ICCJ. Decizia nr. 390/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 390/2009
Dosar nr. 1247/64/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85/2004 a Tribunalului Braşov a fost condamnat între alţii inculpatul M.C.D., la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale) şi, la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 998 şi 1000 C. civ., a fost obligat inculpatul M.C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.I.E. SRL Ploieşti la despăgubiri civile în sumă de 2.899.372.072 lei către partea civilă SC D.I.E. SRL Braşov şi la plata sumei de 1.358.230.040 lei către partea civilă SC M. SA Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în legătură cu inculpatul M.C.D. că acesta în calitate de administrator al SC M.I.E. SRL din Ploieşti, în relaţii contractuale cu SC M. SA Braşov a indus în eroare reprezentanţii acestei societăţi prin achitarea parţială a unei facturi iar pentru diferenţa de preţ a 10 tractoare cumpărate a emis o filă C.E.C. datată 14 septembrie 1999 fără a avea disponibil în contul societăţii ce se afla în interdicţie bancară de a emite cecuri din 20 august 1999, creând o pagubă de 1.358.230.040 lei.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat, administrato al SC M.I.E. SRL Ploieşti a indus în eroare reprezentanţii SC D.I.E. SRL Braşov achitând o parte din preţul de achiziţie a 4 autocamioane livrate de partea civilă cu 3 cecuri fără acoperire datate 16 şi 17 septembrie 1999 creând o pagubă de 2.899.372.082 lei.
Prin Decizia penală nr. 100/ AP din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov a admis apelul inculpatului M.C.D. împotriva sentinţei menţionate pe care a desfiinţat-o în ce priveşte individualizarea pedepselor pe care prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., le-a redus la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi respectiv la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., constatând că inculpatul este arestat în altă cauză.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.C.D. care nu l-a motivat şi care în şedinţa publică din 5 februarie 2008 l-a retras.
Înalta Curte, văzând prevederile art. 3854 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.C.D. împotriva deciziei penale nr. 100/ AP din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 381/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3971/2009. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
---|