ICCJ. Decizia nr. 3441/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3441/2009
Dosar nr. 2725/104/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 154 din 6 iulie 2009, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de la Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.N., împotriva Sentinţei penale nr. 37 din 24 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 37 din 24 martie 2009, Tribunalul Olt a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 176 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.N., fiul fără paternitate stabilită al S., născut la data de 6 septembrie 1958, în judeţul Olt, cu domiciliul în Slatina, jud. Olt, în prezent arestat preventiv în PMS Craiova, la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 25 februarie 2008, ora 15,50 iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par corp delict.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.558,09 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti şi la plata dobânzii legale aferente pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului către partea civilă.
A fost obligat inculpatul la 10.000 RON daune morale şi la 10.500 RON despăgubiri civile către partea civilă G.F..
A fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 400 RON onorariu avocat oficiu (A.A. - 100 RON, N.P. - 100 RON, R.R. - 200 RON), sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de Avocaţi Olt.
Partea vătămată G.F., locuieşte efectiv pe raza localităţii Perieţi, jud. Olt, într-un imobil proprietatea bunicilor materni.
Mama acestuia, M.I., locuieşte pe raza oraşului Slatina, împreună cu soţul, M.C. şi fiul acestora M.Io..
Partea vătămată obişnuia să treacă rar pe la mama şi fratele său din acest motiv între acesta şi inculpat, care locuieşte în apropiere de mama părţii vătămate, nu au fost incidente anterioare.
În dimineaţa zilei de 15 februarie 2008, partea vătămată G.F., a plecat din localitatea Perieţi, cu autobuzul, către oraşul Slatina, unde a trecut pe la o rudă, V.C., apoi s-a prezentat în zona C., la o fabrică de tamburi, în căutarea unui loc de muncă. În jurul orelor 14,00 profitând de împrejurarea că mama sa locuia în apropiere de zona în care se afla, partea vătămată a hotărât să treacă pe la locuinţa acesteia.
În momentul în care mai avea 10 - 15 metri până la porţile de acces în curtea locuinţei, a fost acostat de vecinul părinţilor săi, inculpatul V.N. care, fără motiv, a început să-l înjure reproşându-i că ar fi călcat iarba de pe o suprafaţă de teren ce-i aparţine.
Pentru a evita un incident cu inculpatul, partea vătămată şi-a continuat deplasarea către locuinţa tatălui său vitreg şi după ce a mai parcurs 4 - 5 m, a fost împins din spate de către inculpatul V.N., acţiune în urma căreia a căzut, sprijinindu-se cu braţele de sol, iar în momentul în care s-a ridicat şi s-a întors cu faţa către inculpatul V.N., a fost lovit de acesta cu un par în partea stângă a capului o singură dată, lovitură în urma căreia a căzut jos, poziţie din care a cerut sprijin tatălui său vitreg. Din acest moment partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, revenindu-şi a doua zi la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a rămas internat până pe data de 26 februarie 2008 şi unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de necesitate.
După externare, partea vătămată, la data de 29 februarie 2008 s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Olt în urma examinării fiindu-i eliberat CML nr. 212/C din care rezultă că a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 15 februarie 2008 prin lovire cu un corp contondent, au necesitat 70 - 80 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor dacă nu survin complicaţii, iar leziunile au pus în primejdie viaţa sus-numitului.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a avut un incident cu partea vătămată în ziua de 15 februarie 2008, acesta trecând prin terenul său, fapt ce l-a determinat să reproşeze părţii vătămate că îi calcă iarba. Inculpatul a prezentat că incidentul s-a derulat în faţa porţii lui M.C. şi că pentru a evita escaladarea acestui scandal, deoarece partea vătămată a început să-l înjure şi să-l ameninţe, a plecat către locuinţa sa, fiind urmărit de partea vătămată şi tatăl acesteia, înarmate cu securi, a luat din vie un par şi i-a aplicat primului o singură lovitură în zona capului, partea vătămată prăbuşindu-se la pământ.
Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat din nou că recunoaşte lovirea părţii vătămate în zona capului, cu un arc şi că a fost nevoit să facă acest lucru pentru a se apăra întrucât partea vătămate se îndrepta înspre el înarmată cu o secure.
În raport de declaraţiile martorilor, anchetaţi în cauză, M.A., M.C., M.I., S.A., G.A., B.V.M., S.P., R.F. şi R.M., prima instanţă a reţinut că fără niciun motiv inculpatul a lovit partea vătămată în cap, cu un par cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
A respins cererea formulată de inculpat prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., motivată de faptul că nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima şi că a lovit-o în timp ce aceasta se afla pe terenul proprietatea inculpatului unde nu avea ce să caute.
Apelul declarat de inculpatul V.N. care a criticat hotărârea ca netemeinică susţinând că pedeapsa de 10 ani închisoare este prea amare prin raportarea la împrejurările în care a comis fapta, poziţia sinceră şi regretul manifestat după săvârşirea faptei, a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Decizia nr. 154 din 6 iulie 2009.
Sentinţa a fost desfiinţată sub aspectul laturii penale şi pedeapsa a fost redusă de la 10 ani la 8 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul.
Prin ambele recursuri este invocată netemeinicia deciziei şi este invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În recursul procurorului se susţine că pedeapsa redusă la 8 ani este greşit individualizată în raport de gradul de pericol generic şi concret al infracţiunii comise şi cu datele personale negative care îl caracterizează pe infractor.
S-a motivat că singurul argument invocat de instanţa de apel, şi anume cel referitor la atitudinea inculpatului constând în recunoaşterea faptei comise, nesusţinut de actele din dosar întrucât inculpatul şi-a formulat o apărare neveridică, susţinând că partea vătămată şi tatăl acesteia înarmate cu securi s-au îndreptat înspre el şi în acest context a lovit cu parul, nu este confirmat de niciunul din martorii audiaţi. Martorii au arătat că tatăl părţii vătămate nu s-a aflat la locul faptei, iar partea vătămată nu a avut asupra sa secure ori alt obiect contondent.
Pe de altă partea se impune a se avea în vedere că prin Sentinţa penală nr. 18 din 25 aprilie 1978 a Tribunalului Olt inculpatul a fost condamnat la 16 ani închisoare din care a executat doar jumătate, beneficiind de dispoziţiile Decretului nr. 11/1988, iar ulterior a mai fost condamnat de 2 ori pentru infracţiunea de furt şi infracţiunea la regimul piscicol.
Inculpatul prin apărător a cerut casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. sau în cel mai rău caz reţinerea circumstanţei atenuante, a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece a lovit fiind provocat de partea vătămată întrucât nu a avut intenţia de a ucide ci aceea de a aplica victimei o corecţie, respectiv a lovit după ce a fost provocat.
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei Înalta Curte reţine că este stabilit (de altfel însuşi inculpatul nu neagă lovirea victimei) că între inculpat şi partea vătămată a avut loc în ziua de 15 februarie 2008 un incident. În raport de probele administrate individualizarea juridică făcută de prima instanţă este greşită iar instanţa de apel chiar dacă nu a făcut o descriere mai amplă a situaţiei de fapt referindu-se sumar la relaţiile conflictuale dintre inculpat şi familia părţii vătămate, reducerea pedepsei este justificată.
Din conţinutul rechizitoriului nu rezultă că incidentul dintre părţi s-a datorat faptului că partea vătămată a trecut prin terenul inculpatului şi i-a călcat iarba iar la reproşul inculpatului cei doi s-au certat şi lovit.
În actul de acuzare se motivează doar că apărările inculpatului şi cererea acestuia de a se efectua o cercetare a locului unde s-a săvârşit fapta nu pot fi primite deoarece din declaraţiile martorilor oculari şi cercetarea efectuată la faţa locului rezultă că victima a fost lovită într-un loc care nu se afla pe terenul inculpatului.
Prima instanţă după ce a audiat doar o parte din martori, majoritatea din familia părţii vătămate, ajunge la concluzia ";rezultă că fără niciun motiv inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în cap cu un par ...";.
Din lecturarea declaraţiei martorei M.A. (mătuşa părţii vătămate) audiată şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că în timp ce partea vătămată se deplasa printr-un teren cu iarbă, şi nu pe potecă, a apărut inculpatul cu un par în mână şi a lovit cu acel par.
Martora R.M. audiată la 26 iunie 2008 de procuror a arătat că în cursul lunii februarie 2008 în timp ce se afla în curtea locuinţei a auzit gălăgie şi pe terenul din capătul viei inculpatul V. a observat cum acesta se certa cu băiatul lui M.I., căruia îi reproşa că i-a călcat iarba, martora a menţionat că în acel loc păşteau vitele inculpatului.
Rezultă că din cele două declaraţii contrar celor reţinute de prima instanţă că incidentul a avut la bază trecerea părţii vătămate printr-un teren cu iarbă, inculpatul reproşându-i acest lucru după care l-a lovit.
Fără îndoială că datele personale ale inculpatului condamnat în urmă cu 27 ani pentru infracţiunea de omor demonstrează că inculpatul este impulsiv, lucru ce rezultă şi din Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/6045/2008 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici. Potrivit concluziilor raportului - V.N. prezintă diagnosticul ";tulburare de personalitate de tip impulsiv"; - răspunde penal pentru fapta săvârşită.
În acelaşi timp, ţinând seama de lipsa unor martori oculari care să fi perceput conflictul direct pe toată durata lui şi nu secvenţial nu poate fi primită nici apărarea inculpatului că a lovit fiind provocat de victimă care atunci când i-a reproşat că îi calcă iarba l-a înjurat şi a trecut la ameninţări.
Încadrarea juridică reţinută de instanţe este şi ea corectă, lovirea cu un par în zona capului, chiar dacă inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, numai intervenţia medicală de specialitate făcând ca acest lucru să nu se producă, constituie tentativa de omor săvârşită cu intenţie indirectă.
Având în vedere cele de mai sus în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de procuror şi inculpat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce timpul reţinerii şi arestării conform dispozitivului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul V.N. împotriva Deciziei penale nr. 154 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 25 februarie 2008 la 27 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3433/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3964/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
