ICCJ. Decizia nr. 3064/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3064/2009

Dosar nr. 7612/1/2009

Şedinţa publică din 30 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (2) C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului D.R.

Instanţa a apreciat că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen., care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent a comis infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 C. pen. reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 300 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, hotărâre menţinută în apel prin Decizia penală nr. 478/A din 18 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

De asemenea, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru infracţiunea pentru care este cercetat recurentul inculpat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea de comitere a acesteia, antecedentele penale ale inculpatului.

În consecinţă, Curtea a apreciat că se menţin în continuare temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, motiv pentru care, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D.R. şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.R., fără a arăta motivele de casare.

La termenul de judecată din 30 septembrie 2009, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a declarat personal că îşi retrage recursul.

În aceste împrejurări, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de voinţa manifestă a inculpatului în sensul de a-şi retrage recursul declarat.

În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.R. împotriva încheierii din 16 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6115/301/2009 (2096/2009).

Obligă recurentul inculpat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3064/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs