ICCJ. Decizia nr. 3393/2009. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3393/200.
Dosar nr. 8161/1/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu judecarea recursului declarat de inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 88/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna, a dispus, în baza art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. OUG nr. 195/2002 în integralitate şi a art. 83 C. pen., formulată de inculpat, ca inadmisibilă.
S-a reţinut că inculpatul a invocat neconstituţionalitatea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a prevederilor art. 83 C. pen., motivând că acestea încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 31, art. 53 şi art. 57 din Constituţia României şi ale art. 11, art. 20, art. 21 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât în cuprinsul ordonanţei se găsesc formulări vagi, generice, care nu permit destinatarilor normelor adoptarea unei conduite în conformitate cu legea, nefiind accesibilă şi predictibilă, iar textul art. 83 C. pen. încalcă principiul egalităţii în drepturi şi cel al individualizării răspunderii penale, dând naştere unei discriminări între diferitele categorii de inculpaţi în funcţie de data descoperirii infracţiunii ulterioare şi de forma vinovăţiei.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât a vizat actul normativ în întregul său, care nu are legătură cu soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât cele mai multe cazuri de casare sunt întemeiate pe motive de legalitate. Cu privire la textul art. 83 C. pen. s-a reţinut că nu este de natură să discrimineze diferitele categorii de inculpaţi, ci impune un regim diferenţiat pentru cei ce dau dovadă de perseverenţă infracţională şi care, deşi au beneficiat de îngăduinţă, înăuntrul termenului de încercare comit din nou o infracţiune, cu intenţie. discriminarea poate opera numai în situaţii egale, or textul criticat nu vizează decât acea categorie a inculpaţilor care au mai săvârşit o infracţiune, astfel că nu se poate vorbi de o situaţie egală.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul a declarat recurs.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că încheierea atacată este legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat este inadmisibilă.
Examinând excepţia invocată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre cerinţele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut corect că prin excepţia invocată, inculpatul pretinde că întreaga reglementare din OUG nr. 195/2002 ar contraveni prevederilor constituţionale menţionate, prin argumente care ţin de tehnica legislativă, referitoare la termenii şi expresiile folosite de legiuitor, care potrivit susţinerilor inculpatului nu ar avea un înţeles clar, ci ambiguu.
Or, folosirea acestor termeni şi expresii nu are legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum a motivat instanţa curţii de apel.
Nici susţinerea că dispoziţiile art. 83 C. pen. ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 31, art. 53 şi art. 57 din Constituţia României, nu poate fi admisă.
Într-adevăr, aşa cum a motivat Curtea de Apel, excepţia de neconstituţionalitate a art. 83 C. pen. este inadmisibilă.
Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, unde pe baza acestui text nu se creează nici o discriminare între diferite categorii de inculpaţi, ci se prevede o sancţiune absolut necesară şi justificată pentru cei cărora, după ce li s-a acordat şansa de a se îndrepta fără executarea pedepsei, dovedesc contrariul, infirmând încrederea acordată prin perseverare în comiterea altor infracţiuni intenţionate în termenul de încercare stabilit.
Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat N.G. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat N.G. împotriva încheierii din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosar nr. 210/322/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3383/2009. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3399/2009. Penal → |
|---|
