ICCJ. Decizia nr. 1407/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1407/200.
Dosar nr. 290.3/54/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenţii P.P. şi P.I. împotriva rezoluţiei nr. 2481/1172/2007 din 14 decembrie 2007 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenţi împotriva ordonanţei nr. 233/P/2007 din 6 noiembrie dată de procurorul de caz din cadrul aceluiaşi parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului E.M., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut că la data de 14 aprilie 2006, petenţii P.P. şi P.I. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc E.M. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă constând în aceea că a refuzat să execute silit mai multe hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţele civile nr. 5265 din 16 iunie 1998, nr. 10198 din 30 octombrie 1997, nr. 3463 din 7 octombrie 1999, toate trei pronunţate de Judecătoria Tg.Jiu.
Procedând la verificări în raport de cele sesizate în plângere, procurorul de caz, prin ordonanţa nr. 233/P/2007 din 6 noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu referire la dispoz. art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) şi d) şi art. 11 pct. 1 lit. b), art. 249 şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a executorului judecătoresc pentru fapta prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamată.
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi executor, cu referire la dispoz. art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru o faptă prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar cu referire la dispoz. art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru o altă faptă prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamate de aceiaşi petenţi.
Ordonanţa procurorului de caz a fost atacată cu plângere, iar aceasta, prin rezoluţia nr. 2481/ll/2/2007 din 14 decembrie 2007, a primit o soluţie de respingere, ca neîntemeiată din partea Procurorului General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Cele două acte ale procurorului, respectiv ordonanţa, cât şi rezoluţia au fost atacate, potrivit art. 2781 C. proc. pen., cu plângere la Curtea de Apel Craiova.
Verificând plângerea, instanţa sesizată, prin sentinţa penală nr. 48 din 19 februarie 2008, a apreciat că aceasta este nefondată, respingând-o, ca atare.
Hotărând astfel, judecătorul cauzei a stabilit că, într-adevăr, de la data la care hotărârile civile invocate de petenţi, au devenit susceptibile de a fi executate, şi până în prezent, a trecut o perioadă mare de timp, însă faptul acesta nu este suficient pentru a se concluziona că executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiunilor sale, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Mai mult, s-a făcut trimitere la conţinutul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), dispoziţii potrivit cărora o persoană săvârşeşte infracţiunea acolo incriminată numai dacă sunt întrunite elementele constitutive atât sub aspectul laturii subiective, cât şi sub aspectul laturii obiective, în sensul că trebuie să se stabilească cu certitudine dacă subiectul activ a acţionat cu „ştiinţă".
Ori, în raport de împrejurările existente, cât şi de motivele pentru care intimatul nu a finalizat executarea silită a celor trei titluri executorii, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive (respectiv, nu este dovedită latura subiectivă) a infracţiunilor de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reclamate de petenţi în plângerile lor.
Hotărârea astfel pronunţată a fost atacată cu recurs, petenţii invocând dispoziţiile art. 3856 pct. 10 C. proc. pen., în raport cu care au apreciat că soluţia este nelegală şi netemeinică.
Verificând recursul, în conformitate cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, I.C.C.J, prin Decizia nr. 1455 din 21 aprilie 2008, a admis recursurile declarate de petenţi, a casat sentinţa nr. 48 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, trimiţând cauza la aceeaşi instanţă de fond, pentru rejudecare.
Motivând Decizia de casare, instanţa supremă a reţinut că atât procurorul, cât şi instanţa care a judecat plângerea împotriva rezoluţiilor de scoatere şi, respectiv neîncepere a urmăririi penale, trebuia să stăruie în a stabili aspectul penal sau nepenal al conduitei executorului judecătoresc, şi nu să-şi însuşească, în mod necritic, punctul de vedere al acestuia care, invocând deliberat forme birocratice, nu a găsit de cuviinţă să execute nici unul din titlurile executorii invocate de către petenţi, considerente ce afectează atât rezoluţiile procurorului, cât şi hotărârea instanţei de fond, ce au fost privite ca fiind nelegale şi netemeinice.
Mai mult, s-a indicat ca, în rejudecare, instanţa de fond să verifice şi celelalte critici ale recurenţilor, cu privire la calitatea actelor preliminare de urmărire penală privind neexecutarea de către executorul judecătoresc a celorlalte două titluri executorii invocate de petenţi.
Într-un al doilea ciclu procesual, rejudecând, verificând plângea formulată de petenţi, instanţa de fond constată că aceasta este nefondată, urmând ca în cauză să fie adoptată soluţia prev. de art. 278 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., de respingere, ca atare, a acesteia.
Astfel, se constată că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fapt judicios însuşit de către Procurorul General, a reţinut corect că executorul judecătoresc nu a săvârşit infracţiunile de abuz contra intereselor persoanelor, fapte prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în exercitarea atribuţiunilor sale de serviciu, legate de punerea în executare a celor trei titluri executorii invocate de petenti, respectiv sentinţele civile nr. 5262/1998, 10198/1997 şi 3463/1999, toate trei pronunţate de Judecătoria Tg.Jiu şi care au format corespunzător obiectul dosarelor de executare nr. 920, 177 şi 188, toate pe anul 2001.
Prin urmare, de vreme ce nu s-au desprins temeiuri care să justifice tragerea la răspundere penală a executorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor mai sus descrise, s-a apreciat că soluţiile de scoatere şi, respectiv, neîncepere a urmăririi penale, adoptate de procuror ,sunt legale şi temeinice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii P.P. şi P.I., susţinând că instanţa de rejudecare nu a analizat noile acte pe care le-au depus la dosar, din care rezultă că toate cele trei titluri executorii la care au făcut referire în plângerea penală sunt în continuare în termene legale de executare, iar refuzul intimatului de a le executa demonstrează rea credinţă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 14 aprilie 2006 petenţii P.P. şi I. au formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc E.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. proc. pen., constând în aceea că ar fi refuzat să execute mai multe hotărâri judecătoreşti ale petenţilor.
În privinţa titlurilor executorii la care petenţii au făcut referire, Curtea constată că acestea au făcut obiectul unor dosare de executare deschise la Biroul Executorului Judecătoresc P.I., iar urmare a decesului acestuia, ele au fost preluate în luna aprilie 2004 de către intimatul E.M.
Referitor la executarea silită a sentinţei civile nr. 5262 din 19 iunie 1998 a Judecătoriei Tg.Jiu, aceasta a format mai întâi obiectul dosarului de executare nr. 354/E/2000,fiind executată în parte de către executorul P.I., prin predarea către creditoarea P.I. a majorităţii bunurilor menţionate în titlu.
Pentru restul bunurilor negăsite la momentul executării iniţiale, ca şi pentru suma de bani menţionată în titlu, petenta a formulat la data de 27 decembrie 2001 o nouă cerere de executare silită, adresată aceluiaşi executor, ce a format obiectul dosarului nr. 920/E/2001.
Acest dosar execuţional nu a fost finalizat de executorul P.I. Jar după decesul acestuia a fost preluat de către intimatul E.M.
Ulterior acestui moment între petentul P.P., ca mandatar al creditoarei P.I., şi intimatul E.M. a existat o corespondenţă legată de cele trei dosare de executare preluate de la executorul P.I., inclusiv cu privire la dosarul nr. 920/E/2001,concretizată pe de o parte în cererile adresate de petent în sensul continuării executării, iar pe de altă parte în convocările adresate de către intimat petentului pentru a da relaţii cu privire la respectivele dosare.
În susţinerea acuzaţiilor aduse intimatului, petenţii susţin că acesta a refuzat să îndeplinească vreun act de executare silită, deşi printr-o hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 1200 din 8 martie 2005 a Judecătoriei Tg.Jiu s-a dispus continuarea executării silite în dosarul nr. 920/E/2001 preluat de intimat).
Din această sentinţă rezultă în esenţă că refuzul executorului de a continua executarea este nejustificat. În condiţiile în care impedimentele legale invocate de el (prescripţia şi perimarea executării silite) au fost tranşate prin alte hotărâri judecătoreşti (Decizia civilă nr. 1878 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Gorj şi sentinţa civilă nr. 1421 din 11 martie 2004 a Judecătoriei Tg.Jiu).
Aceste hotărâri judecătoreşti, îndeosebi ultima, analizează şi resping excepţiile prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, respectiv cea a perimării, ambele ridicate pe calea contestaţiei la executare de către debitorul menţionat în titlul executoriu.
Dacă în privinţa prescripţiei ,din considerentele instanţei rezultă în mod clar de ce nu opera acest impediment la data formulării noii cereri de executare de către creditoare (ce face obiectul dosarului nr. 920/E/2001),în privinţa perimării se reţine sec faptul că din actele dosarului rezultă că creditoarea nu a stat în pasivitate un termen de 6 luni.
Or, în condiţiile în care ultimul act îndeplinit de executorul P.I. a fost somaţia privind înfiinţarea popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului, datată 21 februarie 2003,iar după preluarea dosarului de executare de către intimat rezultă că petentul P.P. a adresat acestuia cereri succesive prin care arăta că stăruie în executare însă începând cu 14 aprilie 2004 (urmate de cele din 12 octombrie 2004, 11 aprilie 2005, 5 octombrie 2005, 8 septembrie 2006 - fil.36 şi urm. d. u. p.),conduita intimatului, de a nu proceda la noi acte de executare în dosarul nr. 920/E/2001 în perioada reclamată în plângere, a avut din punct de vedere subiectiv o justificare(cu referire la eventuala incidenţă a art. 389 C. proc. civ.) de natură a conduce la concluzia că nu a acţionat cu intenţia de a cauza o vătămare intereselor legale ale creditorului.
Mai mult, deşi sentinţa civilă nr. 1200/2005 face trimitere la celelalte două hotărâri judecătoreştii 1878/2002 şi 1421/2004), acestea din urmă analizează situaţia dosarului de executare într-o perioadă limitată de timp şi cu trimitere la anumite acte aflate la dosar.
În privinţa actelor noi depuse la dosarul de rejudecare în principal s. civ. nr. 1693 din 6 martie 2008 a Judecătoriei Tg.Jiu şi dec. civ. 1848 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Gorj, acestea nu sunt relevante în dovedirea vinovăţiei intimatul ui, câtă vreme ambele au în vedere situaţia dosarului de executare după data de 8 martie 2005 când a fost pronunţată s. civ. nr. 1200 menţionată anterior, atât în ce priveşte prescripţia executării silite, cât şi primarea.
În aceste condiţii, concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul incidenţei art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la conduita intimatului în dosarul execuţional nr. 920/E/2001, este corectă, neexistând argumente pentru a se dispune redeschiderea urmăririi penale.
Aceeaşi este în esenţă situaţia şi în privinţa celorlalte dosare de executare menţionate de petent în plângere, respectiv nr. 177/E/2001 şi 188/E/2001,cu menţiunea că în aceste cazuri nu a existat şi o hotărâre judecătorească, pronunţată în procedura contestaţiei la executare, care să dispună asupra executării silite, cu referire la incidenţa art. 389 C. proc. civ.
Astfel, în dosarul nr. 188/E/2001, titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 10198/30 octombrie 1997 a Judecătoriei Tg.Jiu a fost executat în parte, prin punerea petentului P.P. în posesia suprafeţei de teren menţionate în titlu (la data de 15 noiembrie 2001),fără a se executa partea referitoare la ridicarea construcţiilor şi plata sumelor stabilite prin aceeaşi hotărâre.
Ulterior, la 10 ianuarie 2003, 8 octombrie 2003 şi 15 octombrie 2003, petentul a solicitat emiterea unor noi somaţii, fapt care s-a întâmplat la 4 martie 2003 şi 14 noiembrie 2003.
Mai mult, din cererea adresată executorului P.I. la 8 octombrie 2003, rezultă că petentul urma sa avanseze sumele necesare demolării construcţiilor (având ca sursă un împrumut bancar), însă între actele aflate la dosar nu se regăseşte şi o asemenea dovadă.
În aceste condiţii, nici în cazul dosarului execuţional nr. 188/E/2001 nu se poate vorbi despre o exercitare abuzivă, prin misiune, a atribuţiilor de serviciu ale intimatului, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de acesta este legală şi temeinică.
În fine, în ce priveşte dosarul de executare nr. 177 IEI 2001, întocmit în baza s. pen. nr. 3463 din 7 octombrie 1999 a Judecătoriei Tg.Jiu, somaţia a fost adresată debitorului de către executorul P.I. la data de 1 noiembrie 2001,fiind urmată de altele la 21 februarie 2003 şi 14 noiembrie 2003,ca urmare a cererilor adresată de petent în calitate de creditor, la 10 ianuarie 2003, 8 octombrie 2003 şi 15 octombrie 2003, ceea ce justifică temerea intimatului privind incidenţa dispoziţiilor legale din materia perimării executării silite.
În concluzie, Curtea apreciază criticile formulate de petenţi ca fiind neîntemeiate, sens în care în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarii P.P. şi P.I. împotriva sentinţei penale nr. 235 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1380/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3709/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
