ICCJ. Decizia nr. 2979/2009. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2979/2009
Dosar nr. 9847/3/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1289 din 10 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul M.V. (fiul lui T. şi al V.) la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A fost menţinută măsura arestării preventive şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 octombrie 2007, la zi.
S-a luat act că partea vătămată M.A.L., nu s-a constituit parte civilă.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3204,9 lei către partea civilă T.I. şi s-a respins cererea acesteia privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.V. şi M.A.L. sunt divorţaţi din anul 2004. între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, inculpatul ameninţând-o pe fosta sa soţie, cât şi pe partea civilă T.I. (prietenul ei) motiv pentru care aceştia au depus mai multe sesizări la poliţie, şi speriaţi de atitudinea inculpatului au angajat un bodyguard de la firma A.S.G. SRL.
Angajarea bodyguardului a fost motivată de faptul că inculpatul l-a bătut pe T.I. şi l-a ameninţat cu moartea dacă nu încetează relaţia cu fosta sa soţie.
La data de 17 octombrie 2007, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit, s-a dus la şcoala unde învăţa fiica sa, M.D.V., de care s-a folosit pentru a pătrunde în apartamentul fostei soţii, situat în sector 6, Bucureşti.
Inculpatul i-a aşteptat în casă pe cei doi şi în momentul în care au intrat pe uşă i-a atacat cu două cuţite de bucătărie. Astfel, inculpatul l-a lovit cu unul din cuţite pe T.I. în zona gâtului, l-a doborât şi i-a aplicat o altă lovitură în cap, în urma căreia cuţitul s-a rupt.
În continuare inculpatul i-a aplicat părţii civile alte lovituri cu mânerul cuţitului şi cu pumnii.
În acel moment, partea vătămată M.A.L. a strigat la bodyguard, context în care inculpatul a scos dintr-un buzunar al doilea cuţit, a luat-o de păr pe fosta sa soţie, a tras-o spre el, a aplecat-o şi a înjunghiat-o de două ori în zona inimii. A intervenit bodyguardul N.A.E., care a scos din apartament părţile vătămate, a chemat poliţia şi salvarea şi l-a imobilizat pe inculpat.
Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate în cauză, T.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, leziuni ce nu i-au pus viaţa în pericol, iar partea vătămată M.A.L. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care, de asemenea, nu au pus în pericol viaţa victimei.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza expertizelor medico-legale, declaraţiilor inculpatului, declaraţiilor părţii vătămate şi părţii civile, procesului verbal de cercetare la locul faptei, planşelor foto efectuate la data de 18 octombrie 2007, rapoartelor de constatate tehnico-ştiinţifică, depoziţiilor martorului N.A.E.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate - vizând omisiunea de a fi aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi netemeinicie, în sensul înlăturării circumstanţelor prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen. Prin concluziile orale procurorul a solicitat şi reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen.; partea civilă T.I. - vizând nelegalitatea hotărârii, sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate şi în ceea ce priveşte netemeinicia a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în persoana inculpatului. Inculpatul, prin apelul formulat, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 155/ A din 18 iunie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă T.I., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1289/ F din 10 noiembrie 2008 şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 8 ani închisoare şi a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe timp de 3 ani.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă T.I. şi inculpatul M.V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat Decizia mai sus arătată pentru următoarele motive:
1. Greşita încadrare juridică a faptei sub aspectul omisiunii reţinerii circumstanţelor agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
2. Greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
3. Greşita înlăturare de către instanţa de apel a pedepsei accesorii şi complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).
4. Omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 C. pen. cu privire la cele două cuţite folosite la săvârşirea faptei (caz de casare prevăzut de art. 3851 pct. 171 C. proc. pen.).
Partea civilă T.I. nu a indicat în scris motivele de recurs, iar la data soluţionării cauzei nu s-a prezentat.
Inculpatul a solicitat prin recursul său reindividualizarea pedepsei, apreciind că sancţiunea aplicată de instanţa de apel este prea mare.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., în timp ce celelalte motive de recurs invocate de parchet, partea civilă şi inculpat sunt nefondate.
Instanţa de fond şi cea de control judiciar, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, au stabilit o corectă situaţie de fapt şi o încadrare juridică corespunzătoare.
Într-adevăr, fapta comisă de inculpat, care la data de 17 octombrie 2007, cu premeditare a aplicat părţilor vătămate M.A.L. şi T.I. mai multe lovituri cu două cuţite, întruneşte elementele constitutive ale tentative la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. a), art. 176 lit. b) C. pen.
Deşi instanţa de apel nu a motivat nereţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. (primul motiv de recurs invocat de parchet), Înalta Curte constată că aceasta se impunea a face parte din încadrarea juridică a faptei.
Motivele josnice în săvârşirea unei infracţiuni trebuie considerate acele impulsuri interne contrare moralei, care presupun o conştiinţă înapoiată, periculoasă prin posibilitatea pe care infractorul o manifestă în a recurge la fapte antisociale.
Sunt motive josnice acelea pe care instanţa le consideră ca atare, deoarece nu este vorba de mobilul care face parte din conţinutul legal al infracţiunii respective în forma sa de bază sau agravantă.
Această circumstanţă agravantă nu se poate reţine însă, atunci când ea constituie, alături de alte împrejurări, temeiul încadrării juridice într-o formă calificată o infracţiune de omor.
Or, în speţă, faptul că inculpatul, pe un fond de gelozie exacerbat (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a stabilit că inculpatul prezintă, printre altele, diagnosticul „delir de gelozie") în scop de răzbunare a luat hotărârea de a ucide victimele, a chibzuit asupra ei, şi-a pregătit cuţitele, a organizat pătrunderea în apartamentul fostei sale soţii, au fost reţinute ca împrejurări caracterizând premeditarea.
Cum aceleaşi împrejurări nu pot constitui, în acelaşi timp, atât temeiul formei calificate a infracţiunii, cât şi o circumstanţă agravantă, dispoziţiile art. 75 lit. d) nu pot fi aplicate concomitent.
În consecinţă, această agravantă nu se va reţine când omorul a fost comis în condiţiile prevăzute de art. 175 lit. a) (cu premeditare, agravantă reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel) sau art. 175 lit. b) (din interes material) respectiv art. 176 lit. d) (pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii) fiindcă, implicit s-ar da eficienţă şi motivului josnic.
Cu privire la neaplicarea pedepselor accesorii şi complementare constând în interzicerea drepturilor părinteşti, Înalta Curte constată că acestea nu se impuneau a fi interzise.
Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti poate fi dispusă numai dacă se constată o legătură între infracţiunea comisă şi calitatea de părinte a inculpatului, în sensul că săvârşirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului să exercite drepturile părinteşti, ceea ce în speţă nu este cazul.
Dimpotrivă, din probele administrate (a se vedea chestionarul psihologic, examenul personalităţii efectuat inculpatului la data de 12 noiembrie 2007) rezultă că între inculpat şi fiica sa există o afecţiune reciprocă, inculpatul devenind agresiv în momentul în care nu mai putea avea relaţii cu fiica sa în urma procesului de divorţ.
Pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se aplică potrivit art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dacă instanţa constată că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşit de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept al inculpatului pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi, ca atare, urmăreşte un scop legitim.
În condiţiile în care a avut loc fapta săvârşită de inculpat, fără nici o implicare referitor la minora M.D.V., interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. nu reprezintă o astfel de măsură necesară, motiv pentru care corect instanţa de apel nu le-a aplicat.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, împrejurare sub care hotărârea este criticată de parchet şi inculpat, Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o justă individualizare a sancţiunii penale, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală comisă, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Instanţa de apel, a înlăturat justificat circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond, a ţinut seama de modalitatea de săvârşire a faptei, de caracterul ei premeditat şi de faptul că s-a pus în primejdie viaţa a două persoane, şi a aplicat o pedeapsă peste limita inferioară a textului sancţionator, apreciind că o pedeapsă de 8 ani închisoare corespunde criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în timp ce o pedeapsă orientată spre maximul special de 12 ani şi 6 luni prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, aşa cum a solicitat parchetul, nu ar realiza dublul scop al sancţiunii penale (coercitiv şi preventiv educativ).
Înalta Curte, în acelaşi timp, apreciază că nu este justificată nici solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanţa de apel întrucât împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la atitudinea sa adoptată faţă de fapta comisă, la comportamentul său în comunitate au fost analizate ca circumstanţe personale ale acestuia, pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la dozarea sancţiunii.
În consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată, motiv pentru care criticile aduse deciziei instanţei de apel sunt nefondate.
Recursul părţii civile T.I., nemotivat în scris şi nesusţinut oral, va fi respins.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3204,90 lei, cu titlu de despăgubiri civile, dovedite, iar daunele morale nu au fost acordate având în vedere că partea civilă nu s-a prezentat în instanţă pentru a demonstra suferinţele psihice, eventual suportate.
Recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat cu privire la omisiunea instanţelor de a dispune confiscarea cuţitelor corp delict.
Din procesul verbal de cercetare la locul faptei rezultă că în apartamentul în care a avut loc tentativa de omor, au fost găsite un mâner de cuţit de culoare maro şi o lamă de cuţit de 20 cm lungime şi 3 cm lăţime, cu urme de sânge, precum şi un cuţit de bucătărie cu un mâner de plastic de culoare neagră, pe a cărei lamă s-au identificat, de asemenea, pete de sânge.
Aceste obiecte au fost ridicate de organele de urmărire penală, fiind fotografiate conform planşei foto.
Faţă de această împrejurare, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că nu se impunea aplicarea art. 118 lit. b) C. pen.
Or, probele administrate confirmă faptul că partea vătămată T.I. a fost lovită cu cuţitul cu mâner de culoare maro, a cărui lamă s-a rupt în timpul agresiunii, iar partea vătămată M.A.L. a fost înjunghiată cu cuţitul cu mâner de plastic de culoare neagră.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., bunurile care au fost folosite în orice mod la comiterea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă aparţinut altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, sunt supuse confiscării speciale.
În raport de considerentele expuse, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. şi confiscarea cuţitelor corp delict.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi admis numai cu privire la omisiunea aplicării art. 118 lit. b) C. pen., iar recursurile declarate de inculpat şi partea civilă vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat şi partea civilă vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 155/ A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.V.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 1289/ F din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune confiscarea cuţitelor corp delict.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.V. şi de partea civilă T.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 octombrie 2007 la 22 septembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2945/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3014/2009. Penal → |
|---|
