ICCJ. Decizia nr. 3964/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3964/2009
Dosar nr. 9122/2/2009
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 94 alin. (1) raportat la art. 88 alin. (2) lit. c)1 şi art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 a refuzat predarea persoanei solicitate N.A., cetăţean român, către autorităţile bulgare în baza mandatului european de arestare emis la data de 29 iulie 2009 de Parchetul Judeţean Ruse.
În baza art. 88 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut pe cale incidentală, în cadrul prezentei cauze având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, sentinţa penală nr. 145 pronunţată la data de 27 octombrie 2008 de Tribunalul Regional Ruse prin care persoana solicitată N.A. (fiul lui G. şi A., a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu executare în regim de detenţie şi o pedeapsă cu amendă în cuantum de 2000 leva, sentinţă care a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului, conform hotărârilor nr. 251 din 29 decembrie 2008 a Curţii de Apel Veliko Târnovo şi, respectiv, Hotărârea nr. 193 din 19 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie din Bulgaria şi, de asemenea, a recunoscut şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Ruse în Dosarul penal nr. 236/2006 şi consfinţită prin procesul-verbal nr. 83 din 31 mai 2006, definitivă la aceeaşi dată, 31 mai 2006, prin care aceeaşi persoană solicitată N.A. a fost condamnată de Tribunalul Ruse la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de 3 ani.
S-a dispus executarea pedepsei finale, aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr. 145 pronunţată la data de 27 octombrie 2008 de Tribunalul Regional Ruse şi definitivă prin Decizia nr. 193 din 19 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie din Bulgaria, de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (1 an închisoare aplicată prin prezenta şi 1 an închisoare aplicată prin sentinţa din 31 mai 2006) şi 2000 de leva amendă, pedeapsa cu închisoarea urmând a fi executată într-un penitenciar din România.
A dedus din durata executării pedepsei perioadele: 15 septembrie 2007-28 septembrie 2007 inclusiv şi de la 28 septembrie 2009, la zi.
A menţinut starea de arest a persoanei solicitate.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 29 septembrie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată sesizarea nr. 2320/II-5/2009 formulată de M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 29 iulie 2009 de Parchetul judeţean Ruse, Bulgaria, precum şi predarea persoanei solicitate N.A.
Persoana solicitată N.A. a fost reţinută de către procuror pentru o durată de 24 de ore, la data de 28 septembrie 2009, începând cu ora 16,30, în baza Ordonanţei nr. 46 emisă în dosarul nr. 2320/II-2/2009 şi a fost prezentat personal instanţei de judecată, în aceeaşi zi.
Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate existenţa şi conţinutul mandatului european de arestare emis de autorităţile bulgare împotriva sa şi dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată arătând că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile bulgare pentru executarea pedepsei de 1 an, 11 luni şi 17 zile de închisoare.
Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate, conform art. 90 alin. (7) din lege şi a consemnat poziţia acesteia faţă de existenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c)1 din Lege (dispoziţie adăugată prin Legea nr. 222/2008), reţinând că persoana solicitată este cetăţean român şi mandatul european de arestare priveşte executarea unei pedepse cu închisoarea, consemnând şi refuzul acestuia de a executa pedeapsa în Bulgaria.
Curtea a constatat că în cauză există un motiv opţional de refuz, respectiv cel prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c)1 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 (motiv introdus, de altfel, prin această modificare), având în vedere că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetăţean român, acesta declarând în faţa Curţii că refuză să execute pedeapsa în statul emitent. În raport de această împrejurare, Curtea a constatat incidenţa alin. (3) al art. 881 din lege care prevede că, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c)1, anterior pronunţării hotărârii prevăzută de art. 94, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii emitente transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea emitentă cu privire la scopul pentru care solicită documentele. Recunoaşterea hotărârii penale străine se face pe cale incidentală se face pe cale incidentală de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
Analizând coroborat conţinutul celor două texte, Curtea a apreciat că, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 881 alin. (2) lit. c)1, devin incidente şi cele prevăzute de art. 881 alin. (3), producându-se o intervertire a caracterului facultativ al motivului de refuz într-un caracter obligatoriu.
În consecinţă, Curtea a solicitat copiile certificate ale hotărârii de condamnare pentru a dispune, potrivit dispoziţiilor legale anterior invocate, recunoaşterea acestei hotărâri pe cale incidentală, în cadrul aşadar al procesului privind punerea în executare a mandatului.
În cadrul acestor informaţii suplimentare, s-au solicitat şi transmis copiile certificate ale hotărârilor instanţelor de fond, de apel şi de recurs bulgare, respectiv Hotărârile nr. 145 din data de 27 octombrie 2008 a Tribunalului Ruse, nr. 251 din data de 29 decembrie 2008 a Curţii de Apel Velikov şi cea definitivă, nr. 193 din data de 19 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie, precum şi ale sentinţei din data de 31 mai 2009, definitivă la aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr. 236/2006 de Tribunalul Ruse şi consfinţită prin procesul verbal nr. 83 din aceeaşi dată, au fost ataşate, de asemenea, copii după dispoziţiile legale ale C. pen. bulgar, solicitându-se, în raport de conţinutul mandatului, precizarea explicită a modului în care s-a desfăşurat judecata şi s-a constatat că procesul în primă instanţă s-a desfăşurat în prezenţa persoanei solicitate, căreia i s-a asigurat apărarea în proces, aceasta fiind asistată şi în fazele superioare reprezentată de un apărător ales, la prima judecată a cauzei, când persoana a fost prezentă personal, fiind asistată şi de un interpret de limba română.
Au fost depuse de către persoana solicitată înscrisuri, probă încuviinţată de instanţă.
La termenul din data de 29 septembrie 2009, Curtea a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, măsura fiind, ulterior, menţinută.
Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate N.A. a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile bulgare la data de 29 iulie 2009, reţinându-se săvârşirea infracţiunii de dare de mită, rămasă în faza de tentativă, pentru care aceasta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 145 din data de 27 octombrie 2008, sentinţă penală rămasă definitivă prin Decizia nr. 193 din data de 19 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie din Bulgaria la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 2000 leva amendă, la care s-a adăugat un rest de 11 luni şi 17 zile de închisoare, pedeapsă la care persoana a fost condamnată anterior, prin sentinţa din data de 31 mai 2006 a Tribunalului Ruse, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată pe un termen de încercare de 3 ani.
Curtea a reţinut, atât din cuprinsul mandatului european de arestare, cât şi din copiile sentinţelor penale depuse la solicitarea Curţii că fapta pentru care persoana a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 145 din data de 27 octombrie 2008 a Tribunalului Ruse (definitivă prin Decizia nr. 193 din data de 19 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie a Bulgariei) a fost săvârşită la data de 14 septembrie 2007, în oraşul Biala, regiunea Ruse şi a constat în aceea că a încercat să dea mită funcţionarului de poliţie R.P., care este controlor auto la Direcţia Regională de Poliţie din oraşul Biala, şi anume, o bancnotă de 50 DOLARI SUA, având o echivalenţă de 70,36 leva conform cursului valutar al B.N.B. pentru ziua de 14 septembrie 2007 (1 DOLARI SUA=1,40738 leva), pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, adică să nu întocmească actul de contravenţie pentru încălcarea Legii circulaţiei pe drumurile naţionale, infracţiunea rămânând neterminată din cauza unor circumstanţe care au intervenit fără voia acestuia. Persoana solicitată N.A. a acţionat în mod intenţionat, fiind absolut conştient că acţiunea este infracţională, încercând să evite întocmirea actului de contravenţie şi consecinţele.
S-a reţinut, de asemenea, că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în forma tentativei, prevăzută de art. 304 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) C. pen. bulgar, Curtea reţinând că această infracţiune este prevăzută şi pedepsită cu pedeapsa de până la 2 ani şi 6 luni închisoare şi de Codul penal român (art. 20 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.).
Curtea a constatat, de asemenea, că persoana solicitată a fost anterior condamnată la o altă pedeapsă cu închisoarea de 1 an, prin sentinţa pronunţată la data de 31 mai 2006, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, sentinţa fiind solicitată de Curte pentru a se stabili măsura în care acea pedeapsă de 1 an urma a fi executată în acelaşi regim de detenţie. S-a reţinut, astfel, din această sentinţă, că persoana solicitată a fost prezentă personal în cadrul acelui proces desfăşurat la Tribunalul Ruse, condamnarea fiind pronunţată pentru săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă, constând în aceea că, la data de 26 mai 2006 la punctul vamal D.M., în oraşul Ruse, a încercat să transporte peste frontieră mărfuri (ţigări C.S.), cu o valoare totală de 40.000 leva, fără ştiinţa şi permisiunea vămii, fapta rămânând în faza de tentativă din cauze care nu depindeau de voinţa persoanei, fapta fiind prevăzută de art. 42 alin. (4) teza I, lit. d) raportat la art. 18 C. pen. bulgar, şi această infracţiune fiind prevăzută şi pedepsită de legea penală română.
Potrivit procedurii penale bulgare, în acest dosar, reţinându-se că persoana a recunoscut şi a declarat în faţa judecătorului preliminar şi în prezenţa apărătorului şi a procurorului că renunţă la cercetarea judiciară a urmăririi penale preliminare, s-a dispus încetarea procedurii penale în acest caz urmare a înţelegerii intervenite şi s-a dispus condamnarea persoanei la pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, din copiile dispoziţiilor legale bulgare depuse la dosar rezultând că această instituţie este apropiată de cea a suspendării condiţionate a executării C. pen. român, cel puţin sub aspectul efectelor şi consecinţelor nerespectării conduitei bune pe perioada termenului de 3 ani de amânare a executării pedepsei.
Reţinând că cea de-a doua infracţiune, respectiv cea de dare de mită a fost săvârşită de persoana solicitată în interiorul acestui termen, prin sentinţa din data de 27 octombrie 2008, Tribunalul Ruse a dispus, conform dispoziţiilor art. 68 C. pen. bulgar, executarea în regim de detenţie şi a acestei pedepse, astfel încât pedeapsa finală pe care persoana solicitată o are de executat şi care se regăseşte şi în cuprinsul mandatului european de arestare este de 1 an, 11 luni şi 17 zile de închisoare, avându-se în vedere că la momentul depistării persoanei solicitate la data de 14 septembrie 2007, aceasta a fost reţinută şi arestată din data de 15 septembrie 2007 până la data de 28 septembrie 2007 inclusiv, aşa cum rezultă din datele solicitate de Curte şi depuse de autorităţile bulgare, perioada aceasta fiind dedusă, aşa cum se prevede pentru situaţii similare şi potrivit dispoziţiilor C. pen. român.
Curtea a considerat îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii de condamnare impuse de art. 116 şi art. 119 din Legea nr. 302/2004 şi a procedat în consecinţă. De asemenea, a refuzat predarea persoanei solicitate către autorităţile bulgare în baza Mandatului european de arestare, emis la 29 iulie 2009 de Parchetul Judecătoriei Ruse în baza art. 94 alin. (1) raportat la art. 88 alin. (2) lit. c)1 şi art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, persoana solicitată N.A., cerând înlăturarea restului de 11 luni şi 17 zile din pedeapsa aplicată, întrucât nu se poate dispune executarea şi a acestei pedepse pentru că nu a fost revocată.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Legea procesual penală română nu impune existenţa unei hotărâri distincte de revocare deoarece prin hotărârea de condamnare a persoanei, datorată săvârşirii, în termenul de încercare, a unei alte infracţiuni, se dispune revocarea suspendării „ope legis", aceasta fiind un efect al legii. În cazul constatării îndeplinirii condiţiilor privind revocarea, aceasta nu se dispune printr-o hotărâre separată, urmată de o alta prin care să se dispună executarea şi a condamnării anterioare, care ar fi devenit executabilă doar pentru că s-ar fi dispus printr-o hotărâre revocarea sa.
Revocarea se dispune, astfel, prin aceeaşi sentinţă prin care se constată neîndeplinirea obligaţiilor impuse pe întreaga perioadă a termenului de încercare urmare a săvârşirii unei alte infracţiuni care atrage revocarea şi pentru care persoana este condamnată la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune la care se adaugă şi pedeapsa a cărei executare a fost suspendată.
Revocarea este practic o sancţiune care intervine atunci când condamnatul infirmă prin comportarea sa în cursul termenului de încercare, aprecierea că scopul pedepsei ar putea atinge fără ca pedeapsa să fie efectiv executată.
Persoana solicitată în cauză, deşi anterior mai săvârşise o infracţiune pentru care, conform înţelegerii cu judecătorul preliminar a primit o pedeapsă de 1 an închisoare, a cărei executare a fost amânată 3 ani, în cadrul acestui termen a săvârşit o nouă infracţiune.
Acest aspect rezultă şi din informaţiile transmise de autorităţile bulgare, care au făcut aplicarea acestei instituţii, dispunând şi executarea pedepsei de 1 an închisoare, astfel încât, în mod corect s-a apreciat că instanţa română nu are competenţa analizării temeiniciei unei astfel de măsuri, în cadrul procedurii de recunoaştere a hotărârii, cât şi faptul că instanţa se limitează la constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004. Toate aceste aspecte puteau fi invocate numai în cadrul unui proces de rejudecare a cauzei, în măsura în care nu s-ar fi refuzat predarea către autorităţile bulgare şi s-ar fi solicitat şi acordat garanţia rejudecării.
Faţă de aceste considerente hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în mod corect s-a făcut recunoaşterea sentinţei penale nr. 145 pronunţată la 27 octombrie 2008 de Tribunalul Regional Ruse prin care N.A. a fost condamnat la 1 an închisoare în regim de detenţie şi a sentinţei penale nr. 236/2006 a Tribunalului Ruse prin care a mai fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de 3 ani, urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 2000 leva amendă, într-un penitenciar din România.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul persoanei solicitate N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.A. împotriva sentinţei penale nr. 327 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3441/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4008/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
