ICCJ. Decizia nr. 3956/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3956/2009
Dosar nr. 8121/1/2009
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 35 din 5 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 876/2004 a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 5/A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 386 şi art. 392 C. proc. pen. condamnatul C.C.R. a formulat contestaţie în anulare la data de 15 octombrie 2009 înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8121/1/2009 la 16 octombrie 2009, solicitând admiterea acesteia în principiu şi pe fond desfiinţarea hotărârii a cărei anulare se cere şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, condamnatul arată că instanţa de apel era obligată să-l audieze, la fel şi instanţa de recurs, în condiţiile în care curtea de apel nu-l audiase, încălcându-se dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. De asemenea condamnatul învederează că nu a fost citat în recurs cu menţiunea prezentării pentru audiere, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată iar examinarea admiterii în principiu a cererii de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost introdusă, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei.
Admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute la art. 10 lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat doua hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Motivele invocate de către petent în cererea sa, referitoare la neaudierea sa de către instanţa de apel şi ulterior de instanţa de recurs nu se încadrează în nici unul din cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., cazul indicat de contestator, respectiv art. 386 lit. e) C. proc. pen., se referă la neaudierea sa de către instanţa de recurs, ori ceea ce critică acesta este neaudierea sa de către instanţa de apel şi ulterior şi de instanţa de recurs.
Această critică (a neaudierii în recurs) nu poate fi primită întrucât audierea inculpatului nu era obligatorie, nefiind incidente dispoziţiile art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11) C. proc. pen., care prevăd că audierea ar fi fost obligatorie în situaţia în care instanţa de fond nu ar fi pronunţat o hotărâre de condamnare, ci una de achitare a inculpatului.
Or, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond (Tribunalul Bihor) l-a condamnat pe inculpat, soluţie menţinută de instanţa de apel (Curtea de Apel Oradea) şi de instanţa de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), astfel încât audierea acestuia nu era obligatorie.
În situaţia în care ar fi dorit să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs avea posibilitatea valorificării acestui drept la momentul soluţionării cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent personal fiind asistat de doi apărători aleşi, astfel încât exercitarea drepturilor la apărare nu a fost îngrădit în nici un mod, ca de altfel întreg procesul s-a desfăşurat cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procedurale în vederea asigurării unui proces echitabil.
Astfel, contestaţia în anulare introdusă de către petentul condamnat C.C.R. nu cuprinde motive din cele menţionate în textul evocat, motiv pentru care aceasta nu poate fi admisă în principiu.
Faţă de cele reţinute, Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.C.R. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 35 din 5 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3954/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2276/2009. Penal → |
|---|
