ICCJ. Decizia nr. 3125/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3125/2009
Dosar nr. 7704/1/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 septembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 666/109/2007 Curtea de Apel Piteşti, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor I.M.G., T.V., şi G.S.R., şi a menţinut în continuare această măsură.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, în calitate de instanţă de apel analizând măsura arestării preventive a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale şi se impune menţinerea ei, întrucât subzistă temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă.
Cât priveşte apărarea, în sensul depăşirii termenului rezonabil în care o persoană poate fi arestată, curtea a constat că infracţiunile pentru care sunt judecaţi inculpaţii sunt grave şi că deşi s-au scurs aproape 3 ani în care aceştia au fost menţinuţi în arest, nu s-a depăşit o durată rezonabilă a arestării ce poate fi imputată organelor judiciare, singura sancţionabilă.
În termen legal, au atacat cu recurs această încheiere, inculpaţii G.S.R. şi I.M.G. care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în raport de perioada de arest preventiv executată şi de faptul că a fost depăşit termenul rezonabil privind arestarea preventivă, solicitând în consecinţă, fie revocarea arestării preventive, fie înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile pronunţate, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru consideraţiunile ce urmează, că recursurile sunt nefondate.
Conformându-se dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., instanţa de apel a pus în discuţie starea de arest a inculpaţilor şi constatând, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate au dispus corect, în conformitate cu dispoziţiile legale şi probele cauzei, menţinerea stării de arest.
În acest cadru procesual, se poate observa că probele conţin indicii temeinice de săvârşire a unei activităţi infracţionale grave, constând în răpirea unor tinere de pe stradă pentru a fi sechestrate şi obligate la prostituţie în favoarea inculpaţilor, activitate pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, în primă instanţă, la pedepse mari de 8 ani închisoare şi respectiv, 6 ani închisoare.
Desigur, acordând respectul cuvenit prezumţiei de nevinovăţie se poate afirma că temeiurile de fapt şi de drept nu numai că nu au încetat sau schimbat, dar se menţin în continuare, impunând menţinerea arestării preventive, aşa cum corect a procedat instanţa de apel.
Cât priveşte susţinerea vizând depăşirea termenului rezonabil privind arestarea preventivă se constată, de asemeni, netemeinicia criticii.
Este adevărat că inculpaţii au fost arestaţi în cauză la 12 ianuarie 2007, în timpul urmăririi penale, dar durata legală a arestării preventive în cursul urmăririi penale în raport de dispoziţiile art. 159 alin. (13) C. proc. pen. nu a fost depăşită, după cum nu a fost depăşită durata arestării preventive nici în cursul judecăţii pentru a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 140 alin. (2) C. proc. pen.
Dar, discutând despre termenul rezonabil al arestării, în cadrul duratei legale a arestării preventive acesta nu este unul abstract, el decurge din totalitatea normelor procesual penale interne şi internaţionale şi se apreciază distinct, de la caz la caz.
În acest sens, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei menţinerii arestării preventive se au în vedere de la caz la caz, dar în egală măsură, particularităţile fiecărei stări de fapt, motivele care au stat la baza arestării, existenţa unor indicii concrete a unui interes public care, în anumite condiţii, poate prevala chiar prezumţiei de nevinovăţie sau regulii respectării libertăţii individuale.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici complexitatea procedurilor şi modalitatea lor de desfăşurare concretă dată, printre altele, de împrejurările comiterii faptelor, numărul şi modul de organizare al făptuitorilor, de asigurarea condiţiilor necesare respectării tuturor drepturilor procesuale şi constituţionale atât ale făptuitorilor cât şi ale părţilor vătămate.
De aceea, în raport de elementele prezentate, cât şi din existenţa unor indicii certe de comitere de către inculpaţi a unor activităţi complexe de trafic de minore şi de tinere (în condiţiile răpirii, în mod organizat din locuri publice, al sechestrării lor în scopul practicării prostituţiei în favoarea acestora, acte care creează teroare şi panică în rândul populaţiei), se apreciază că în cauză nu s-a depăşit caracterul rezonabil al duratei arestării preventive a inculpaţilor, aceasta cu atât mai mult cu cât în exercitarea procedurilor prevăzute de lege şi parcurse până la acest moment procesual de cauza penală dedusă judecăţii nu se poate imputa autorităţilor judiciare lipsa unor diligenţe în luarea măsurilor necesare soluţionării cauzei sau în menţinerea nejustificată a inculpaţilor în stare de arest.
În consecinţă, în raport de circumstanţele prezentate se apreciază că durata arestării inculpaţilor poate fi considerată drept rezonabilă, nefiind încălcate, sub acest aspect, prevederile art. 5, paragraful 3 din Convenţie.
Drept urmarea considerentelor expuse, criticile formulate de inculpaţi sunt nefondate şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de aceştia se vor respinge.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii G.S.R. şi I.M.G. împotriva încheierii din 22 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 666/109/200.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 octombrie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 3108/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3128/2009. Penal → |
|---|
