ICCJ. Decizia nr. 970/2009. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 970/2009
Dosar nr. 4981/30/2007
Şedinţa publică din 15 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 863/ PI din 29 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.F. (fiul lui Ş. şi al C.) pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Conform art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., în trei infracţiuni de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte 400 lei amendă penală (părţi civile W.E. şi G.C.I.) şi la 300 lei amendă penală (parte civilă G.L.).
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. c) C. pen. s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de 400 lei amendă.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen., iar acţiunile civile formulate au fost respinse.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul şi părţile civile locuiesc în localitatea Utvin, judeţul Timiş şi sunt vecine de stradă. În cursul lunii octombrie 2002 între părţi s-a iscat o situaţie tensionată datorită faptului că un câine al părţilor civile a intrat în curtea inculpatului şi a ucis câteva găini.
La data de 29 octombrie 2002, inculpatul s-a deplasat spre locuinţa victimelor pentru a discuta cu privire la repararea prejudiciului şi a ajuns în faţa porţii imobilului lui G.C. pe care l-a strigat.
Acesta din urmă a ieşit în stradă şi după un scurt dialog cu inculpatul a intrat în curte, s-a înarmat cu o ţeavă şi i-a aplicat inculpatului o lovitură în zona pieptului.
În continuare, la faţa locului au venit şi celelalte părţi civile, respectiv W.E. şi G.L. Primul l-a apucat pe inculpat de păr şi l-a tras spre interiorul locuinţei, context în care inculpatul a scos un briceag şi a început să aplice lovituri celor trei părţi vătămate, după care a plecat spre locuinţa sa.
Instanţa de fond şi-a însuşit varianta susţinută de inculpat cu privire la locul incidentului, în sensul că acesta a avut loc în faţa locuinţei părţilor civile şi nu în interiorul curţii victimelor, aşa cum au susţinut acestea în declaraţiile date, iar desfăşurarea evenimentului a fost stabilită tot pe baza declaraţiei inculpatului coroborată cu declaraţiile martorilor M.O., C.N. şi S.P., fiind înlăturată varianta părţilor civile susţinută numai de martorul M.I.C.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, ci ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În acest sens, instanţa de fond a constatat că actele medico-legale depuse la dosar ca urmare a incidentului din data de 29 octombrie 2002 atestă că partea civilă W.E. a prezentat leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale iar părţile civile G.L. şi G.C. au prezentat leziuni ce au necesitat câte 7 zile îngrijiri medicale şi potrivit medicilor legişti niciuna dintre leziuni nu a pus în primejdie viaţa victimei.
Coroborând constatările medico-legale cu declaraţiile martorilor M.O., C.N. şi S.P. tribunalul a concluzionat că intenţia inculpatului nu a fost aceea de a ucide, cu atât mai mult cu cât obiectul folosit de inculpat nu poate fi considerat, în mod obligatoriu, ca fiind un cuţit cu care poate fi provocată moartea unei persoane.
În sfârşit, prima instanţă a mai reţinut că „este greu de crezut că dacă inculpatul ar fi avut intenţia de a le ucide pe părţile vătămate le-ar fi atacat în locuinţa lor, pe timp de zi şi cu riscul de a se confrunta cu trei persoane".
Pentru aceste considerente, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei tentative la infracţiunea de omor în trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 111/ A din 21 octombrie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de părţile civile G.L., G.C.I. şi W.E., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi, rejudecând, în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului corp delict, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probatoriu administrat în cele două faze ale procesului penal şi din care rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe.
Critica parchetului şi părţilor civile referitoare la încadrarea juridică a faptelor nu a fost reţinută de instanţa de apel cu motivarea că leziunile prezentate de părţile vătămate nu au pus în primejdie viaţa acestora, loviturile nu au fost aplicate cu intensitate mare pentru a justifica tentativa la infracţiunea de omor, iar obiectul folosit de inculpat (un briceag) s-a aflat întâmplător asupra sa, iar aşa cum este prezentat în planşele foto şi raportat la modul în care a fost folosit nu poate fi considerat ca un cuţit apt de a produce moartea.
Referitor la critica adusă privind reţinerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a considerat-o nefondată, întrucât iniţial inculpatul a acţionat datorită atacului la care a fost supus din partea victimei G.C., care i-a provocat o stare de puternică tulburare sau emoţie.
Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., curtea de apel a constatat că nu s-a făcut dovada pătrunderii fără drept în locuinţa victimelor, iar în ceea ce priveşte cea de a doua modalitate privind refuzul de părăsire nu a fost reţinut dat fiind şi raportul de forţe favorabil părţilor vătămate precum şi depoziţiile martorilor.
În ceea ce priveşte achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 61/1991 a fost însuşit punctul de vedere al primei instanţe, în sensul că nu există interdicţia purtării unui briceag dotat cu o furculiţă şi lingură în afara locuinţei.
Având în vedere faptul că acest bun a aparţinut inculpatului şi a fost folosit la comiterea infracţiunii de lovire s-a dispus confiscarea acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi părţile civile W.E., G.C.I. şi G.L.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpat în art. 180 alin. (2) C. pen., în loc de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. b) C. pen., cu privire la greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi referitor la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., motive de recurs ce se regăsesc în dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Părţile civile au invocat aceleaşi motive de recurs şi au mai învederat că greşit au fost respinse pretenţiile civile formulate cu ocazia constituirii de parte civilă.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează greşita încadrare juridică a faptelor.
În mod necontestat, între inculpat şi părţile civile, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, la data de 29 octombrie 2002 a avut loc un conflict violent, în urma căruia victimele au suferit leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.
Aşa cum rezultă din actele medicale şi certificatele medico-legale depuse la dosar, partea civilă W.E., după ce a fost agresată la data de 29 octombrie 2002, a fost internată în Spitalul Judeţean Timişoara – Secţia chirurgie, în perioada 29 – 31 octombrie 2002, cu diagnosticul „plagă tăiată cervicală posterioară, regiunea parietoccipitală stângă, prin hetero- agresiune. Totodată, sunt evidenţiate plăgi şi în alte zone ale corpului (cervical, pectoral, piramidă nazală, picior) concluzionându-se că acestea sunt rezultatul loviturilor cu un corp tăietor-înţepător şi corp dur, leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale, însă viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
Cu privire la partea civilă G.C.I., certificatul medico-legal eliberat de I.M.L. Timişoara atestă că aceasta a suferit la aceeaşi dată, 29 octombrie 2002, plăgi în regiunea maxilară dreapta, 2 plăgi de câte 2,5 cm în zona temporal stânga şi antero-posterior, o plagă verticală care o intersectează pe prima de 3 cm, toate urmare a unor loviri directe şi repetate cu un corp tăietor-înţepător şi au necesitat zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată G.L. a suferit la rândul ei plăgi la mâna dreaptă produse prin loviri directe cu un corp tăietor şi au necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.
Pentru a schimba încadrarea juridică din tentativă la infracţiunea de omor calificat în aceea de lovire sau alte violenţe, instanţa de fond şi de apel au avut în vedere exclusiv concluzia finală a certificatelor medico-legale şi anume că, leziunile suferite de victime au necesitat numai 12, respectiv, 7 zile îngrijiri medicale şi, prin caracterul lor, nu au pus în primejdie viaţa acestora, fără a ţine seama de celelalte împrejurări semnificative ale cauzei.
Este de observat că, relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca loviri sau alte violenţe sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care au fost lovite victimele, intensitatea loviturii şi regiunea corpului în care au fost aplicate. Durata îngrijirilor medicale sau împrejurarea că leziunile au pus sau nu în primejdie viaţa victimelor, sunt mai puţin semnificative.
Or, în speţă, loviturile aplicate de inculpat au vizat cu precădere zone vitale ale corpului, respectiv capul, toracele, abdomenul victimelor, iar intensitatea acestor lovituri a fost foarte mare din moment ce a fost provocată o rană de 7 cm adâncime în regiunea cervicală (a se vedea certificatul medico-legal nr. 1907 din 31 octombrie 2002, eliberat de I.M.L. Timişoara) alături de alte răni de dimensiuni cuprinse între 0,5 şi 5 cm. Faptul că partea civilă G.L. a prezentat leziuni localizate numai la mâna dreaptă nu infirmă concluzia că şi în acest caz subzistă tentativa la infracţiunea de omor, întrucât victima s-a apărat de loviturile aplicate de inculpat cu acelaşi obiect vulnerant cu care au fost lovite şi celelalte victime, lovituri care au vizat, de asemenea zone vitale.
Această concluzie rezultă nu numai din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu certificatele medico-legale, dar chiar şi din declaraţiile inculpatului care a recunoscut că a lovit la întâmplare, neştiind pe cine a lovit şi unde.
Referitor la obiectul vulnerant folosit de inculpat este eronată motivarea instanţei de fond şi preluată de instanţa de apel în sensul că briceagul nu poate fi considerat, în mod obligatoriu, ca fiind un cuţit, atâta vreme cât caracteristicile, utilizarea şi scopul pentru care poate fi folosit un briceag sunt comune cu cele ale unui cuţit. Mai mult, lama briceagului utilizat de inculpat a fost suficient de lungă din moment ce a produs leziuni cu o adâncime de 7 cm, fiind aptă de a leza ireversibil organele interne.
Numai instinctul de apărare a celor trei victime, care au acţionat conjugat pentru autoapărare, coroborate cu intervenţia de specialitate a medicilor chirurgi de la Spitalul Judeţean Timişoara, au făcut ca să nu se producă o urmare mai gravă şi anume moartea uneia sau a unora dintre victime.
În raport de aceste concluzii şi pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, prima instanţă trebuia să ia în considerare ca locul unde au fost aplicate loviturile, intensitatea şi urmările acestora, precum şi obiectul vulnerant folosit, duc la concluzia intenţiei inculpatului de a ucide, rezultatul neproducându-se din cauze independente de voinţa sa.
Ca atare, fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. şi nu infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, se va schimba încadrarea juridică a faptei din trei infracţiuni de lovire în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din împrejurările comiterii faptei şi a modului de a acţiona al inculpatului se poate desprinde concluzia că în momentul săvârşirii faptei acesta s-a aflat într-o puternică stare de tulburare întrucât, imediat după declanşarea discuţiei contradictorii, partea vătămată G.C. a avut o atitudine de natură a-i produce o atingere gravă demnităţii inculpatului, iar prezenţa ulterioară a celorlalte părţi civile şi reacţia lor violentă au fost de natură să declanşeze o puternică tulburare sub impulsul căreia inculpatul a acţionat.
Pe de altă parte, recunoaşterea circumstanţelor atenuante este de atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la elementele de circumstanţiere privitoare la persoana făptuitorului, aspecte în raport de care se va face şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. b) C. pen.
2. Cu privire la motivul de recurs ce vizează greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Pentru a dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., prima instanţă şi-a însuşit varianta prezentată de inculpat cu privire la derularea incidentului şi declaraţiile martorilor C.N. şi S.P., ignorând celelalte mijloace de probă administrate.
Astfel, procesul verbal de cercetare la faţa locului, încheiat la data de 29 octombrie 2002, la orele 9,30, imediat după conflict, atestă că pe culoarul de acces din dreptul unei intrări mici s-au observat urme de sânge, fire de păr şi un nasture, urmele de sânge ducând până la uşa imobilului. Tot în interiorul curţii, în apropierea unei porţi, a mai fost găsită o cârpă cu o pată de sânge.
Acest mijloc de probă obiectiv se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate, cu planşele foto executate şi cu declaraţiile martorilor M.C. şi B.N., probe din care rezultă că incidentul a avut loc în curtea părţilor civile şi nu în stradă, aşa cum a pretins inculpatul şi cum a reţinut instanţa de fond.
Această infracţiune s-a consumat în ambele modalităţi prevăzute de lege, atât prin pătrunderea fără drept în domiciliul părţilor civile, cât şi prin refuzul inculpatului de a părăsi locuinţa la cererea acestora, în special la solicitarea lui G.C.
În consecinţă, inculpatul se face vinovat şi de comiterea acestei infracţiuni, urmând a fi condamnat la 1 an închisoare, în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., la dozarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanţa de fond corect a constatat că fapta de a purta un briceag (aflat întâmplător asupra inculpatului cu ocazia efectuării unor lucrări la instalaţia electrică) nu întruneşte latura obiectivă a infracţiunii imputate, motiv pentru care justificat s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs formulat pe latură civilă.
Toate părţile vătămate s-au constituit părţi civile încă din faza de urmărire penală, pretenţiile acestora fiind ulterior detaliate (a se vedea filele 35-41 din dosarul instanţei de fond).
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată prin OUG nr. 72/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de existenţa medicală acordată.
Tratamentul medical de care a beneficiat partea vătămată W.E. (internată în Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara, în perioada 29 octombrie 2002 – 31 octombrie 2002) a fost de 144,17 lei potrivit decontului de cheltuieli. Ca atare, inculpatul va fi obligat la plata a 1/2 din această sumă, urmare a reţinerii circumstanţei atenuante a provocării.
Totodată, inculpatul va fi obligat şi la plata unor daune morale către părţile civile, justificate prin suferinţele fizice la care acestea au fost expuse, prin prejudiciu estetic cauzat victimei G.C.I. (tăiat la cap, pe faţă, urmele fiind vizibile o perioadă îndelungată) şi prin prejudiciu social cauzat părţii civile W.E., acesta datorită leziunilor profunde din zona toracelui nu a mai putut face eforturi fizice timp de câteva luni. În raport de aceste criterii, se apreciază că obligarea inculpatului la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale către cele trei părţi civile este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de victime.
În concluzie, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi părţile civile sunt fondate şi vor fi admise, se vor casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de lovire, la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu cât şi cu privire la soluţionarea laturii civile, în sensul considerentelor expuse.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi părţile civile W.E., G.C.I. şi G.L. împotriva Deciziei penale nr. 111/ A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpatul D.F.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 863/PI din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cât şi cu privire la soluţionarea laturii civile.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din 3 trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Obligă pe inculpat la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale către părţile civile W.E., G.C.I. şi G.L. şi la 72,08 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean Timişoara.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4256/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1058/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
