ICCJ. Decizia nr. 2960/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2960/2009
Dosar nr. 7375/1/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 septembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins cererile de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive şi cererile de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, formulate de inculpaţii M.A.G., C.D.I. şi B.U.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.U., în valoare de 25 lei se avansează din fondul M.J.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor M.A.G., C.D.I. şi B.U.
S-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat că arestarea preventivă a inculpatului nu a încetat de drept, întrucât instanţa supremă prin Decizia nr. 2683 din 22 iulie 2009 a menţinut starea de arest a inculpaţilor, dată de la care s-a apreciat că se calculează intervalul de 60 zile prevăzut de art. 160b C. proc. pen.
În ceea ce priveşte arestarea preventivă a inculpaţilor s-a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia nu s-au schimbat, mai mult a intervenit un nou temei (art. 148 lit. b)) ce impune menţinerea arestării preventive.
Instanţa de fond a considerat că cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, cât şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G., sunt nefondate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.A.G., C.D.I. şi B.U., solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii, constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, punerea în libertate, iar în subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate, precum şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G.
Concluziile apărătorilor inculpaţilor, ale reprezentantului Ministerului Public, cât şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată legală şi temeinică încheierea recurată, pentru următoarele considerente :
În speţa dedusă judecăţii Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. din 22 mai 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor: M.A.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; B.U. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă că, la data de 16 aprilie 2009 martorul A.D.A.M. a formulat un denunţ la D.N.A. sesizând faptul că în perioada martie – aprilie 2009, doi ofiţeri de poliţie i-au solicitat, prin intermediul numitului „G." suma de 30.000 Euro, pentru a soluţiona favorabil un dosar în care denunţătorul ar fi fost cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost identificaţi ofiţerii de poliţie judiciară menţionaţi în denunţ, respectiv inspectorii principali M.A.G. şi C.D.I., ambii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – S.C.F.T.S.B., precum şi persoana prin intermediul căreia s-au pretins banii, respectiv numitul B.U., zis „G."; astfel, denunţătorul A.D.A.M. i-a indicat pe susmenţionaţii inculpaţi cu ocazia prezentărilor pentru recunoaştere după planşa foto ca fiind persoanele la care a făcut referire în denunţul formulat în data de 16 aprilie 2009 (vol. 2 filele 169-194).
Cercetările au stabilit că ofiţerii de poliţie M.A.G. şi C.D.I., ajutaţi de inculpatul B.U. au conceput un plan infracţional prin care, folosind autoritatea şi experienţa profesională acumulată de către ofiţerii de poliţie, în calitate de organ de cercetare specializat în domeniul investigării infracţiunilor de criminalitate organizată, să obţină în mod rapid o sumă de bani necuvenită. În acest scop, ofiţerii de poliţie nu şi-au exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte culegerea de informaţii pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi, după ce au efectuat faţă de martor şi alţi cetăţeni străini verificări specifice activităţii informative, au stabilit să-i ceară martorului o sumă de bani pentru a dispune o soluţie nelegală.
Pe baza acestei situaţii de fapt s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi, conchizându-se în sensul că:
- faptele săvârşite de inculpatul M.A.G. inspector principal de poliţie în cadrul D.C.C.O. - Brigada Bucureşti – S.C.F.T.S.B., care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în ceea ce priveşte culegerea de informaţii pentru cunoaşterea, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul C.D.I., suma de 30.000 euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind integral suma pretinsă) şi, de asemenea, a întocmit un referat prin care se atesta, în fals, existenţa şi propunerea de închidere a unei lucrări penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în schimbul banilor pretinşi şi primiţi, ofiţerii de poliţie au promis martorului A.D.A.M. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi, ca urmare a verificărilor efectuate faţă de martor şi alţi cetăţeni străini în ceea ce priveşte posibila săvârşire de către aceştia a unor infracţiuni de natură economică, să dispună o soluţie nelegală;
- fapta săvârşită de inculpatul C.D.I. inspector principal de poliţie în cadrul D.C.C.O. - Brigada Bucureşti, care, în perioada martie-aprilie 2009, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în ceea ce priveşte culegerea de informaţii pentru cunoaşterea, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, a pretins, împreună cu inculpatul M.A.G, suma de 30.000 euro de la numitul A.D.A.M., prin intermediul inculpatului B.U.(acesta primind integral suma pretinsă), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În schimbul banilor pretinşi şi primiţi, ofiţerii de poliţie au promis martorului A.D.A.M. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi, ca urmare a verificărilor efectuate faţă de martor şi alţi cetăţeni străini în ceea ce priveşte posibila săvârşire de către aceştia a unor infracţiuni de natură economică, să dispună o soluţie nelegală;
- fapta săvârşită de inculpatul B.U., care, în perioada martie-aprilie 2009, i-a ajutat pe ofiţerii de poliţie judiciară M.A.G. şi C.D.I. să pretindă de la martorul A.D.A.M. suma de 30.000 euro, pentru ca ofiţerii de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să dispună o soluţie nelegală, ca urmare a verificărilor efectuate faţă de martor şi alţi cetăţeni străini în ceea ce priveşte posibila săvârşire de către aceştia a unor infracţiuni de natură economică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa penală nr. 160 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei penale privind pe inculpaţii M.A.G., C.D.I. şi B.U. la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, menţinându-se starea de arest preventiv a celor trei inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., cât şi cei trei inculpaţi (aceştia au criticat dispoziţia instanţei de menţinere a stării de arest preventiv).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 2683 din 22 iulie 2009 a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., a fost casată sentinţa şi trimisă cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii, fiind menţinută şi starea de arest a celor trei inculpaţi.
Inculpaţii consideră că măsura arestării preventive a încetat, susţinând că intervalul de 60 zile începe a curge de la data de 11 iunie 2009, data sentinţei de restituire a cauzei la procuror, menţinerea arestării preventive dispusă de instanţa supremă fiind rezultatul controlului judiciar asupra dispoziţiilor de menţinere a măsurii preventive dată de judecătorul fondului la 11 iunie 2009, astfel încât la 10 august 2009 arestarea preventivă ar fi încetat de drept.
Înalta Curte în raport de dispoziţiile art. 141 C. proc. pen. constată că pe acest aspect recursul este inadmisibil.
Conform art. 141 alin. (1) C. proc. pen. încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac, astfel încât prezentul recurs ce vizează constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive este inadmisibil.
Chiar şi în cazul în care s-ar face abstracţie de dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. în cauză nu operează încetarea de drept a măsurii arestării preventive, verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a fost făcută cu respectarea termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală. Data ultimei verificări a temeiniciei şi legalităţii arestării preventive a inculpaţilor fiind cea din 22 iulie 2009 când instanţa de recurs, în baza dispoziţiilor art. 38516 C. proc. pen. a examinat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri pronunţându-se în conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, termenul de 60 de zile pentru o nouă verificare a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se calculează de la data deciziei instanţei de recurs, iar nu de la data la care instanţa de apel a dispus menţinerea arestării preventive.
Argumentele aduse de apărare şi susţinerea tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au caracter speculativ şi privesc instituţia arestării preventive izolat, desprinsă de celelalte activităţi procesual-penale ce alcătuiesc faza judecăţii.
În ceea ce priveşte recursurile inculpaţilor privind menţinerea arestării preventive a acestora, Înalta Curte le consideră nefondate pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate. De la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii.
În art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate ŞI cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Dispunerea măsurii arestării preventive, cât şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea ŞI temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor respectiv, infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, acestea fiind deosebit de grave.
În cauză există probe că inculpaţii au săvârşit fapte de natură penală, care prin natura lor şi modul în care au fost săvârşite, duc la concluzia existenţei pericolului pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală.
Pericolul social potenţial se apreciază în raport de reacţia opiniei publice faţă de rezonanţa faptelor comise.
Faptele săvârşite de către inculpaţi sunt de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, precum şi sentimentul de încredere în buna credinţă a celor desemnaţi să aplice şi să respecte legea, în calitate de reprezentanţi ai M.A.I., astfel încât punerea lor în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
În privinţa circumstanţelor personale ale inculpaţilor, în mod evident favorabile (lipsa antecedentelor penale, studiile, provenienţa din familii organizate, existenţa copiilor) Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi evaluate sub aspectul măsurilor preventive decât în contextul gravităţii concrete a faptelor şi a scopului urmărit prin luarea unor astfel de măsuri, după cum prevăd dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică este actual şi persistent, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara/localitatea, formulate de către inculpaţi, acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Având în vedere susţinerile anterioare, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării preventive se menţin (art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.), neintervenind elemente noi de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpaţilor nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar menţinerea stării de arest se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi.
Caracterizările bune, situaţia familială solidă – nu sunt motive suficiente pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.
Pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de calitatea specială a inculpaţilor – ofiţeri de poliţie – care aveau atribuţii potrivit statutului lor privind respectarea legii şi identificarea faptelor prevăzute de legea penală prin funcţiile deţinute ce implicau exerciţiul autorităţii de stat.
Având în vedere dispoziţiile art. 141 C. proc. pen. recursurile inculpaţilor ce vizează această cerere sunt inadmisibile.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G., Înalta Curte constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, fapt ce conduce la respingerea în mod justificat a cererii inculpatului.
În ceea ce priveşte durata arestării preventive a inculpaţilor, ţinând seama de complexitatea cauzei dată de natura şi gravitatea infracţiunilor, felul, natura şi diversitatea probelor, aceasta are influenţă directă asupra duratei de soluţionare, astfel încât nu s-a încălcat dreptul inculpaţilor la judecată într-un termen rezonabil.
Din examinarea din oficiu a încheierii atacate nu se constată existenţa vreunui motiv de nelegalitate sau netemeinicie, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi se menţin şi în prezent, justificând menţinerea acesteia.
Faţă de cele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor privind menţinerea arestării preventive şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.G. şi conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibile recursurile ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A.G., C.D.I. şi B.U. împotriva încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4682.2/2/2009, privind menţinerea arestării preventive a inculpaţilor şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.A.G. şi ca inadmisibile recursurile ce vizează încetarea de drept a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2940/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3434/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
