ICCJ. Decizia nr. 3110/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr.3110/2009
Dosar nr. 134/46/2009
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă se constată:
Prin sentinţa penală nr. 33/F din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti – din eroare intitulată decizie – s-a respins ca nefondată plângerea petentului L.D. - domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea - împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 444/P din 16 decembrie2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a motivat că rezoluţia atacată a rezolvat temeinic şi legal plângerea penală a petentului împotriva făptuitorilor B.D.T. şi B.C. cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
În rezoluţie s-a reţinut că plângerea nu este fondată întrucât făptuitorii – executori judecătoreşti – au respectat în totalitate dispoziţiile hotărârii instanţei de judecată, dispoziţii care au făcut obiectul executării silite.
Instanţa fondului a conchis că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingând plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei care a menţinut-o.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Piteşti a formulat recurs petentul L.D. care a solicitat casarea sentinţei atacate.
În şedinţa publică din 2 octombrie 2009 Înalta Curte – din oficiu – a pus în discuţie excepţia tardivităţii recursului declarat.
Din actele dosarului rezultă că recursul este tardiv.
Astfel, potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel.
În materia plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată legea nu prevede un alt termen de recurs decât acela de 10 zile.
Or, din examinarea actelor dosarului rezultă că petentul prezent la dezbaterile din 26 martie 2009 în faţa Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţată de acea instanţă abia la 8 mai 2009, mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Potrivit art. 185 C. proc. pen. când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca tardiv recursul petentului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul L.D. împotriva sentinţei penale nr. 33/F din 26 martie2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1858/2009. Penal. Gestiunea frauduloasă... | ICCJ. Decizia nr. 3114/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|