ICCJ. Decizia nr. 3225/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3225/2009
Dosar nr. 1827/110/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 263 din 23 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1827/110/2009 s-a dispus în baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului B.A. - fiul lui I. şi A., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 943 din 16 aprilie 2007 a Judecătoriei Bacău, pentru art. 208 - art. 209 lit. e) cu art. 74 şi art. 76 C. pen., definitivă prin neapelare la data de 07 mai 2007, pedeapsă ce va fi executată alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Pedeapsă de executat: 15 ani şi 10 luni închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 28 februarie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unui cuţit aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău - plic nr. 1.
S-a dispus păstrarea ca mijloc de probă a mijloacelor de probă aflate în plicurile de la nr. 2-11, plicurile 1-3, coletele nr. 1-3 aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a luat act că partea civilă B.N.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Onorariul avocat oficiu în sumă de 200 lei a fost suportat din fondul M.J.L.C.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus şi onorariu avocat din oficiu.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul B.A. a trăit în concubinaj cu P.D.E., iar din această relaţie a rezultat minora P.D.L. Cei doi concubini au locuit la tatăl inculpatului, B.I. din mun. Bacău, jud. Bacău. Atât inculpatul B.A., cât şi tatăl său B.I., consumau frecvent băuturi alcoolice şi făceau scandal.
În seara zilei de 27 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool şi datorită faptului că inculpatul B.A. i-a sustras tatălui său o sumă de bani provenită din pensie, au început să se certe. Cu un cuţit pe care l-a luat din bucătărie, B.A. l-a lovit pe tatăl său în zona toracelui, partea din spate. În aceleaşi împrejurări inculpatul B.A. l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe tatăl său în zona capului şi toracelui.
Numita P.D.E. a intervenit să îi despartă, dar şi aceasta a fost lovită de către inculpatul B.A., cu acel cuţit ce-l avea asupra sa, peste mâna dreaptă.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 551/2009 al SML Bacău rezultă că moartea lui B.I. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic, urmare a unei hemoragii masive interne şi externe printr-o plagă toracică cu interesarea plămânului drept. Leziunea a fost sigur şi direct mortală. Şi s-a produs prin lovire cu obiect tăietor-înţepător (cuţit) cu o lăţime de maxim 1 cm şi lungime minimă de 8 cm. Victima mai prezintă şi alte leziuni (în afara celei fatale produsă cu cuţitul), provocate prin loviri cu mijloace contondente (pumn, picior) şi comprimare (cu genunchii sau/şi talpa).
Asupra succesiunii producerii leziunilor se apreciază că primele au fost produse cu pumnii, apoi cele cu picioarele şi comprimarea, în final lovitura cu un cuţit aplicat în spate. În momentul agresiunii victima B.I. avea în sânge o alcoolemie e 1,50 gr. %.
Bârdan N.C. a suportat cheltuielile ocazionate cu înmormântarea tatălui său, B.I., dar a declarat că nu are nici un fel de pretenţie faţă e inculpatul B.A.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, constând în suprimarea vieţii unei persoane, persoana inculpatului care a mai fost condamnat, dar şi poziţia acestuia, care a recunoscut fapta.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen apelantul inculpat B.A. care a invocat netemeinicia sentinţei prin aceea că pedeapsa aplicată este prea mare, instanţa având posibilitatea de a da eficienţă mai mare circumstanţelor sale personale. Mai invocă faptul că, deşi a solicitat la prima instanţă a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, prima instanţă nici nu s-a pronunţat pe cererea sa.
Examinând cauza de faţă sub aspectul motivelor de apel invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat.
Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel, din probele administrate în faţa primei instanţe - procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, raport de constatare medico-legală, declaraţiile de martori coroborate cu declaraţia de recunoaştere a faptei de către inculpatul B.A. rezultă fără dubiu că la data de 27 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool şi al tensiunilor preexistente, inculpatul l-a lovit cu un cuţit pe tatăl său în zona toracică şi cu pumnii şi picioarele în zona capului şi cea toracică, leziuni care au dus la decesul victimei.
Referitor la starea de provocare, invocată de inculpat, aceasta nu poate fi reţinută. Din actele dosarului reiese că certurile dintre inculpat şi victimă erau dese, pe fondul consumului de alcool al ambelor părţi. Acuzaţia formulată de victimă, aflată în stare de ebrietate cum că inculpatul i-ar fi sustras o sumă de bani nu poate genera în psihicul unei persoane o tulburare de asemenea amploare să justifice lovirea cu cuţitul. Abia în declaraţiile din faţa instanţei la cercetarea judecătorească inculpatul a relevat că victima l-ar fi lovit prima cu palma. Declaraţiile martorei P.D.E. prin care relatează că victima l-a trântit pe inculpat joc şi l-a strâns de gât nu se coroborează cu declaraţiile inculpatului.
Instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pedeapsa aplicată inculpatului, cea de 15 ani închisoare apare ca o just dozată faţă de modalitatea de săvârşire a faptei, a împrejurării că inculpatul a lovit victima cu un obiect tăietor înţepător letal precum şi faptul că inculpatul avea în mod frecvent astfel de atitudine violentă faţă de tatăl său, pe care îl agresa în repetate rânduri, precum mai ales de gradul de rudenie dintre părţi, calitatea de tată a victimei, faţă de care inculpatul ar fi trebuit să manifeste o atitudine de afecţiune, respect şi protecţie, firească în cadrul unei familii.
În mod corect prima instanţă a dozat pedeapsa ţinând cont şi de starea de recidivă post condamnatorie în care se află inculpatul.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa penală 97 din 11 august 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Bârdan Adrian împotriva sentinţei penale 263/2009 a Tribunalului Bacău.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B.A.
Prin motivele de recurs, inculpatul a solicitat, în esenţă, reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, reiterând susţinerile făcute cu prilejul soluţionării apelului şi redozarea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele sale personale.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Înalta Curte constată că în cauză, pe baza amplului probatoriu administrat, a fost reţinută, corect, situaţia de fapt, redată anterior şi care nu a fost contestată de recurentul inculpat, situaţie de fapt care e încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului B.A. care, în seara zilei de 27 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict generat de o sumă de bani, l-a lovit cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui pe tatăl său, B.I., după care i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona toracelui, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Scuza provocării există după cum rezultă din dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă că pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca stare de tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, în sensul că fapta provocatoare a victimei este cauza infracţiunii.
Această condiţie presupune că infracţiunea nu trebuie să fie consecinţa unei manifestări provocatoare a făptuitorului.
În cauză, nu poate fi reţinută, în favoarea inculpatului, scuza provocării având în vedere că acesta a sustras victimei o sumă de bani, fapt ce a determinat riposta verbală agresivă a acesteia, ripostă căreia recurentul i-a „răspuns" prin violenţă, prin săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, respectiv să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului.
Or, în speţă, fapta inculpatului care a ucis victima prin aplicarea repetată de lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui i care a culminat cu aplicarea unei lovituri cu un cuţit în zona toracelui, în spatele acesteia, nu-şi poate găsi explicaţia în pretinsa tulburare produsă de fapta victimei care îi reproşase sustragerea banilor, datorită disproporţiei vădite dintre actul pretins provocator şi riposta violentă a inculpatului.
În raport de aceste considerente şi de cele reţinute de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că în mod corect nu a fost reţinută scuza provocării în favoarea recurentului inculpat.
De asemenea, se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura şi gradul de pericol social sporit al infracţiunii reţinute în sarcina sa, pericol care rezultă din împrejurările comiterii şi modul de acţionare, din urmarea socialmente periculoasă care a avut ca rezultat decesul victimei, tatăl său.
Totodată, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi manifestă perseverenţă infracţională, fiind recidivist în forma post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 443/2007 a Judecătoriei Bacău.
În raport de circumstanţele reale şi personale reţinute, Înalta Curte apreciază că nu există motive pentru reducerea pedepsei, pedeapsă care corespunde, atât prin cuantum (care, de altfel este egal cu minimul special prevăzut de lege), cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului B.A.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva Deciziei penale nr. 97 din 11 august 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 februarie 2009 la 13 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3223/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3260/2009. Penal → |
|---|
