ICCJ. Decizia nr. 907/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 907/2009
Dosar nr. 10214/1/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Botoşani, dată în dosarul nr. 2365/40/2008, în care a fost investit cu o plângere împotriva actelor procurorului, motivat de lipsa dosarului de fond, care se afla înaintat la Curtea de Apel Suceava şi pentru ca petentul C.I. să mai depună unele înscrisuri, judecarea cauzei a fost amânată, pentru data de 27 ianuarie 2009.
Împotriva încheierii, a declarat recurs petentul C.I., motivând că instanţa de fond a refuzat să accepte existenţa excepţiei de neconstituţionalitate, a refuzat să primească la dosar planul de situaţie al imobilului, alte înscrisuri, şi a solicitat să fie obligat Tribunalul Botoşani să promoveze excepţia de neconstituţionalitate a art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia nr. 44 din 28 ianuarie 2009, a respins recursul declarat de petentul C.I. împotriva încheierii de şedinţă din 16 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 2365/44/2008, ca inadmisibil, obligându-l pe petent, la suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a considera recursul ca inadmisibil şi a-l respinge, ca atare, s-a reţinut că dosarul nr. 2365/44/2008 al Tribunalului Botoşani a avut un prim termen de judecată, la data de 16 decembrie 2008, iar din conţinutul încheierii nu reiese că petentul ar fi invocat vreo excepţie de neconstituţionalitate, astfel încât instanţa să fie obligată a se pronunţa asupra ei. În plus, pentru ataşarea unui dosar de fond şi pentru ca petentul să mai depună unele înscrisuri, cauza a fost amânată pentru 27 ianuarie 2009.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia atacată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat, cu recurs.
În cazul încheierii din 16 decembrie 2008 dată de Tribunalul Botoşani nu există vreo dispoziţie legală care să permită atacarea ei separată cu recurs, ceea ce înseamnă că această încheiere nu poate fi atacată cu recurs decât odată cu hotărârea de fond, astfel încât prezentul recurs este inadmisibil.
Aşa fiind, cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins recursul formulat de petentul C.I., ca inadmisibil, obligând recurentul, la 100 cheltuieli judiciare către stat.
Deşi Decizia nr. 44 din 28 ianuarie 2009 era conform legii, definitivă, petentul a declarat şi împotriva acestei hotărâri, recursul de faţă.
Or, împotriva unei decizii pronunţate în recurs, definitivă, conform legii, nu se poate exercita recurs.
Aşa fiind, recursul de faţă este inadmisibil şi va trebui, respins, ca atare.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar C.I. împotriva deciziei penale nr. 44 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 722/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 970/2009. Penal. îndreptare eroare materială... → |
---|