ICCJ. Decizia nr. 3260/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3260/2009
Dosar nr. 5796/120/2008
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală 292 din 25 mai 2009 a Tribunalului Dâmboviţa, în Dosarul nr. 5796/120/2008, a fost condamnat inculpatul M.A., fiul lui I. şi F., la pedeapsa de 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 176 alin. (1) raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), b), e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani - ca pedeapsă complementară - care va începe să curgă după expirarea duratei pedepsei principale.
În conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen. - ca pedeapsă accesorie - de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale.
Pe latură civilă în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea vătămată I.I.I. şi obligat inculpatul la plata sumei de 1000 euro daune materiale şi 20.000 lei daune morale.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată A.G. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar în conformitate cu art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 19 august 2008 la zi.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la comiterea infracţiunii.
Potrivit art. 192 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 840 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va plăti din fondul M.J.L.C., în contul Baroului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în baza probelor administrate a reţinut, în esenţă, că la data de 19 august 2008 în jurul orelor 18,00 - 19,00, pe fondul unui conflict spontan pe care l-a avut cu concubina sa I.N.N., inculpatul M.A., i-a aplicat acesteia cu ajutorul unui corp tăietor - înţepător cu lungimea totală de 30 cm., din care lungimea lamei de 18 cm., lăţimea la bază de 2,6 cm., cu o singură muchie ascuţită şi vârf ascuţit, un număr de 49 de lovituri, cele mai numeroase la nivelul regiunii cervicale, cu orientări şi intensităţi variate, de la plăgi înţepate minime superficiale, până la plăgi înjunghiate profunde, fapt ce i-a provocat decesul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul criticând-o ca fiind netemeinică şi a solicitat în esenţă admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei în latură penală şi pe fond, redozarea pedepsei cu coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, reţinându-se circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin Decizia penală 82 din 17 iulie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.A., fiul lui I. şi F., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 292 din 25 mai 2009 pronunţată de tribunalul Dâmboviţa.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a computat detenţia de la 19 august 2008 la zi.
A obligat apelantul la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce a fost avansat din fondul M.J.L.C., în contul Baroului Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, fapta de omor deosebit de grav fiind pe deplin dovedită.
Totodată s-a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind justificată reindividualizarea acesteia.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând hotărârea sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită sinceră, recunoscând şi regretând fapta.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului M.P., precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de inculpatul M.A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului care la data de 19 august 2008, în jurul orelor 18,00 - 19,00, pe fondul unui conflict spontan pe care l-a avut cu concubina sa, I.N., i-a aplicat acesteia cu ajutorul unui corp tăietor-înţepător cu lungimea totală de 30 cm un număr de 49 de lovituri, cele mai numeroase la nivelul regiunii cervicale, care i-au provocat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 176 alin. (1) C. pen.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, aceasta a fost corect individualizată ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privative sau neprivative de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul prevăzut al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi e destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe în condiţiile adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Modul în care inculpatul a acţionat, pe fondul unui conflict spontan, numărul mare de lovituri aplicate (49), obiectul folosit (cuţit cu o lungime de 30 cm), regiunea vizată (cervicală), faptul generator al conflictului sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuie bine evaluate în alegerea pedepsei.
Inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia generală şi specială înscrise în art. 52 alin. (1) C. pen. („scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni").
Fapta este foarte gravă, astfel încât în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, în mod corect s-a ţinut seama că acţiunea violentă a inculpatului a avut drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, demonstrează că resocializarea sa pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., care prevăd „că legea penală apără . persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".
Atitudinea de recunoaştere a inculpatului, faptul că nu e cunoscut cu antecedente penale, au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei de către instanţa de fond şi de prim control judiciar.
Reţinerea circumstanţelor atenuante este un atribut al instanţei, şi nu o obligaţie a acesteia, putând fi reţinute în cazul în care inculpatul a demonstrat un comportament în concordanţă cu normele de convieţuire socială, ceea ce în speţă nu poate fi reţinut.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază judicios individualizată pedeapsa, nefiind justificat reducerea cuantumului acesteia, motiv pentru care conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce prevenţia inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 17 iulie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 august 2008 la 15 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3284/2009. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
