ICCJ. Decizia nr. 3156/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3156/2009
Dosar nr. 8138/2/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 227 din 18 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
S-a reţinut că petentul condamnat, în baza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., a solicitat revizuirea sentinţei penale sus menţionate, prin care s-a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secţiunea a lll-a, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii; s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu privire la conversiunea condamnării şi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secţiunea a lll-a, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, cu aplicarea unui spor de 5 ani, persoana condamnată având de executat, în final, 15 ani închisoare; s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România.
Cererea de revizuire formulată de condamnat, în care a susţinut, în esenţă, că este nevinovat, a vizat în mod expres sentinţa penală de condamnare pronunţată în străinătate iar nu sentinţa de transfer în România.
În raport de motivele cererii şi de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 incidente în cauză, de caracterul special al procedurii reglementate de art. 127 şi urm., instanţa de fond a constatat că autoritatea judiciară română - ca autoritate de executare - are competenţa de a dispune doar asupra legalităţii executării hotărârii de condamnare pronunţată în străinătate şi recunoscută în România, iar nu asupra chestiunilor ce tind la reformarea sau retractarea condamnării în sine, o astfel de competenţă constituind exclusiv apanajul statului de condamnare, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ce stabilesc în mod expres că acest stat este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat. A mai reţinut instanţa de fond că o cerere similară cu prezenta a fost transmisă Ministerului Justiţiei în vederea efectuării demersurilor necesare.
Ca atare, a concluzionat că statul român, ca stat de executare a unei hotărâri pronunţate în străinătate, nu are competenţa de a decide asupra revizuirii hotărârii, astfel că a respins cererea ca inadmisibilă.
2. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul revizuient, solicitând admiterea cererii de revizuire.
Examinând recursul declarat de condamnatul - revizuient, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, susţinerea revizuientului în sensul că este nevinovat şi în mod greşit a fost condamnat de statul străin, nu poate fi examinată în prezenta cale extraordinară de atac a revizuirii, deoarece aspectele invocate nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., arătate mai sus. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, statul de condamnare este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat, astfel că o asemenea cerere nu poate fi soluţionată de statul de condamnare, soluţia respingerii ca inadmisibilă a cererii de către instanţa de fond fiind corectă în raport de dispoziţiile legale invocate.
Ca atare, văzând şi prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului-condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.F. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 18 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3152/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3196/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
