ICCJ. Decizia nr. 4034/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4034/2009
Dosar nr. 4661/85/200.
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 126 din 1 iulie 2009 a Tribunalului Sibiu s-a dispus în baza art. 139/9 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnarea pe inculpatului B.I. la o pedeapsă de 3000 lei amendă.
În baza art. 139/9 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 191 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei persoană juridică SC T. SRL la 20000 lei amendă.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă A.I. şi obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească suma de 16350 Euro, părţii civile A.I., reprezentând despăgubiri materiale.
A fost respinsă cererea părţii civile A.I. de obligare a inculpaţilor la plata daunelor morale.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul B.I. a fost obligat la plata sumei de 500 lei iar inculpata SC T. SRL la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente.
SC T. SRL, cu sediul în Mediaş, înregistrată în registrul comerţului sub nr. J32/139/1995 are ca obiect de activitate "activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultantă tehnică legate de acestea".
În calitate de asociat unic al acesteia figurează numitul P.I.C., iar inculpatul B.I. este administrator firmei.
La data de 24 ianuarie 2008, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu - Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la punctul de lucru al societăţii situat în Mediaş, jud. Sibiu.
Cu această ocazie s-a constatat că în incinta sediului existau un număr de cinci calculatoare pe care erau reproduse următoarele programe de calculator, fără consimţământul drepturilor de autor: Windows XP Professional - reprodus de 5 calculatoare; Microsoft Word 2002 - reprodus pe 4 calculatoare; Microsoft Excel 2000 - reprodus pe 2 calculatoare; Microsoft Excel 2003 - reprodus pe un calculator; Autocad land Developement 21 - reprodus pe un calculator; Autocad 2006 - reprodus pe 2 calculatoare; Autocad Map 3D 2008 - reprodus pe un calculator; Autocad Map 3D 2007 - reprodus pe un calculator; Autocad Map 3D 2006 - reprodus pe un calculator.
Societatea inculpată reprezentată de inculpat deţinea la data controlului licenţe pentru programele Microsoft (Windows XP Professional, Word 2002, Word 2000 şi Excel 2003), precum şi o licenţă Autodesk map 3D 2006 SLM, pentru care au fost achitate subscripţiile aferente upgrade-urilor anuale la versiunile Map 3D 2007, respectiv Map 3D 2008.
S-a reţinut că, referitor la contractul de licenţiere pentru programul Autodesk Map 3D 2006 societatea inculpată avea dreptul să instaleze şi să utilizeze doar pe un singur calculator programul în cauză, cu posibilitatea actualizării (upgrade) la ultima versiune anuală în condiţiile achitării subscripţiei. Inculpatul B.I. a susţinut că programele identificate cu ocazia controlului de către organele de poliţie, au fost instalate de el pentru a le testa funcţionalitatea; de asemenea, a arătat că el personal a procedat la reproducerea programelor de calculator pe unităţile funcţionale din incinta punctului de lucru. Tot inculpatul B.I. a susţinut că doar el se ocupa de administrarea efectivă a societătii.
Instanţa a reţinut că aceste operaţiuni au fost făcute în realizarea obiectului de activitate al societăţii, ceea ce atrage răspunderea penală a acesteia în condiţiile art. 19/1 alin. (1) C. pen.
Faţă de acestea instanţa a reţinut că fapta inculpatului B.I., aşa cum a fost descrisă, constituie infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată, în cauză fiind aplicabile şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu privire la infracţiunea continuată şi i-a aplicat pedeapsa amenzii de 3000 de lei.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului şi faptul că nu are antecedente penale.
Pentru aceeaşi infracţiune, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice, potrivit art. 19/1 alin. (1) C. pen., instanţa a dispus condamnarea societăţii la o amendă de 20000 lei.
Cu privire la acţiunea civilă instanţa de fond a reţinut că aceasta este întemeiată în parte numai în ceea ce priveşte daunele material.
Sub acest aspect s-a reţinut că partea vătămată Microsoft Corporation, titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator Windows XP profesional, Microsoft Word şi Microsoft Excel, identificate ca instalate fără drept de inculpatul B.I., s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, şi în subsidiar împotriva societăţii, cu echivalentul în lei al sumei de 1864 Euro, însă ulterior a renunţat la plângerea penală şi şi-a retras constituirea de parte civilă.
Partea vătămată A.I., titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator Autocad Land Developement 21, Autocad 2006, Autocad Map 3D 2008, 2007, 2006, identificate ca instalate fără drept de inculpatul Biegler, s-a constituit parte civilă în cauză, prin reprezentant legal, împotriva inculpatului B.I., iar în subsidiar împotriva societăţii T., cu echivalentul în lei al sumei de 17850 Euro, din care.
- 7850 Euro - contravaloarea programului Autocad 2006.
- 8500 Euro - contravaloarea programelor Autodesk Map 3D.
-1500 Euro - daune morale.
Cererea pentru despăgubiri materiale, formulată de partea civilă A.I. a fost considerată întemeiată cu motivarea că prin folosirea fără drept a programelor menţionate, partea civilă a suferit prejudicii, întrucât nu s-a plătit contravaloarea licenţelor.
Cererea pentru acordarea daunelor morale s-a apreciat a fi neîntemeiată, arătându-se că nu se poate susţine că prin folosirea fără drept a programelor, A.I. a suferit un prejudiciu moral. S-a motivat că folosirea programelor, chiar ilicită, este o recunoaştere a calităţii materialului ca atare, şi implicit, a prestigiului deţinătorilor drepturilor de autor. Or, toate acestea nu pot aduce o atingere prestigiului şi statutului părţii civile.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel inculpaţii solicitând, în principal, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b/l) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor precizând că prin modalitatea concretă de săvârşire a faptei, aceasta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege.
În dezvoltarea orală a motivelor de recurs s-a susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, din această perspectivă fiind relevantă analizarea modalităţii de comitere, intenţiei şi a normelor de drept încălcate. S-a susţinut că hotărârea de condamnare este exagerată, în condiţiile în care inculpaţii aveau licenţă pentru o parte din produsele exploatate.
Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat respingerea cererii de despăgubiri ca nedovedită. Totodată s-a invocat şi faptul că la data constituirii de parte civilă, persoana care reprezenta partea civilă nu avea procură.
Prin Decizia penală nr. 79/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 105 lei cheltuieli judiciare către stat.
Deliberând asupra apelului prin prisma motivelor invocate şi în limitele art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt şi a dat o încadrare juridică legală faptei săvârşite de inculpaţi.
Starea de fapt a fost descrisă cu fidelitate de către instanţa de fond astfel că reiterarea ei în cuprinsul considerentelor hotărârii instanţei de apel ar fi redundantă.
Curtea s-a mărginit a reţine că din declaraţiile inculpatului B.I., ale martorului A.A.A. precum şi din Procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu din 6 ianuarie 2008 a rezultat cu certitudine că inculpatul B.I. a reprodus în mod neautorizat pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator Autocad 2006 şi Autodesk Map 3D, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Întrucât aceste programe au fost reproduse şi folosite în scopul desfăşurării activităţii inculpatei SC T. SRL. şi această societate a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Apărările inculpaţilor legate de lipsa de pericol social al faptei sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor codului penal (art. 18/1), nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Analizând condiţiile impuse de cerinţele legale sus-menţionate pentru a se considera că o infracţiune este lipsită de pericol social Curtea de Apel reţine că acestea nu sunt îndeplinite.
În privinţa atingerii aduse valorilor ocrotite de legea penală instanţa constată că aceasta este departe de a fi minimă. Astfel, prejudiciul cauzat părţii vătămate prin săvârşirea infracţiunii a fost de 16350 de Euro, sumă ce nu are un caracter modic.
De asemenea fapta săvârşită de inculpaţi nu poate fi apreciată ca vădit lipsită de importanţă ci dimpotrivă, utilizarea în cadrul desfăşurării activităţii a unor programe de calculator în mod neautorizat reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei drepturilor de autor. Este de reţinut în acest sens că prin utilizarea acestor programe inculpaţii au urmărit să potenţeze capacitatea de desfăşurare a propriei activităţi fără să suporte costurile acestei optimizări.
În condiţiile în care astfel de utilizări neautorizate a programelor informatice sunt în plină proliferare în spaţiul comercial şi consecinţele penale ale faptelor au fost în ultima vreme în mod intens mediatizate nejustificat inculpaţii încearcă să acrediteze ideea că fapta reţinută în sarcina lor a fost comisă şi ca urmare a necunoaşterii depline a condiţiilor de licenţiere şi să minimalizeze gravitatea ei.
Apărările inculpatului B.I. în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii deoarece a avut convingerea că avea dreptul de a utiliza licenţa pe mai multe calculatoare nu poate fi primită - acesta s-a apărat în faţa organelor de urmărire penală (fila 50) susţinând că nu a studiat cu atenţie condiţiile de licenţiere. Astfel, chiar inculpatul a declarat în faţa instanţei de fond că a plătit o singură licenţă şi în aceste sens sunt şi contractele depuse în dosarul de urmărire penală.
De asemenea şi individualizarea judiciară a pedepsei a fost corect realizată de către instanţe de fond.
Ţinându-se seama de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt de închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă. În ceea ce priveşte amenda, limitele legale ale acesteia sunt potrivit art. 63 alin. (3) teza 3 între 500 şi 30.000 lei pentru persoana fizică şi, potrivit art. 711 alin. (2) C. pen. între 5.000 şi 600.000 pentru persoana juridică.
Aplicarea unor pedepse mai reduse ar avea drept consecinţă minimalizarea pericolului social concret al infracţiunii săvârşite cu consecinţe negative în planul realizării scopului sancţionator, preventiv şi educativ al pedepsei astfel cum este el reglementat de art. 52 C. pen.
Nici criticile referitoare la modul de soluţionare a laturii ci vile a cauzei nu sunt fondate. În primul rând cererea inculpaţilor de înlăturare a obligării lor la plata de daune morale este lipsită de obiect deoarece instanţa de fond a respins aceste pretenţii ale părţii civile.
In ceea ce priveşte cuantumul despăgubiri lor materiale acesta a fost probat încă din faza de urmărire penală, fila 37 dosar urmărire penală, în constituirea de parte civilă precizându-se expres modul de stabilire a daunelor. În faţa instanţei de fond, deşi inculpaţii aveau posibilitatea de a propune probe pentru a dovedi un alt cuantum al prejudiciului nu au făcut-o.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, invocând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen. şi solicitând achitarea lor, cu referire la art. 18/1 C. proc. pen., susţinându-se că achitarea subscripţiei pentru unul dintre produsele Autodesk oferea posibilitatea de a instala legal programele achiziţionate şi pe un al doilea calculator, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă. S-a criticat de asemenea şi modul de soluţionare a laturii civile, susţinând că pretenţiile solicitate trebuiau dovedite.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea formal se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 17/1 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, cu ocazia unui control efectuat de către organele de poliţie la sediul SC T. SRL, s-a constatat că pe cele 5 calculatoare ale societăţii erau instalate mai multe programe Autocad (Land Development 21,Map 3D 2006,3D 2007,3D 2008 şi 2006), unul dintre ele (Autocad 2006) fiind reprodus pe două calculatoare.
Actele depuse la dosar de către inculpaţi atestă plata licenţei (subscripţiei) anuale doar pentru programele Autocad Map 3D 2006 SLM, reînnoită în anul 2007, respectiv Autodesk Raster Design 2007 NLM, reînnoită pentru anul 2008.
Cu ocazia audierii sale, inculpatul B.I., administrator al SC T. SRL, a recunoscut ca a instalat programul Autocad 2006 pe două calculatoare, iar ulterior a achiziţionat programul Autodesk Map 3D 2006, achitând şi subscripţia anuală pentru îmbunătăţirile programului, instalând apoi versiunile actualizate corespunzătoare anilor 2007 şi 2008 pe câte un calculator.
Prin motivele de recurs s-a invocat programul Home Benefit, potrivit căruia există posibilitatea de a instala legal programele achiziţionate pe un al doilea calculator, în anumite condiţii. Or, aşa cum rezultă chiar din înscrisul depus de inculpaţi (fil.13 ds. recurs), programul Home Benefit are în vedere situaţia în care cel de-al doilea calculator se află într-o altă locaţie(ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât toate calculatoarele supuse verificării se aflau în aceeaşi locaţie, respectiv sediul SC T. SRL), fiind totodată necesară întrunirea cumulativă a două condiţii, între care şi aceea ca al doilea calculator să fie unul aflat acasă la angajat sau chiar calculatorul personal al angajatului(ceea ce de asemenea nu a fost cazul în speţă).
Prin urmare, este evident că inculpaţii au nesocotit dispoziţiile Legii nr. 8/1996,în condiţiile în care instalarea şi rularea unora dintre programele instalate pe calculatoarele societăţii s-a făcut în lipsa unor licenţe legal achiziţionate sau prin nesocotirea obligaţiei de a utiliza programul în cauză doar pe un singur calculator.
În ce priveşte solicitarea de aplicare în cauză a disp. art. 18/1 C. pen., Curtea constată că, deşi formal acesta constituie un motiv de recurs, în realitate ceea ce se critică este însăşi stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei. Cu toate acestea, Curtea reţine că instanţa de apel a analizat în mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 18/1 alin. (2) C. pen., prin raportare la situaţia concretă din speţă, constatând că prin conţinutul său, fapta comisă de inculpaţi nu este în mod vădit lipsită de importanţă.
În fine, cu referire la latura civilă a cauzei, pretenţiile formulate în declaraţia de constituire de parte civilă au fost cenzurate atât de către instanţa de fond, cât şi de cea de apel, fiind înlăturată solicitarea de plată a daunelor morale. Pe de altă parte, suma acordată cu titlu de despăgubiri materiale corespunde contravalorii licenţelor pentru programele instalate şi/sau rulate în mod ilegal, ceea ce se poate deduce chiar din sumele pe care inculpaţii le-au plătit pentru celelalte programe achiziţionate, aparţinând aceluiaşi titular al drepturilor de autor, A.I.
Prin urmare, criticile inculpaţilor sunt neîntemeiate, astfel încât recursurile lor vor fi respinse conform art. 385/15 pct. 1 lit. b), cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul inculpat B.I. şi recurenta inculpată persoană juridică SC T. SRL, prin asociat unic P.I.C. împotriva deciziei penale nr. 79/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4136/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4036/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
