ICCJ. Decizia nr. 3068/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3068/2009
Dosar nr. 010112/99/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă.
Prin Sentinţa penală nr. 211 din 16 martie 2009 a Tribunalului Iaşi, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul H.S. din infracţiunea de omor în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Inculpatul H.S. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. a) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 noiembrie 2008 la zi.
S-a luat act că numiţii V.I., V.A., V.D., V.G., V.S. şi R.R. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, în ziua de 12 noiembrie 2008, orele 16:30, terminând programul de lucru la constituirea unui podeţ în satul Hărmăneasa, comuna Heleşteni, judeţul Iaşi, sat în care îşi are domiciliul, inculpatul a mers împreună cu alţi trei colegi de muncă la un bar numit de localnici „H.” şi au băut câte 100 ml. de rom.
De acolo H.S. şi C.C. şi-au continuat drumul şi s-au oprit amândoi la un alt bar - magazin al PF P.B., unde au băut câte un pahar cu vin, în jurul orelor 19:00 au ajuns la un al treilea bar - magazin, al PF G.M., ultimul local aflat în drumul lor spre casă.
Aici s-au întâlnit cu V.E., de numai 38 de ani şi T.C., de 31 ani, care erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi beau rom, aşezaţi la una din cele trei mese, în local nemaifiind alţi clienţi.
Vânzătoarea G.O. l-a servit pe inculpat cu o bere, iar pe C.C. cu un sfert de vin, aceştia aşezându-se pe scaune la o altă masă.
Deoarece martorul C.C. vorbea cu accent ardelenesc, fiind născut şi trăind în acea zonă o lungă perioadă de timp, V.E. a început să-şi bată joc de limbajul acestuia în termeni vulgari.
Inculpatul H.S. i-a cerut să înceteze cu insultele, spunând că el a venit să bea o bere, nu să-i asculte injuriile, iar atunci V.E. a început să-l înjure şi pe acesta.
Terminând de băut romul, V.E. şi T.C. s-au ridicat în picioare, îndreptându-se spre uşa deschisă a barului, pentru a ieşi în curte.
Din prag, V.E. a continuat să-l înjure pe inculpat, iar acesta enervându-se, s-a ridicat de la scaunul său şi a mers spre inculpat, îmbrâncindu-l afară din bar, după care s-a întors la masa sa pentru a-şi termina berea.
V.E. a mers la căruţa sa, trasă în faţa barului, pe partea cealaltă a drumului comunal şi a luat din coşul căruţei un par de 1,5 metri lungime, cu vârf ascuţit (în căruţă avea patru astfel de pari, folosiţi pentru înălţatul coşului căruţei la transportarea cocenilor) şi a început să strige la inculpat să iasă afară, pentru a-i arăta el, înjurându-l în continuare.
Enervat de înjurăturile primite şi de ameninţările cu bătaia primite de la V.E., inculpatul H.S. a ieşit în drum, mergând spre acesta fără a avea asupra sa vreun corp contondent sau altă armă, deşi prietenul său, C.C., a strigat la el să nu iasă afară, pentru a nu se lăsa provocat de inculpat.
Ajungând în dreptul căruţei, inculpatul a fost lovit cu parul de către V.E. peste braţul stâng, după care i-a smuls acestuia parul din mână şi l-a lovit cu pumnul drept în orbita stângă, apoi i-a aplicat câteva lovituri cu parul peste cap şi corp. În acest timp a fost auzit strigând „îmi dai în cap, băi!” către martorii prezenţi.
Inculpatul a încetat să-l mai lovească şi a aruncat parul în coşul căruţei victimei şi a plecat spre locuinţa sa, situată la cca. 400 metri de locuinţa victimei.
V.E. s-a urcat în căruţă şi a mers la locuinţa sa, situată la 100 metri de locul agresiunii, a intrat prin spatele casei, trăgând căruţa în curte, a deshămat calul şi l-a dus în şură, apoi a mers în bucătăria de vară, din spatele casei, unde s-a culcat pe patul din încăpere.
V.I., tatăl victimei, a ieşit din casă în jurul orelor 20:00 şi a văzut căruţa fiului său trasă în curte, iar calul deshămat şi dus în şură, dar nevăzându-l pe fiul său, a considerat că acesta a plecat prin sat.
La orele 05:20, V.I., tatăl inculpatului, a mers să dea mâncare la animale şi a auzit un horcăit care venea din anexa gospodăriei, unde se culcase fiul său.
A deschis uşa şi l-a găsit pe V.E. în agonie, întins pe partea dreaptă, cu faţa la perete, murdar de sânge pe mâini şi pe faţă, cu ochiul stâng umflat şi vânăt, cizmele de cauciuc, cu stropi de sânge pe ele, fiind aşezate lângă pat.
V.I. a strigat la fiica sa, R.R., aceasta apelând dispeceratul 112.
La sosirea ambulanţei, personalul sanitar a constatat că V.E. decedase între timp, nemaifiind necesare manevrele de resuscitare.
Cu ocazia deplasării procurorului şi a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Iaşi la data de 13 noiembrie 2008 a fost efectuată cercetarea locului faptei şi conducerea în teren cu inculpatul H.S., care a indicat locurile unde a băut cu prietenul său şi locul comiterii agresiunii.
S-a dispus transportarea cadavrului la I.M.L. Iaşi şi efectuarea necropsiei acestuia, au fost audiaţi martorii T.C., C.C., V.I., P.B., C.I., P.M., B.G., G.O.M.
Inculpatul H.S. a recunoscut fapta comisă, arătând însă că a fost provocat de victimă, fiind insultat permanent şi lovit mai întâi de către acesta.
Din concluziile raportului de necropsie medico-legală din 04 decembrie 2008 ale medicului legist din cadrul I.M.L. Iaşi, rezultă că moartea lui V.E. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecutivă, unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, hematom extradural, contuzie cerebrală şi pontină, produse prin lovire activă cu corpuri contondente, iar între leziunile de violenţă şi deces există legătură directă de cauzalitate.
De asemenea, s-a constatat că în momentul decesului victima prezenta o alcoolemie de 1,35 grame la mie şi o alcoolurie de 2,75 grame la mie, ceea ce corespunde unei stări avansate de ebrietate.
Situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută de instanţă este dovedită de întreg ansamblul probator administrat în cauză, respectiv cu:
- procesul-verbal de sesizare a procurorului criminalist;
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului;
- planşa foto întocmită cu ocazia efectuării cercetării locului faptei;
- planşa foto întocmită cu ocazia conducerii în teren cu inculpatul H.S.;
- procesul-verbal de conducere în teren;
- procesul-verbal de examinare a urmelor de violenţă pe corpul inculpatului;
- procesul-verbal întocmit cu ocazia luării declaraţiei olografe de la inculpat;
- declaraţia inculpatului dată cu această ocazie;
- concluziile provizorii ale mediului legist din 14 noiembrie 2008;
- adresa din 12 decembrie 2008 a Serviciului de Ambulanţă Iaşi;
- adresa către I.M.L. Iaşi;
- raportul de constatare medico-legală din 04 decembrie 2008;
- planşa foto întocmită cu ocazia efectuării necropsiei;
- cazierul judiciar al inculpatului;
- declaraţiile martorilor G.O.M., P.M., V.I., T.C., C.C., C.I., P.B., B.G.;
- declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti din care rezultă că recunoaşte săvârşirea faptei, având o poziţie procesuală - sinceră şi corectă, cu menţiunea că invocă în apărare împrejurarea că nu a avut intenţia să suprime viaţa părţii vătămate, ci doar să îl lovească.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat, din infracţiune prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiune prev. de art. 183 C. pen., apreciindu-se că în raport de zonele vizate, de raporturile dintre infractor şi victimă de numărul şi intensitatea loviturilor, cât şi de atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, a rezultat că inculpatul trebuia să aibă reprezentarea rezultatului letal pe care l-a acceptat chiar dacă nu a acceptat săvârşirea lui.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coborându-se pedeapsa sub minimul special, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că părinţii, fraţii şi surorile victimei nu s-au constituit părţi civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sub aspectul încadrării juridice a faptei (în mod greşit i s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice) deoarece nu a avut intenţia de a ucide, ci doar să se apere de agresivitatea victimei, care l-a lovit în două rânduri cu pari diferiţi), cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, fiind prea severă în raport de circumstanţele reale şi personale.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia penală nr. 88 din 25 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor calificat, săvârşită de inculpat fiind pe deplin dovedită.
S-a considerat că prin modul în care inculpatul a acţionat, prin obiectul folosit, prin zona vizată, cât şi leziunile produse au demonstrat poziţia subiectivă a inculpatului la intenţia de a ucide şi nu doar de a vătăma integritatea corporală.
Totodată s-a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind justificată reindividualizarea acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul H.S., întemeindu-şi calea de atac pe disp. art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., criticând hotărârea atât sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei săvârşite, cât şi al cuantumului pedepsei aplicate.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul H.S. este fondat sub aspectul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte, consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficientă dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului H.S., care în seara de 12 noiembrie 2008 pe drum public comunal, în urma unei altercaţii cu numitul V.E., provocat fiind de partea vătămată (care l-a înjurat, l-a ameninţat cu bătaia apoi l-a lovit cu un par peste mână) a lovit victima cu pumnul peste faţă, şi apoi cu parul smuls de la victimă în zona capului şi a corpului, cauzându-i leziuni care au dus la decesul victimei V.E. în dimineaţa zilei de 13 noiembrie 2008, între traumatism şi deces, existând legătură de cauzalitate directă.
Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti (raport de necropsie, declaraţie martori, declaraţie inculpat) cât şi în apel, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.
Analizând hotărârea prin prisma art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. (faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică) invocat de către recurentul inculpat, Înalta Curte constată că sub acest motiv, hotărârea este legală şi temeinică.
Cele două instanţe (de fond şi de prim control judiciar) au stabilit în mod corect existenţa faptelor şi poziţia subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă, rezultată din probele strânse de organele de cercetare penală şi verificate în cadrul cercetării judecătoreşti, precum şi din probele administrate nemijlocit de instanţa de judecată în baza rolului său activ şi în vederea stabilirii complete a adevărului în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, în raport de obiectul vulnerant folosit (par) apt de a produce moartea, de numărul loviturilor şi de intensitatea acestora, resimţite în mod conştient de victimă, care i-a reproşat inculpatului în timp ce o lovea acest aspect („m-ai lovit la cap”), de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, de zona vizată (capul - martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că inculpatul a aplicat victimei lovituri în zona capului), rezultă faptul că acesta nu avea cum să nu îşi dea seama de posibilul rezultat al faptei sale, respectiv, decesul victimei, astfel încât, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Întrucât concluziile raportului de autopsie medico-legală au evidenţiat legătura directă de cauzalitate dintre leziunile constatate şi rezultatul produs, nu poate fi primită apărarea inculpatului că a acţionat cu preterintenţie.
Împrejurarea că victima încă trăia atunci când inculpatul a plecat de la locul faptei, nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice, mai mult denotă că aceasta a fost abandonată în stare de neputinţă, inculpatul acceptând implicit posibilitatea că aceasta putea să decedeze.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, Înalta Curte constată că în cauză la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, precum şi persoana inculpatului.
Se reţine că în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat sau mai scăzut de pericol social al faptei.
Pentru a-şi îndeplinii funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi atitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Având în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârşită (într-o stare de puternică tulburare cauzată de conduita părţii vătămate), precum şi circumstanţele personale ale inculpatului - este căsătorit, având copii în întreţinere, se bucură de o bună apreciere în familie şi societate, a recunoscut săvârşirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că reeducarea inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum de 6 ani, acest cuantum fiind în deplin acord cu disp. art. 1 C. pen.
Această pedeapsă apare ca fiind justă şi proporţională, fiind de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generale, înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1) C. pen. potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Faţă de cele reţinute, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul H.S. şi în consecinţă, va casa decizia penală atacată, şi în parte sentinţa penală, va reduce pedeapsa de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce prevenţia de la 16 martie 2008 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va achita din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.S. împotriva Deciziei penale nr. 88 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în totalitate Decizia penală nr. 88 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, în parte, Sentinţa penală nr. 211 din 16 martie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia penală şi rejudecând reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.S. de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 211 din 16 martie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 noiembrie 2008 la 1 octombrie 2009.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va achita din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3069/2009. Penal → |
|---|
