ICCJ. Decizia nr. 3954/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3954/2009
Dosar nr. 3990/110/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului se constată:
Prin Decizia penală nr. 39 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, desfiinţând în parte Sentinţa penală nr. 303/D din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bacău şi, rejudecând, a înlăturat art. 81, 82, 83 şi art. 71 alin. (5) C. pen., dispunând executarea pedepsei în condiţiile art. 57 C. pen. Totodată, a aplicat disp. art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, respingând, ca nefondat, apelul inculpatului, pe care l-a şi obligat la cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, însă modalitatea de individualizare a pedepsei nu corespunde scopurilor ei aşa cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., mai ales că, anterior i s-au mai aplicat sancţiuni cu caracter administrativ pentru acelaşi gen de fapte. În raport şi cu calitatea de inspector în disciplina în construcţii s-a impus interzicerea profesiei de care servit la săvârşirea infracţiunii.
În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluţiile pentru nelegalitate şi netemeinicie constând în:
- nulitatea declaraţiilor martorilor audiaţi, pentru lipsa semnăturilor:
- nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, inclusiv şi modul de derulare a flagrantului, procesul-verbal de consemnare fiind rupt în timpul cercetării judecătoreşti şi nerefăcut, iar cel de redare a înregistrărilor cuprinde numai anumite frânturi de convorbiri scoase din context:
- pe situaţia de fapt se susţine că nu era vorba de luare de mită, ci de plăţile aferente autorizării construcţiei;
- solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 256 C. pen.;
- nu în ultimul rând aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii;
- nulitatea rechizitoriului care nu ar fi vizat de către procurorul ierarhic superior.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât şi sub aspectul cazurilor de casare care se i-au în considerare din oficiu - conform disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate, însă, modalitatea de executare a pedepsei aplicată de către instanţa de apel nu corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul T.V. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă şi în apel pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de inspector de specialitate în cadrul I.S.C. Bacău, în luna aprilie 2007 a pretins şi primit 200 euro, 650 RON şi o sticlă de 750 ml coniac ";A."; de la denunţătorul R.C. pentru a nu-l sancţiona contravenţional pentru încălcarea normelor care disciplinează activitatea în construcţii.
O parte din criticile formulate ca şi motive de recurs au mai făcut obiectul examinării şi de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte restituirea cauzei la parchet se constată că soluţia instanţei de apel este legală, întrucât disp. art. 332 C. proc. pen. nu sunt incidente.
Celelalte pretinse lipsuri ale urmării penale (lipsa semnăturii procurorului, ştampilei, nevizarea şi nesemnarea unor declaraţii) sunt sancţionate cu nulitate relativă, care poate fi invocată numai în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedura completă, cu condiţia dovedirii vătămării dreptului celui care o invocă.
La dosarul de urmărire penală există procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale din data de 27 aprilie 2007 purtate între inculpat şi denunţător din care reiese indubitabil că acesta a perceput şi primit 550 RON şi 200 euro plus o sticlă de coniac garantând că nimeni nu-l va mai verifica pe denunţător, dacă are sau nu un diriginte de şantier, promiţându-i la finalul construcţiei că-i va face şi recepţia.
Acestea se coroborează cu depoziţiile denunţătorului R.C., martorilor P.A., A.C., R.M., proces-verbal de marcare a banilor pentru organizarea flagrantului, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procese-verbale de predare a banilor denunţătorului de către organele de urmărire penală.
Din declaraţiile funcţionarilor primăriei reiese că suma de circa 100 RON a fost încasată la casierie direct de la denunţător şi nu prin intermediul inculpatului. Aspectul respectiv, coroborat cu conţinutul convorbirilor ambientale demontează apărarea inculpatului - potrivit căreia suma încasată în urma pretinderii nu avea destinaţia plăţii vreunui aviz sau autorizaţie de construcţie ori expertiza tehnică.
Şi pretinsul împrumut este infirmat de către înregistrările telefonice, denunţătorul precizând că este vorba de cu totul alte sume cerute de către inculpat cu acest titlu.
Nici încadrarea în art. 256 C. pen. nu poate fi primită, întrucât pretinderea şi primirea foloaselor pecuniare a avut loc în timpul constatării neregulilor de către inculpat - inspector de specialitate în construcţii - lipsa dirigintelui de şantier fiind în continuare încurajată de către acesta, când afirma faţă de denunţător că în caz de un alt control de către un alt inspector să-i indice numele său şi că răspunde personal, asigurându-i protecţie până la finalizarea imobilului.
Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul şef de serviciu.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei faţă de cuantumul sumelor pretinse şi încasate, vârsta inculpatului, aspectul că şi-a crescut singur copilul, căruia îi asigura resursele financiare continuării studiilor universitare şi lipsa antecedentelor penale coroborate cu modul în care persoana sa este percepută de către comunitatea locală, soluţia primei instanţe este cea legală şi temeinică, privarea de libertate nefiind oportună şi conformă cu umanismul legislaţiei penale.
Se impune însă şi aplicarea pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii executării funcţiei de care s-a servit la săvârşirea infracţiunii şi anume aceea prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
Faţă de faptul că relaţiile afectate prin săvârşirea infracţiunii ştirbesc imaginea şi prestigiul instituţiei publice şi implicit a corectitudinii de care trebuie să dea dovadă funcţionarii în rezolvarea sarcinilor de serviciu nu se poate aprecia că fapta sa nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni pentru a i se aplica disp. art. 181 C. pen., aşa cum a solicitat prin motivele de recurs.
În raport cu cele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi admis, desfiinţată în totalitate decizia şi menţinută sentinţa penală cu aplicarea însă a dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. ca şi pedeapsa accesorie şi complementară.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 39 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 303/D din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bacău.
Aplică dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi pedeapsă complementară în condiţiile stabilite prin sentinţa penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2269/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3956/2009. Penal → |
|---|
