ICCJ. Decizia nr. 3497/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3497/2009
Dosar nr. 1056/57/2008
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului, se constată:
Prin Decizia penală nr. 3/A din 2 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi al inculpatului, a desfiinţat Sentinţa penală nr. 140 din 26 mai 2008 numai sub aspectul laturii penale şi rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Z.I., din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 74 lit. b), cu aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi complementare aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate în eventualitatea săvârşirii unei infracţiuni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 23 ianuarie 2007 la 16 noiembrie 2007.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Reanalizând probele cauzei, instanţa de apel a ajuns la concluzia că inculpatul ar fi încercat să întreţină, prin constrângere, raporturi sexuale anale cu partea vătămată minoră de 14 ani, H.P.D., însă nu s-ar fi consumat complet, ejaculând la încercarea de intromisiune. Deşi s-a reclamat şi raport sexual oral, nu s-a putut proba. Totodată s-a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa complementară şi accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. nefiind justificată.
În termen legal atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi inculpatul au exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluţiile pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
- parchetul consideră că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât probele conduc la concluzia unui viol în formă consumată şi nu de tentativă, având în vedere depoziţiile părţii vătămate, cât şi ale martorilor T.P. şi T.A., inclusiv cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., aceea că minora ar fi fost de acord, raportul sexual anal şi oral fiind deci consumat;
- sub aspectul cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se apreciază ca derizorie pedeapsa aplicată inculpatului, pentru o faptă atât de gravă, în care s-a folosit de calitatea sa de poliţist, mai ales că acesta s-a sustras ulterior urmăririi penale şi judecăţii în prim ciclu procesual, părăsind ţara în data de 4 decembrie 2003 şi fiind readus prin mandat european de arestare, în anul 2007;
- inculpatul, deşi nu şi-a folosit calea de atac în termenul imperativ prescris de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu când au influenţat hotărârea în defavoarea inculpatului.
Se susţine că nu ar fi avut loc niciun act sexual, dovadă actele medico-legale, datorită desistării inculpatului, fiind incidente dispoziţiile art. 22 C. pen. Cel mult s-ar putea reţine infracţiunea prev. de art. 202 alin. (1) C. pen., în urma reevaluării probelor.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt fondate numai cele ale parchetului şi nefondate ale inculpatului pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Prin Sentinţa penală nr. 140 din 26 mai 2008 Tribunalul Alba, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. Pentru infracţiunea de viol, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. proc. pen., atât ca pedeapsă accesorie cât şi pedeapsă complementară. S-a luat act că daunele morale de 30.000 RON au fost achitate părţii civile H.P.D..
Soluţia a fost adoptată în condiţiile în care deja se parcursese un prim ciclu procesual, în sensul că inculpatul fusese trimis în judecată în lipsă - întrucât s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă - prin Sentinţa penală nr. 282/2004 fiind condamnat iniţial la 11 ani închisoare.
În urma extrădării şi a apelului peste termen, prin Decizia penală nr. 14/A/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a decis rejudecarea cauzei de către instanţa de fond pentru unele vicii procedurale de formă ale primei sentinţe.
Corect s-a constatat în rejudecare că inculpatul Z.I. în calitate de agent şef adjunct de poliţie în municipiul Sebeş, în data de 31 august 2003, în jurul orelor 18,00, îmbrăcat civil fiind în faţa locuinţei sale din oraş, s-a apropiat de un grup de copii format din 5 persoane, în care se afla şi partea vătămată H.P.D. în vârstă de 14 ani. Le-a adus la cunoştinţă că este poliţist şi le-a cerut să se legitimeze, deşi aceştia nu făcuseră nimic. I-a îndepărtat pe cei 4 băieţi de la locul respectiv, aplicându-i martorului T.C. o palmă peste cap şi un şut în fund. Pentru că minora nu avea bineînţeles buletinul asupra ei, a invitat-o în apartamentul său pentru ";declaraţie";. Întrucât minora a refuzat, acesta a luat-o de braţ şi a condus-o, contra voinţei sale în locuinţă, unde inculpatul a luat o foaie de hârtie, scriind datele de identitate ale copilului, aflând astfel că are vârsta de 14 ani. Apoi inculpatul a târât-o în dormitor pe minoră şi, faţă de refuzul ei de a se dezbrăca de bună voie, a vrut să o lovească cu palmele peste faţă, însă aceasta s-a ferit, înfrângându-i totuşi rezistenţa fizică şi psihică şi dezbrăcând-o. Apoi a obligat-o la contact sexual oral şi după ce a utilizat o cremă pentru a o penetra fără leziuni, a întreţinut şi raport sexual anal cu aceasta, în condiţiile în care partea vătămată îi adusese la cunoştinţă că este virgină.
După consumarea raportului sexual anal, inculpatul a ejaculat pe corpul şi pantalonii victimei, trimiţând-o la baie să se spele pentru ca sperma să nu-i ajungă în vagin. Minora a profitat de neatenţia inculpatului şi şi-a însuşit hârtia pe care acesta îi consemnase datele de identitate. Inculpatul a lăsat-o să plece, avertizând-o să nu povestească nimănui cele petrecute. Afară, minora s-a întâlnit cu martorul T.P. care plecase în căutarea sa, povestindu-i, plângând, cu lux de amănunte cele întâmplate.
Sesizată fiind poliţia, în timp ce se deplasa cu partea vătămată pentru identificarea apartamentului, l-a întâlnit pe inculpat îmbrăcat în uniformă de poliţist, minora recunoscându-l. În declaraţia dată la urmărirea penală la data de 5 februarie 2004 minora - parte vătămată - descrie cu lux de amănunte întreaga modalitate de săvârşire a infracţiunii. Modul în care aceasta relatează amănuntele pe care le furnizează sunt atât de fidele celor petrecute în realitate încât nu există nicio urmă de îndoială în ceea ce priveşte exactitatea lor. Este mai mult decât evident că o asemenea expunere a faptelor nu putea fi inventată sau învăţată pe de rost. Cert este că inculpatul şi-a obţinut satisfacţie sexuală, trimiţând-o pe minoră la baie, indicându-i să se şteargă cu hârtie igienică în aşa fel încât sperma să nu-i ajungă în vagin.
Tot timpul inculpatul liniştea pe partea vătămată, spunându-i să se lase în voia lui că nu o va dezvirgina, el având experienţă de viaţă.
Deşi medico-legal nu s-a putut stabili cu certitudine dacă s-a încercat penetrarea minorei de către inculpat - în cadrul unui raport sexual normal - totuşi s-a constatat la nivel vaginal ";o mică echimoză violacee a conturului vaginal, comisura posterioară";, confirmând susţinerea acesteia privind încercarea unui raport sexual normal.
Iniţial, în raportul din 31 august 2003 inculpatul nu a recunoscut că a luat-o pe partea vătămată minoră la el în apartament.
Martorii F.N.M., B.I.C., T.P., T.A. confirmă susţinerile minorei, în sensul că inculpatul - în virtutea calităţii de poliţist pe care şi-a declinat-o - că a luat-o pe partea vătămată în apartament, ţinând-o de mână, unde a stat cca 1 ora - 1 oră şi jumătate, iar când a coborât era agitată, plângea şi prezenta pete albe pe pantaloni, între picioare.
Inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, fugind în străinătate, de unde a fost adus prin mandat european, abia după condamnarea sa definitivă într-un prim ciclu procesual, în anul 2007.
După extrădarea din Spania în România (9 martie 2007) inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului peste termen, susţinând că nu ar fi constrâns-o pe partea vătămată la raport sexual normal (dovadă şi certificatul medico-legal care constată virginitatea acesteia). În depoziţia de inculpat, acesta recunoaşte că i-a propus minorei raport sexual normal, însă aflând că este virgină i-a propus raport sexual anal, cu care a fost de acord, însă nu l-a consumat, ejaculând pe fundul acesteia, aspect ce a determinat trimiterea sa la baie pentru a se spăla. Deşi trunchiat, conform intereselor sale, inculpatul nu face altceva decât să confirme în totalitate susţinerile minorei.
Cu ocazia rejudecăţii în fond, iniţial s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă la act sexual cu o minoră, pentru ca în cursul aceloraşi dezbateri, să se solicite încadrarea juridică prev. de art. 198 C. pen.
Just nu a împărtăşit judecătorul fondului o asemenea cerere, întreg materialul probator conducând la o altă concluzie, şi anume a unui viol în formă consumată, mai ales că inculpatul nu este un tinerel care să se excite şi să ejaculeze la simpla vedere a unei fete, fiind în vârstă de 31 de ani - la data faptei - căsătorit şi cu un copil de 10 luni în îngrijire, deci cu o viaţă sexuală bine conturată.
De altfel, dacă fapta nu s-ar fi petrecut aşa cum a fost relatată de minoră şi reţinută corect de instanţa de fond, inculpatul nu ar fi acceptat plata unor daune morale de 30.000 RON, care reprezintă o sumă exagerată faţă de o faptă de tentativă la raport sexual cu un minor, aşa cum pretinde el.
Just a stabilit instanţa de apel că nu se poate reţine infracţiunea de corupţie sexuală, prev. de art. 202 C. pen., nefiind în discuţie acte cu caracter obscen, ci un viol.
Precizarea Serviciului de medicină legală nr. 247 din 23 ianuarie 2009 nu poate fi avută în vedere întrucât se fac aprecieri şi măsurători la aproape 6 ani după eveniment şi nu imediat consumării acestuia minora nefiind expertizată actualmente.
Cum legea sancţionează actul sexual de orice natură, corect a reţinut instanţa de fond să sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, satisfacţia sexuală fiind obţinută de către inculpat.
Nu se poate vorbi de o desistare în sensul art. 22 C. pen., întrucât aceasta a privit numai renunţarea inculpatului la săvârşirea unui raport sexual normal cu minora, insistând, constrângând-o şi realizând în schimb, relaţii sexuale orale şi anale cu o aceasta.
Pentru motivele expuse, se constată că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis iar recursul inculpatului respins, menţinându-se sentinţa instanţei de fond.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) şi 3 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul Z.I..
Casează decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 140 din 26 mai 2008 a Tribunalului Alba Iulia, secţia penală.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă H.P.D., în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3496/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1048/2009. Penal → |
|---|
