ICCJ. Decizia nr. 3709/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3709/2009
Dosar nr. 621/57/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 87 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta T.E. împotriva Rezoluţiei nr. 21/P/2009 din 31 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinând rezoluţia atacată.
Petenta a fost obligată să plătească 10 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia din 31 martie 2009, dată de procuror în Dosarul nr. 21/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) faţă de magistratul F.E.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
În cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată T.E. din Ocna Mureş, jud. Alba, prin care se menţionează că:
În mod abuziv, procurorul a intervenit în vederea soluţionării de o anumită manieră a Dosarului nr. 2417/2003 având ca obiect cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru declararea ca fiind fals a înscrisului sub semnătură privată „antecontract de vânzare-cumpărare”, menţionat ca fiind încheiat la data de 8 noiembrie 1960 şi care a fost constatat printr-o expertiză a scrisului ca fiind întocmit în fals, acţiunea fiind respinsă prin constatarea lipsei calităţii procesuale a Parchetului.
Din conţinutul materialului probator administrat în dosarul cauzei, a rezultat că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev. de art. 246 din C. pen., fiind incidente sub aspect procesual dispoziţiile art. 10 lit. a) din C. proc. pen., deoarece:
a) Din niciunul din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză şi nici din cele menţionate de către persoana vătămată prin conţinutul plângerilor formulate, nu rezultă vreun element care să conducă la concluzia că primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a intervenit de vreo anumită manieră în soluţionarea de către instanţele de judecată a cauzei care a format iniţial obiectul Dosarului nr. 2417/2003 a Judecătoriei Aiud, jud. Alba;
b) Persoana vătămată din prezenta cauză argumentează plângerea pe baza unor simple presupuneri nesusţinute de vreun argument probator verosimil şi posibil de verificat prin efectuarea unor acte de cercetare penală.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere petenta, iar în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost soluţionată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra rezoluţiei procurorului, constatându-se următoarele:
Din actele premergătoare efectuate rezultă că F.E. nu a influenţat în vreun fel modul derulare a proceselor în care are interes persoana vătămată.
Nu există date, informaţii, indicii, dovezi din care să rezulte că magistratul a efectuat vreun act interzis sau nepotrivit în raport cu problematica juridică ce priveşte pe T.E.
Argumentele de fapt şi de drept invocate de persoana vătămată în legătură cu justeţea cauzelor în care are interes nu pot fi reexaminate, de către un alt procuror, în cadrul unei anchete desfăşurate la solicitarea explicită a acesteia; ele pot fi invocate doar prin exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare pe care le prevede legea corespunzător fiecărei cauze în parte în care se invocă drepturile ce le pretind părţile.
Nemulţumită şi de soluţia procurorului general, petenta T.E. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunea reclamată, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunţat hotărârea atacată cu prezentul recurs.
Prima instanţă a reţinut că, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul F.E. a influenţat derularea proceselor în care petenta este parte vătămată, iar nemulţumirile petentei faţă de soluţiile instanţelor pot fi expuse în cadrul căilor de atac stabilite de lege.
Constatarea inexistenţei unei acţiuni a procurorului, materializată în influenţarea unor procese în derulare, în care parte vătămată este petentă exclude imputarea ei şi are ca principală consecinţă împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale.
În mod corect, procurorul a constatat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta T.E., care prin motivele de recurs invocate a reiterat, practic, motivele din plângerea penală prin care solicită tragerea la răspundere penală a magistratului F.E.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii:
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, date obţinute, fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prev. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Intervenţia oricărui caz poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză, în urma sesizării şi a actelor premergătoare efectuate a rezultat incidenţa cazului din art. 10 lit. a) C. proc. pen., stabilindu-se că infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu există.
Pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este necesar ca inacţiunea sau acţiunea prin care s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane să fie săvârşită cu vinovăţie, iar forma de vinovăţie cerută este intenţia. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârşirea acelei acţiuni sau inacţiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane şi a urmărit acest rezultat (intenţie directă) sau a acceptat producerea lui (intenţie indirectă).
Raportând conţinutul infracţiunii la activităţile desfăşurate de magistratul F.E., rezultă că acesta a efectuat activităţi şi acte în virtutea dreptului cu care a fost învestit în funcţia de procuror cu respectarea atribuţiilor de serviciu.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că intimatul a intervenit în soluţionarea, de către instanţele de judecată, a cauzelor în care petenta a figurat ca parte, cum aceasta a susţinut, astfel că nu există indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni, deci nici a celei sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.
Înalta Curte constată că, practic, petenta, prin formularea unei plângeri penale împotriva magistratului care a instrumentat un dosar în care aceasta era parte, încearcă să obţină reformarea hotărârilor judecătoreşti, care nu i-au fost favorabile.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanei care a pronunţat soluţiile care au nemulţumit părţile, se pot face plângeri penale, fără ca acestea să comită vreo faptă penală, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea magistratului reclamat, rezultă, pe cale de consecinţă că soluţia de neurmărire penală dată de Parchet faţă de acesta este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta T.E.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara T.E. împotriva Sentinţei penale nr. 87 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3715/2009. Penal → |
|---|
