună cu alte persoane, fiind lovită de inculpat, din spate, cu toporul pe care îl avea asupra sa.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul acţionase cu intenţie directă în săvârşirea faptei de omor, intenţie născută din momentul în care acesta s-a înarmat cu 2 pari şi un topor, s-a urcat în căruţă şi a pornit spre locul unde ştia că se află victima.
După prima lovitură aplicată victimei, inculpatul s-a reîntors la bar şi a continuat să lovească victima, cu pumnii şi toporul, deşi aceasta era căzută la pământ; imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a fugit de la domiciliu, reuşindu-se prinderea sa după 6 zile de căutări.
Având în vedere modalitatea de desfăşurare a evenimentelor, s-a concluzionat că nu a existat vreo provocare din partea victimei asupra inculpatului, anterior săvârşirii faptei sau concomitent.
S-a arătat că nici declaraţiile martorilor indicaţi în susţinerea motivului de apel nu erau de natură a conduce la o altă concluzie, declaraţiile invocate fiind parţial redate şi arbitrar interpretate de către apărare.
În ceea ce priveşte cealaltă critică formulată în apel, s-a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă corespundea probatoriului administrat în cauză, concluziile raportului de necropsie al victimei şi declaraţiile martorilor oculari evidenţiind cu certitudine obiectele cu care a fost lovită victima, zona în care au fost aplicate loviturile şi poziţia victimei în timpul agresiunii, intensitatea şi multitudinea loviturilor şi persoana care le-a aplicat, rezultând că inculpatul este autorul infracţiunii de omor săvârşită în împrejurările descrise în hotărârea instanţei de fond.
S-a arătat de către instanţa de apel că, în contextul circumstanţelor de săvârşire a faptei şi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu conduită necorespunzătoare şi după comiterea infracţiunii, nu exista justificare nici pentru reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă, pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului în cauză, fiind judicios individualizată în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei pronunţate în apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G.S., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
S-a arătat de către inculpat că fapta pentru care a fost condamnat a fost greşit încadrată în dispoziţiile art. 174 – art. 175 C. pen., întrucât pe baza probelor administrate în proces nu se putea stabili cu certitudine autorul faptei de omor, rezultând că incidentul în cauză se consumase între mai multe persoane, participante la conflict, şi că în aceste condiţii nu se putea determina acţiunea fiecăruia în parte şi nici care anume lovitură cauzase decesul victimei.
Ca urmare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.
În susţinerea cazului de casare privitor la greşita stabilire a pedepsei, s-a invocat omisiunea instanţelor de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţa săvârşirii faptei în stare de provocare din partea victimei, ca urmare a comportamentului avut în ziua incidentului faţă de tatăl său, pe care obişnuia să îl pună în situaţii jenante în prezenţa altor persoane.
Solicitarea de reducere a pedepsei a fost justificată şi în raport de buna conduită avută de inculpat înainte de săvârşirea faptei, precum şi de împrejurarea că a colaborat cu organele de anchetă în faza de urmărire penală, elemente invocate ca având valoarea unor circumstanţe atenuante judiciare în senul art. 74 C. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 C. pen. în raport de care s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică de către inculpat presupune existenţa unui conflict între mai multe persoane, antrenate spontan într-o luptă fizică, care se naşte, de regulă, între grupuri sau tabere adverse şi care se caracterizează printr-un complex de acte de violenţă şi loviri reciproce, aplicate la întâmplare, făcând astfel imposibilă determinarea acţiunilor fiecărui participant în parte şi considerarea tuturor participanţilor ca răspunzători de rezultatul produs, dacă din încăierare a rezultat vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane sau s-a cauzat moartea.
În speţă însă nu a avut loc o încăierare în sensul textului de lege enunţat, conflictul dintre persoanele din bar aflate în compania victimei şi inculpat având loc după aplicarea loviturii mortale victimei de către inculpat.
Aşa cum reiese din probatoriul administrat, cu referire la declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor F.F., R.M., C.A., C.P., M.Z., D.V., D.A. şi P.P., conflictul din 12 aprilie 2008 s-a desfăşurat în 2 etape, prima consumată între victimă şi tatăl inculpatului şi cea de-a două, în care inculpatul instigat de tatăl său, a venit la barul unde se afla victima şi i-a aplicat o lovitură de topor.
Referitor la prima fază a conflictului a rezultat că părţile şi-au adresat reciproc injurii şi că tatăl inculpatului a ameninţat victima cu acte de violenţă înainte de a părăsi barul în care aceasta se afla.
Imediat după incident, tatăl inculpatului s-a deplasat la stâna de oi cu căruţa martorului P.G., unde era aşteptat de inculpat pentru a fi înlocuit în serviciu, peste noapte.
După ce a aflat despre cele petrecute la bar, la insistenţele repetate ale tatălui care îi cerea să aplice o corecţie victimei pentru comportamentul necorespunzător pe care îl avea ori de câte ori se întâlneau, inculpatul a hotărât să rezolve problema dintre victimă şi tatăl său, sens în care a pus în căruţa cu care urma să se deplaseze în comună un topor şi 2 pari.
Cum a ajuns la barul din comună, inculpatul a sărit din căruţă şi cu toporul pe care îl luase de la stână a intrat în bar şi fără nicio altă discuţie a lovit din spate victima în partea dreaptă a capului, cauzându-i un traumatism cerebral în urma căruia victima a decedat.
Raportul medico-legal de autopsie a stabilit că moartea victimei s-a datorat comei cerebrale consecutive unui traumatism cranio - cerebral acut cu plagă contuză din regiunea parietală dreapta, fractură de calotă şi bază de craniu, contuzie şi dilacerare cerebrală.
Acelaşi act medical a concluzionat că respectiva leziune traumatică a fost produsă prin lovire cu un corp contondent (muchie de secure), posibil din spate-lateral dreapta victimei, lovitura fiind sigur şi direct mortală.
Concluziile actului medical se coroborează perfect cu celelalte probe administrate în cauză, declaraţiile martorilor oculari şi ale inculpatului.
În condiţiile în care moartea victimei a fost cauzată de lovitura de topor aplicată iniţial de inculpat, celelalte aspecte privitoare la derularea conflictului ulterior acestui moment sunt lipsite de relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei.
Infracţiunea de omor s-a consumat în momentul în care inculpatul a aplicat victimei lovitura de topor, această unică lovitură aplicată cu intensitate şi într-o zonă vitală, fiind în legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei.
Celelalte leziuni constatate pe corpul victimei, cauzate după aplicarea loviturii de topor iniţiale, nu s-au aflat în legătură cauzală cu decesul, potrivit raportului de necropsie al victimei.
Prin urmare, critica vizând greşita încadrare juridică a faptei este nefondată.
Din nici o probă din dosar nu rezultă ca lovitura care a condus la decesul victimei să fi fost aplicată în cadrul unui conflict spontan dintre două grupuri, conflict care să se fi desfăşurat în asemenea condiţii încât să nu se poată stabili cine a aplicat victimei lovitura periculoasă pentru viaţă.
Este adevărat că la momentul agresiunii victima se afla într-un grup format din mai multe persoane şi că inculpatul a venit la locul faptei însoţit de tatăl său şi martorul P.G. însă conflictul dintre cele două grupuri a avut loc numai după ce inculpatul a aplicat singur lovitura de topor ce a cauzat decesul victimei.
Rezultă, aşadar, că în mod corect a fost reţinută în cauză încadrarea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., împrejurările în care inculpatul a acţionat dovedind că a urmărit şi acceptat producerea morţii victimei.
Inculpatul s-a înarmat înainte de a pleca spre barul din comună, iar când a ajuns, a sărit din căruţă, a intrat în bar şi a lovit fulgerător victima cu toporul în cap; victima nu a avut posibilitatea de a se apăra şi nici celelalte persoane nu au avut timpul necesar pentru a-l opri pe inculpat.
Hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat în urma discuţiei cu tatăl său care îi cerea insistent să intervină pentru a stopa comportamentul necorespunzător pe care victima îl avea faţă de el ori de câte ori se întâlneau în public.
Ca atare, săvârşirea faptei de către inculpat a avut loc la instigarea tatălui său şi în circumstanţe ce exclud existenţa oricărei provocări din partea victimei.
Inculpatul nu a asistat la conflictul dinte victimă şi tatăl său; nu a perceput nemijlocit violenţa de limbaj a victimei şi nu acţionat sub impulsul unei puternice tulburări care să se fi produs în psihicul său ca urmare a comportamentului victimei, condiţie în lipsa căreia nu poate fi reţinută circumstanţa provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Prin urmare, se constată că nici motivul de recurs referitor la scuza provocării, invocat de inculpat, nu este întemeiat.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de reducere a pedepsei aplicate inculpatului şi nici împrejurări care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere contextul de săvârşire a faptei şi modul în care inculpatul a acţionat, suprimând viaţa victimei.
Se reţine în acest sens că inculpatul a manifestat o determinare neobişnuită în a suprima viaţa victimei, decesul survenind în urma unei singure lovituri de topor ce a fost aplicată într-o zonă vitală şi cu mare intensitate.
După aplicarea acestei lovituri care nu a lăsat nicio şansă de supravieţuire victimei, inculpatul a lovit în continuare victima şi după ce aceasta a rămas inertă, s-a deplasat la căruţa cu care venise, s-a dezarmat şi a revenit la bar pentru a-şi cumpăra o sticlă cu bere.
Ulterior, inculpatul s-a sustras cercetărilor, fiind prins de organele de poliţie după 6 zile de la comiterea omorului.
Acest comportament demonstrează o periculozitate socială deosebită a inculpatului şi imprimă un plus de gravitate faptei săvârşite.
Înalta Curte constată că toate aceste elemente, precum şi cele invocate în favoare au fost corespunzător valorificate de instanţele anterioare, pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului fiind judicios individualizată, neimpunându-se astfel reducerea ei.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului M.G.S. va fi respins ca nefondat şi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.S. împotriva Deciziei penale nr. 94 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 18 aprilie 2008 la 28 septembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 3024/2009. Penal. Punerea la dispoziţie a... → |
|---|
