ICCJ. Decizia nr. 3365/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3365/2009
Dosar nr. 263/35/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 45/ P din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată plângerea petentei H.A. împotriva rezoluţiei din 23 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Dosar nr. 343/P/2008, pe care a menţinut-o în totalitate.
În baza art. 192 C. proc. pen., a obligat petenta la 200 lei cheltuieli judiciare în folosul statului şi 500 lei cheltuieli judiciare în folosul făptuitorilor F.L.E. şi F.S., câte 250 lei pentru fiecare.
S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la instanţă la 6 martie 2009, petenta H.A. a solicitat să fie desfiinţată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorii: notar G.I. şi numiţii F.L. şi F.S.
În motivele plângerii sale, petenta a arătat următoarele:
Deşi s-a reţinut corect starea de fapt, totuşi în mod ciudat s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori. Astfel, abuzul în serviciu al notarului G.I. există în condiţiile în care acesta a întocmit un contract de vânzare-cumpărare pentru o sumă mult mai mică decât cea reală şi nu se poate reţine că notarul nu cunoştea adevăratul preţ al vânzării în condiţiile în care a încheiat acel contract de împrumut pentru o sumă ce reprezenta diferenţa de preţ pe care nu a achitat-o F.L. pentru cumpărarea acelui teren. Prin această măsură statul, direct şi indirect noi, toţi cetăţenii acestei ţări am suferit un prejudiciu prin neplata taxelor corespunzătoare la bugetul de stat. Totodată, este de notorietate că taxa de timbru pentru o vânzare este mult mai mare decât cea pentru redactarea unui contract de împrumut. Prin eludarea plăţii taxei de timbru pentru întreaga sumă ce reprezenta preţul de vânzare, notarul public a comis infracţiunea de abuz în serviciu. El nu putea şi nu avea dreptul să încheie un contract de împrumut în condiţiile în care între părţi nu a avut loc nici un împrumut, acesta având posibilitatea să încheie un contract de garanţie pentru neplata diferenţei de preţ. Astfel notarul a săvârşit şi infracţiunea e înşelăciune, atât a petentei cât şi a statului. Chiar şi procurorul în urma cercetării a afirmat că F.L. a fost nesinceră cu privire la preţul vânzării şi că între ea şi notar a existat o înţelegere încercând prin acest contract să prejudicieze interesele petentei. Mai arată că, contractul de împrumut nu este prin el însuşi un titlu executoriu, iar ea nu-i poate solicita restituirea unei sume de bani lui F.L. din contractul de împrumut, deoarece aceasta nu a împrumutat-o cu nici un leu. Totodată, petenta arată că este o persoană în vârstă, care a avut încredere în notarul public şi care a semnat actul crezând că este redactat astfel cum s-au înţeles anterior, iar cu ocazia cercetării penale nu s-a făcut nici o referire în rezoluţie despre cele relatate de martorul G.I. şi roagă instanţa ca în situaţia în care se va admite plângerea să se solicite audierea acestui martor.
Verificând plângerea atât prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 6 octombrie 2005 a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care intimaţii în calitate de promitenţi cumpărători s-au obligat să cumpere de la petentă suprafaţa de 12.000 mp la preţul stabilit de 13 euro/mp. La data încheierii acestui antecontract intimaţii au achitat suma de 5.500 euro aşa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată aflat la dosar. S-a convenit între părţi ca data scadentă a obligaţiilor de plată a diferenţei de sumă şi de încheiere în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare pentru întreaga suprafaţă, data de 01 mai 2006.
La data de 21 octombrie 2005 a fost încheiat între părţi contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul G.I., prin care s-a transmis în favoarea intimaţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 7.000 mp pentru suma de 900 milioane lei vechi. Cu acelaşi prilej s-a convenit ca diferenţele de preţ să se rezolve la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru diferenţa de suprafaţă. Cu acelaşi prilej, părţile au convenit a încheia pentru diferenţa de preţ un contract de împrumut, având ca dată scadentă 1 mai 2006, dată până la care urma ca părţile să facă rost de diferenţa de sumă.
Aşa fiind instanţa a reţinut că nu se poate reţine în sarcina părţilor contractante infracţiunea de fals în declaraţii prevăzut de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), iar în sarcina notarului nu se poate reţine încălcarea actelor normative privind taxele de timbru pentru activitatea notarială şi nici de alte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Rezultă din actele de la dosar că notarul a perceput cu titlu de taxe datorate bugetului statului sumele cuvenite potrivit actelor normative privind taxele de timbru pentru activitatea notarială - Ordonanţa nr. 12/1998 modificată şi completată astfel că afirmaţia petentei potrivit căreia bugetul statului ar fi fost prejudiciat prin cele două convenţii nu poate fi susţinută.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionara H.A. criticând-o ca netemeinică solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale a intimatelor notar public G.I. şi a numiţilor F.L.E. şi F.S. pentru infracţiunile imputate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiţionara H.A. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât prima instanţă prin conformare la dispoziţiile art. 2081 alin. (7) C. proc. pen. verificând rezoluţia atacată nr. 343/P/2008 din 23 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea menţinută prin rezoluţia nr. 25/II.2/2008 din 11 februarie 2009 a Procurorului General al acestei unităţi de parchet pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei a statuat legalitatea şi temeinicia acesteia dispunând în consecinţă în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. soluţia respingerii plângerii formulate de petiţionară.
Se reţine cu titlu de premisă că în esenţă în plângerea penală originală petiţionara H.A. a susţinut că notarul public G.I. a întocmit un contract de vânzare-cumpărare pentru o sumă mult mai mică decât cea reală astfel că s-a cauzat un prejudiciu prin neplata taxelor corespunzătoare la bugetul de stat.
Astfel, se constată că prin rezoluţia procurorului nr. 343/P/2008 din data de 23 decembrie 2008, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.I. şi faţă de numiţii F.L.E. şi F.S.
Examinând plângerea petentei, precum şi actele premergătoare efectuate în cauză se constată că nu se putea reţine în sarcina părţilor contractante infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) iar în sarcina notarului nu se putea reţine încălcarea dispoziţiilor actelor normative privind taxele de timbru pentru activitatea notarială şi nici alte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Se constată că notarul public G.I. a perceput cu titlu de taxe datorate bugetului statului sumele cuvenite potrivit actelor normative privind taxele de timbru pentru activitatea notarială - Ordonanţa nr. 12/1998 modificată şi completată, astfel că învinuirea petentei H.A. potrivit căreia bugetul statului ar fi fost prejudiciat prin cele două convenţii nu poate fi susţinută.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara H.A. împotriva sentinţei penale nr. 45/ P din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat şi la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către intimaţii F.L. şi F.S.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3284/2009. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 3397/2009. Penal → |
---|