ICCJ. Decizia nr. 339/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.339/2009
Dosar nr. 640/42/2008
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiilor nr. 629/P/2007 din 7 mai 2007 şi nr. 979/II/2/2008 din 10 iunie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimatele D.M. şi S.E. Rezoluţiile au fost menţinute.
Prin Rezoluţia din 7 mai 2008, pronunţată în dosarul nr. 629/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.M., avocat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. e) C. proc. pen., existând o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de S.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii (latura subiectivă, intenţia).
Această soluţie de neînceperea a urmăririi penale a fost confirmată de Procurorul general al aceluiaşi parchet prin respingerea plângerii formulate de petent, prin Rezoluţia nr. 979/II/2/2008 din 10 iunie 2008.
Procurorii au reţinut că intimatele D.M., avocat şi S.E., fiica justiţiabilei apărate de acest avocat nu au acţionat (prima) în cunoştinţă de cauză, necunoscând împrejurarea că înscrisurile sub semnătură privată prezentate de S.E. nu au semnătura mamei acesteia (eroare de fapt), iar S.E. nu a intenţionat să falsifice semnătura mamei sale, înscrisurile reprezentând voinţa acesteia (a mamei sale).
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul a formulat plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că intimatele au săvârşit infracţiunile de fals şi respectiv uz de fals.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petentului C.N., menţinând rezoluţiile atacate.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Petentul C.N. a solicitat partajarea donaţiilor primite de S.M. de la autorii comuni, proces definitiv şi irevocabil soluţionat în favoarea pârâtei S.M., mama intimatei S.E., apărată în proces de avocata D.M. Prin plângerea sa penală, C.N. a susţinut, fără a dovedi că S.E. a săvârşit cu intenţie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (prin depunerea unor cereri de amânare şi de executare silită), iar avocata, ştiind că ar fi falsificate, le-a folosit în proces.
Aşa cum corect au reţinut procurorii care au soluţionat plângerea penală a petentului, precum şi instanţa de fond care a respins plângerea formulată de petent în baza art. 278 C. proc. pen., petentul nu a dovedit că S.E. ar fi acţionat în numele mamei sale fără a avea acordul acesteia şi nici că avocata D.M. ar fi cunoscut că justiţiabila S.M. nu ar fi semnat cererile şi nu ar fi fost de acord cu conţinutul lor. Pentru începerea urmăririi penale trebuie să existe indicii puternice şi probe privind existenţa tuturor elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate şi nu trebuie să existe cauze care să înlăture caracterul penal al faptei. Or, în speţă, există cu privire la intimata D.M. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei de uz de fals, faptă de săvârşirea căreia a fost acuzată avocata D.M., respectiv eroarea de fapt prevăzută de art. 51 C. pen. Astfel, aceasta nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că S.M. nu a semnat personal cererile, ea înmânându-i-le fiicei acesteia S.E. care i le aducea semnate. S.E., împuternicită de mama sa pentru a-i angaja un avocat, nu a executat un fals cu intenţie, ea executând doar voinţa mamei sale, aflată în imposibilitate de a se deplasa şi a-şi susţine singură apărarea.
Declanşarea unor plângeri penale împotriva rudelor părţilor adverse ori a apărătorilor acestora, pentru măsurile dispuse sau nu într-un proces, nu poate determina trimiterea lor în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor fapte penale.
În consecinţă, reţinând că sentinţa atacată prin care s-au menţinut rezoluţiile parchetului privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatelor este conformă legii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 335/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3578/2009. Penal. Trădarea (art. 155 C.p.).... → |
|---|
