ICCJ. Decizia nr. 3284/2009. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3284/2009
Dosar nr. 4061/2/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 221 din 18 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis cererea petentului-condamnat D.G. (fiul lui G. şi E.).
În baza art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus întreruperea executării pedepsei închisorii de 4 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru o perioadă de 3 luni, de la data punerii în libertate - 18 august 2009 - la 18 noiembrie 2009, şi punerea în libertate de îndată a condamnatului.
Pe durata întreruperii executării pedepsei condamnatul va respecta următoarele obligaţii:
- să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la instanţă, ori de câte ori este chemat, sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio armă.
În baza art. 4531 alin. (2) lit. d) şi f) C. proc. pen. inculpatul nu va conduce nici un autovehicul şi nu va exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, pe durata întreruperii executării pedepsei.
A atras atenţia condamnatului asupra disp. art. 454 alin. (11) C. proc. pen. - să nu încalce cu rea-credinţă obligaţiile şi măsurile stabilite de instanţă, în caz contrar urmând a se dispune revocarea întreruperii executării pedepsei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că petentul D.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât starea sa de sănătate s-a agravat, necesitând tratament în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale de transplant de ficat.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale potrivit art. 453 lit. a) C. proc. pen.
Petentul condamnat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2262 din 23 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar prin sentinţa penală nr. 288 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul condamnat şi s-a dispus întreruperea executării pedepsei până când starea de sănătate a acestuia se va ameliora, astfel încât pedeapsa să fie pusă în executare.
Prin Decizia penală nr. 652 din 24 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea în parte a sentinţei penale nr. 288 din 5 noiembrie 2008 şi întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, începând cu 24 februarie 2009.
Condamnatul a fost reîncarcerat la 27 mai 2009 în Penitenciarul Rahova, ca urmare a expirării perioadei de întrerupere a executării pedepsei.
Conform expertizei dispuse de instanţă şi efectuată de I.N.M.L. M.M. nr. A1/6124/2009, s-a apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. respectiv ca petentul condamnat să sufere de boli grave, care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei, pe o durată de 3 luni, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. proc. pen., în condiţiile în care administraţia locului de detenţie nu a dispus efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a M.S. şi mai mult, medicul, reprezentant al A.N.P., ca membru al comisiei de primă expertiză medico-legală a recomandat întreruperea executării pedepsei, întrucât acesta se află în imposibilitatea executării acesteia în reţeaua A.N.P., şi totodată, condamnatul nu a fost transportat la vreo unitate medicală sub pază.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia judiciară penală apreciind că hotărârea este nelegală, întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3853 pct. 171 C. proc. pen.
Astfel, în mod greşit s-a considerat că sunt întrunite condiţiile privind întreruperea executării pedepsei deoarece, conform raportului de expertiză nu s-a stabilit că petentul suferă de o boală gravă, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol public pentru ordinea publică.
Examinând recursul M.P., prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, făcându-se o corectă aplicare a legii.
Astfel, instanţa a respectat dispoziţiile legale, art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. dispunând efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecţiunile de care suferă petentul şi dacă executarea pedepsei este posibilă în regim de detenţie.
Conform concluziilor raportului de primă expertiză medico-legală nr. A1/6124/2009 întocmit de I.N.M.L., petentul D.G. prezintă diagnosticul de ciroză hepatică de etiologie mixtă-virală VHB şi toxic nutriţională, cu indicaţie de transplant hepatic, varice esofagiene gr. III-IV, hemoragie digestivă superioară în antecedente, prin ruptură de varice esofagiene, encefalopatie hepatică cronică, gr. II; hipersplenism hematologic cu trombocitopenie severă; diabet zaharat tip 2 insulinonecesitant; obezitate gr. III; boală cardiacă ischemică, fibrilaţie arterială paroxistică în antecedente; hipertensiune arterială formă medie grad de risc înalt; colecistită cronică alitiazică, boli care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o perioadă de cel puţin 3 luni.
Analizând concluziile raportului de expertiză medico-legală, Înalta Curte constată că, din punct de vedere medical este îndeplinită condiţia că petentul suferă de boli grave - ciroză hepatică, varice esofagiene, hipersplenism hematologic cu trombocitopenie severă severe – care îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o durată de cel puţin 3 luni.
Critica M.P. vizând concluziile raportului de expertiză medico-legală în sensul că nu se menţionează dacă condamnatul suferă de o boală gravă, ci se precizează, doar că petentul necesită tratament de strictă specialitate şi supraveghere medicală în clinici aparţinând M.S., este nejustificată, întrucât nu este necesară utilizarea acestei terminologii în conţinutul raportului de expertiză, deoarece interpretarea probelor şi a textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. o face instanţa de judecată.
În mod corect, în funcţie de probe (expertiza medico-legală), instanţa de fond a apreciat că petentul suferă de boli grave în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 453 lit. a) C. proc. pen.
Nu se poate susţine că bolile de care suferă petentul nu sunt grave, atâta timp cât acestea îl pun în imposibilitatea executării pedepsei pe o durată de cel puţin 3 luni, iar acestea au fost constatate de către persoane avizate şi nu de către instanţa de judecată pe baza unor acte medicale, dându-se eficienţă principiilor constituţionale şi europene privind interdicţia tratamentelor inumane şi abuzive (art. 3 din C.E.D.O.).
Susţinerea M.P. că petentul prezintă pericol public, întrucât a fost condamnat la infracţiuni de corupţie, favorizare a infractorului, fals, uz de fals şi înşelăciune, toate în formă continuată, este nefondată. Instanţa de fond a apreciat că petentul condamnat nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere persoana condamnatului (acesta, în perioada în care a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei şi-a respectat obligaţiile şi măsurile impuse de instanţa de judecată, a efectuat tratamentul medical, conform actelor existe la dosar), afecţiunea de care suferă (bolile sunt grave, astfel încât şi din punct de vedete al sănătăţii petentul nu are cum să întreprindă acţiuni de natură a afecta ordinea publică, respectiv angrenarea sa în alte fapte de natură penală), infracţiunile pentru care a fost condamnat (inculpatul nu a săvârşit infracţiuni de violenţă care să atragă o reacţie de dezaprobare din partea societăţii sau de răzbunare pe cel condamnat dincolo de limitele justiţiei), astfel încât s-a dat prevalenţă unui drept fundamental particular faţă de interesul public (M. c. Franţei).
De asemenea, aşa cum a statua şi C.E.D.O. după trecerea unui interval de timp de la săvârşirea faptei, pericolul pentru ordinea publică se atenuează şi nu se mai justifică menţionarea acestui motiv în respingerea cererilor făcute fie de către inculpaţi, fie de către condamnaţi (S. vs. România şi C. vs. România), iar existenţa acestui pericol trebuie să se bazeze pe probe nu pe prezumţii. De asemenea, luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanţe excepţionale în care există probe care să indice magnitutdinea pericolului real pentru ordinea publică pe l-ar reprezenta lăsarea unui acuzat în libertate (Letellier vs. Franţa).
O altă critică de recurs a M.P. vizează incidenţa art. 1391 C. proc. pen., potrivit modificărilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pe care instanţa de fond în mod greşit, în opinia parchetului, le-a considerat a nu fi aplicabile în cauză. Conform dispoziţiilor legale această măsură se dispune de către administraţia locului de deţinere (avea această posibilitate doar pe baza actelor medicale), fără intervenţia instanţei, fapt care nu s-a întâmplat, şi mai mult medicul –reprezentant al A.N.P. a recomandat ca membru al comisiei de primă expertiză medico-legală, întreruperea executării pedepsei întrucât condamnatul se află în imposibilitatea executării acesteia, astfel încât în mod logic s-a considerat că nu se impune aplicarea art. 1391 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 221 din 18 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul condamnat D.G.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3260/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3365/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
