ICCJ. Decizia nr. 3483/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3483/2009
Dosar nr. 9586/3/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 410 din 10 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul K.Z., cu domiciliul ales în Oradea, judeţul Bihor, cu privire la Sentinţa penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 6183/2003 (număr unic 6757/3/2003).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul a fost obligat la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul K.Z. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2), respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, împreună cu B.Z., a introdus în ţară 5.000 comprimate de ecstasy provenite din Olanda, via Ungaria. La data de 9 iulie 2003, cei doi au fost surprinşi în flagrant, în municipiul Arad, în timp ce livrau cantitatea de droguri unui investigator sub acoperire şi unui colaborator pentru suma de 3.000 euro.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2039 din 5 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a suferi modificări în căile de atac exercitate de inculpat.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul K.Z. a arătat că există o împrejurare nouă constând în declaraţia notarială a inculpatului B.K., din data de 23 iunie 2008, prin care acesta susţine că revizuentul nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională, iar faptul că şi-a pus la dispoziţie autoturismul a avut un alt scop decât participarea la săvârşirea unei fapte penale. A mai susţinut că nu a putut aduce la cunoştinţa instanţei de recurs aceste aspecte întrucât la ultimul termen de judecată a fost în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale.
Revizuentul a depus în dovedirea cererii sale, declaraţia inculpatului B.K., dată în faţa unui notar din Ungaria, precum şi adeverinţa medicală eliberată de o instituţie de specialitate din Budapesta, ambele înscrisuri fiind însoţite de traduceri autorizate.
Temeiul juridic al cererii de revizuire a fost indicat ca fiind art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că declaraţia notarială a inculpatului B.K. nu întruneşte cerinţele legale pentru a fi considerată drept o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care acest inculpat a dat şi alte declaraţii pe parcursul procesului penal, că declaraţiile ulterioare ale acestuia, în sensul nerecunoaşterii implicării sale, au fost înlăturate de către instanţa de fond, condamnarea revizuentului dispunându-se pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză.
Pe calea revizuirii nefiind posibilă reinterpretarea ori prelungirea probatoriului în funcţie de schimbarea declaraţiilor unuia sau unora dintre inculpaţi, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 150 din 16 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal a declarat recurs condamnatul K.Z., solicitând admiterea, casarea hotărârilor pronunţate şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 1202/2006 şi, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
S-a invocat radicala schimbare a poziţiei procesuale a coinculpatului B.K. care, prin declaraţia notarială, a arătat că K.Z. nu a avut nicio participare la comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea se poate cere când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; în această împrejurare, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, este necesar ca pe baza faptelor sau împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Declaraţia notarială dată de inculpatul B.K. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a inculpatului K.Z. şi prin care exclude implicarea acestuia în activitatea infracţională nu constituie o împrejurare nouă, în sensul cerut de legiuitor. Împrejurarea nouă se referă la fapte probatorii noi, nu la mijloace de probă deja administrate, cum este declaraţia unui inculpat într-o cauză; pe parcursul procesului penal, inculpaţii au avut o atitudine procesuală oscilantă, astfel că instanţa nu numai că a cunoscut conduita lor de negare a comiterii faptelor, dar nici nu şi-a format convingerea privind vinovăţia acestora numai pe baza declaraţiilor acestora, ci pe baza analizării întregului material probator administrat.
Astfel, din cuprinsul considerentelor instanţei de fond rezultă faptul că iniţial, atât K.Z. cât şi B.K. au declarat că ştiau că transportă pastile pe care le aveau de la M., că în prezenţa apărătorilor aleşi şi-au schimbat aceste declaraţii, precum şi că implicarea revizuentului rezultă şi din declaraţia colaboratorului care a arătat că acesta i-a spus că a gustat marfa şi că este bună.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod întemeiat instanţele au reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi au respins justificat cererea de revizuire formulată de K.Z.
Recursul declarat fiind nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, dispunând obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul K.Z. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3489/2009. Penal → |
|---|
